Elvetia – politica, armata, economie, transport, religie, cultura.

Sistemul de guvernare la nivel federal este alcatuit din Legislativul Bicameral, Consiliul Federal, mai exact executivul si Curtea Federala, adica instanta judecatoreasca.

Parlamentul este compus din doua camere. Prima este Consiliul Statelor, ce reprezinta camera superioara si este alcatuita din 46 de reprezentanti, alesi prin sisteme de difera de la canton la canton. A doua este Consiliul National, format din 200 de membri alesi prin vot proportional, repartizati in functie de populatia fiecarui canton. Membrii ambelor camere au mandat de 4 ani.

genevaGeneva (foto stanga) este locul unde a apărut Mișcarea Crucii Roșii și unde s-au perfectat Convențiile de la Geneva și, din 2006, găzduiește Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite.

În afara sediului ONU, Confederația Elvețiană găzduiește mai multe agenții ONU, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății(OMS)Organizația Internațională a Muncii (OIM), Uniunea Internațională de Telecomunicații (ITU), Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați și circa 200 de alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Mondială a Comerțului.

Federații și organizații sportive internaționale își au sediul în această țară, cum ar fi Federația Internațională de Baschet, la Geneva, UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal), la Nyon, FIFA (Federația Internațională de Fotbal) și Federația Internațională de Hochei pe Gheață, la Zürich, Uniunea Ciclistă Internațională, la Aigle, și Comitetul Internațional Olimpic, la Lausanne.

Forțele Armate Elvețiene, incluzând Forțele Terestre și Forțele Aeriene, sunt formate din recruți în serviciu militar obligatoriu: soldații profesioniști constituie doar circa 5% din personalul armatei, tot restul fiind recruți între 20 și 34 de ani (în unele cazuri speciale până la 50 de ani). Pentru ca nu are iesire la mare, Elvetia nu are marina. Serviciul militar obligatoriu este prestat de toți bărbații cetățeni elvețieni. Ordinul de recrutare este la 19 ani. Femeile pot efectua stagiul militar voluntar.

Din punct de vedere economic Elvetia este stabila si prospera. In anul 2011 era cea mai bogata tara din lume pe cap de locuitor si a 19 economie innestle lume.

Cele mai mari companii elvețiene sunt Glencore,Gunvor, Nestlé (foto dreapta), Novartis, Hoffmann-La Roche, ABB, Mercuria Energy Group și Adecco. Tara are cea mai puternica economie din lume.

Cea mai productiva ramura este cea industriala.  Se produc substante chimice, bunuri sanitare si farmaceutice,  instrumente de măsurăștiințifice și de precizie, și instrumente muzicale.

Circa 3,8 milioane de oameni lucrează în Elveția; circa 25% din angajați făceau parte în 2004 dintr-un sindicat. Elveția are o piață a muncii mai flexibilă decât țările vecine, astfel ca rata șomajului este foarte scăzută. Taxarea totală este una dintre cele mai mici din țările dezvoltate.

Din punct de vedere al educatiei statul detine școli publice și școli private, dintre care cele mai multe sunt private internaționale. Vârsta minimă pentru școala primară este de șase ani pentru toate cantoanele, dar majoritatea cantoanelor oferă gratuit „școala copiilor”, începând cu vârsta de patru sau cinci ani.

facultateIn exista Elveția 12 universități, dintre care zece sunt întreținute la nivel cantonal și de regulă oferă o gamă largă de pregătiri în domenii non-tehnice. Prima universitate din Elveția a fost înființată în 1460 la Basel și are o tradiție de cercetare în domeniul chimiei și medicinei. Cea mai mare universitate din Elveția este Universitatea din Zürich (foto stanga) cu aproape 25.000 de studenți. Cele două intitute sponsorizate de guvernul federal sunt ETHZ din Zürich, înființată în 1855 și EPFL din Lausanne, înființată în 1969, anterior fiind un institut asociat Universității din Lausanne. Ambele au o reputație internațională excelentă.

Numeroși laurați ai Premiilor Nobel sunt elvețieni, cum ar fi celebrul fizician Albert Einstein, care a dezvoltat teoria relativității restrânse pe când lucra la Berna. Mai recent, Vladimir Prelog, Heinrich Rohrer,Richard Ernst, Edmond Fischer, Rolf Zinkernagel și Kurt Wüthrich au primit premii Nobel în domenii științifice.

Cel mai mare laborator din lume CERN (foto dreapta), se afla in Generva si se ocupa cu cercetarea fizicii particulelor.CERN

Un alt important centru de cercetări este Institutul Paul Scherrer. Printre invențiile notabile ale elvețienilor se numără acidul lisergic dietilamid(LSD), microscopul cu tunelare și velcroul. Unele tehnologii au permis explorarea unor noi lumi, cum ar fi balonul presurizat al lui Auguste Piccard și batiscaful, cu care Jacques Piccard a ajuns la cel mai adânc punct din oceanele lumii.

La 27 noiembrie 2008, miniștrii de interne și ai justiției din Uniunea Europeană au anunțat aderarea Elveției la zona de liberă circulație Schengen începând cu 12 decembrie 2008. Punctele de trecere a frontierei terestre rămân în funcțiune doar pentru transporturile de mărfuri, persoanele nemaifiind controlate, deși pașapoartele au continuat să fie verificate până la 29 martie 2009, pentru a verifica dacă provin dintr-o altă țară Schengen.

Energia electrică generată în Elveția provine în proporție de 56% din hidrocentrală și de 39% din centralele nucleare, ceea ce are ca efect faptul că rețeaua electrică nu generează aproape deloc CO2.

trenBiroul Federal Elvețian pentru Energie (SFOE) este organizația responsabilă pentru toate chestiunile legate de echilibrarea consumului și producției de energie, activând în cadrul Departamentului Federal pentru Mediu, Transport, Energie și Comunicații (DETEC). Agenția susține inițiativa Societatea de 2000 de wați, al cărui scop este reducerea consumului național de energie la mai puțin de jumătate până în anul 2050.

Cea mai densă rețea feroviară din Europa, având 5.063 km, transportă peste 350 de milioane de pasageri anual. Rețeaua este administrată în principal de către Căile Ferate Federale Elvețiene (foto stanga), cu excepția cantonului Graubünden, în care Căile Ferate Rețiene operează pe o rețea de 366 km de cale ferată cu ecartament îngust, care cuprinde mai multe linii incluse în Patrimoniul Mondial. Se efectuează lucrări de construcție a noilor tuneluri de bază în Alpi pentru a reduce durata călătoriei între nord și sud, în cadrul proiectului AlpTransit.

Rețeaua elvețiană de drumuri, gestionată în sistem public-privat, este finanțată prin taxe de drum și pe autovehicule. Achizitionarea unei vignete costa 40 de franci pe an, atat pentru autoturisme, cat si pentru vehiculele care transporta marfa. Rețeaua elvețiană de autostrăzi avea în 2000 o lungime totală de 1.638 km, la o suprafață a țării de 41.290 km², având astfel una dintre cele mai mari densități de autostrăzi din lume.

Aeroportul Zürich (foto dreapta) este cel mai mare nod de transport internațional al țării, cu 22,8 milioane de pasageri în 2010. Alte aeroporturi Zurich_airport_img_3324internaționale sunt Aeroportul Geneva cu 11,8 milioane de pasageri, EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg aflat în Franța, Aeroportul Berna, Aeroportul Lugano, Aeroportul St. Gallen-Altenrhein și Aeroportul Sion.

