Hamburg- „Venetia Nordului”

Cu o suprafata de 750 km patrati, Hamburg (foto stanga) reprezinta centrul „regiunii metropolitane europene Hamburg” si un important port german. Face parte din cele 16 landuri federale. Are 1,8 milioane de locuitori si este al doilea oras ca numar de populatie din Germania si al saptelea din Uniunea Europeana.

Din punct de vedere geografic portul fluvial mareic se întinde cu precădere pe malul sudic al brațului nordic, vis-a-vis de cartierele Altona și St. Pauli. Ele sunt legate atat prin poduri, cat și prin tunelul vechi al Elbei și tunelurile noi. La nord și la sud de fluviu terenul este o luncă înaltă, din nisip și grohotiș, apărută în urma glaciațiunilor. Lunca joasă din nisip și mâl, din imediata apropiere a fluviului, este rezultatul a secole de inundații provocate de maree. Ambele maluri sunt însă acum îndiguite, vechi diguri amintesc încă de timpuri în care cartiere întregi stăteau sub apă. Cele două lacuri din centrul orașului se datorează unui baraj al râului Alster. Cel mai mare rau se numește Aussenalster, cel mic Binnenalster, iar ultimul este înconjurat de centrul istoric al orașului. În zona centrală a orașului afluenții, ca și Alsterul însuși, sunt parțial canalizați și mărginiți de multe locuri de parcare publice. Mulțimea de râulețe și canale sunt traversate de circa 2.500 de poduri, Hamburg fiind orașul cu cele mai multe poduri din Europa, mai multe ca Veneția (400), Amsterdam (1.200) și Londra împreuna. Se mai numeste si „Veneția nordului”.

Cel mai inalt deal este Hasselbrack si atinge 116,2 m, peste nivelul marii.

Hamburg este cel mai verde oras din Germania, doua treimi din suprafata sa fiind reprezentate de parcuri, zona verde, lacuri sau canale marginite de copaci.

Se pot vizita salile de bere si explora districtul St Pauli si multitudinea de parcuri diferite, cum ar fi Alster Lake din centrul orasului.

Portul Hamburg (foto centru jos) este cel mai mare port din Republica Federala Germania si cel de-al patrulea ca marime din Europa in materie de marfuri en-gros. De asemenea, este al doilea port din Europa, in materie de containere si unul dintre cele mai importante din lume. Primul container agregat cu raze X din Republica Federala a fost instalat in Hamburg in 1996. Pe vremuri Hamburg Harbour a reprezentat pentru multi oameni o poarta pentru o noua viata, pentru cei care doreau sa emigreze.

port

Biserica Sf. Michaelis (foto centru jos) simbolul culturii din Hamburg. Numita „Michel”, ea detine cel mai mare turn cu ceas din Republica Federala Germania. Ceasul are o circumferinta mai mare de 24 de metri. „Michel” este, de asemenea, cea mai importanta biserica in stil baroc din Germania de Nord si a treia biserica cu numele „Sf. Michaelis”. Primele doua biserici au fost distruse de foc in 1750 si 1906.

St. Michaelis Hamburg

Biserica Sfantul Petri (foto centru jos) cea mai veche biserica din centru, la numai 100 de metri distanta de lacasul de cult „Sf. Jakobi”.

sf petri

Biserica Sfantul Jakobi (foto centru jos) semnifica o constructie impresionanta in stil gotic tarziu, tipic pentru regiunile din jurul Marii Baltice.

Biserica Sfantul Jakobi

Hagenbecks Tierpark (foto centru jos) reprezinta prima gradina zoologica din lume cu carcase in aer liber. „Carl Hagenbecks Tierpark” este deschis tot timpul anului de la 9:00 si este vizitat anual de un milion de oameni.

zoo

Muzeul de Arheologie si Istorie Hamburg (foto centru jos) a fost infintatde catre senatorul August Helms, un comerciant si om de afaceri. In 1898 el a inaugurat mai intai un muzeu-club, cu intentia de a deschide primul muzeu arheologic din Hamburg. De atunci, cladirea s-a extins foarte mult. Dupa aniversarea a 100 de ani, muzeul prezinta o colectie serioasa sub un nou acoperis si dupa un nou concept, inca in constructie.

Muzeul de Arheologie si Istorie Hmburg

Muzeul de Arta (foto centru jos) detine un numar mare de capodopere ale artei: Meister Francke, Caspar David Friedrich, Philipp Otto Runge, Manet, Beckmann, Beuys si multe altele. Cea mai noua constructie a fost inaugurata in februarie 1997, iar in prezent „casa” sectiunii „Arta Contemporana”.

Muzeul de Arta

Muzeul de Istorie (foto centru jos) reprezinta casa care gazduieste istoria orasului. Aici puteti vedea exponate despre arta, stiinta, muzica, transport si comercializare.

Muzeul de Istorie

Planetariul (foto centru jos) este cel mai bine organizat si cel mai actualizat din Europa. Se gaseste in Parcul central din oras numit Stadtpark. Acesta prezinta o replica a cerului din timpul noptii pe cel mai mare dom din Europa, al carui diametru este de 21 de metri.

Planetarium-Hamburg-Innen_image_660

Piata de peste (foto centru jos) sau Fischmarkt in germana, semnifica principala atractie de pe malul marii Altona. Evenimentul este organizat o data pe saptamana si reuneste mii de persoane, astfel incat sambata seara sau duminica dimineata vei gasi aici un adevarat vacarm. Nu se vinde numai peste, ci si tone de banane si plante uriase in ghivece.

Piata de peste sau Fischmarkt

Speicherstadt (foto centru jos) reprezinta un loc magic construit la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aflat pe malul marii, pe un tarm inalt, ornat cu depozite care apartin unei epoci apuse, dar inca foarte mult in uz, are farmecul Venetiei sau Amsterdamului.

1500-Hamburg-Speicherstadt

Chilehaus (foto centru jos) este cea mai faimoasa cladire din Hamburg,  proiectata de arhitectul expresionist Fritz Hoger. Ea are forma unei corabii imense.

700_chilehaus-hamburg

Germania- agricultura, transport, turism, comert.

Din punct de vedere agricol, mai mult de jumatate din nevoile alimentare ale populatiei provin din resurse proprii. O atentie deosebita se acorda atat, conservarii si protectiei pamantului, cat si cresterii animalelor.

Din cereale se cultiva graul, secara si ovazul, cele mai intinse suprafete fiind in Germania de Nord si in subregiuni ale Germaniei Centrale. Dintre plantele tehnice predomina sfecla de zahar, tutunul, hameiul.

