Austria – populatie, limba, cultura.

Comform estimarilor din aprilie 2011, populatia Austriei este de 8.414.638 milioane de locuitori. In Viena numarul acestora depaseste 1,7 milioane, ajungand la proape un sfert din populatia tarii. Graz este al doilea ca mărime, cu 250.099 de locuitori, fiind urmat de Linz cu 188.968 locuitori, Salzburg cu 150.000 locuitori si Innsbruck cu 117.346 de mii de locuitori. Toate celelalte orașe au mai puțin de 100.000 de locuitori.

Limba oficiala a tarii este germana, fiind limba materna pentru 88,6 % din populatie, urmata de turca 2,3%, sarba 2,2%, croata 1,6%, maghiara 0,5%, bosniaca 0,4% si slovena 0,3%.

Din punct de vedere cultural, Austria detine o adevarata comoara in materie de muzica. Este locul in care s-au nascut cei mai talentati compozitori ca Joseph Haydn (foto stanga), Michael Haydn, Franz Liszt, Franz Schubert, Anton Bruckner, Johann Strauss (tatăl) și Johann Strauss (fiul), precum și membrii celei de-a doua școli vieneze, între care s-au numărat Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg. 

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, pe atunci principat ecleziastic independent aparținând Sfântului Imperiu Roman, deși legat strâns de Austria. Mare parte din cariera sa a practicat-o la Viena.

Josef Zawinul reprezinta un important muzician de jazz,debutant al influențelor muzicii electronice în jazz și compozitor.

Muzicianul pop și rock Falco a devenit celebru în anii 1980, mai ales cu cântecul „Rock Me Amadeus” dedicat lui Mozart.

Percuționistul Thomas Lang s-a născut la Viena în 1967 și a devenit celebru în lume datorită abilităților sale tehnice, cântând cu artiști ca Geri Halliwell și Robbie Williams.

Arta austriaca a cunoscut succesul prin celebrii pictori Ferdinand Georg Waldmüller, Rudolf von Alt, Hans Makart, Gustav Klimt (foto dreapta), Oskar Kokoschka, Egon Schiele,Carl Moll și Friedensreich Hundertwasser, fotografii Inge Morath și Ernst Haas și arhitecți ca Johann Bernhard Fischer von Erlach, Otto Wagner, Adolf Loos și Hans Hollein.

Prin lumea cinematografului si a teatrului  se numara Billy Wilder, Fritz Lang, Josef von Sternberg și Fred Zinnemann, originari din Austria. Ei au devenit filmografi cunoscuți. Willi Forst, Ernst Marischka sau Franz Antel au îmbogățit cinematografia populară în țările de limbă germană. Michael Haneke a devenit cunoscut pentru studiile sale cinematografice neobișnuite, primind Globul de Aurpentru mult-lăudatul său film „Panglica albă” din 2010.

Primul regizor austriac de film laureat al Premiului Academiei Americane de Film a fost Stefan Ruzowitzky.

Actori austrieci care au cunoscut faima si peste hotare sunt Peter Lorre, Helmut Berger, Curd Jürgens, Senta Berger, Oskar Werner și Klaus Maria Brandauer. Hedy Lamarr și Arnold Schwarzenegger. Ei au devenit cetateni americani si vedete de cinema.

Christoph Waltz a devenit celebru după rolul din filmul „Inglourious Basterds”, obținând premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes din 2009 și Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2010.

Max Reinhardt a fost un maestru al producțiilor spectaculoase de teatru, iar Otto Schenk a excelat nu doar ca actor de teatru, dar și ca regizor de operă.

La capitolul stiinta, Austria sta la fel de bine. Printre oamenii de stiinta, ai secolului al XIX-lea, cu reputatie internationala, se numara Ludwig Boltzmann, Ernst Mach, Victor Franz Hess și Christian Doppler.

In secolul al XX-lea, contribuțiile aduse de Lise Meitner, Erwin Schrödinger și Wolfgang Pauli în fizica nucleară șimecanica cuantică au fost esențiale în dezvoltarea acestor ramuri în deceniile 1920 și 1930. Un celebru fizician contemporan este Anton Zeilinger, primul om de știință care a demonstrat teleportarea cuantică.

Cei mai mari filosofi ai secolului al XX-lea sunt Ludwig Wittgenstein și Karl Popper.

