Castelul Talcy

Castelul Talcy (foto stanga) „Château de Talcy” este situat în localitatea Talcy, în regiunea Beauce, pe malul drept al Loarei, la 26 km de Blois. În secolul al XIII-lea, Talcy a fost o seniorie și un bogat domeniu agricol.

Fundatia castelului dateaza din secolul – XV – , initial nefiind un castel pentru persoane regale. In 1520, Bernard Salviati obtine autorizatia de fortificare a castelului, aparand astfel drumul pentru patrule ce se vede de-a lungul donjonului patrat. Restul castelului se inspira din Blois, cu galeria sa cu stalpi octogonali, sustinand patru arcade cu bolti tesite, un etaj luminat de ferestre mici si doua ziduri grele, triunghiulare, la nivelul acoperisului.

Actualul castel cuprinde un maiestuos turn-portic, umbrit de turela din unghiul de nord-vest și de o aripă din vest, cu care s-a unit pentru a merge mai departe cu galeria acoperită și delimitând curtea de onoare interioară care este decorată cu arcade. Ea adăpostește un puț acoperit cu un dom din ardezie, ce constituie o marcă emblematică a edificiului. Aripa estică cuprinde un parter și două etaje. La parter găsim bucătăria, o anticameră și camera stil Carol IX, iar la etaj saloane și apartamente deservite de culoare. Camerele locuibile sunt dotate cu șeminee monumentale și bogat mobilate în stilul secolului al XVIII-lea.

Domeniul cuprinde o pădurice care a fost readaptată în 1996 de către peisagistul Joelle Weill, un hambar cu presă datând din 1808 și un porumbar. O moară de vânt a fost atașată domeniului, care a fost dărâmată în 1956 și reconstruită în 1976.

Castelul Sully-sur-Loire

Castelul Sully-sur-Loire „Château de Sully-sur-Loire”  (foto dreapta) este situat la porţile „Văii Regilor” pe Valea Loarei, în inima unui vast parc, în comuna Sully-sur-Loire, departamentul Loiret. Este un castel construit în stilul Renaşterii, dar care este totodată şi un superb exemplu de fortăreaţă medievală. Proprietate a departamentului Loiret, în anul1962 a fost clasat Monument Istoric.

Situat pe malul stâng al Loarei, castelul-fortăreață este menționat în 1102, atunci când controla un pod peste Loara, pod dispărut în secolul al XIV-lea. De-a lungul secolelor a aparținut la trei familii: primii seniori de Sully, familia Trémoille și familia Béthune.

În 1218 regele Filip al II-lea (al șaptelea rege al dinastiei Capețiene), fiul moștenitor al lui Ludovic al VII-lea, hotărăște construirea unui turn-donjon.

În 1395, Guy VI Trémoille, supranumit „le Vaillant”, lansează construcția actualului castel, ale cărui planuri au fost concepute de arhitectul regal al actualului Muzeu Luvru și Vincennes, Raymond du Temple. Achiziționat în 1602 de către Maximilien de Béthune, marele Sully, primul duce cu acest nume, transformă castelul după întrebuințările sale, edificând în același timp și parcul.

Pe aici au trecut, în 1429 și 1430, Ioana d’Arc, în stăruința de a-l determina pe Carol al VII-lea să se încoroneze la Reims, și peste secole, François Marie Arouet (viitorul Voltaire avea atunci 22 ani), refugiat din Paris în 1716, ale cărui piese de teatru au fost jucate atunci în sala mare de la etajul întâi.

Interiorul ascunde sali mari, in centrul carora se gaseste cate un semineu impozant din marmura. Pe pereti sunt expuse tapiserii si picturi din epoca medievala.

In camera ducelui de Sully se gaseste inca o parte din mobilierul original, iar sala de mese e foarte frumos decorata, pe un perete putandu-se admira o reprezentare a Arborelui vietii.
Nu trebuie ratata nici sarpanta donjonului, veche de 600 de ani , care uimeste si azi prin grandoare. Probabil mesterii care au construit-o au fost platiti in aur.

Castelul e inchis lunea,  pe 25 decembrie si toata luna ianuarie, dar in restul timpului il puteti vizita  de la 10:00 la 12:00 sau de la 14:00 la 17:00.