Împreună cu Mexicul și cu Coreea de Sud formeagă Grupul de Integritate Ecologică. Țara este deosebit de activă în domeniul reciclării și reglementărilor împotriva poluării cu deșeuri, fiind una dintre principalele țări reciclatoare din lume, cu o proporție aflată între 66% și 96%, în funcție de zona țării, a materialelor reciclabile care sunt reciclate.

În multe locuri din Elveția, evacuarea deșeurilor casnice se plătește. Gunoiul, cu excepția deșeurilor periculoase, cum ar fi bateriile, se colectează doar dacă este pus în saci cu eticheta taxei ecologice, sau în saci oficiali cu suprataxa plătită la achiziționare. Aceasta dă un impuls financiar reciclării la maximum, întrucât depunerea deșeurilor pentru reciclare este gratuită. Aruncarea ilegală de deșeuri nu se tolerează, dar de regulă aplicarea legii se limitează la încălcările ei ce implică mari cantități de deșeuri la intersecții de drumuri sau în locuri publice. Amenzile pentru enplata taxei de deșeuri se înscriu între 200–500 de franci.

elvetiaElveția (foto stanga) are cel mai eficient sistem din lume pentru reciclarea ziarelor vechi și a deșeurilor din carton. Colecte publice organizate de voluntari cu logistică de transport feroviar cu costuri reduse au început să se organizeze încă din 1865 sub conducerea cunoscutului industriaș Hans Caspar Escher (Escher Wyss AG), care a construit prima fabrică modernă de hârtie din Elveția la Biberist.

Tara are patru limbi oficiale: germana (63,7% din totalul populației, cu rezidenții străini; 72,5% din rezidenții cetățeni elvețieni, în 2000) în nordul, estul și centrul țării; franceza (20,4%; 21,0%) în vest; italiana (6,5%; 4,3%) în sud.

În 2006, speranța de viață la naștere era de 79 de ani pentru bărbați și 84 de ani pentru femei. Aceste cifre sunt printre cele mai mari din lume.

Între două treimi și trei sferturi din populație locuiește în zone urbane. Elveția a trecut de la a fi o țară predominant rurală la una urbană în doar 70 de ani. Are o rețea densă de orașe, în care orașele mari, medii și mici se completează unele pe altele. Podisul este cel ami populat, cu circa 450 de locuitori pe km2 iar peisajul prezintă permanent semne ale prezenței umane. Ponderea celor mai mari zone metropolitane, Zürich, Geneva–Lausanne, Basel și Berna, tinde să crească.

Din punct de vedere religios, crestinismul predomina cel mai mult, împărțită între Biserica Catolică (38,8% din populație) și diferite culte protestante (30,9%).

O inițiativă din 1980 a cerut totala separare între biserică și stat, dar a fost respinsă de 78,9% din alegători.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Elveția:

  • Mănăstirea benedictină de la St. Gallen (1983)
  • Mănăstirea benedictină Sf.Ioan din Val Müstair (1983)
  • Centrul vechi istoric din Berna (1983)
  • Cele trei cetăți din Bellinzona (2000)
  • Regiunea alpină „Jungfrau” (2001, 2007)
  • „Monte San Giorgio” lângă Lacul Lugano (2003)
  • Terasele viticole din districtul Lavaux (Cantonul Vaud) (2007)
Anunțuri

Orasul Koln din Germania

kolnKöln (foto stanga) este un oraș în landul Renania de Nord-Westfalia din Germania, pe locul patru ca mărime după Berlin, Hamburg și München. Din punct de vedere economic, cultural și istoric, reprezinta cel mai de seamă oraș din Renania, important nod de cale ferată, la intersecția văii Rinului cu principalele căi comerciale între zonele de vest și est ale Europei.

Se întinde pe o suprafață de 405,15 km², de o parte și de alta a Rinului. Această poziție îi conferă condiții climatice caracterizate printr-o ridicată umiditate și încălzire a atmosferei, în special vara, datorită curenți de aer reduși, la adăpost de vânturile din vest, și o iarnă blândă sub influență oceanică. Precipitațiile atmosferice anuale sunt în medie de 676 mm, relativ reduse. Fluviul Rin face parte din frumusețile orașului, dar pe de altă parte, datorită variațiilor frecvente ale debitului, el se revarsă nu rareori, provocând inundații. Cea mai gravă a fost cea din februarie 1784, iar ultimele in 1993 si 1995.

Sunt multe posibilități de a face o croazieră de plăcere pe Rin, de la o plimbare prin portului fluvial și până la o călătorie Köln – Düsseldorf. Este recomandabilă varianta care începe și se termină pe malul stâng al Rinului, aproape de podul Deutzer. Călătoria durează o oră.

Istoric, orașul Köln este predominant catolic (40% din locuitori), în rest sunt protestanți (20%), musulmani (10%, turci și curzi), alte religii (30%). Arhiepiscopatul din Köln există din anul 313, iar domul reprezintă un adevărat semn distinctiv al orașului. Domul din Köln a fost înscris în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Semnificația religiei în istoria Kölnului reiese și din stema orașului: cele trei coroane ale Sfinților Regi Magi și 11 lacrimi ale Sfintei Ursula și ale însoțitoarelor sale, care conform tradiției au suferit martiriul la Köln.

În afara domului, capodoperă a stilului gotic în arhitectură, Kölnul numără 12 biserici în stil romanic, importante atracții turistice: St. Severin, St. Maria Lyskirchen, Basilica St. Andreas, St. Aposteln, St. Gereon, St. Ursula, St. Pantaleon, St. Maria in Kapitol, Groß St. Martin, St. Georg, St. Kunibert și St. Cecilia.

Domul este situat în centrul istoric, lângă gara centrală. Este principala atracție a orașului și a fost construit timp de 632 de ani, începând din Cologne Cathedral51238, pe locul unei catedrale mai vechi datând din anul 870. Construcția măsoară 157 m înălțime, a fost la un moment dat cea mai mare clădire a evului mediu, iar astăzi este considerată cea mai mare construcție în stil gotic din lume și cel mai vizitat edificiu din Germania.

Metropola posedă cea mai mare catedrală gotică (foto dreapta) din lume, considerată totodată și capitala homosexualilor din Germania.

Orașul este și un loc de pelerinaj foarte cunoscut în Europa, adăpostind în domul construit în secolul al XIII-lea moaștele Celor Trei Crai de la Răsărit.

Un eveniment important în viața religioasă a orașului l-a constituit cea de a „XX-a Zi Internațională a Tineretului” din luna august 2005, la care au luat parte tineri din 196 de state. La ceremonia catolică finală din Marienfeld, oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, au fost prezenți peste 1.000.000 de participanți.

Orașul Köln este o metropolă culturală cu multe muzee importante, galerii de artă, teatre, operă și săli de concerte.

Muzeul Romano-Germanic expune piese arheologice, de origine romană, descoperite în Köln și în împrejurimi. Aici poți admira cea mai mare colecție de obiecte din sticlă, provenind din acea perioadă.

muzeu ludwigMuzeul Ludwiga (foto stanga) a fost inaugurat în anul 1976 si cuprinde cea mai mare colecție de artă pop, existentă în afara Statelor Unite. La aceasta se adaugă o colecție de tablouri ale artiștilor avantgardiști ruși, din perioada 1906-1930 și o colecție, cu statut semi-permanent, de pictură și grafică, semnată Pablo Picasso, aceasta fiind a treia ca mărime pe plan mondial.

Pornind de la Dom, o rețea de străzi și alei pietonale, formează paradisul amatorilor de cumpărături, de toate felurile. Hohe Strasse, Breite Strasse, Opernpassage, Schildergasse etc., formează zona comercială cea mai importantă a Kölnului. Aici găsești magazine de firmă, oferte exclusiviste, dar și lanțuri de magazine universale, cum este Kaufhof.