Austrieci erau și biologii Gregor Mendel și Konrad Lorenz, matematicianul Kurt Gödel și inginerii Ferdinand Porsche și Siegfried Marcus.

Medicina și psihologia au fost întotdeauna ramuri importante în știința austriacă, începând încă din Evul Mediu cu Paracelsus. Medici eminenți ca Theodore Billroth, Clemens von Pirquet și Anton von Eiselsberg au construit pe realizările școlii vieneze de medicină din secolul al XIX-lea. Din Austria provin psihologii Sigmund Freud (foto stanga), Alfred Adler, Paul Watzlawick și Hans Asperger, precum și psihiatrul Viktor Frankl.

Cunoscută ca fiind una dintre principalele direcții competitive ale teoriei economice, scoala austriaca de economie a instruit economisti ca  Joseph Schumpeter, Eugen von Böhm-Bawerk, Ludwig von Mises și Friedrich Hayek. În diaspora austriacă, sunt cunoscuți gânditorul Peter Drucker din domeniul managementului, sociologul Paul Felix Lazarsfeld și omul de știință Sir Gustav Nossal.

Austria a avut deasemenea, si mari poeti si scriitori literari, cei mai celebri fiind romancierii Arthur Schnitzler, Stefan Zweig,Thomas Bernhard, Franz Kafka și Robert Musil, poeții Georg Trakl, Franz Werfel, Franz Grillparzer, Rainer Maria Rilke, Adalbert Stifter, Karl Kraus și scriitoarea pentru copii Eva Ibbotson. Premiul Nobel pentru literatura, a fost castigat de Elfriede Jelinek, Peter Handke și Daniel Kehlmann.

Pentru cine are urechi sa auda si ochi sa vada.

Dragii mei, in linkul de mai jos ve-ti gasi un articol foarte interesant, cu sfaturi despre viata, publicat de o prietena de a mea foarte buna. Daca nu ati reusit sa vizionati filmul „The Secret”, va recomand sa o faceti pentru ca este exceptional. Pe mine m-au ajutat foarte mult sfaturile de acolo, mi-au schimbat complet viziunea asupra vietii. Merita vazut!!!!! Va doresc o zi frumoasa.

http://strumfyphotosblog.wordpress.com/2013/01/09/secretul-legea-atractiei/#comment-14

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart (foto stanga), care s-a dovedit un geniu muzical s-a nascut pe 27 ianuarie 1756 la Slazburg si a murit pe 5 decembrie 1791 la Viena. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele de „Amadeus”.

Primele sale piese pentru pian incepe sa le compuna de la varsta frageda de 5 ani, astfel ca in anul 1762 incepe un turneu grandios care va dura 9 ani de zile. Prima apariție are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen,Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele stațiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.

Primul mare succes il dobandeste cu piesa „Rapirea din Serai”. Mozart dă numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august1782 se căsătorește cu Constanze Weber.

Mozart Lucrează cu devotament la splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii.

În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga și este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif II, cel care îl numise „compozitor al curții imperiale”.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trios pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte,Flautul fermecat.

Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart (foto dreapta) se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficiență renală.

Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar.

La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiem-lui, pe care însă nu va reuși să-l termine.

În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ștefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, datorită vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx.

Mottoul lui a fost ” Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine”.

In memoriam Sergiu Nicolaescu 1930-2013

Astazi a plecat dintre noi un mare actor, dar nu in ultimul rand un mare regizor, care a lasat in urma ceva  foarte valoros: un tezaur cu peste 60 de filme. Dumnezeu sa-l odihneasca!!!

Sergiu Nicolaescu

https://www.youtube.com/watch?v=S-aNr1l-BDk

Berlin- capitala Germaniei

Berlin (foto stanga) reprezinta capitala tarii si cel mai important oras din Germania, care a cunoscut importante schimbari de-a lungul timpului. In anul 1920, prin fuziunea unor comune s-a format marele Berlin.

Populatia numara peste 3,5 mil.loc. si are o densitate de 584 loc./kmp. Detine un nulceu central la Stadkreise, cu o densitate de peste 3.800 lo./kmp. si 8 districte cu 135 loc./kmp. si anume Bernau, Oranienburg, Nauen, Postdam, Zossen, konigs, Wusterhausen, Furdtenwalde, Strausberg.