Castelul Saint-Maurice

Castelul Saint-Maurice (foto stanga jos) se gaseste în pitorescul sat Saint-Maurice-sur-Loire ce domină râul Loire de la o altitudine de 400m. De fapt este o asociație de două sate foarte apropiate: Saint-Maurice-sur-Loire si Saint-Jean-le-Puy, ce formează comuna Saint-Jean-Saint-Maurice-sur-Loire. Se afla pe un loc de trecere strategic și face parte dintr-un sistem de apărare, împreună cu alte castele sau orașe fortificate.

Cetatea a fost construita între 1100-1110 de puternica casa de Saint-Maurice, care a luat titlurile și numele de Roanne în secolul al XI-lea și le vor încredința unei branșe mai mici.

Încă dinainte de 1170, Saint-Maurice a căzut în mâinile celor din familia Beaujeu, dar spre 1190, Humbert de Beaujeu învins de către conții Guy al II-lea și Guy al III-lea de Forez a trebuit să își abandoneze tributul adus de Saint-Maurice și Néronde Urfé. Guichard al IV-lea de Beaujeu a relaut controlul asupra acestor trei castele, dar a fost forțat să le redea înainte de 1201. Situația va rămâne instabilă până la dispariția familiei Roanne-Saint-Maurice.

Când în 1221 Guy al IV-lea de Forez reia posesia asupra Saint-Maurice, fortăreața era deja dominată de donjonul său din piatră.Din cauza proastei consolidări de apărare a castelului în 1403, o bandă de șapte englezi au sechestrat locuitorii și le-au luat obiectele prețioase.

La sfârșitul secolului al XV-lea, domeniul a fost dat gaj de către duce lui Guillaume Albon, senior de Saint-André.Acesta îl va retroceda în 1499 în schimbul altor pământuri.Dupa căderea conetabilului(comandant suprem al armatelor regale din Franța, în timpul feudalismului) Charles al III-lea de Bourbon în 1515, senioria a fost din nou dată gaj lui Jean Albon, fiul lui Guillaume.

În 1543, regele Charles al IX-lea îl va recupera pentru a-l uni cu ducatul Roannais în favoarea lui Claude Gouffer.Senioria Saint-Maurice a urmat destinul de-a lungul caselor Gouffier, Aubusson-La Feuillade și Hartcourt.

În 1626 cardinalul Richelieu v-a ordona dărâmarea castelului.Din acesta va mai rămâne decât donjonul.În 1677, ducele Francisc de la Feuillade va cumpăra de la rege domeniile regale Saint-Maurice, Saint-Haon și Crozet, ceea ce au format ducatul Roannais.

 

Castelul Loches

Castelul Loches (foto stanga) se afla in Valea Loire din zona Indre et Loire si reprezinta o cetate medievala ridicata in secolul IX in apropiere de raul Indre.
Elegantul edificiu nu a fost scutit de distrugeri de-a lungul timpului, fiind necesare lucrari de reconstructie si reabilitare in repetate randuri.
In prezent, castelul se afla intr-o conditie precara, singurul lucru care ascunde partial situatia in care se afla fiind fatada, aceasta pastrand amintirea burgheziei franceze.
In anul 1861 a fost clasificat drept monument istoric de catre Ministerul de Cultura al Frantei.

Loches

 

Castelul Langeais

Castelul Langeais (foto stanga), construit de contele Foulques Nerra de Anjou, in secolul X se gaseste in Indre et Loire si a fost ridicat pentru a servi drept fortareata de aparare.

Dealungul timpului edificiul a fost reconstruit si reabilitat, deoarece a fost afectat complet din cauza asediilor si razboaielor din trecut. Cetatea actuala a fost ridicata de catre Ludovic al XI-lea.

In 1491 a avut loc casatoria dintre Carol al VIII-lea si Anne ducesa de Bretagne, care trebuia sa permita alipirea Bretaniei la regatul Frantei.

Donjonul, sub forma de ecareu, a fost construit la sfarsitul secolului al X-lea si este cel mai vechi din Franta. Au mai rezistat doar peretii de nord, est si cateva elemente ale peretilor de vest.

In anul 1886 castelul a fost preluat de Jacques Siegfried, iar in urma renovarii, fortareata si-a recapatat farmecul de odinioara devenind, unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura medievala tarzie.

Franta

Munţii Pirinei (foto stanga), o regiune muntoasă masivă, care trece de 3.000 m se desfăşoară pe circa 400 km de la est către vest. Prezintă un abrupt pronunţat spre nord, spre Câmpia Acvitaniei şi unul mai domol spre Sud, către Ebru.