Pomicultura si cultura vitei de vie se practica in culoarul Rhinului si a afluentilor acestuia Neckar, Main, Mossel. Orasul Mainz (foto dreapta) este specializat in desfacerea vinurilor.

Se cresc bovine in special in Bavaria, Neckerland, porci in Saxonia si landul Schleswing-Holstein, Magdeburg. Ovine intalnim in regiunea Suabo-francona.

Pentru transportul feroviar Germania are circa 45.000 km de cale ferata din care aproape 12.000 km electrificati. Exista cateva noduri feroviare Koln, Hannover, Munchen, Leipzig si cateva magistrale ca Rostock-Berlin-Hanover, Hamburg-Frankfurt-Basel.

Transportul rutier asigura peste 250.000 km de sosele si autostrazi, cea mai importanta fiind autostrada „Hansalinie”, care leaga orasele-porturi Hamburg si Bremen de Ruhr.

Navigatia fluviatila se realizeaza, fie pe mari artere hidrografice, fie pe canale. Raurile navigabile sunt Elba, Saale, Oder, Rhin, Ems, Weser, Dunare, Main, Neckar, Moselle, iar principalele canale: Elba-Havel, Ludwigskanal. Principalele porturi fluviatile sunt: Duisburg (foto stanga), Koln, Mannheim, Ludwigshafen, Frankfurt am main, Berlin, Dresda, Riesa, Magdeburg.

Transportul maritim se desfasoara la Marea Nordului si Marea Baltica. Principalul port este Hamburg cu un trafic de 63 milioane tone, Wilhelmhaven, Bremen, Bremerhaven, Rostock, Emden, Lubeck, Warnemunde, Wismar, Strelsund.

Sunt si porturi situate la canalul Kiel. Pentru transportul aerian un flux insemnat de pasageri il inregistreaza aeroporturile din Berlin, Frankfurt am main, Munchen, Hamburg.

Turismul reprezinta o imporanta activitate social-culturala cu implicatii in economia Germaniei. Se recomanda vizitarea culoarelor Rhin, al Dunarii, Alpii si Prealpii Bavariei, precum si o serie de centre ca Hamburg (foto dreapta), Berlin, Frankfurt, Koln, Munchen.

Comertul exterior semnifica o latura importanta a dezvoltarii economiei tarii. Germania exporta produse finite ca mijloace de transport, masini-unelte, produse ale industriei chimice si importa materii prime ca cocs, petrol, bumbac, lana, dar si produse ale industriei lemnului, agroalimentare.

Insulele Baleare

Insulele Baleare (foto stanga) sunt un arhipelag în vestul Mării Mediterane ce formeaza o comunitate autonomă din Spania. Capitala este Palma de Mallorca. Comunitatea este compusă dintr-o singură provincie, cu același nume. Cuprinde patru insule: Ibiza, Formentera, Mallorca si Menorca. Accesul pe aceste insule se face din Marea Britanie sau din Nordul Europei.

Ibiza (foto dreapta) a fost in trecut locul de refugiu al generatiei hippie, dar astazi aceasta este populata datorita tineretului modern si al homosexualilor. Orasul are doua plaje mari si anume Ses Salinas si Es Cabalet. Obiectivele turistice sunt Muzeul de Arta Contemporana, Catedrala, Muzeul d’ Altvilla cu exponate din anul 1600 din perioada romana si araba, si cu obiectivul Sa Pena. Este cel mai atractiv oras de pe insula. Orasul Nou este neinteresant, dar activ. Singura curiozitate este biserica El Salvador din Plaza Canalejas.

Daca doriti sa faceti o mică excursie si sa vă deconectati de atmosfera zgomotoasa puteţi păsii într-o Ibiza mai puţin cunoscută, cu traditii, cu localităti mici, cu natura fenomenală. Aici puteti admira peisaje minunate, puteti vedea pieţe colorate si puteti participa la petrecerile locale, adica la fiesta.

Mallorca este cea mai speciala dintre insule, cu plaje ultramoderne si un interes arheologic ridicat. Aici intalnim capitala Palma de Mallorca (foto stanga), unul dintre cele mai solide orasele, cu o industrie foarte dezvoltata, avand port la mare. Din punct de vedere gastronomic, maslinele si migdalele sunt tipice in dieta mallorcana, insula avand peste 4 milioane de migdali si maslini. In ciuda localizarii insulei in Mediterana, fructele de mare sunt in general de import. Felurile de mancare tipice sunt sobrassada, paella, iar pentru iubitorii de dulce, ensaimada.

Este considerata insula contrastelor, în sud-vest cu oraşe turistice foarte aglomerate iar în partea de nord cu frumuseţiile naturii încă neatinse, cu plaje cu nisip in sud si cu munţi înalţi si tărm stâncos in nord. Tinutul muntos este alcatuit din Muntii Sierra de Tramuntada, iar cel mai inalt varf este Puig Major cu o inaltime de 1445 m.

Principalele obiective turistice sunt Catedrala, proiectata de Antonio Gaudi in stil gotic, Muzeul Diocesano, Palatul Almudaina, Muzeul Mallorca si biserica Santa Eulalia. Tot aici gasim si plajele Playa de la Reina si Audia. Deasemenea se mai pot vizita si ruinele de la Castillo de Bulluer. Se pot face drumetii de la Castello de Santelmo, la Agaida sau Runda. Soller este orasul ce cuprinde Muzeul Principal si Plajele Constitucion El Guida.

Menorca (foto dreapta) reprezinta a doua insula ca lungime, din acest Arhipelag, ce detine un trecut istoric interesant si un prezent avantajos. Aici domina natura virgina, linistea si culorile: albastru si turcoazul de la marea omniprezenta, verdele de la vegetatia luxurianta datorita umiditatii ridicate de pe insula, albul de la casele de piatra tipice si galbenul de la Soarele auriu. Pentru ca Menorca să-şi poată conserva flora şi fauna unică, în 1993 UNESCO a declarat-o rezervaţie biosferică mondială.

Mahon este capitala insulei. Principalele locuri pentru plimbare sunt Plaza Espana si Plaza Carmen, cu o biserica a Ordinului Carmelitelor, care astazi este muzeu. Pe Plaza de la Conquista sunt doua biserici, Santa Maria, construita in 1972 si San Fracisco. Se mai poate vizita Muzeul Arheologic sau portul. La sud de Mahon se afla Villa Carlos, unde se pot vizita bisericile basilice San Luis si San Clemente.