Capitala formeaza unul dintre cele 16 landuri federale, având guvern de land propriu, numit „Senat”, prim-ministru (de land), constituție proprie și alte prerogative ale unui stat (land). Pozitia sa pe harta seamana cu o insula, deoarece este inconjurata complet de Landul Brandenburg. Este traversat de râurile Spree și Havel.

Primarul Berlinului este în același timp și prim-ministrul guvernului de land, care se mai numește si primar guvernator. La ora actuală primarul guvernator al Berlinului este Klaus Wowereit (foto dreapta), din partea Partidului Social Democrat al Germaniei (SPD).

Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 și 1945, și a redevenit capitala acestei țări în 1990, odată cu reunificarea Germaniei și a aderării fostei Republici Democrate Germane la Republica Federală Germania.

Între 1945 și 1990, drept consecință a celui de-al Doilea Război Mondial și a creării celor două sfere de influență în Europa, orașul Berlin a fost impartit în Berlinul de Vest și Berlinul de Est. Berlinul de Vest, în germană Westberlin, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel mai adesea numit doar Berlin.

Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oamenilor din ambele părți ale orașului, atât a celora din est cât și a celora din vest, în octombrie 1989, prin acțiunile de demolare a mult-urâtului zid al Berlinului. Reunificarea Germaniei s-a desăvârșit apoi și din punct de vedere legal, politic, administrativ, monetar și teritorial în diferite etape în decursul anului 1990, culminând cu 1 octombrie 1990, ziua semnării actului de reunificare a Germaniei numit Tratatul doi plus patru de către Cei Șase Semnatari, precum și cu 3 octombrie 1990, noua zi națională a Germaniei Reunite.

Zidul Berlinului (foto stanga- imagine de la revolutia din 9 noiembrie 1989), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier a Zidul Berlinului, a fost cea mai cunoscută.

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, perioadă în care Germania a fost divizată, în scopul de a opri consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot. Acesta a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al IX-lea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

A mai rămas foarte puțin din fostul Zid al Berlinului, care a fost distrus aproape peste tot, cu excepția a trei locații: o secțiune de 80 m lângă Potsdamer Platz (foto dreapta), o secțiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită și Galeria din cartierul de est și o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument. Chiar și bucățile lăsate în picioare nu mai seamănă cu vechiul Zid. Ele sunt foarte deteriorate de încă mulții amatori de suveniruri, iar pe partea răsăriteană sunt numeroase graffiti, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost cu putință atâta vreme cât exista paza înarmată a grănicerilor est-germani. Până în momentul reunificării, existau graffiti numai pe partea apuseană a Zidului. Bucăți din Zid, cu sau fără certificat de autenticitate, sunt vândute amatorilor de suveniruri prin diferite sisteme on line sau prin poștă. Au fost amatori din SUA și China care au dorit bucăți ale Zidului.

Cincisprezece ani după prăbușirea Zidului, un muzeu privat a reconstruit 200 m din fosta barieră, în apropiere de Checkpoint Charlie, deși pe o altă locație decât cea originală. Același muzeu a ridicat un monument, format din peste 1.000 de cruci, în memoria tuturor celor care au murit încercând să fugă din RDG. Memorialul a fost ridicat în octombrie 2004 și a fost demolat în iulie 2005.

Unele palate și parcuri din Berlin au fost înscrise în anul 1990 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, iar Museumsinsel sau „Insula Muzeelor”, abia în anul 1999.

Din punct de vedere economic si industrial, cele mai productive ramuri industriale sunt electrotehnica, electronica, optica, informatica, robotica si petrochimia.

Regizorul german Walther Ruttmann a lansat în 1927 filmul „Berlin, simfonia unui mare oraș” (in video de jos sunt cateva secvente din film), situată ca gen între documentar și film experimental. Pelicula este structurată în cinci acte, dezvăluind o mare varietate de aspecte ale vieții cotidiene berlineze.

Angers- oras pe Valea Loarei

Angers (foto dreapta) este un oraș în Franța, in care se afla  prefectura departamentului Maine-et-Loire în regiunea Pays de la Loire. Zona înconjurătoare mai este denumită Anjou. Orașul propriu-zis are aproximativ 150.000-160.000 locuitori, aglomerația urbană numită Angers Loire Métropole având 280.000 locuitori.