Primaria veche construită între secolele XIV-XVII este cunoscută în întreaga lume pentru frumusețea și puritatea stilului arhitectural. Turnul primăriei, cu o înălțime de 61 m a fost ridicat din banii breslelor. În timpul lucrărilor de construcție au fost descoperite dovezi arheologice ce atestă prezența unui praetorium roman. Acestea pot fi văzute și astăzi.

Glockengasse 4711 este o marca renumita de parfum. Reteta apei de colonie a apartinut unui calugar, care pe data de 8 octombrie 1792 o da ca si cadou de nunta tânărul Wilhelm Mülhens. O mare contribuție la crearea acestei faime au avut-o soldații francezi, care, pe vremea războaielor napoleonice, trimiteau acasă flacoane cu “eau de Cologne”. Tot ei, numerotând toate clădirile orașului, începând de la Dom, au atribuit edificiului din strada Glockengasse, unde se producea apa de colonie, numărul 4711, care cu timpul a devenit marca acestui produs. Astăzi această clădire adăpostește un magazin de prezentare și un muzeu dedicat parfumului 4711.

muzeul ciocolateiMuzeul Ciocolatei (foto dreapta) a fost inaugurat la sfârșitul secolului al XX-lea, fiind unic în lume. Este dedicat istoriei de 3.000 de ani a ciocolatei și prezintă procesul de fabricație a acesteia, pornind de la plantațiile de cacao ale vechilor incași și ajungând la fabricile ultramoderne de astăzi. Situat pe malul stâng al Rinului, nu departe de orașul vechi, muzeul este adăpostit de o clădire futuristă, din sticlă și aluminiu.

Elementele cele mai importante ale economiei orașului sunt industria constructoare de automobile (Uzinele Ford), industria chimică, comerțul, prestațiunile de servicii (bănci, societăți de asigurare), turismul. Cunoscute sunt și Târgurile internaționale (Messen), dintre care sunt de menționat:

  • Anuga (produse alimentare)
  • Photokina (produse ale industriei fotografice)
  • Möbelmesse (mobilă)
  • ART Cologne (artă modernă)
  • IFMA (Expoziție de biciclete și motociclete)
  • Kind + Jugend (Expozitie internationala cu articole pentru copii)

CarnivalKoeln2006Sărbătorirea Carnavalului (foto dreapta) reprezintă unul din evenimentele cele importante din viața populației locale, denumit și al „Cincilea Anotimp”. Perioada Carnavalului începe în ziua de 11 noiembrie la orele 11:11 în Alter Markt („Piața Veche”) și durează până la Aschermittwoch („Miercurea cenușii”, începutul postului Paștelui). În acest timp au loc baluri costumate și festivități caracterizate printr-un humor gros și satire, în special la adresa personalităților politice. Punctul culminant îl constituie marea paradă de Rosenmontag („Lunea Trandafirilor” – lunea de dinaintea zilei de Aschermittwoch), cu care alegorice, muzică și costume originale.

Gara principala din Köln are legături în toate direcțiile.

La sud-est de oraș, în zona Porz, se află Aeroportul Internațional Köln/Bonn (foto dreapta). Este unul din aeroportcele mai puternice aeroporturi de transport de marfă germane (peste 650.000 tone în anul 2005) și cel mai important aeroport pentru companiile aeriene low-cost (9,4 milioane de pasageri în 2005). Din 1994 poartă denumirea de „Aeroportul Konrad Adenauer”. Oferă 139 destinații în 38 de țări, printre care și România.

Cele mai importante drumuri care deservesc orașul sunt autostrăzile A3 și A4, în partea de est, și autostrada A1, în partea de vest a orașului.

La sud de Köln se află autostrada A59, care face face legătura cu Aeroportul Köln/Bonn. O altă importantă autostradă este A57, care duce din centrul orașului Köln spre orașele Neuss și Krefeld.

Cei mai renumiți cetățeni ai orașului Köln au fost scriitorul Heinrich Böll, care a luat premiul Nobel pentru literatura in anul 1972, apoi politicianul Konrad Adenauer, ce a îndeplinit funcția de cancelar federal între anii 1949 și 1963 si nu in ultimul rand Max von Oppenheim, diplomat si arheolog.

Orașul Köln este „înfrățit” cu 23 orașe din lumea întreagă, printre care și cu Cluj-Napoca, începând din 1999.

Spania- partea I

Spania (foto stanga- steagul Spaniei) se gaseste in sud-vestul Europei si se invecineaza la nord-vest cu Franta si Andora, de-a lungul Muntilor Pirinei. Alaturi de Portugalia si Gibraltar, Spania formeaza Peninsula Iberica. Tara detine doua arhipelaguri si anume Insulele Baleare situate in Marea Mediterana si Insulele Canare aflate in Oceanul Atlantic. De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii, care includ orașele autonome Ceuta și Melill, precum și enclava Llivia din Pirinei. Este membra Uniunii Europene.

Din punct de vedere politic Spania este o monarhie constitutionala cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național.

Puterea executivă rezulta din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Ansamblul Național după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.

Spania este compusă din 17 comunități autonome (comunidades autónomas).

  • Andaluzia (Andalucía)
  • Aragon (Aragón)
  • Asturias (Principado de Asturias)
  • Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears)
  • Țara Bascilor (País Vasco / Euskadi)
  • Insulele Canare (Islas Canarias)
  • Cantabria
  • Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha)
  • Castilia-Leon (Castilla y León)
  • Catalonia (Cataluña / Catalunya)
  • Extremadura
  • Galicia
  • Madrid (Comunidad de Madrid)
  • Murcia (Región de Murcia)
  • Navarra (Comunidad Foral de Navarra / Nafarroako Foru Komunitatea)
  • Valencia (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana)
  • La Rioja

Există și cinci locuri de suveranitate „plazas de soberanía”, pe și lângă coasta africană. Acestea sunt orașele Ceuta și Melilla, care sunt administrate ca și orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități, si deasemenea,  insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.

Din punct de vedere geografic teritoriul spaniol este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase ca și Pirineii și Sierra Nevada. Din acesti munți izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia.

Clima este în principal temperată și mediteraneană. Există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

Emisiile de CO2 au crescut, din anul 1996 indicele a crescut, Spania nereușind să respecte Protocolul de la Kyoto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizației Națiunilor Unite.

Statul este afectat de un fenomen de accentuare a secetei, între anii 1880-2000, mai mult de jumătate din acești ani fiind foarte secetoși. În anii ’80, șapte ani au fost desemnați ca fiind secetoși sau foarte secetoși, iar în anii ’90, cinci ani au primit același calificativ.

Din punct de vedere demografic, in anul 2001, Spania avea o populatie de 40.037.995 loc. Fata de 1981 a crescut cu aproape 1,5 mil. loc. Densitatea popluatie este de 77.8 loc./kmp.  76% din locuitori traiesc in orase. Printre cele mai importante se numara Madrid (foto dreapta), capitala Spaniei, cu 4.950.00 loc. mare centru de atractie. Orasul s-a extins in lungul unor axe de circulatie si si-a dezvoltat mai ales industria de varf cum ar fi cea electronica, electrotehnica, birotica, optica, dar si-a extins si industria de autovehicule prin autoturisme si avioane.

