Austria – asezare, etimologie, istorie, politica si armata.

steagAustria ( foto stanga – steagul tarii) se gaseste in Europa Centrala, cu o populatie de 8,47 milioane de locuitori. NU are iesire la mare. La nord se invecineaza cu Cehia si Germania, la vest cu Elvetia si Liechtenstein, la est cu Slovacia si Ungaria, iar la sud cu Slovenia si Italia.

Clima este temperata si alpina. Relieful este predominant muntos datorită prezenței Alpilor, astfel ca doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă, iar germana standard este limba oficială a țării. Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.

Din punct de vedere parlamentar, Austria este democratica, formata din noua landuri federale. Capitala tarii este Viena, cu o populatie de peste 1,7 milioane de locuitori, fiind si cel mai mare oras.

Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indexul Dezvoltării Umane. Este membră ONU din 1955, a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și este membru fondator al OECD. Statul a semnat în 1995 Acordul Schengen și a adoptat moneda unică europeană Euro în 1999.

Din punct de vedere etimologic, numele de „austria” vine de la forma germana Österreich”, care inseamna „marca de est” si dateaza din anul 996.

Un pic de istorie

Populată încă din antichitate, regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.

La 13 martie 1938, s-a declarat oficial „Anschlussul” Austriei, mai exact unirea cu Germania. După două zile, Hitler, austriac prin naștere, a proclamat „reunificarea” țării sale cu restul Germaniei în Heldenplatz din Viena. Printr-un plebiscit, unirea a fost confirmată în aprilie 1938. Statul a fost incorporat în al Treilea Reich și a încetat să existe ca țară independentă.

Unii dintre principalii lideri naziști erau originari din Austria, între aceștia numărându-se Adolf Hitler, Adolf Eichmann, Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart, Franz Stangl și Odilo Globocnik, aceștia alcătuind 40% din personalul de la lagărele de exterminare naziste. Viena a căzut la 13 aprilie 1945, în cadrul ofensivei sovieticeViena imediat înainte de prăbușirea totală a celui de al Treilea Reich.

Numărul total al militarilor morților între 1939–1945 este estimat la 260.000 de austrieci. Evreii care au căzut victime ale Holocaustului au fost în număr de 65.000. Circa 140.000 de evrei austrieci au fugit din țară între 1938 și 1939. Mii de austrieci au luat parte la crimele de război naziste (sute de mii de oameni au murit doar în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen), fapt recunoscut oficial de cancelarul Franz Vranitzky în 1992.

La 15 mai 1955, după negocieri ce au durat ani de zile și au fost influențate de Războiul Rece, Austria a recăpătat independența deplină prin semnarea Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante.

Din punct de vedere politic, Austira a devenit republică federală parlamentară și democratică prin Constituția Federală din 1920. Sistemul politic al celei de a doua republici, cu cele nouă landuri ale sale se bazează pe constituțiile din 1920 și 1929, reintroduse

la 1 mai 1945. Șeful statului austriac este președintele federal (Bundespräsident), ales direct prin vot de către cetățeni. Șeful guvernului federal este cancelarul feder

al, numit de președinte. Guvernul poate fi demis fie prin decret prezidențial, fie prin vot de neîncredere în camera inferioară a parlamentului, Nationalrat.parlament viena Votul la alegerile prezidențiale și legislative federale era obligatoriu. Obligatia a fost eliminata treptat, între 1982 și 2004. Cladirea Parlamentului (foto dreapta) se afla la Viena.

Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (în germană Bundesheer) provin în special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani, găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt acceptati pentru serviciul voluntar.Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați profesioniști.

În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare de poliție.

Landurile Austriei sunt urmatoarele: Burgenland, Carinthia, Austria Inferioara, Austria Superioara, Salzburg, Stiria, Tirol, Vorarlberg si Viena.

Harta Politica a Austriei

harta_politica_Austria

Insulele Baleare

Insulele Baleare (foto stanga) sunt un arhipelag în vestul Mării Mediterane ce formeaza o comunitate autonomă din Spania. Capitala este Palma de Mallorca. Comunitatea este compusă dintr-o singură provincie, cu același nume. Cuprinde patru insule: Ibiza, Formentera, Mallorca si Menorca. Accesul pe aceste insule se face din Marea Britanie sau din Nordul Europei.