Orașul se află situat pe ambele maluri ale râului Maine, afluent al Loarei.

Este cunoscut ca un important centru studențesc și industrial.

Pe malul râului Maine se află Castelul Angers (foto stanga), cel mai important punct turistic al oraşului, ce adăpostește o impresionantă tapiserie masivă ilustrând Apocalipsa. El are 17 turnuri şi aproximativ 1 km de ziduri. Este considerat unul dintre cele mai bine conservate castele-fortareaţă din Franţa. Castelul datează din secolul al XIII-lea şi a fost construit din ordinul Ducelui de Anjou.

În afară de castelul forţareaţă pomenit mai sus, în apropierea Angers-ului mai există câteva castele, iar unele dintre acestea mai sunt încă locuite, şi anume:

• Castelul Brissac (foto dreapta), reşedinţa actuală a celui de-al XIII-lea duce de Brissac, a fost construit în secolul XVII şi este supranumit “gigantul Văii Loirei” datorită celor 7 etaje care îl transformă în cel mai înalt castel din Franta.

• Castelul Montgeoffroy (foto stanga), construit în 1772, este reşedinţa moştenitorilor mareşalului de Contades, din ordinul căruia a fost construit. Aici se poate admira colecţia de automobile din secolul al XIX-lea.

• Castelul Plessis-Bourré (foto dreapta) este exemplul perfect al reşedinţelor din secolul XV. Este un castel-fortareaţa, fiind înconjurat de apă, dar în acelaşi timp şi o elegantă reşedinţa în stil renascentist.

• Castelul Serrant (foto stanga) este situat pe Valea Loarei, la 15 km vest de orașul Angers, în comuna Saint-Georges-sur-Loire, din departamentul Maine-et-Loire. Este construit pe fundațiile unei fortărețe medievale, fortificată din toate părțile de poduri mobile, doage și turnuri masive, proiectând silueta sa severă asupra câmpurilor din jur. După secolul al XIV-lea, aceeași familie locuiește și administrează castelul: generațiile celor din familia de Brie se succedă, până într-o zi când unul din ei este cuprins de un nou curent venit tocmai din Italia. Astăzi castelul este o reședință privată ce aparține prințului și prințesei de Merode, descendenți ai familiei Trémoïlle. Cu acest titlu, ei sunt garanți ai bunei-stări a castelului. Aici gasiti o colecţie extraordinară de mobilă, obiecte de arta, tablouri, tapiserii şi sculpturi. Iubitorii de lecturi pot aprecia aici cu siguranţă biblioteca care adaposteşte circa 12000 de volume.

Printre atracțiile turistice se mai remarcă: Maison d’Adam (Casa Adam) (foto dreapta), construită în secolul al-XV-lea, deosebită prin stâlpii de lemn ornaţi cu personaje sculptate ce–l reprezintă pe Adam şi Eva și Muzeul Jean Lurçat de Tapiserie și Artă Contemporană.

Catedrala St. Maurice (foto stanga), a cărei construcţie a fost începută la mijlocul secolului al XII-lea şi încheiată în 1270  este construită în stil gotic Plantagenet (specific acestei regiuni), care se caracterizează prin prezenţa unui singur naos acoperit de bolţi foarte bombate. Această catedrală atrage atenţia şi prin ansamblul de vitralii datând din secolele XII, XIII şi XV, care s-au păstrat foarte bine în ciuda trecerii timpului.

Vorbind despre muzeele şi galerii de arta ale oraşului trebuie să le menţionăm pe următoarele: în spatele catedralei, pe una dintre străduţele tipice Evului Mediu, se află Galeria David D’Angers (foto dreapta) unde este expusă colecţia sculptorului cu acelaşi nume. Aici sunt expuse 55 statuete, 115 busturi, plus 500 medalioane în bronz cu efigiile contemporanilor săi, lucrări din ipsos, pe care David d’Angers (1788-1856) le-a dăruit oraşului său natal.

Angers se află în imediata apropiere a confluenței râului Maine cu fluviul Loara, în departamentul Maine-et-Loire.

Clima este temperat oceanica, fiind numita aici „la douceur angevine”.

Orașul posedă o serie de cinematografe (Multiplex, Variétés, Les 400 coups), teatre (Grand Théâtre, Le Quai, Chanzy) și săli de expoziție.