Barcelona cu 1.6 mil. loc. si aproximativ 4.6 mil. cu aglomeratie urbana reprezinta al doilea mare oras al tarii, unul dintre cele mai mari porturi si orase industriale din bazinul Mediteranei Occidentale, unde ramurile industriale traditionale: industria textila, portelanuri si ceramica, pielarie, industria lemnului se imbina cu cele moderne: petrochimie, electronica si electrotehnica, mijloace de transport de toatecategoriile.

Valencia are peste 750.000 loc. si circa 2 mil. loc. cu aglomeratie urbana. Este un centru comercial, industrial si turistic de prima clasa.

Sevilla detine aproape 700.000 loc. si reprezinta port pe Guadalquivir si oras al industrie usoare, ce se ocupa cu prelucrarea matasii.

Zaragoza are aproape 600.000 loc. si este un important centru al Aragonului cu industria autovehiculelor, textila, alimentara si un important nod de comunicatii.

Alte orase importante aflate pe teritoriul Spaniei mai sunt Malaga avand peste 500.000 loc., Bilbao cu circa 400.000 lo., apoi Las Plamas, Valladoid, Murcia, Cordoba, oras muzeu, Palma de Mallorca (foto stanga), Vigo si Toledo.

Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni: spaniola in intreaga tara, catalana in Catalonia, Insulele Baleare si comunitati din Valencia, basca in tara bascilor si Navarra si galiciana in Galicia.

Spania este o tara cu o economie dezvoltata, o tara industrial-agrara inscrisa pintre statele lumii cu un PIB in 1995 de 557,4 mld USD si un PNB de 13740 de USD/cap loc. Guvernul a lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%.

Tara este cea de-a doua destinație turistică din lume și are 47 de aeroporturi. Ocupă locul 3 în Europa și locul 7 în lume în ceea ce privește industria constructoare de mașini. Peste 82% dintre vehiculele produse în Spania sunt exportate în peste 90 de țări.

În 2011 Spania se confruntă cu mari probleme datorate crizei economice.

Înteritoriul spaniol există 298 de spitale de stat și peste 450 de spitale particulare.

Un procent de 94% din populație este de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigații Sociale realizat în anul 2005.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană. Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioși. Există de asemenea și o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membri. De asemenea, mai trăiesc în Spania și aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depășește 15.000 de membri.

 

Harta Spaniei

Franta-partea a II-a

Franța metropolitană (foto stanga) se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii și Marea Nordului și de la Munții Alpi și Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului, țara este denumită colocvial ca Hexagonul. Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de km), Germania (450 de km), Elveția (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) și Spania (650 de km). Franța are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km)[6] și o frontieră nematerializată cu Antilele Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.

Tara posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul și vestul țării până la lanțurile muntoase din sud (Munții Pirinei) și sud-est (Munții Alpi), aceștia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc-4.810 de metri (foto dreapta). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munții Vosgi, precum și largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne și Sena.

Suprafața totală este de 551.659 de km², Franța fiind clasată astfel ca al 47-lea stat după suprafață.

Din punct de vedere administrativ sttul se imparte in 26 de regiuni. 22 se găsesc în cadrul Franței metropolitane, în partea continentală plus Corsica, iar patru sunt regiuni de peste mări.

Pe lângă cele 26 de regiuni și 100 de departamente, Republica Franceză este alcătuită și din cinci colectivitați de peste mări, din care Noua Caledonie are un statut special, și trei teritorii speciale nelocuite. Colectivitățile și teritoriile de peste mare sunt părți ale Republicii, dar nu fac parte din UE. Teritoriile din Pacific continuă să folosească francul CFP, al cărui valoare este raportată la euro.

Franța mai are sub control un număr de insule nelocuite în Oceanul Indian și în Oceanul Pacific: Bassas da India, Clipperton, Europa, Glorioso, Juan de Nova, Tromelin (foto stanga).

Economia este o combinație de multe întreprinderi private, peste 2,5 milioane companii înregistrate și de importante, dar în scădere, intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcții de aeronave, etc.). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France (foto dreapta), precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor, finanțelor și din industria apărării.

Tara este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a șasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și Regatul Unit si deasemenea, reprezinta una dintre cele 11 țări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.
PIB-ul per locuitor în Franța este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al țărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populației franceze în activitate este mai mic decât cel din alte țări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivității ridicate. Dintre țările OECD Provincia franceza are unul dintre cele mai mici procente de populație lucrătoare cu vârtsta între 15 și 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, față de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA și 71% în Germania. Acest fenomen se datorează șomajului relativ important: 9% din populația activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile și ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajații din anumite domenii să poată ieși la pensie mai repede.

Mulți economiști consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populația activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susțin că orele de muncă scurte și greutatea de reformare a pieței muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menționează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiției sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piața de muncă pentru tineri pentru a combate șomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistență importantă manifestată prin proteste ample.

Parisul (foto stanga) și împrejurimile sunt destinațiile cele mai importante, urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur și stațiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinații.

Franța are o importantă industrie aerospațială reprezentată de concernul european Airbus și este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete spațiale (Centre Spatial Guyanais). Ea este de asemenea cea mai independentă țară din punct de vedere engergetic dintre țările Europei de Vest datorită investițiilor importante în domeniul energie nucleare, lucru care face din aceasta, unul dintre cei mai mici producători de gaze cu efect de seră, dintre cele mai industrializate națiuni din lume. Peste 80% din nevoile de energie electrică ale țării sunt produse de centrale nuclearo-electrice (86,9% în 2005).

Procentajul mare de terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne și importantele subvenții europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franța principalul producător și exportator agricol din Europa și al doilea exportator mondial de produse agro-alimentare după Statele Unite. Cu toate acestea, datorită înaltului nivel de tehnologizare, sectorul primar al industriei nu ocupă decât 4% din populația activă. Principalele produse de export sunt grâul, păsăret, produse lactate, carne de vită și porc precum și renumitele vinuri franțuzești (foto dreapta).

Flandra-Belgia

Flandra (foto stanga) este o regiune din nordul-vestul Europei, una dintre componentele statului federal Belgia. Actualmente termenul generic se referă la două entități federale belgiene: Regiunea Flandra și Comunitatea Flamandă, ambele conduse de un singur guvern și parlament instituții aflate la Bruxelles.

Limba oficială a tuturor instituțiilor flamande este limba neerlandeză. Franceza se bucură de un statut special în 12 comune cu facilități situate la frontiera cu regiunea Valonia și în jurul Regiunii Capitalei.

Orasul este format din două regiuni geografice principale: câmpia Yser-ului și coasta Mării Nordlui (foto dreapta) în vest și câmpia din nord-est. Prima este alcatuita dintr-un relief nisipos și soluri aliviale, cu altitudini foarte joase. Mare parte din acest teritoriu a fost canalizat și au fost amenajate poldere protejate de diguri. Câmpia centrală începe în bazinul fulviului Schelde și cu o altitudine situată între 5 și 30 m în extremitatea sudică, la frontiera cu Valonia, și estică, la frontiera cu Olanda, relieful este mai pronunțat, fiind sub forma unor văi largi, cu altitudini ce depășesc 150m. În exclava Voeren, situată între frontiera olandeză și provincia Liège se atinge altitudinea maximă a regiunii, 288 m.

Climatul este temperat maritim, cu precipitații importante de-a lungul anului. Temperatura medie lunară variează între 3 °C în ianuarie și 18 °C în iulie, iar precipitațiile medii lunare variează între 65 mm în ianuarie și 78 mm în iulie.

PIB-ul total al Regiunii Flamande era de 165.847 milioane de Euro în 2004, iar PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare era cu 23% deasupra mediei UE.