Ibiza (foto dreapta) a fost in trecut locul de refugiu al generatiei hippie, dar astazi aceasta este populata datorita tineretului modern si al homosexualilor. Orasul are doua plaje mari si anume Ses Salinas si Es Cabalet. Obiectivele turistice sunt Muzeul de Arta Contemporana, Catedrala, Muzeul d’ Altvilla cu exponate din anul 1600 din perioada romana si araba, si cu obiectivul Sa Pena. Este cel mai atractiv oras de pe insula. Orasul Nou este neinteresant, dar activ. Singura curiozitate este biserica El Salvador din Plaza Canalejas.

Daca doriti sa faceti o mică excursie si sa vă deconectati de atmosfera zgomotoasa puteţi păsii într-o Ibiza mai puţin cunoscută, cu traditii, cu localităti mici, cu natura fenomenală. Aici puteti admira peisaje minunate, puteti vedea pieţe colorate si puteti participa la petrecerile locale, adica la fiesta.

Mallorca este cea mai speciala dintre insule, cu plaje ultramoderne si un interes arheologic ridicat. Aici intalnim capitala Palma de Mallorca (foto stanga), unul dintre cele mai solide orasele, cu o industrie foarte dezvoltata, avand port la mare. Din punct de vedere gastronomic, maslinele si migdalele sunt tipice in dieta mallorcana, insula avand peste 4 milioane de migdali si maslini. In ciuda localizarii insulei in Mediterana, fructele de mare sunt in general de import. Felurile de mancare tipice sunt sobrassada, paella, iar pentru iubitorii de dulce, ensaimada.

Este considerata insula contrastelor, în sud-vest cu oraşe turistice foarte aglomerate iar în partea de nord cu frumuseţiile naturii încă neatinse, cu plaje cu nisip in sud si cu munţi înalţi si tărm stâncos in nord. Tinutul muntos este alcatuit din Muntii Sierra de Tramuntada, iar cel mai inalt varf este Puig Major cu o inaltime de 1445 m.

Principalele obiective turistice sunt Catedrala, proiectata de Antonio Gaudi in stil gotic, Muzeul Diocesano, Palatul Almudaina, Muzeul Mallorca si biserica Santa Eulalia. Tot aici gasim si plajele Playa de la Reina si Audia. Deasemenea se mai pot vizita si ruinele de la Castillo de Bulluer. Se pot face drumetii de la Castello de Santelmo, la Agaida sau Runda. Soller este orasul ce cuprinde Muzeul Principal si Plajele Constitucion El Guida.

Menorca (foto dreapta) reprezinta a doua insula ca lungime, din acest Arhipelag, ce detine un trecut istoric interesant si un prezent avantajos. Aici domina natura virgina, linistea si culorile: albastru si turcoazul de la marea omniprezenta, verdele de la vegetatia luxurianta datorita umiditatii ridicate de pe insula, albul de la casele de piatra tipice si galbenul de la Soarele auriu. Pentru ca Menorca să-şi poată conserva flora şi fauna unică, în 1993 UNESCO a declarat-o rezervaţie biosferică mondială.

Mahon este capitala insulei. Principalele locuri pentru plimbare sunt Plaza Espana si Plaza Carmen, cu o biserica a Ordinului Carmelitelor, care astazi este muzeu. Pe Plaza de la Conquista sunt doua biserici, Santa Maria, construita in 1972 si San Fracisco. Se mai poate vizita Muzeul Arheologic sau portul. La sud de Mahon se afla Villa Carlos, unde se pot vizita bisericile basilice San Luis si San Clemente.

Insula Formentera (foto stanga) este cea mai mica şi mai sudica insula locuita din Insulele Baleare. Este situata la sud de insula Ibiza, de care este separata printr-un canal de 3,6 km. Punctul sau cel mai apropiat de Peninsula Iberică este Denia (Alicante), la 65 km. In cadrul unei vizite pe aceasta insula se recomanda vizitarea portului San Francensc, Playa Illetas, La Mola si a plajei Mitjorn. Este considerata un adevarat paradis pentru scufundari, devenind visul scafandrilor. Plajele de aici sunt cu nisip alb. Din luna mai 2002 s-a introdus o taxa ecologică, pentru a combate efectele negative a turismului în masă.