Un important pol cultural este reprezentat de Centre de Congrès, loc în care au loc conferințe, concerte, proiecții de film, etc.

O serie de evenimente au loc periodic în Angers. Printre acestea se numără Festivalul de Film „Premiers plans” (foto stanga)(are loc în ianuarie, prima ediție: 1989), Festival d’Anjou (iunie-iulie, teatru), Festivalul Scoop al Jurnalismului (noiembrie).

Angers SCO (foto dreapta) este principalul club sportiv din Angers.

Exista și un numar important de piscine deschise publicului: Monplaisir, La Baumette, La Roseraie, André Bertin, Jean Bouin (unde s-au organizat în 2008 campionatele naționale de înot ale Franței).

Înainte de Revoluţia Franceză, Angers-ul cuprindea 6 parohii, 5 abaţii, 47 biserici şi numeroase capele. Această încărcătură religioasă a dat naştere la superbe edificii dintre care 5 abaţii sunt vizibile şi astăzi:

– Abaţia Ronceray (foto stanga) în cartierul Doutre, aici funcţionează Şcoala superioară de arte şi meserii. Ea datează din epoca romană şi a fost în parte reconstruită în secolul al-XI-lea

– Abaţia Saint-Aubin (foto dreapta), din care se mai păstrează turnul şi mănăstirea, este azi ocupată de prefectură şi hotelul oficial. Este prima abaţie îngerească, construită la mijlocul secolului VI pentru adăpostirea monumentului funerar al Sfântului Aubin.

– Abaţia Saint-Serge, fondată în secolul VII de regii merovingieni.

– Abaţia Toussaint, magnific renovată, adăposteşte statuile sculptorului David d’Angers (în apropiere de castel şi de biblioteca Toussaint).

– Abaţia Saint-Nicolas, astăzi casa pensionarilor (pe strada Ambroise-Pare), a fost fondată de Folques Nerra în urma unui jurământ făcut în timpul unei furtuni când se întorcea dintr-un pelerinaj făcut la Ierusalim, Sfântul Nicolae fiind considerat ocrotitorul marinarilor şi navigatorilor. Biserca şi abaţia Sfântul Nicolae a fost construită între anii 1010-1022.

Cel mai vechi monument religios din Angers se află în spatele Poştei Centrale şi este Biserica Colegiu Saint-Martin (foto stanga-imagine cu vitralii din biserica), restaurată de Foulques Nerra în anul 1020. Ea a fost renovată în 2005 şi clădirea are acum destinaţie culturală, ea găzduieşte spectacole, concerte, conferinţe.

Un alt muzeu important situat în centrul oraşului, într-un hotel particular (vechea locuinţă Barrault, datată din secolul XV) este Muzeul de Arte Frumoase. Acesta a fost renovat şi extins recent (lucrarea a durat cinci ani), iar acum are o suprafaţă de expunere de 7000 m.p. şi cuprinde 350 opere: picturi, sculpturi, obiecte de artă şi diverse documente. Printre lucrările expuse aici se numără şi cele ale pictorului Jules-Eugene Lenepveu născut în 1819 în oraşul Angers şi care este celebru pentru vastele sale compoziţii istorice: plafonul operei din Paris, a teatrului din Angers, a prefecturii din Grenoble şi altele.

La Muzeul de Istorie Naturală există o expoziţie permanentă despre flora şi fauna zonei Anjou în sala de paleontologie, precum şi o sală consacrată speciilor dispărute.

Oraşul Angers surprinde vizitatorii prin multitudinea de parcuri, grădini şi splendide fântâni arteziene. Cele mai importante sunt: Grădina Plantelor, care adăpoşteşte arbori exotici şi este amenajată în stil englezesc.

Parcul Saint Nicolas (foto dreapta), situat în apropierea centrului universitar Belle Beille, este unul dintre cele mai extinse (130 ha). Parcul s-a format în jurul lacului Saint Nicolas. Aici se pot întâlni, în ţarcuri special amenajate : lame, căprioare, canguri pitici si multe alte animale interesante.

Parcul Balzac (foto stanga) este situat pe malul râului Maine. Din toamnă şi până la începutul primăverii acest parc este parţial inundat de apele râului. Când acestea se retrag putem observa un peisaj format din canale propice pentru dezvoltarea unui spaţiu biotic.