Insula Formentera (foto stanga) este cea mai mica şi mai sudica insula locuita din Insulele Baleare. Este situata la sud de insula Ibiza, de care este separata printr-un canal de 3,6 km. Punctul sau cel mai apropiat de Peninsula Iberică este Denia (Alicante), la 65 km. In cadrul unei vizite pe aceasta insula se recomanda vizitarea portului San Francensc, Playa Illetas, La Mola si a plajei Mitjorn. Este considerata un adevarat paradis pentru scufundari, devenind visul scafandrilor. Plajele de aici sunt cu nisip alb. Din luna mai 2002 s-a introdus o taxa ecologică, pentru a combate efectele negative a turismului în masă.

Intregul arhipelag este declarat Parc National si pentru a proteja natura, accesul pentru vizitarea Insulei Cabrera (foto dreapta) este limitat, chiar si in plin sezon. Nu se permite accesul unui numar mai mare de 300 turisti pe zi. Este cunoscuta si ca loc de detentie pentru cei 9.000 de prizonieri luati de Napoleon in timpul razboaielor sale.

Climatul lor este excelent, cu aproximativ 300 de zile insorite pe an, plajele minunate, oferta culturala bogata, ospitalitatea localnicilor excelenta, atmosfera cosmopolitana, toate acestea facand din Insulele Baleare una dintre destinatiile de vacanta preferate din Spania.

 

Harta Insulelor Baleare

Flandra-Belgia

Flandra (foto stanga) este o regiune din nordul-vestul Europei, una dintre componentele statului federal Belgia. Actualmente termenul generic se referă la două entități federale belgiene: Regiunea Flandra și Comunitatea Flamandă, ambele conduse de un singur guvern și parlament instituții aflate la Bruxelles.

Limba oficială a tuturor instituțiilor flamande este limba neerlandeză. Franceza se bucură de un statut special în 12 comune cu facilități situate la frontiera cu regiunea Valonia și în jurul Regiunii Capitalei.

Orasul este format din două regiuni geografice principale: câmpia Yser-ului și coasta Mării Nordlui (foto dreapta) în vest și câmpia din nord-est. Prima este alcatuita dintr-un relief nisipos și soluri aliviale, cu altitudini foarte joase. Mare parte din acest teritoriu a fost canalizat și au fost amenajate poldere protejate de diguri. Câmpia centrală începe în bazinul fulviului Schelde și cu o altitudine situată între 5 și 30 m în extremitatea sudică, la frontiera cu Valonia, și estică, la frontiera cu Olanda, relieful este mai pronunțat, fiind sub forma unor văi largi, cu altitudini ce depășesc 150m. În exclava Voeren, situată între frontiera olandeză și provincia Liège se atinge altitudinea maximă a regiunii, 288 m.

Climatul este temperat maritim, cu precipitații importante de-a lungul anului. Temperatura medie lunară variează între 3 °C în ianuarie și 18 °C în iulie, iar precipitațiile medii lunare variează între 65 mm în ianuarie și 78 mm în iulie.

PIB-ul total al Regiunii Flamande era de 165.847 milioane de Euro în 2004, iar PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare era cu 23% deasupra mediei UE.

Flandra a fost una dintre primele regiuni Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție industrială la începutul secolului XIX. Inițial dezvoltarea s-a bazat foarte mult pe industria textilă și alimentară. În anii 1840 a avut loc o criză a industriei textile iar regiunea a fost cuprinsă de foamete. După cel de al doilea război mondial Ghent (foto stanga Ghent-Gravensteen Castle) și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Ea a atras de asemenea numeroase investiții străine datorită forței de muncă bine instruite. Anii 1970 au reprezentat o perioadă de receseie datorită crizelor petroliere. Declinului industriei metalurgice și politicile economice mai liberale din Flandra au făcut ca centrul economic al Belgiei să se deplaseze dinspre regiunea minieră și metalurgică Valonia spre nord fiind actualmente concentrat în regiunea Bruxelles-Louvain-Anvers-Gent.

Actualmente economia este orientată în principal spre sectorul serviciilor, diversele industrii implantate în regiune fiind însă principalul atuu. Aceasta este puternic orientată pe exporturi de bunuri cu valoare adăugată importantă. Principalele produse de import sunt: petrol și produse petroliere și chimice, textile, îmbrăcăminte și accesorii, utilaje industriale și alimente. Principalele produse de export sunt produse alimentare, textile, materiale plastice, produse petroliere și automobile. Principalii parteneri economici sunt Germania, Olanda, Franța, Regatul Unit, Italia și Statele Unite.

Una dintre particularitățile economiei Flandrei este dezvoltarea în Anvers a comerțului și a industriei de prelucrare a diamantelor (foto dreapta). Orașul are patru burse de diamante. Centrul mondial din Anvers joacă un rol important în stabilirea standardelor și a eticilor profesionale precum și în promovarea intereselor orașului ca centru al industriei diamantelor și în instruirea personalului. După cel de al doilea război mondial, comerțul a fost dominat de comunitatea evreiască hasidică de aici. În ultimele două decenii din ce în ce mai mulți comercianți de origine indiană sau armeniană au crescut în importanță.

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată, atât cea rutieră cât și cea feroviară și în special cea maritimă. Anvers (foto stanga) este al doilea port european după Rotterdam și este conectat la o rețea importantă de canale și văi navigabile.

Belgia fiind membră fondatoare a UE, economia Flandrei este bine integrată în economia europeană. Din 2002 Euro a înlocuit francul belgian. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.

Populația regiunii era de 6.117.440la începutul anului 2007. Din locuitorii Regiunii capitalei, aproximativ 15% sunt considerați flamanzi. Anvers , Ghent, Bruges și Louvain (foto dreapta) sunt cele mai mari orașe din Flandra.

Aproximativ 75% din flamanzi sunt botezați în Biserica Romano-Catolică, dar mai puțin de 8% participă regulat la slujbe. Aproape jumătate din locuitori se declară agnostici sau atei, 47% se declară catolici iar islamul este a doua religie ca importanță cu doar 3,5% din populație.

Belgia – partea a II-a

Belgia (foto stanga) este foarte bine conectată la rețelele vest-europene de transport. Dispune de peste 3500 km de cale ferată din care aproximativ 3000 km sunt electrificați. Compania națională de transport feroviar este Societatea Națională de Căi Ferate Belgiene, care asigură majoritatea legăturilor feroviare. Datorită densității ridicate a populației, frecvența trenurilor este ridicată și costul transportului este redus. Serviciile internaționale sunt realizate fie cu trenuri InterCity (foto dreapta) spre Amsterdam, Strasbourg sau Zürich, fie prin trenuri de mare viteză spre Paris, Londra, Köln, Frankfurt, Amsterdam, Marsilia, Bordeaux.