Flandra a fost una dintre primele regiuni Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție industrială la începutul secolului XIX. Inițial dezvoltarea s-a bazat foarte mult pe industria textilă și alimentară. În anii 1840 a avut loc o criză a industriei textile iar regiunea a fost cuprinsă de foamete. După cel de al doilea război mondial Ghent (foto stanga Ghent-Gravensteen Castle) și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Ea a atras de asemenea numeroase investiții străine datorită forței de muncă bine instruite. Anii 1970 au reprezentat o perioadă de receseie datorită crizelor petroliere. Declinului industriei metalurgice și politicile economice mai liberale din Flandra au făcut ca centrul economic al Belgiei să se deplaseze dinspre regiunea minieră și metalurgică Valonia spre nord fiind actualmente concentrat în regiunea Bruxelles-Louvain-Anvers-Gent.

Actualmente economia este orientată în principal spre sectorul serviciilor, diversele industrii implantate în regiune fiind însă principalul atuu. Aceasta este puternic orientată pe exporturi de bunuri cu valoare adăugată importantă. Principalele produse de import sunt: petrol și produse petroliere și chimice, textile, îmbrăcăminte și accesorii, utilaje industriale și alimente. Principalele produse de export sunt produse alimentare, textile, materiale plastice, produse petroliere și automobile. Principalii parteneri economici sunt Germania, Olanda, Franța, Regatul Unit, Italia și Statele Unite.

Una dintre particularitățile economiei Flandrei este dezvoltarea în Anvers a comerțului și a industriei de prelucrare a diamantelor (foto dreapta). Orașul are patru burse de diamante. Centrul mondial din Anvers joacă un rol important în stabilirea standardelor și a eticilor profesionale precum și în promovarea intereselor orașului ca centru al industriei diamantelor și în instruirea personalului. După cel de al doilea război mondial, comerțul a fost dominat de comunitatea evreiască hasidică de aici. În ultimele două decenii din ce în ce mai mulți comercianți de origine indiană sau armeniană au crescut în importanță.

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată, atât cea rutieră cât și cea feroviară și în special cea maritimă. Anvers (foto stanga) este al doilea port european după Rotterdam și este conectat la o rețea importantă de canale și văi navigabile.

Belgia fiind membră fondatoare a UE, economia Flandrei este bine integrată în economia europeană. Din 2002 Euro a înlocuit francul belgian. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.

Populația regiunii era de 6.117.440la începutul anului 2007. Din locuitorii Regiunii capitalei, aproximativ 15% sunt considerați flamanzi. Anvers , Ghent, Bruges și Louvain (foto dreapta) sunt cele mai mari orașe din Flandra.

Aproximativ 75% din flamanzi sunt botezați în Biserica Romano-Catolică, dar mai puțin de 8% participă regulat la slujbe. Aproape jumătate din locuitori se declară agnostici sau atei, 47% se declară catolici iar islamul este a doua religie ca importanță cu doar 3,5% din populație.

Olanda

Olanda (foto steaga stanga), oficial Ţările de Jos este o monarhie constituţională, stat membru fondator al Beneluxului şi al Uniunii Europene, situat în nord-vestul Europei în vecinătatea Mării Nordului, Belgiei şi Germaniei, incluzând alături de Regatul Ţărilor de Jos şi câteva colonii.

Capitala Ţărilor de Jos este Amsterdam. Este capitala oficială confor La Haga. Aici  se află sediul guvernului, reşedinţa regală, precum şi cea mai mare parte a ambasadelor.

Una dintre Ţările de Jos, Olanda (foto harta dreapta) nu are o istorie unificată până în secolul al XV-lea. Regiunea vestică a Rinului, formată ca parte a provinciei romane a Germaniei de Jos, a fost locuită de către Batavi. Aproape întreaga arie a fost cucerită în secolele XIV-XV de către franci, care, odată cu destrămarea Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate, în regatul francez şi, în acest fel, la Marele Imperiu Roman. Conţii Olandei au fost unii dintre cei mai puternici lorzi medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din Brabant şi conţii Flandrei. În secolele XIV şi XV, Flandra, Olanda, Zeelandă, Gelderland şi Brabant au trecut sub puternicii stăpâni ai Burgundiei, care controlau virtual toate Ţările de Jos. Cu toate acestea, oraşele şi porturile olandeze erau slabe din punct de vedere economic faţă de prosperitatea comercială şi centrele industriale ale Flandrei şi Brabantului. Cu toate acestea, toţi erau parte a Ligii Hanseatice şi se bucurau de anumite privilegii. În 1477, Mary a Burgundiei a restaurat toate libertăţile interzise de către predecesorii ei. Mariajul său cu arhiducele Maximilian (împăratul Maximilian de mai târziu) a adus Ţările de Jos în casa Imperiului Habsburgic. Charles al V-lea le-a dat, în 1555, fiului său, Philip al II-lea al Spaniei. În acel timp, provinciile de nord au ajuns la prosperitate economică.

Lupta cu Spania a fost încheiată în războiul de 30 de ani (1618-1648), după care a fost recunoscută independenţa Provinciilor Unite în tratatul de pace de la Westfalia. În 1648, Spania a cedat, de asemenea, nordul Brabantului cu Breda şi o parte din Limburg cu Maastricht. Luptându-se încă pentru independenţă şi implicaţi în lupta dintre Calvinism şi Protestantism, olandezii şi-au pus temelia imperiului lor comercial şi colonial. Compania Indiei de Est olandeze a fost înfiinţată în 1602 şi Compania Indiei de Vest olandeze, în 1621. Căderea Antwerpului sub regulile şi drepturile spaniole de a controla estuarul Scheldt le-a oferit supremaţie porturilor olandeze, în special Amsterdamului. Comercianţii olandezi au negociat pe fiecare continent şi au acaparat piaţa schimbului. Provinciile unite şi-au deschis porţile pentru refugiaţii religioşi, în special evrei portughezi şi spanioli, dar şi hughenoţilor francezi, care au contribuit la prosperitatea Olandei în secolul al XVII-lea.

Capitularea Germaniei din mai 1945 a fost urmată de imediata reîntoarcere a reginei şi a cabinetului. Olanda a devenit membrǎ a Naţiunilor Unite în 1945 şi în 1957 a intrat într-o alianţă cu Belgia şi Luxemburg, care a devenit în 1958 Uniunea Economică Benelux. Ţara a participat deasemenea la crearea organizaţiei ce a devenit mai târziu Uniunea Europeană şi în 1949 a intrat în brenda.

Olanda(foto stanga) este o monarhie constituţională din anul 1815, după ce între 1581 şi 1806 a fost o republică (ţara a fost ocupată de Franţa între 1806 şi 1815).

După 1980, Olanda este reprezentată de regina Beatrix, succesoarea reginei Juliana. Teoretic, regina numeşte membrii guvernului. Practic, o dată cunoscute rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul de coaliţie (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca acesta să fie recunoscut de regină.

Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei de-a doua camere (Tweede Kamer) sunt aleşi prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste Kamer), are o importanţă mai mică. Reprezentanţii acesteia sunt aleşi indirect de către parlamentele provinciale (care la rândul lor sunt alese direct de asemenea o dată la patru ani). Cele două camere formează adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal).

Cele mai importante industrii ale Olandei sunt sectoarele agroalimentar, chimic, cel al rafinării petrolului şi cel al maşinilor electrice şi electrocasnice (cea mai importantă companie din acest domeniu fiind Philips [arhivat]). Agricultura este mecanizată şi angajează 4% din populaţia activă.

Tara este un membru fondator al Uniunii Europene. Guldenul olandez a fost înlocuit de euro la 1 ianuarie 1999, dar monedele şi bancnotele (foto dreapta) au intrat în circulaţie doar la 1 ianuarie 2002.