Sunt fragmentaţi de văi puternic adâncite şi înşeuări, care permit comunicarea între Franţa şi Spania. Nenumărate sunt circurile glaciare şi crestele glaciare. Pirineii se împart în trei subunităţi: Occidentali, Centrali şi Orientali.

Pirineii Occidentali au caracterul unor culmi alungite care nu depăşesc 2.000 m  care, în pachete groase de calcar, sunt sculptate fie chei fie depresiuni. Au un climat oceanic, ploios, cu zăpezi trecătoare. Sunt acoperiţi cu păduri de stejar şi brad, dar şi pajişti şi fâneţe.

Pirineii Centrali depăşesc 2.500 m, sunt formaţi din şisturi cristaline, granite pe seama cărora au apărut vârfuri semeţe (Pic d’Aneto, 340 m , Pic du Midi 2877 m).

Gheţarii de platou, relieful glaciar şi cel fluviatil evident în întregul compartiment muntos şi mai ales în etajul alpin măresc frumuseţea acestuia. Li se alătură şi cele peste 600 de lacuri glaciare mici.

Pirineii Orientali se găsesc între înşeuarea Puymorens şi Marea Mediterană. Sunt formaţi din mai multe culmi (ex. Canigou, Carlitte) destul de şlefuite, separate prin bazine tectonice clar exprimate în peisaj.

Un climat mediteranean uscat şi cald, cu ploi violente, cu versanţi puternic ravenaţi, acoperiţi cu păduri, tufişuri iar la  poale şi în depresiuni terenuri irigate marchează nota peisajului.

Munţii Jura (foto dreapta) alături de Podişului Jura se găsesc la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Nu depăşesc 1.800 m (Vf. Cret de la Neige, 1.723 m). Podişul Jura se ridică deasupra Câmpiei Saône cu circa 300-400 m, iar Munţii Jura din est depăşesc Colinele Elveţiei cu circa 1.000 m.

Se cunosc platouri etajate (Ornans la 400 m, Champagnole până la 800 m), culmi de anticlinal (mont), văi de sinclinal (val), văi care traversează flancurile de anticlinal sau  anticlinalele (cluse), depresiuni (combe) etc.

Platourile sunt tăiate de văi uscate, doline, peşteri, labirinte, prin care circulă ape subterane ce apar la zi sub formă de izvoare.

Sunt bine împăduriţi cu fag, stejar, brad alăturându-li-se păşuni şi fâneţe

Pe lângă relieful carstic este prezent şi relieful glaciar din care morenele au o  largă extindere în sudul Munţilor Jura.

Bazinul Parisului este delimitat de Masivul Central Francez în sud, Flandra şi masivul Ardeni în nord, Masivul Armorican în Vest şi Câmpia Saone, Munţii Vosgi în est.

Principalele râuri care traversează regiunea sunt: Loire, Seine, Meuse apoi Somme.

Seine (foto stanga) este un fluviu lung de 770 km ce  izvorăşte din nordul Masivului Central Francez (Podişul Langres) şi se varsă în Oceanul Atlantic tot printr-un estuar, înaintea portului Le Havre. Are un regim tipic oceanic, cu ploi de iarnă. Afluenţii mai importanţi sunt Oise, Marne, Yonne.

Suntem în prezenţa unui climat de tip parizian, adică un climat continental nuanţat sau mai exact un climat oceanic degradat. Se remarcă prin veri calde cu ploi şi ierni reci, cu ger şi zăpadă, din ce în ce mai severe către est. Temperaturile medii în luna iulie sunt cuprinse între 18ºC şi 20ºC iar în ianuarie între 0ºC şi 4ºC. Numărul zilelor cu ger este cuprins între 60 şi 80 iar precipitaţiile medii anuale între 500 şi peste 700 mm/an.

Vegetaţia spontană este alcătuită din lande în regiunea litorală şi păduri de foioase, în bună parte înlocuită prin terenuri arabile pe care se cultivă cereale, plante tehnice, dar şi păşuni, fâneţe.

Frecvente sunt plantaţiile de viţă-de-vie, pomi fructiferi.

Bazinul Acvitaniei, situat în sud-vestul Franţei constituie o regiune larg deschisă către ocean fiind delimitată de bariera Munţilor Pirinei în sud şi de Masivul Central Francez în est. Altitudinile sunt cuprinse între 400-600 m scăzând sub 100 m spre regiunea Landelor.