Intregul arhipelag este declarat Parc National si pentru a proteja natura, accesul pentru vizitarea Insulei Cabrera (foto dreapta) este limitat, chiar si in plin sezon. Nu se permite accesul unui numar mai mare de 300 turisti pe zi. Este cunoscuta si ca loc de detentie pentru cei 9.000 de prizonieri luati de Napoleon in timpul razboaielor sale.

Climatul lor este excelent, cu aproximativ 300 de zile insorite pe an, plajele minunate, oferta culturala bogata, ospitalitatea localnicilor excelenta, atmosfera cosmopolitana, toate acestea facand din Insulele Baleare una dintre destinatiile de vacanta preferate din Spania.

 

Harta Insulelor Baleare

Insulele Azore

Aflate la 1500 Km de Lisabona si 3009 Km de coasta de est Americii de Nord, in mijlocul Oceanului Atlantic, Insulele Azore (foto stanga)  sunt alcatuite dintr-un grup de noua insule portugheze.

Pentru ca arhipelagul este risipit, clima este moderata, avand variatii anuale de umiditate.

Conurile si craterele vulcanice de pe insule rezulta ca au origine vulcanica. Pico (foto dreapta) este un vulcan cu cea mai mare altitudine din Azore, inaltandu-se pana la 2351 m. il gasim pe insula cu acelasi nume.

Cele nouă insule sunt divizate în trei grupuri:

  • Grupul Estic al insulelor São Miguel și Santa Maria
  • Grupul Central al insulelor Terceira, Graciosa, São Jorge, Pico și Insula Faial
  • Grupul Vestic al insulelor Flores și Corvo.

În 1978 Azore a devenit o Regiune Autonomă, renunțându-se la organizarea în districte: Angra, Horta, Ponta Delgada.

Centrul „Angra do Heroísmo” de pe insula Terceira (Azore) a fost înscris în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Harta Insulelor Azore

Castelul Azay-le-Rideau

Castelul Azay-le-Rideau (foto stanga) este asezat pe cursul raului Indre. Acesta a fost construit intre anii 1518-1527, pe o insula si este inconjurat de apele raului Indre. A fost ridicat in epoca renascentista.  Castelul nu este foarte mare, dar este foarte frumos amenajat. In interior sunt nu mai mult de 20 de camere, dar toate sunt foarte frumos decorate.

Turelele, cararea din jurul zidului exterior si apa care il inconjoara, dau castelului un aer medieval.

Situat in centrul unui parc romantic, capodopera arhitecturala al secolului XVI si-a mentinut eleganta si rafinamentul de-a lungul timpului, fiind in continuare unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste.

Castelul este inscris pe lista UNESCO a locurilor protejate si monumente istorice.

Valea Loarei

Valea Loarei (foto stanga), înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și culturală: parcuri, castele și orașe.

Această parte a fluviului traversează două regiuni și patru departamente, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire și Maine-et-Loire. Cunoscută și sub numele de „grădina Franței” sau „tărâm de basm al castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentrează cele mai multe castele, din cea mai vizitată țară din lume. Singulară ca ambianță, în Europa și chiar în lume, cu un peisaj mirific, străbătută de ape limpezi, tărâm al artei și al istoriei, presărat cu nenumărate castele și monumente, atrage ca un magnet turiștii din lumea întreagă.

Constructia castelelor a început în secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers (foto dreapta). Pentru construcția lor, de-a lungul timpului, au fost chemați cei mai mari arhitecți, între care și Leonardo da Vinci. Valea Loarei a inspirat mulți eroi medievali și a sedus inima celor mai frumoase prințese ale timpului. Aici și-au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și curajul, acoperindu-și numele de onoare și glorie cu sabia în mână. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai mârșave intrigi și trădări, care au răzbit acolo unde vitejia și-a pierdut din strălucire.

Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri, catedrale și citadele.

Aflându-se în calea a numeroase bătălii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate înca din secolul XII î.e.n. Secolul al XII-lea a văzut apărând aici primele fortificații din piatră. Odată cu trecerea anilor, castelelor construite în Evul Mediu timpuriu li s-au adăugat elemente suplimentare în funcție de evoluția tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau în caz de pericol, turnuri înalte, crenelate, pentru veghe și pentru a adăposti arcașii.

Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au început să fie înfrumusețate cu ferestre largi și încăperi spațioase. Sofisticarea construcțiilor a crescut apoi odată ce perfecționarea artileriei, făcând ca fortărețele de până atunci să fie ineficiente în fața turnurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat în „stațiuni” pentru elita vremii și pentru curtea regală. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, à la française. Castelele păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori sau chiar ferme.

Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara.

Primii ani ai secolului XVI sunt marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând însă cu 1515, sub influența de netăgăduit a lui François I, ia naștere un nou stil. Așadar, cu construcția castelelor de la Chenonceau (foto stanga) și Bury, se definesc caracteristicile pe care le vom regăsi ulterior la tot mai multe castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central. Toate castelele de pe Loara au o trăsătură comună: ele sunt construite de persoane foarte îndrăgostite de arta antică. Această admirație se traduce prin terasele cu balustradă de la Saint Germain, logiile și placările cu faianță de la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul de fortificație.

Turnul Eiffel-bijuteria Parisului

Turnul Eiffel (foto stanga) este o construcție faimoasă pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime. Turnul a devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Reprezinta  una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Acesta și-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.

Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.

Turnul are 300 m înălțime (foto dreapta), excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o greutate de peste 10.000 de tone.  A fost declarata cea mai inalta cladire din lume, titlu care i-a apartinut pana in 1930, cand a fost contruita Chrysler Building din New York. Astazi este a cincea cladire ca inaltime din Franta si cea mai inalta din Paris.

Întreținerea include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu câțiva centimetri datorită contracției și dilatării aliajului de metale.

Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clișeele hollywoodiene este priveliștea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel.

La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demontarea sa.

Turnul are 3 nivele (foto stanga): accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în timp ce la ultimul nivel are loc numai cu liftul. Are doua restaurante: Altitude 95 la primul nivel (la 95 m inaltime) si Jules Verne la etajul al doilea. Acesta din urma este o destinatie gastronomica pentru cunoscatori.

Daca vizitati Turnul Eiffel, trebuie sa asteptati la coada pentru unul din cele doua lifturi care urca pana in varf. Acestea pleaca la fiecare opt minute dar cu toate acestea perioada de asteptare poate fi foarte mare. La primul etaj puteti vedea lucruri legate de istoria Turnului Eiffel, puteti trimite o vedere chiar din turn ( exista un oficiu postal acolo ) sau puteti lua masa la Restaurantul Altitude 95 (foto drapta jos). Ambele niveluri au magazine cu suveniruri sau Internet cafe-uri. In varf puteti vedea orasul si exista tot felul de ghiduri care va spun ce vedeti. Totusi inaltimea este atat de mare incat poate fi dificil sa localizati anumite lucruri.

Clădirea, unde lucrează 500 de persoane (250 de salariați direcți ai SETE și 250 ai diferiților concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1991, împreună cu alte monumente pariziene.

Paris-„Orasul luminilor”

Paris (foto stanga) este capitala și cel mai mare oraș al Franței. Este traversat de fluviul Sena, care împarte orașul în două:  Malul Drept, în partea de nord și Malul Stâng, în partea de sud.

Capitala are o populație de 2.193.031 (2007) de locuitori, dar zona metropolitană are peste 12 milioane de locuitori-12.067.000 la recensământul din 2007. Parisul a fost cel mai mare oraș occidental, aproximativ 1000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea, și cel mai mare în întreaga lume între secolele XVI-XIX.

Astăzi este unul dintre cele mai importante centre economice și culturale din lume, iar influența sa în politică, educație, divertisment, mass-media, modă, știință și arte contribuie la statutul sau ca unul dintre cele mai importante orașe din lume.Acesta găzduiește sediul mai multor organizații internaționale, cum ar fi: UNESCO (foto dreapta), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera Internațională de Comerț sau informalul Clubul Paris. Parisul este considerat ca fiind unul dintre cele mai verzi și mai locuibileorașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.