Transportul urban și interurban este de competența regiunilor, existând trei societăți de transport în comun De Lijn pentru regiunea Flandra, TEC pentru regiunea Valonia și STIB/MIVB pentru Regiunea Capitalei Bruxelles. Bruxelles este singurul oraș care are un sistem de metrou (foto stanga), sisteme de transport lejer și tramvaie existând în Bruxelles, Anvers, Charleroi și Gent. Tramvaiul de coastă belgian este o linie de tramvai interurban ce funcționează de-a lungul întregului litoral belgian, de la frontiera cu Franța până la frontiera cu Olanda.

Belgia are peste 149.000 km de drumuri amenajate din care peste 1.700 km de autostrăzi. Marile aglomerații dispun de una sau mai multe centuri ocolitoare. Autostrăzile sunt notate cu litera ‘A’ și urmează traseele drumurilor europene, centurile sunt denumite ‘ring’ și sunt notate cu litera ‘R’ iar drumurile naționale sunt notate cu litera ‘N’.

Portul Anvers (foto dreapta) este unul dintre cele mai mari din lume. Este situat pe estuarul râului Escaut și este un nod intermodal important. Alte porturi maritime sunt portul Bruges situat la Zebrugge, portul Gent și portul Ostende. Belgia dispune de peste 2.000 km de canale navigabile din care peste 1.500 km sunt utilizate în mod curent. Principalele porturi interioare sunt cele de la Bruxelles și Liège.

Viața culturală belgiană a avut tendința să se desfășoare în fiecare comunitate. Din anii 1970 nu mai există universități bilingve, cu excepția Academiei Militare Regale, sau mijloace de informare în masă. Nici o instituție culturală sau organizație științifică nu reprezintă ambele comunități. În ciuda diviziunilor politice și lingvistice care s-au schimbat deseori de-a lungul secolelor, regiunea ce corespunde actualei Belgii a cunoscut dezvoltarea a numeroase mișcări artistice care au avut un impact puternic asupra culturii europene.

În perioada medievală contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost foarte importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și barocă precum și numeroase exemple de arhitectură romanică, gotică, renascentistă și barocă au reprezentat momente importante din istoria artei. De asemenea tapiseriile flamande (foto stanga) au fost foarte apreciate și căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul Rubens sau Antoon van Dyck.

În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori belgieni importanți romantici, expresioniști sau suprarealiști ca Egide Wappers (foto dreapta), Constant Permeke sau René Magritte. În arhitectură Victor Horta și Henry van de Velde au fost printre principalii promotori ai stilului Art Nouveau.

Printre cei mai cunoscuți scriitori belgieni pot fi amintiți poetul Emile Verhaeren și romancierii Hendrik Conscience, Georges Simenon, Suzanne Lilar și Amélie Nothomb. În 1911, poetului și dramaturgului Maurice Maeterlinck i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Benzile desenate Aventurile lui Tintin de Hergé (foto stanga) sunt cele mai cunoscute benzi desenate belgiene, dar mulți alți autori, Peyo, André Franquin, Edgar P. Jacobs, Marc Sleen sau Willy Vandersteen, au făcut ca industria belgiană de benzi desenate să poată fi considerată la fel de importantă precum cele din Statele Unite sau Japonia.

Încă de la începutul epocii moderne numeroase personalități au adus contribuții importante la dezvoltarea științei și tehnologiei. Printre cei mai importanți sunt exploratorul Gerardus Mercator (foto dreapta), anatomistul Andreas Vesalius, herbalistul Rembert Dodoens și matematicianul Simon Stevin. Regiunea a contribuit cu numeroase dezvoltări tehnologice în domeniul industriei metalurgice și a mineritului. În perioada mai recentă chimistul Ernest Solvay și inginerul Zenobe Gramme au dezvoltat Procesul Solvay și respectiv dinamul Gramme, iar fizicianul Georges Lemaître (foto stanga) a propus teoria Big Bangului. În numeroase ocazii Premiul Nobel a fost atribuit unor oameni de știință belgieni: pentru medicină în 1919 lui Jules Bordet, în 1938 lui Corneille Heymans și, în 1974, lui Albert Claude și Christian De Duve, împreună cu savantul american de origine română George Emil Palade, iar pentru chimie în 1977 lui Ilya Prigogine.

Fotbalul și ciclismul sunt sporturi populare în rândul belgienilor. Eddy Merckx (foto dreapta) este considerat a fi cel mai mare ciclist din toate timpurile. În fotbal Jupiler League este competiția fotbalistică cea mai importantă, iar cluburi ca R.S.C. Anderlecht au avut deseori succese importante pe plan european. În ultimii ani două jucătoare de tenis belgiene au avut succese importante, fiecare clasându-se pe prima poziție în clasamentul WTA, este vorba de Kim Clijsters și Justine Henin.

Circuitul Spa-Francorchamps găzduiește Marele Premiu al Belgiei din calendarul competiției Formula 1. Pilotul belgian Jacky Ickx (foto stanga) a câștigat 8 mari premii și a terminat de două ori pe locul doi în Campionatul Mondial de Formula 1. Thierry Boutsen este un alt pilot belgian ce a câștigat 3 curse în 1989 și 1990.

În 1920 orașul Anvers a găzduit Jocurile Olimpice de vară (foto dreapta), în 2000 Belgia a găzduit împreună cu Olanda Campionatul European de Fotbal iar Beneluxul și-a depus candidatura pentru a găzdui ediția din 2018 a Campionatului Mondial de Fotbal.

Belgia este cunoscută la nivel internațional pentru specialitățile ei gastronomice. Numeroase restaurante belgiene pot fi găsite în ghiduri gastronomice importante, ca de exemplu Ghidul Michelin. Gofrele, cartofii prăjiți și midiile sunt printre cele mai cunoscute specialități belgiene, dar există numeroase specialități locale. Belgia este renumită pentru ciocolata (foto stanga) produsă aici, numeroase mărci locale devenind foarte cunoscute pe plan internațional.