Parcul de distracţii “Lac de Maine” (foto dreapta) are o suprafaţă de 200 ha de verdeaţă şi apă. Aici se pot face plimbări, se poate înnota, pescui, practica swin-golf şi multe altele.

Piaţa du Ralliement, este spaţiul cel mai propice pentru iubitorii de cumpărături. Situată în “inima” Angers-ului, reprezintă centrul comercial şi festiv al oraşului. În centrul unui ansamblu de alei pietonale, se află Galeriile La Fayette, FNAC etc., dar şi terase şi cafenele.

Oraşul surprinde vizitatorii şi prin numărul mare şi frumuseţea fântânilor arteziene, în oraş existând la ora actuală 25 de fântâni. Dacă majoritatea acestora sunt construite mai recent, adica 1970, ltele stau mărturie despre rolul pe care l-au avut în alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor oraşului. Aşa este cazul fântânii Pied-Boulet (foto stanga) de pe strada Baudriere, cea mai veche (menţionată încă din secolul al XIII-lea). Ea a fost transformată dintr-un vechi puţ de ducele d’Anjou în 1416.

Alte trei fântâni care datează din secolul al XVIII-lea mai pot fi văzute şi astăzi: fântâna Saint-Nicolas (pe bulevardul Clemenceau), fântâna Vignes pe magistrala Hotel-Dieu şi fântâna frumoasa din împrejmuirea Capucins.

În partea sud-estică a Angers-ului se află oraşul Trélazé, cunoscut de localnici drept « periferia albastră »  – nume datorat exploatărilor de ardezie, care a fost utilizată mult timp la construcţia caselor, dar mai ales a acoperişurilor caselor, nu numai în Franţa ci şi peste hotare. Deşi ardezia se mai exploatează foarte puţin în zilele noastre, toate vechile cariere au fost incluse într-un traseu turistic care cuprinde Valea Loirei, Muzeul de Ardezie (foto dreapta – ardezie) fiind un important obiectiv. Acesta a fost deschis în 1982 într-o casă construită în stilul secolului al XVIII-lea. Cei interesaţi de prelucrarea manuală a ardeziei, cum se făcea la începutul secolului al-XX-lea, pot să viziteze muzeul într-o zi de duminică când au loc astfel de reprezentaţii.

Antibes-Cannes-Frejus-Saint Tropez

Antibes Juan les pins (occitană Antíbol) (foto dreapta) este un oraș în sud-estul Frantei, departamentul Alpes-Maritimes, pe malul Mării Mediterane. Este una din cele mai importante stațiuni de pe Coasta de Azur. La Antibes se află Muzeul Pablo Picasso.

Cannes este un oraș în sud-vestul Franței, în departamentul Alpes-Maritimes în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, la cca 50 km vest de Nisa, pe malul Mării Mediterane. Are cca 70 mii de locuitori. Este una din cele mai renumite stațiuni de pe Coasta de Azur. La Cannes se organizează anual Festivalul Internațional de Film de la Cannes (foto stanga). Anul acesta se va desfasura intre 16-27 mai 2012. Printre obiectivele turistice majore ale orașului se numără cheiul la Croisette, muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul Sainte Marguerite (sec. XI, locul întemnițării „Măștii de Fier”), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu același nume).

Reprezinta centru al exportului de flori și de fructe.

Industria

• Chimică
• A parfumurilor
• Constructoare de iahturi
• ateliere de întreținere a materialului rulant

Frejus (Ruine romane-foto dreapta) este o comuna din Var Departament, care aceasta, la randul ei face parte din Provence-Alpes-Côte d’Azur region din sud-estul  Frantei.

Se ionvecineaza cu Saint -Raphael formand un singur oras. Nordul comunitatii apartine de  Estérel Massif.

Pe 2 decembrie 1959, Malpasset Dam, de pe raul Reyran din frejus s-a surpat ucigand 400 de persoane.

Saint-Tropez (foto stanga) este un oraș în Franța, în departamentul Var, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, pe țărmul Mării Mediterane. Are cca 6 mii de locuitori. Este una din cele mai renumite stațiuni de pe Coasta de Azur. La Saint-Tropez se află muzeul Annonciade cu una din cele mai bogate colecții de tablouri ale impresioniștilor francezi.