Paris și regiunea Paris, cu 552.1 miliarde € în 2009, produc mai mult de un sfert din produsul intern brut al Franței.Conform estimărilor pentru 2008, aglomerația de aici este cea mai mare din Europa, a doua din punct de vedere economic și a șasea ca mărime din lume. Regiunea are cea mai mare concentrație de studenți de învățământ superior din Uniunea Europeană, este primul în Europa în ceea ce privește capacitatea de cercetare și dezvoltare și alte cheltuieli și este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune orașe din lume pentru inovație. Cu aproximativ 17 milioane de turiști străini anual, Paris, este cel mai vizitat oraș din lume. Acesta și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nucleul istoric al Parisului este Île de la Cité (foto stanga), o insulă mică locuită în antichitate de tribul pariziilor,  care întemeiaseră în zonă un mic sat de pescari. Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de Justice și de catedrala Notre-Dame de Paris. Insula este conectată cu sora sa mai mică, Île Saint-Louis (foto dreapta), care este ocupată de case construite în secolul XVII și XVIII. Caracteristicile majore ale orasului sunt cheiurile străjuite de copaci de-a lungul Senei, în special pe malul stâng cu vânzătorii ambulanți de cărți, faimoșii buchiniști, podurile istorice care traversează Sena, celebrele bulevarde ca Champs-Élysées, precum și numeroase alte clădiri și monumente celebre, dintre care multe sunt înscrise în Patrimoniul Umanității stabilit de UNESCO.

Turnul Eiffel (foto stanga), cel mai cunoscut simbol al Parisului, a fost construit în 1889 într-o perioadă de prosperitate cunoscută ca La Belle Époque.

Orasul este împărțit în douăzeci de arondismente, care sunt numerotate în spirală,  primul fiind în centrul orașului.

Până în 1964, departamentul 75 era „Seine” conținea orașul și suburbiile înconjurătoare. Schimbarea acestei organizări a dus la crearea a trei noi departamente care formează un inel în jurul Parisului, deseori numite la petite couronne (coronița): Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis și Val-de-Marne.

Bertrand Delanoë este primarul Parisului din 18 martie 2001.

Primari anteriori: Jacques Chirac, Jean Tiberi.

Parisul este situat in partea central-nordica a tarii, pe fluviul Sena , in aval de confluenta acestuia cu Marna. Suprafata sa este de 1450 de km patrati.

Înălțimea variază din cauza dealurilor în mai multe arondismente:

  • Montmartre – 130 metri peste nivelul mării
  • Belleville – 35 metri peste nivelul mării
  • Ménilmontant
  • Buttes-Chaumont
  • Passy
  • Chaillot
  • Montagne Ste-Genevieve
  • Butte-aux-Cailles
  • Montparnasse: dealul a fost nivelat în secolul al XVIII-lea.

Orasul detine  două aeroporturi: Orly, la sud de Paris, și Charles de Gaulle, la nord de Paris, situat în localitatea Roissy-en-France, unite de linia B a rețelei RER.

Are o rețea densă de metrou, numit Métro. Este străbătut de RER (Rețeaua Expresă Regională), ce face legătura între diferitele departamente din jur, și in zonele periferice de tramvai. În plus există o rețea de căi ferate: din cele 6 gări pariziene pleacă zilnic trenuri pentru navetiști, trenuri naționale și TGV-uri (Train à Grande Vitesse) numit Thalys sau Eurostar pentru Belgia, Olanda, Germania, respectiv Marea Britanie.

Capitala este și nodul principal al rețelei de autostrăzi și este înconjurat de o șosea largă circulară numită Boulevard Peripherique (foto dreapta). Intrările și ieșirile  sunt numite „Portes” (porți), fiindcă acestea corespund cu porțile orașului. Majoritatea acestora au parcări unde neriveranii sunt sfătuiți să-și lase mașinile. Traficul parizian este renumit pentru încetineală și pentru pericolul pentru integritatea caroseriei. Primăria a luat măsuri pentru fluidizarea traficului în comun: autobuze, taxi-uri, creând culoare speciale pentru acestea.

Una din modalitatile de a vizita cat mai multe muzee si obiective turisitice din Paris, la un pret cat mai mic este Paris Museum Pass, un bilet pre-platit ce asigura acces la peste 70 de obiective turistice si muzee.

Franta-partea I

Franța (foto steag Franta stanga), oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest, ce cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei.