Regiunea este cunoscută de asemenea pentru cele peste 500 specialități de bere. Berea Belgiană (foto dreapta) conține una dintre cele mai mari varietăți de beri de calitate din lume, de la bere blondă și brună până la celebrele beri trapiste și lambic. Originile berii belgiene se găsesc în evul mediu când mănăstirile o produceau pentru consumul propriu și mai târziu ca un mijloc de a-și rotunji veniturile. Cu toate că actualmente producția de bere este dominată de corporațiile internaționale Inbev și Alken Maes, continuă să existe aproximativ 125 berării independente în întreaga țară.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Belgia:

  • Ansamblul „Béguinages flamands” (1998)
  • Piața Centrală („Grote Markt” / „Grand’ Place”) din Bruxelles (1998)
  • „Canal du Centre” (1998)
  • Turnurile înalte cu ceas („Beffrois” / „Belfriede”) (1995, 2005)
  • Cariera neolitică de silex (cremene) de la Spiennes (Mons) (2000)
  • Catedrala din Tournai (2000)
  • Centrul istoric din Bruges / Brügge (2000)
  • Muzeul Plantin-Moretus (2005)

Dublin-capitala Irlandei

Dublin (foto stanga)  este capitala şi cel mai mare oraş a Irlandei, cu o populaţie de 495.781 de locuitori şi cu peste 1,1 milioane în zona metropolitană a comitatului. Oraşul este situat pe malurile râului Liffey.

Numele englezesc Dublin se zice că este derivat de la numele irlandez Dubh Linn, care înseamnă baltă neagră. Totuşi, mulţi istorici nu agreează acestă etimologie fiindcă numele contemporan irlandez a oraşului este Baile Átha Cliath, nu Dubh Linn.

Clima este temperat-marina cu temperaturi medii anuale de +4 grade Celsius in ianuarie si +16 grade Celsius in iulie. Precipitatii medii anuale: 750 mm/m patrat.

În ultimii ani, capitala a devenit un oraş mult mai modern, dar a prezervat părţi din istoria sa. Infrastructura oraşului a ajuns la niveluri europene şi este în continuă dezvoltare.

Orasul reprezinta un centru cultural major în Irlanda. Cartierul Temple Bar (foto dreapta) este o zonă cunoscută mondial pentru viaţa sa de noapte şi este populară cu persoane din Regatul Unit şi alte părţi a Europei. Oraşul are o comunitate homosexuală în creştere, deşi homosexualitatea nu a fost legalizată decât în 1992 după un caz în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

In centrul Dublinului se afla Colegiul Trinity (foto stanga), cea mai renumita universitate din Irlanda.

Este orasul in care s-au nascut sau in care au trait multi scriitori remarcabili, cunoscuti in toata lumea. Primul scriitor de renume din Dublin a fost Jonathan Swift (1667-1745). Cel mai mare dintre ei a fost James Joyce(1882-1941) care a revolutionat literatura prin romanul sau “Ulise” in 1922 care este plin de detalii despre Dublin-ul din anii 1920. Alti patru scriitori au primit premiul Nobel pentru literatura: William Butler Yeats (1865-1939) laureat Nobel in 1923, George Bernard Shaw (1856-1950)-1925, Samuel Beckett -1969 si Seamus Heaney -1995.

Aici se găsesc cele mai mari şi prestigioase muzee din Irlanda: Muzeul Irlandez de Artă Modernă (foto dreapta), Galeria Naţională Irlandeză, Galeria Municipală Hugh Lane, Biblioteca Chester Beatty şi trei filiale ale Muzeului Naţional al Irlandei.

Radio Telifís Éireann (foto stanga), compania naţională de televiziune şi radio, are sediul său la Dublin. TV3, singurul canal de televiziune privat, este de asemenea bazat în Dublin, deşi majoritatea programelor sale sunt importate din Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii. An Post, serviciul poştal irlandez, şi Eircom, cea mai mare companie de telecomunicaţii din ţară, au ambele bazele principale in capitala.

Dublin este cel mai mare centru de învăţământ din Irlanda, cu trei universităţi. Universitatea din Dublin este cea mai veche din Irlanda, fondată în secolul XVI. Universitatea Naţională a Irlandei (foto stanga) este a doua universitate din Dublin, cea mai recentă fiind Universitatea Oraşului Dublin. Aceasta este specializată în afaceri, inginerie, ştiinţa şi industrie.

În afară de cele trei universităţi principale, există diverse alte instititute şi facultăţi de învăţământ. Printre ele se numără Colegiul Regal a Chirurgilor, o şcoală medicală independentă fondată pe timpul când înca Irlanda făcea parte din Imperiul Britanic. În acest oraş are sediul şi Institutul de Tehnologie din Dublin, un colegiu tehnic modern specializat în cursuri tehnice şi artistice. În final, sunt două instituţii care predau exclusiv studii artistice: Colegiul Naţional de Artă şi Design, şi Institutul de Artă, Design şi Tehnologie din Dun Laoghaire.

Michael Flatley (foto dreapta) s-a nascut pe 16 iulie 1958, in Detroit si reprezinta cel mai renumit dansator de step din Irlanda.

Acesta detine si cateva recunoasteri din partea Guiness Book, pentru Cele mai rapide picioare din lume, avand performanta de 35 de pasi de step pe secunda, urmand ca apoi sa i se acorde si titlul pentru Cel mai bine platit dansator.

La ceva timp dupa acest succes, a primit titlul de Lord Of The Dance (foto stanga), Flatley devine producatorul, regizorul si coregraful  showului cu acelasi nume, ce avea sa fie cel mai grandios din istoria divertismentului.  Irlandezii de la Lord Of The Dance sunt numiti o minune a lumii moderne, datorita faptului ca intotdeauna realizeaza spectacole cu casa inchisa.

Dublin este centrul reţelei irlandeze de transport. Portul (foto dreapta jos) este cel mai mare al ţării, şi Aeroportul din Dublin este cel mai important din Irlanda, având cel mai mare trafic de pasageri de pe insulă. Gările principale a oraşului sunt Gara Heuston şi Gara Connolly. Heuston este folosită pentru servicii feroviare care merg spre sudul Irlandei, pe când Connolly serveşte rutele spre Comitatul Sligo şi spre Irlanda de Nord.

Oraşul este traversat de diverse şosele şi autostrăzi naţionale. Printre cele mai importante este şoseaua M50 (foto stanga), o autostradă cu două benzi în fiecare direcţie care conectează părţile sudice, vestice şi nordice a oraşului. M50 înca este în construcţie, planul de dezvoltare fiind de a adăuga încă o bandă în fiecare direcţie şi de a completa şoseaua ca să înconjoare tot oraşul.

Dublin avea în ultimele decenii un sistem de transport în comun destul de slab dezvoltat. După anii 1990, investiţiile în acest sistem s-au majorat şi acum oraşul are un sistem relativ avansat şi modern pe plan european.