În anul 2009, Olanda a avut o creştere economică de 2,1%.

Olanda are o populaţie estimată la 16 491 852 mil loc. (8 martie 2009). Este a 11–a ţară ca populaţie din Europa şi a 68-a în lume. Între 1900 şi 1950 populaţia aproape s-a dublat, de la 5,1 mil loc la 11 mil. loc. Din 1950 populaţia a crescut de la 10 mil loc la 15,9 mil loc. Speranţa de viaţă este ridicată în Olanda – 82 de ani pentru fetele nou-născute şi 77 de ani pentru băieţii nou-născuţi.

In Olanda, chiar daca e Tara Lalelelor (foto stanga)  nu o sa le gasiti asa peste tot ci trebuie sa mergeti in locuri special amenajate. Noi am gasit aproape de Amsterdam parcul Keukenhof. Aproape e relativ, pentru ca fara masina nu poti sa ajungi acolo, sunt 80-100 km.

Olanda este o destinatie pentru toate gusturile, aceasta tara avand o varietate mare de atractii turistice, de la unele din cele mai frumoase muzee din lume, campuri pline de lalele, mori de vant (foto dreapta) de sute de ani, mici orase medievale pana la restaurante de cinci stele saurestaurante traditionale ale diferitelor etnii care traiesc aici.

Orice vacanta in Olanda trebuie sa includa si Amsterdam-ul (foto stanga), considerat a fi unul din cele mai coloarate orase din Europa, aici gasindu-se o multime de cladiri cu o arhitectura superba precum si piete de flori. Una din cele mai frumoase modalitati de a vedea orasul este mergand intr-o croaziera pe canalele ce strabat Amsterdam-ul in toate directiile.

Daca sunteti iubitoi al istoriei si a artelor, capitala gazduieste unele din cele mai faimoase si mai apreciate muzee din aceasta tara. Rijksmuseum (foto dreapta) este cel mai mare muzeu olandez, avand peste un milion de vizitatori in fiecare an atrasi de exponatele ce includ picturi, sculpturi si multe altele. Muzeul celebrului pictor olandez Vincent Van Gogh este un alt obiectiv turistic ce merita vizitat. Aici este expusa cea mai mare colectie de picturi ale sale precum si scrisori ale acestuia si opere de arta ale altor artisti contemporani cu Van Gogh.

Hortus (foto stanga) este una din cele mai vechi gradini botanice din Europa, aceasta fiind infiintata ca o gradina cu plante medicinale pentru a fi folosite de doctori acum peste 400 de ani. In prezent gradina botanica gazduieste peste sase mii de specii de plante, fiind o atractie ce nu trebuie ratata in timpul unui sejur in Olanda.

Keukenhof (foto dreapta) este un parc imens aflat in Lisse, la aproximativ 50 de km. de Amsterdam. Aici sunt plantate anual peste sapte milioane de flori, gradinile atragand peste 750 000 de vizitatori in fiecare an. Gradinile sunt presarate de banci unde va puteti odihni si exista chiar si locuri amenajate special pentru picnicuri. In 2009 gradinile vor putea fi vizitate doar in perioada 19 martie – 21 mai, programul de vizitare fiind intre orele 08:00 – 19:30.

Rotterdam (foto stanga) este un alt oras important din Olanda, acesta fiind de asemenea si cel mai mare port din Europa si al doilea ca marime din lume. Aici exista o varietate mare de atractii turistice precum festivalul de film, gradina zoologica, arhitectura cladirilor sau muzee. Cel mai apreciat muzeu din Rotterdam este Boijmans-van Beuningen. Aici sunt expuse lucrari ale unor pictori faimosi precum Titian, Tintoretto, Bosch, Bruegel, Van Eyck si Rembrandt.

Delft (foto dreapta) este un alt oras din Olanda ce merita vizitat. Aici puteti vizita atelierele artizanale unde inca se produc faimoasele portelanuri alb-albastre ce sunt produse folosind metodele traditionale.

Irlanda

Irlanda (foto steag stanga) este o ţară în Europa de Vest care ocupă aproximativ 80% din insula cu acelasi nume, cealaltă parte fiind ocupată de Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit. Este cel mai vestic membru al Uniunii Europene, are o economie dezvoltată şi o populaţie de puţin mai mult de 4 milioane. Capitala Irlandei este la Dublin.

În antichidate Irlanda era locuită de triburi celtice. În secolul V se creştinează, în secolele VIII-IX luptă cu vikingii şi îi resping. În secolul X au regat, iar în secolul XVI sunt cuceriţi de englezi. Tot in acest secol  încercarea englezilor de a introduce forţat protestantismul radicalizează mişcarea de rezistenţă care se va sprijini pe catolicism. Cromwel reprimă sângeros o răscoală din 1641 si urmează două războaie antiengleze(1688,1798) care eşuează şi Irlanda este unită cu Anglia in 1801 în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei. În a doua jumătate a secolului XIX irlandezii emigrează în masă datorită foametei cât şi a stăpâniri străine. Mişcarea naţională antibritanică se intensifica. În 1916 irlandezii proclamă independenţa Irlandei dar sunt înfrânţii de armata engleză. Adunarea Constituată de la Dublin proclamă în 1914 independenţa Irlandei. În 1921 printr-un acord anglo-irlandez Irlanda devine dominion (cu excepţia Irlandei de Nord,Ulsterul). Se creaza statul Irlanda. În 1922 incepe un adevărat război civil care opune pe cei care refuză împărţirea insulei celor de la gurvernare. În 1937 aceasta se declară independentă şi suverană sub numele de Éire. Este adoptată o nouă Constituţie. În Al Doilea Război Mondial îşi declarea neutralitatea. În 1948 se proclamă Republica Irlanda şi iese din Commonwealth. În 1955 devine membră ONU, iar in  1973 al CEE. În 1985 între Londra şi Dublin se semnează un acord cu privire la Ulster. În 1993 încep discuţiile între britanici şi irlandezii în privinţa reunificării insulei în anumite condiţii.

Statul este o republică, cu un sistem parlamentar de guvernare. Preşedintele Irlandei (foto harta drapta), care este şeful statului, este ales pentru un termen de şapte ani şi poate fi reales numai o dată. Rolul acestuia este în general ceremonial, deşi are nişte puteri şi funcţii constituţionale şi este avizat de Consiliul Statului. Prim Ministru  este cunoscut ca Taoiseach şi este nominalizat de preşedinte după decizia parlamentului. În general, Taoiseach-ul este şeful partidului politic care câştigă cele mai multe locuri la alegerile naţionale. În ultimul timp, este normal pentru guvernele Irlandei să fie formate din coaliţii, nefiind un guvern format dintr-un singur partid din perioada 1987-1989.

Irlanda este împărţită în 26 de comitate. Fiecare dintre ele are un consiliu judeţean. În afară de cele 26 de comitate, patru oraşe principale sunt administrate individual şi au consiliul lor: Dublin (foto stanga), Cork, Limerick şi Waterford. În plus, comitatul Dublin este împărţit în trei consilii diferite: Dun Laoghaire-Rathdown, Fingal şi South Dublin, în afară de administraţia oraşului.

Insula Irlanda are o suprafaţă de 84.421 km², din care 70.273 km² aparţin Irlanda. Este complet înconjurată de Oceanul Atlantic, deşi porţiunea de apă între Irlanda şi Marea Britanie este cunoscută ca Marea Irlandeză.