Oraşul este servit de o linie de trenuri suburbane – Dublin Area Rapid Transit, sau DART. Trenurile sunt destul de rapide şi dese deşi acoperirea liniei nu este adecvată pentru mărimea oraşului. În afară de sistemul feroviar există un sistem nou de tramvai, deschis în 2004, care se cheamă Luas. Acest sistem este foarte modern şi eficient, şi este compus din două linii – cea verde şi cea roşie – care conectează gările principale a oraşului şi oferă o legătură rapidă între centru şi suburbiile din sud.

Al treilea sistem de transport în comun este cel de autobuz, administrat de Bus Átha Cliath (foto dreapta) sau Dublin Bus. Reţeaua de autobuze, cu peste 200 de rute, este foarte extinsă având în vedere mărimea oraşului. Există şi o reţea de 24 de linii de autobuze de noapte numit Nitelink.

Dublin-ul este administrat de Consiliul Oraşului Dublin, şeful căruia este primarul oraşului, ales pentru un termen de doar un an. Consiliul este bazat în două locuri – sediul este Primăria din Dublin, care a devenit primărie în anii 1850, iar o proporţie semnificativă din angajaţii administrativi a consiliului sunt bazaţi la Oficiile Civile.

Fiind capitala Irlandei, Dublin este sediul guvernului naţional şi a structurilor politice centrale. Tot aici se găseşte Parlamentul Naţional Irlandez, care este format din Preşedintele Irlandei şi cele două camere parlamentare – Dáil Éireann (Camera Deputaţilor) şi Seanad Éireann (Senatul). Preşedintele Irlandei trăieşte la Áras an Uachtaráin, fosta reşedinţă a guvernatorului-general a Statului Liber Irlandez. Reşedinţa este situată în cel mai mare parc a oraşului, Parcul Phoenix. Ambele camere a parlamentului se întâlnesc la Casa Leinster (Leinster House), în sudul oraşului. Această structură a cazat parlamentul de la formarea Statului Liber Irlandez în 6 decembrie 1922.

Guvernul este bazat într-un complex cunoscut ca Blocurile Guvernamnetale Irlandeze, planificate de arhitectul Aston Webb, care a proiectat şi faţada Palatului Buckingham din Londra.

 

Londra

Londra (foto stanga)  este capitala Angliei şi a Regatului Unit. Este cel mai important centru politic, financiar (datorită City-ului), cultural şi artistic al Regatului Unit, şi unul din cele mai importante oraşe ale lumii.

Populaţia este de 7.421.229 locuitori (la 1 ianuarie 2005) în Londra Mare, cărora li se adaugă alte câteva milioane din zona metropolitană. Există o imensă diversitate de etnii, culturi şi religii, Londra fiind unul din cele mai cosmopolite oraşe din Europa şi din lume. Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii.

În Londra se găsesc sediile a numeroase instituţii şi corporaţii de importanţă globală; multe clădiri importante: palate, muzee, teatre, săli de concerte, aeroporturi, staţii de cale ferată, numeroase ambasade şi consulate.

Westminster (foto dreapta) (Palatul şi Abaţia) şi Biserica Sf.Margareta din Londra au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Londra Mare acoperă o suprafaţă de 1579 km². Aceasta este port pe Tamisa, râu navigabil. Rîul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar pînă în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de rîu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele cîteva coline  nu au fost piedici semnificative.

În secolele trecute Tamisa (foto stanga) era mult mai largă şi mai puţin adîncă. Pe întinderea oraşului însă a fost canalizată şi îndiguită, şi mulţi dintre afluenţii săi au fost complet canalizaţi şi curg acum subteran. Fluxul şi refluxul se fac simţite pe Tamisa. Este unul din motivele pentru care Londra este expusă inundaţiilor. Pentru a proteja oraşul, în anii 1970 s-a construit la Woolwich, în aval, un sistem de ecluze numit Thames Barrier.

Clima Londrei este temperată, cu veri calde dar rareori toride, şi ierni blînde. Vara, temperatura depăşeşte rareori 33 °C (recordul absolut fiind 37,9 °C, înregistrat în 2003). Iarna, căderile de zăpadă sînt rare, iar stratul de zăpadă nu depăşeşte în general 2 cm. În ciuda reputaţiei de oraş „ploios”, Londra primeşte anual circa 600 mm de precipitaţii, adică mai puţin decît, de exemplu, Roma sau Sydney. Datorită întinderii zonei construite, Londra este adeseori un microclimat, unde temperaturile sînt cu circa 5 °C mai ridicate decît în exterior, deoarece clădirile şi betonul reţin mai bine căldura.

La origini, capitala a fost o aşezare celtă. În 43 d.Hr. romanii au fondat oraşul Londinium, iar numele acestuia se pare că a dat şi numele nativ al oraşului, London, deşi unele date recente arată că London ar putea fi de origine celtă. În 61 d.Hr., noul oraş roman este asediat, prădat şi ars pînă la temelii de către răsculaţii celţi conduşi de regina Boadicea.

City of London („Cetatea Londrei”) (foto dreapta) este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. Populaţia permanentă a City-ului este de doar 7000 de locuitori, însă aici lucrează peste 300.000 de persoane. Calitatea de centru financiar a City-ului a început să se dilueze în ultimii ani, o dată cu inaugurarea în Docklands, în estul oraşului, a complexului Canary Wharf.

West End („Capătul de vest” – al vechiului oraş-foto stanga) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.

La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.

City-ul şi West End formează centrul Londrei („Central London”).

Estul oraşului a fost centrul industriei londoneze în secolul al XIX-lea. Bombardamentele germane din anii 1940, combinate, începînd din anii 1950, cu decăderea Portului londonez şi mutarea industriei în afara oraşului, au condus la abandonarea a numeroase clădiri şi terenuri, şi la un aspect al zonei în general dezolant. Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei. Docklands, zona vechiului Port al Londrei, a fost un experiment reuşit de regenerare.

În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra), precum şi arene sportive ca Twickenham (foto dreapta), stadionul de acasă al echipei naţionale engleze de rugby. În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.

Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon (foto stanga), dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii ’50-’70 din zona Caraibelor.

La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich (foto dreapta), care marchează meridianul zero al lumii.

Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay.

Londra Mare este divizată în 32 „burguri”, plus City-ul. Burgurile răspund de majoritatea serviciilor comunale în zonele pe care le cuprind. City-ul nu este condus de un consiliu local obişnuit, ci de către Corporaţia Londrei.

Orasul este un motor uriaş al economiei lumii. Londra a produs 365 miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă metropolitană londoneză a produs circa 20% din PIB-ul Regatului.

City-ul (foto stanga) este cel mai mare centru financiar al capitaliei, găzduind bănci, societăţi de valori mobiliare, firme de asigurare, avocatură sau contabilitate. Un al doilea district financiar se dezvoltă în Canary Wharf, la est de zona centrală; este mai mic decît City-ul, însă nu mai puţin prestigios, găzduind de exemplu sediul central al HSBC.

Mai mult de jumătate din firmele britanice din top 100 îşi au sediul central în centrul Londrei, şi mai mult de 70% în zona metropolitană londoneză. 31% din tranzacţiile monetare ale lumii au loc în Londra. Aici se vînd şi se cumpără mai mulţi dolari decît în New York şi mai mulţi euro decît în toate celelalte oraşe europene luate la un loc.

Turismul este una din industriile cele mai importante ale Regatului Unit. Peste 350 000 de persoane au lucrat în turism în 2003 doar în Londra.

Deşi portul Londrei este acum doar al treilea din Regatul Unit  şi nu primul din lume, cum era odată, totuşi este tranzitat de 50 milioane de tone de cargo pe an. Docurile se găsesc acum la Tilbury, în afara limitelor Londrei Mari.

Va urma…

Marea Britanie

Revoluţia industrială începută în Anglia s-a bazat pe industria cărbunelui, siderurgie, industria textilă, ramuri industriale tradiţionale care astăzi au dat prioritate unor ramuri de vârf cum sunt electronica, aeronautica, optica, informatica.

Industria energetică şi-a schimbat treptat structura balanţei, locul cărbunelui fiind luat de petrol. Principalele bazine carbonifere sunt: Yorkshire-Nottingham-Derby în estul Munţilor Pennini; bazinul Angliei de Nord-Est; bazinul South Walles; bazinul Scotish Lowlands (foto dreapta jos); bazinul Lancashire şi Midlands.

Petrolul se află în cantităţi importante. Rezervele aflate în structurile platformei continentale ale Mării Nordului, se ridică la peste 2 miliarde tone, producţia anuală fiind de 94 milioane tone. Principalele puncte de extracţie sunt Brent, Piper, Beryl, de unde, prin conducte se trimite către centrele de rafinare aflate fie pe litoral  în estuare, fie în interiorul uscatului către mari centre de consum.

Gazele naturale se găsesc în aceeaşi platformă a Mării Nordului rezervele depăşind după estimări 700 miliarde m3. Principalele centre de exploatare sunt: Frigg, Leman, Indefatigable. Totuşi, Marea Britanie importă gaze naturale lichefiate.

Energia electrică produsă în 1988 a fost 302 miliarde kwh. Puterea instalată este de 66.512 MW din care 7.144 MW în centrale nucleare.

Termocentralele importante se găsesc în regiunea Londrei, Midlands, Yorkshire (foto stanga), iar hidrocentralele în Scoţia şi nordul Ţării Galilor. Centralele nucleare se găsesc lângă Londra, Bristol, în Cumberland, lângă Glasgow.

Industria metalurgiei neferoase se bazează în cea mai mare măsură pe materia primă importată. Totuşi, Marea Britanie are şi ceva resurse de cupru, concentrate de plumb, zinc, cositor, sulf, argint, săruri potasice, sare.

Concentratele de plumb ca şi zincul le importă din Canada, Zambia, Chile, iar prelucrarea se face în centrele: Manchester, Liverpool, Bristol (foto dreapta), Glasgow, Londra. Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William, Burntisland. Materia primă se importă din Australia şi Guyana.

Industria construcţiilor de maşini este o ramură industrială reprezentativă dar şi tradiţională, în special pentru construcţia navelor, a materialului rulant, utilajul textil. Se remarcă trei direcţii: automobile, aeronautică şi producţia de nave.

Marea Britanie alături de SUA, Japonia, Germania, este o mare producătoare de automobile, cu arii de construcţii: aria metropolitană londoneză cu centrele Dagenham, Oxford, Luton, aria Merseyside şi Scoţia.

Este deasemenea, o mare producătoare de avioane dintre centre remarcându-se: Londra, Coventry, Manchester (foto stanga sus), Preston, Bristol.

Construcţia navelor a cunoscut permanent o multiplicare a preocupărilor oferind pieţii mondiale tipuri de nave cu destinaţii dintre cele mai diverse. Centre foarte importante în construcţia navelor sunt: Glasgow, Cardiff, Portsmouth, Plymouth, Liverpool (foto dreapta), Middlesbrough, Barrow, Hull.

Industria chimică cu multe subramuri tradiţionale dar şi moderne (petrochimia) produce: mase plastice, cauciuc sintetic, produse sodice, acizi, produse farmaceutice, îngrăşăminte azotoase, fosfatice, potasice.

Industria textilă a deţinut foarte multă vreme supremaţia în industrie în general. Astăzi, această ramură, este concentrată în trei mari areale specializate în prelucrarea bumbacului, lânei, inului. Prelucrarea bumbacului se face mai ales în vestul Angliei: Manchester, Liverpool-Birkenhead, a lânei în partea centrală (Yorkshire) în oraşele Leeds, Bradford, Huddersfield, Glasgow, Stockton, Leicester (foto stanga), Notingham, Oxford iar, cea a inului în jumătatea estică (Aberdeen, Dundee, Edinburgh), cu numeroase centre şi în Irlanda de Nord (nord-est) dintre care multe în jurul oraşului Belfast.

Industria alimentară şi-a dezvoltat o diversitate de subramuri din care nu lipsesc : morăritul şi panificaţia, industria cărnii, a conservelor de carne, peşte, industria zahărului.

La nivelul industriei Marii Britanii există următoarele tipuri de concentrări industriale diferenţiate structural şi funcţional.

1. Concentrări de tip metropolitan. În acest tip sunt incluse centrele: Londra, Birmingham (foto dreapta), Manchester.

2. Concentrări de tip multipolar în care sunt încadrate centre de aceeaşi categorie funcţională dar cu specific industrial diferit:  industria textilă Leeds, Bradfort (foto stanga), Huddersfield, industria chimică (vopsele, coloranţi), industria construcţiilor de maşini textile etc.

3. Concentrări monopolare definite de un centru reprezentativ asociat cu centre ale căror activităţi sunt  complementare (Sheffield pentru industria siderurgică).

Între Londra şi Liverpool s-a format o macroaxă industrial-urbană unind toate aceste activităţi şi funcţii proprii diverselor centre.