Coasta de vest a tarii este compusă din dealuri şi munţi cu înălţime mică, cel mai înalt punct fiind Carrauntoohil la 1041 m (foto dreapta). În centrul ţării există în majoritate teren plat, favorabil pentru agricultură şi traversat de râuri ca şi Shannon şi de lacuri. Centrul ţării conţine şi zăcăminte majore de turbă, turba fiind printre cele mai importante resurse naturale a Irlandei.

Clima este influenţată de Curentul Atlanticului de Nord şi este destul de blândă. Verile nu sunt foarte calde, iar iernile sunt geroase foarte rar. Precipitaţia este foarte frecventă, mai ales în forma ploii. În părţi ale ţării, până la 275 de zile pe an sunt ploioase.

Oraşele principale sunt capitala Dublin pe coasta de est, Cork în sud, Galway şi Limerick pe coast de vest şi Waterford (foto stanga) pe coasta de sud-est.

Cea mai veche piatră cunoscută are aproximativ 1,7 miliarde de ani şi se găseşte pe insula Inishtrahull (foto dreapta) pe coasta Comitatului Donegal. În alte părţi din Donegal, oamenii de ştiinţă au descoperit pietre unde a început existenţa vieţii ca depozite glaciare, demonstrând că la începutul acestei perioade o parte din ceea ce avea să devină Irlanda a fost în strânsoarea unei ere glaciare. Cu toate acestea, datorită deplasărilor ulterioare, este aproape imposibil de înşirat aceste straturi de roci timpurii corect.

În urmă cu aproximativ 600 de milioane de ani, la sfârşitul erei precambriene suprafaţa irlandeză a fost împărţită în două, cu o jumătate în partea vestică a Oceanului Iapetus şi cealaltă în partea de est, ambele situându-se la o latitudine sudică de aproximativ de 80° aproape de cea actuală a Africii de Nord Vest.Evidenţele fosilelor descoperite la Bray Head în Comitatul Wicklow au arătat că Irlanda se afla sub nivelul mării la acea vreme.

Irlanda are o economie mică, modernă şi dependentă pe comerţ extern. Cu un PIB de aproximativ $40,000 pe cap de locuitor, este a treia cea mai bogată ţară din Europa şi a patra cea mai bogată din lume. Economia este caracterizată de o forţă de muncă foarte educată şi de o rată foarte înaltă de investiţie străină.

Creşterea economică a ajuns la o medie de 10% pe an între 1995 şi 2000, din cauza procesului Tigrului Celtic. Între 2002 şi 2004, creşterea medie pe an a fost în jur de 4-6%. Agricultura, care era pentru mult timp cel mai important sector economic, este acum eclipsat de industrie, care face 46% din PIB, Irlanda fiind la ora actuală printre cele mai industrializate economii din lume. 80% din exporturi sunt compuse de bunuri industriale deşi acest sector angajează doar 28% din forţa de muncă. Deşi exporturile rămân cea mai mare sursă a creşterii dinamice a economiei, Irlanda beneficiază de o creştere în consum şi de o renaştere a sectoarelor de construcţie şi investiţie în afaceri.

Populaţia Irlandei este de aproape 4 milioane de locuitori. Aici locuiesc în prezent (aprilie 2010) cu aproximaţie, 45.000-50.0000 de cetăţeni români. Este una dintre cele mai importante comunităţi de străini din această ţară.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Irlanda:

  • Ansamblul arheologic „Bend of the Boyne” (1993) (foto stanga jos)
  • „Skellig Michael” (1996) (foto drapta)


Scotia

Scoţia (foto steag stanga) este o ţară a Regatului Unit, cu capitala la Edinburgh, ocupă treimea nordică a Regatului Unit, având incluse şi 186 de insule.

Una dintre cele mai vizitate zone este cea a lacului Loch Ness, în care, conform legendei, trăieşte un monstru numit de către localnici Nessie .

O atracţie turistică este şi Highland Games (foto dreapta), care era o competiţie între clanurile scoţiene. Astăzi este o competiţie atletică. Printre probe există şi aceea originală numită „Toss Caber”, în care trebuie aruncat un trunchi de copac de 5 metri lungime.

Scoţia este de asemenea celebră pentru muzica la cimpoi şi dansurile locale.

Majoritatea industriei scoţiene este concentrată în puţinele oraşe mari din centrul ţării. Edinburgh (foto stanga) este centrul cultural şi capitala administrativă, şi este un centru financiar important în Europa. 

Castelul Edinburgh (foto dreapta) din Scoţia este o veche fortăreaţă ridicată pe rocă vulcanică care a servit drept baza militară în războiul contra Angliei. Printre atracţiile sale se numără Piatra Destinului, deasupra căreia monarhii scoţieni au fost încoronaţi timp de secole. În secolul al XIII-lea, Piatra a fost capturată de un rege englez invadator şi mulţi monarhi scoţieni au luptat pentru a o recâştiga.

Glasgow, printre cele mai mari oraşe ale Regatului Unit, este situat pe Râul Clyde şi este cel mai mare port şi centru de manufactură din Scoţia.

În recensămintele din 2001, populaţia tarii număra 5,062,011 de locuitori. Potrivit estimărilor din 2008, acest număr a crescut la 5,168,500, iar asta ar pune Scoţia pe locul 112 în topul celor mai mari ţări din lume ca populaţie, dacă ar fi un stat suveran.

Deşi Edinburgh este capitala Scoţiei, acesta nu este cel mai mare oraş. Cu o populaţie de peste 584,000 această onoare îi revine oraşului Glasgow. Ba chiar marele centru de extindere urbană Glasgow, cu o populaţie de aproape 1,2 milioane de locuitori, găzduieşte aproape o pătrime din populaţia Scoţiei. În zona cu cea mai mare densitate a populaţiei, numită Central Belt, se află principalele oraşe şi centre de interes public.

Oraşul Glasgow (foto stanga) se află în partea de vest a ţării, în timp ce Edinburgh şi Dundee se găsesc pe coasta de est. În afară de Central Belt, cel mai mare oraş din Scoţia este Aberdeen, care este pe coasta de est spre nord. Zonele de platou  sunt slab populate, chiar dacă oraşul Inverness a cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani.

Info la zi foarte importanta!!!

Mii de pasageri au fost blocaţi marţi dimineaţa în Scoţia, în timp ce mai multe companii aeriene, între care British Airways, KLM, Aer Lingus şi Easyjet şi-au întrerupt zborurile dinspre şi înspre Scoţia din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez Grimsvötn (foto dreapta), informează AFP.

Aeroporturile din Glasgow şi Edinburgh au fost afectate în cursul nopţii, iar traficul aerian pe cele din Aberdeen şi Inverness va fi şi el perturbat. În afară de Scoţia, aeroporturile din Marea Britanie au funcţionat normal, potrivit buletinului.

Marea Britanie

Revoluţia industrială începută în Anglia s-a bazat pe industria cărbunelui, siderurgie, industria textilă, ramuri industriale tradiţionale care astăzi au dat prioritate unor ramuri de vârf cum sunt electronica, aeronautica, optica, informatica.

Industria energetică şi-a schimbat treptat structura balanţei, locul cărbunelui fiind luat de petrol. Principalele bazine carbonifere sunt: Yorkshire-Nottingham-Derby în estul Munţilor Pennini; bazinul Angliei de Nord-Est; bazinul South Walles; bazinul Scotish Lowlands (foto dreapta jos); bazinul Lancashire şi Midlands.