În agricultura Marii Britanii predomină creşterea animalelor (70% din valoarea producţiei globale). Din suprafaţa totală a ţării 46,6% îl ocupă păşunile şi fâneţele, peste 28% terenurile arabile şi cele pomicole şi peste 8% pădurea. Pot fi separate: clasa I de terenuri arabile situată pe latura estică între oraşele (York şi Londra), deci cele mai productive şi clasa cea mai bună de păşuni şi fâneţe în partea centrală şi vestică a ţării. Agricultura cuprinde 6,9% din populaţia activă. Principala regiune agricolă se află în partea de sud-est unde se cultivă grâu, orz, sfeclă de zahăr, in.

Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe, inclusiv plante furajere, au permis dezvoltarea sectorului creşterii animalelor (bovinelor, ovinelor, porcinelor). Creşterea oilor s-a dezvoltat mai ales în Wales şi Anglia central-nordică. Se practică intens pescuitul, fapt care a permis individualizarea unor mari centre (porturi) pescăreşti ca: Aberdeen, Milford Haven, Hull, Grimsby.

Condiţii favorabile, mai ales de relief, au permis instalarea şi amplificarea unei reţele de comunicaţii dintre cele mai dese din Europa. Traficul de mărfuri şi pasageri se efectuează pe şosele, care deţin peste 60% din transportul general, pe căi ferate cu 22%, transportul prin cabotaj 16% şi cel prin canalele de navigaţie.

Căile ferate au o lungime de peste 17.000 km din care circa 3.800 km electrificate. Lungimea căilor rutiere depăşeşte 330.000 km din care peste 2.400 km magistrale. Densitatea cea mai mare atât a căilor ferate cît şi a celor rutiere este cunoscută în regiunile Londra, Midlands (foto dreapta), Lancashire; centre de mare convergenţă sunt Londra, Birmingham, Manchester, Newcastle, Glasgow.

Transportul maritim se ridică la peste 40 milioane twd. cât reprezintă tonajul flotei maritime comerciale.

Alte porturi importante ale Marii Britanii sunt: Milford Haven (foto stanga) (peste 41 milioane tone), Southampton (peste 25 milioane tone), Liverpool-Manchester. Atât portul Londra cât şi Liverpool-Manchester se remarcă printr-un trafic cu o structură complexă.

Transportul aerian este asigurat de un impresionant număr de avioane de diferite tipuri şi capacităţi. Principalele aeroporturi sunt: Heathrow şi Gatwick din regiunea Londra, Rigway (foto dreapta jos) din Manchester, Abboptsinch din Glasgow.

 Circa 12 milioane de turişti sunt atraşi de arhipelagul britanic spre centre urbane de renume, spre vestigii istorico-arhitecturale şi arheologice, spre rezervaţii naturale. Anglia şi-a dezvoltat un modern sector al serviciilor.

Comerţul exterior se desfăşoară într-un flux important, Marea Britanie importând produse chimice (13%), materii prime, produse alimentare, produse textile, echipament pentru telecomunicaţii, hârtie. Exportă: petrol (8%), autovehicule (5,4%), echipament electric, aparate şi instrumente.

Comerţul exterior este orientat spre S.U.A., Germania, Franţa, Olanda, Japonia.

 

Reykjavik-capitala Islandei

Reykjavík (foto stanga) este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de cercul polar. Se află în sud-vestul ţării, în golful Faxaflói – o regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori.

Se crede că prima aşezare permanentă a unor populaţii scandinave în această zonă datează din anul 870 după Hristos. Legenda îi atribuie lui Ingólfur Arnarson alegerea acestui loc. Etimologia Reykjavík-ului se datorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin „golful aburilor”.

Clima este una subpolară oceanică, iar oraşul se află la extremitatea nordică a zonei de climă temperată. Poziţia oraşului pe coastă îl expune.  Vânturile sunt foarte puternice iarna. Verile sunt răcoroase, temperatura fluctuând între 10–15 °C, depăşind uneori 20 °C. Reykjavík are parte de 213 zile cu precipitaţii măsurabile pe an. Perioadele de secetă sunt rare şi apar rareori în timpul verii. Primăvara tinde să fie cel mai însorit anotimp, în mod deosebit luna mai. Anual, în Reykjavík sunt aproximativ 1.300 de ore de vreme însorită, comparabil cu alte locuri din europa de nord şi nord-est. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Reykjavík a fost de 26,2 °C, la 30 iulie 2008, iar cea mai scăzută temperatură a fost de -24,5 °C la 21 ianuarie 1918. Temperatura nu a scăzut sub -20 C° de la 30 ianuarie 1971.

Primarul este numit de consiliul local; de regulă, unul dintre consilieri este ales primar, dar aceasta nu este o regulă.

Funcţia de primar a fost introdusă în 1907, iar în 1908 s-au cerut candidaturi pentru acest post. Doi candidaţi au depus cereri, Páll Einarsson, şef al poliţiei şi primar al oraşului Hafnarfjörður, şi Knud Zimsem, consilier local în Reykjavík. Páll a fost numit la 7 mai şi a fost primar timp de şase ani. La acea vreme, primarul primea un salariu de 4500IKR pe an şi 1500IKR pentru cheltuieli.

Rata deţinerii de autovehicule în Islanda este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 522 de vehicule la mia de locuitori, deşi Reykjavík nu este afectat prea grav de problemele de trafic. Oraşul este brăzdat de şosele largi cu multe benzi ce leagă diversele cartiere şi suburbii şi locurile de parcare sunt abundente. Transportul public constă dintr-un sistem de autobuze (numite Strætó bs). Centura oraşului îl ocoleşte pe la margini şi îl leagă de restul Islandei.

Aeroportul Reykjavík (foto dreapta), al doilea aeroport din ţară după Aeroportul Internaţional Keflavík), se află în oraş, imediat la sud de centru. El este folosit mai ales pentru zboruri locale şi zboruri către Groenlanda şi Insulele Feroe. A fost construit de forţele de ocupaţie britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când se afla la margia unui Reykjavík mult mai mic.

Orasul detine două porturi maritime, cel vechi de lângă centrul oraşului fiind folosit mai ales pentru nave de pescuit şi de croazieră. Sundahöfn (foto stanga), un port mai nou, se află în estul oraşului şi este cel mai mare port de mărfuri din ţară.

Nu există sistem public de căi ferate în Islanda, din cauza terenului, doar locomotivele utilizate la construirea docurilor fiind expuse în oraş.

„Casa de Cultură” (foto dreapta) s-a deschis în 1909 şi are mai multe expoziţii importante. Iniţial fiind Muzeul Naţional şi de Istorie Naturală, în 2000 el a fost remodelat pentru a promova cultura islandeză. Multe dintre comorile naţionale ale Islandei sunt expuse aici, printre care Edda Poetică şi Sagas, în manuscris original. Sunt şi expoziţii temporare pe diverse subiecte.