Petrolul se află în cantităţi importante. Rezervele aflate în structurile platformei continentale ale Mării Nordului, se ridică la peste 2 miliarde tone, producţia anuală fiind de 94 milioane tone. Principalele puncte de extracţie sunt Brent, Piper, Beryl, de unde, prin conducte se trimite către centrele de rafinare aflate fie pe litoral  în estuare, fie în interiorul uscatului către mari centre de consum.

Gazele naturale se găsesc în aceeaşi platformă a Mării Nordului rezervele depăşind după estimări 700 miliarde m3. Principalele centre de exploatare sunt: Frigg, Leman, Indefatigable. Totuşi, Marea Britanie importă gaze naturale lichefiate.

Energia electrică produsă în 1988 a fost 302 miliarde kwh. Puterea instalată este de 66.512 MW din care 7.144 MW în centrale nucleare.

Termocentralele importante se găsesc în regiunea Londrei, Midlands, Yorkshire (foto stanga), iar hidrocentralele în Scoţia şi nordul Ţării Galilor. Centralele nucleare se găsesc lângă Londra, Bristol, în Cumberland, lângă Glasgow.

Industria metalurgiei neferoase se bazează în cea mai mare măsură pe materia primă importată. Totuşi, Marea Britanie are şi ceva resurse de cupru, concentrate de plumb, zinc, cositor, sulf, argint, săruri potasice, sare.

Concentratele de plumb ca şi zincul le importă din Canada, Zambia, Chile, iar prelucrarea se face în centrele: Manchester, Liverpool, Bristol (foto dreapta), Glasgow, Londra. Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William, Burntisland. Materia primă se importă din Australia şi Guyana.

Industria construcţiilor de maşini este o ramură industrială reprezentativă dar şi tradiţională, în special pentru construcţia navelor, a materialului rulant, utilajul textil. Se remarcă trei direcţii: automobile, aeronautică şi producţia de nave.

Marea Britanie alături de SUA, Japonia, Germania, este o mare producătoare de automobile, cu arii de construcţii: aria metropolitană londoneză cu centrele Dagenham, Oxford, Luton, aria Merseyside şi Scoţia.

Este deasemenea, o mare producătoare de avioane dintre centre remarcându-se: Londra, Coventry, Manchester (foto stanga sus), Preston, Bristol.

Construcţia navelor a cunoscut permanent o multiplicare a preocupărilor oferind pieţii mondiale tipuri de nave cu destinaţii dintre cele mai diverse. Centre foarte importante în construcţia navelor sunt: Glasgow, Cardiff, Portsmouth, Plymouth, Liverpool (foto dreapta), Middlesbrough, Barrow, Hull.

Industria chimică cu multe subramuri tradiţionale dar şi moderne (petrochimia) produce: mase plastice, cauciuc sintetic, produse sodice, acizi, produse farmaceutice, îngrăşăminte azotoase, fosfatice, potasice.

Industria textilă a deţinut foarte multă vreme supremaţia în industrie în general. Astăzi, această ramură, este concentrată în trei mari areale specializate în prelucrarea bumbacului, lânei, inului. Prelucrarea bumbacului se face mai ales în vestul Angliei: Manchester, Liverpool-Birkenhead, a lânei în partea centrală (Yorkshire) în oraşele Leeds, Bradford, Huddersfield, Glasgow, Stockton, Leicester (foto stanga), Notingham, Oxford iar, cea a inului în jumătatea estică (Aberdeen, Dundee, Edinburgh), cu numeroase centre şi în Irlanda de Nord (nord-est) dintre care multe în jurul oraşului Belfast.

Industria alimentară şi-a dezvoltat o diversitate de subramuri din care nu lipsesc : morăritul şi panificaţia, industria cărnii, a conservelor de carne, peşte, industria zahărului.

La nivelul industriei Marii Britanii există următoarele tipuri de concentrări industriale diferenţiate structural şi funcţional.

1. Concentrări de tip metropolitan. În acest tip sunt incluse centrele: Londra, Birmingham (foto dreapta), Manchester.

2. Concentrări de tip multipolar în care sunt încadrate centre de aceeaşi categorie funcţională dar cu specific industrial diferit:  industria textilă Leeds, Bradfort (foto stanga), Huddersfield, industria chimică (vopsele, coloranţi), industria construcţiilor de maşini textile etc.

3. Concentrări monopolare definite de un centru reprezentativ asociat cu centre ale căror activităţi sunt  complementare (Sheffield pentru industria siderurgică).

Între Londra şi Liverpool s-a format o macroaxă industrial-urbană unind toate aceste activităţi şi funcţii proprii diverselor centre.

În agricultura Marii Britanii predomină creşterea animalelor (70% din valoarea producţiei globale). Din suprafaţa totală a ţării 46,6% îl ocupă păşunile şi fâneţele, peste 28% terenurile arabile şi cele pomicole şi peste 8% pădurea. Pot fi separate: clasa I de terenuri arabile situată pe latura estică între oraşele (York şi Londra), deci cele mai productive şi clasa cea mai bună de păşuni şi fâneţe în partea centrală şi vestică a ţării. Agricultura cuprinde 6,9% din populaţia activă. Principala regiune agricolă se află în partea de sud-est unde se cultivă grâu, orz, sfeclă de zahăr, in.

Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe, inclusiv plante furajere, au permis dezvoltarea sectorului creşterii animalelor (bovinelor, ovinelor, porcinelor). Creşterea oilor s-a dezvoltat mai ales în Wales şi Anglia central-nordică. Se practică intens pescuitul, fapt care a permis individualizarea unor mari centre (porturi) pescăreşti ca: Aberdeen, Milford Haven, Hull, Grimsby.

Condiţii favorabile, mai ales de relief, au permis instalarea şi amplificarea unei reţele de comunicaţii dintre cele mai dese din Europa. Traficul de mărfuri şi pasageri se efectuează pe şosele, care deţin peste 60% din transportul general, pe căi ferate cu 22%, transportul prin cabotaj 16% şi cel prin canalele de navigaţie.

Căile ferate au o lungime de peste 17.000 km din care circa 3.800 km electrificate. Lungimea căilor rutiere depăşeşte 330.000 km din care peste 2.400 km magistrale. Densitatea cea mai mare atât a căilor ferate cît şi a celor rutiere este cunoscută în regiunile Londra, Midlands (foto dreapta), Lancashire; centre de mare convergenţă sunt Londra, Birmingham, Manchester, Newcastle, Glasgow.

Transportul maritim se ridică la peste 40 milioane twd. cât reprezintă tonajul flotei maritime comerciale.

Alte porturi importante ale Marii Britanii sunt: Milford Haven (foto stanga) (peste 41 milioane tone), Southampton (peste 25 milioane tone), Liverpool-Manchester. Atât portul Londra cât şi Liverpool-Manchester se remarcă printr-un trafic cu o structură complexă.

Transportul aerian este asigurat de un impresionant număr de avioane de diferite tipuri şi capacităţi. Principalele aeroporturi sunt: Heathrow şi Gatwick din regiunea Londra, Rigway (foto dreapta jos) din Manchester, Abboptsinch din Glasgow.

 Circa 12 milioane de turişti sunt atraşi de arhipelagul britanic spre centre urbane de renume, spre vestigii istorico-arhitecturale şi arheologice, spre rezervaţii naturale. Anglia şi-a dezvoltat un modern sector al serviciilor.

Comerţul exterior se desfăşoară într-un flux important, Marea Britanie importând produse chimice (13%), materii prime, produse alimentare, produse textile, echipament pentru telecomunicaţii, hârtie. Exportă: petrol (8%), autovehicule (5,4%), echipament electric, aparate şi instrumente.

Comerţul exterior este orientat spre S.U.A., Germania, Franţa, Olanda, Japonia.