Reprezinta cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Din punct de vedere militar Franța este membră a NATO (foto dreapta), din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002. Este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice si considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Numele de „Franța” provine de la denumirea latină Francia care înseamnă „tărâmul Francilor„. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Dificultățile financiare, refuzul reformelor și condițiile de viață precare ale poporului au condus la Revoluția Franceză între 1789 și 1799. Acest episod naște în primul rând Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate.

Republica Franceză este un stat unita,r fiind Prima Republică ce a luat ființă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituției anului I avînd la conducere un guvern revoluționar. La 22 august 1795 Constituția celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituția celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat ființă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte (foto stanga). Acesta, în urma campaniilor sale militare a reușit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria și Rusia.

În urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franța cucerește un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală și ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeș, Madagascar) și în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franța iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice și economice imense. Criza economică și politică din anii 1930 facilitează capitularea tarii, la începutul celui de al doilea război mondial în 1940, ce duce la dizolvarea celei de a treia republici și la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franței libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle (foto dreapta), și rezistă până în 1944.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici.

Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influența lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituția este modificată și puterile președintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidențială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecințe asupra situației social-economice și culturale din Franța. Din anii 1950 reconcilierea și apoi cooperarea cu Germania i-au permis  să joace un rol important în cadrul construcției europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituțional European în mai 2005, fiind considerată o țară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Republica Franceză (foto stema Franta stanga) este o republică unitară semi-prezidențială cu puternice tradiții democratice guvernată conform constituției celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către președinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez, bicameral, compus din Adunarea Națională și Senat. Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul UMP. Partidul de extremă dreapta Frontul Național este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. El este este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Politica externă a Franței a fost puternic influențată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (foto dreapta). Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

Deasemenea este una dintre cele cinci țări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două țări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franța consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate țărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

  • Armata terestră (franceză Armée de terre);
  • Marina națională (franceză: Marine nationale);
  • Aviația (franceză: Armée de l’air);
  • Jandarmeria națională (franceză: Gendarmerie nationale).

Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei, Franța are o prezență importantă în Kosovo, Coasta de Fildeș precum și în Orientul Mijlociu și în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menținerea păcii și securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producție franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle (foto stanga), rachetele Exocet și tancul Leclerc.

Din totalul celor 145.000 de funcționari încadrați în Poliția Națională, 78.072 își desfășoară activitatea în domeniul securității publice.

 

Luxemburg

Marele Ducat de Luxemburg (foto dreapta-steag Luxemburg) este un stat în Europa care face parte din grupul de țări Benelux, alături de Belgia și Țările-de-Jos și din Uniunea Europeană.

Istoria  începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important.

Revoluția belgiană dintre 18301839 a înjumătățit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a țării, majoritar francofonă, a fost transferată Belgiei. Independența Marelui Ducat  a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia și Franța. În același an 1839, provincia  s-a alăturat Confederației germane.

Luxemburg (foto Castel Luxemburg) are un sistem parlamentar de guvernare, fiind o monarhie constituțională. În conformitate cu constituția din 1868, puterea executivă este exercitată de Marele Duce sau de Marea Ducesă, și de cabinet, constituit dintr-un prim-ministru și mai mulți miniștri. Marele Duce are puterea de a dizolva parlamentul și de a forma un altul.

Puterea legislativă aparține Camerei Deputaților, aleși direct pentru mandate de cinci ani. Un al doilea corp, „Conseil d’État” (Consiliul de Stat), format din 21 de cetățeni numiți de duce, are rol consultativ pentru Camera Deputaților în elaborarea legilor.

Marele ducat are trei tribunale inferioare (justices de paix; în Esch-sur-Alzette, în Luxembourg și în Diekirch), două tribunale districtuale (Luxembourg și Diekirch) și o Curte Superioară de Justiție (Luxembourg), care include Curtea de Apel și Curtea de Casație.

Există și un tribunal administrativ, o Curte Administrativă și o Curte Constituțională, toate în orașul Luxembourg.

Luxemburgul are o suprafață de circa 2,586 km². În vest se mărginește cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafață dublă față de cea a țării.

Nordul țării face parte din Munții Ardeni, e format din dealuri și munți joși, cel mai înalt punct fiind Kneiff (foto dreapta), de 560 m. Restul țării este de asemena deluros.

Granița estică e formată de râurile Mosela, Sauer și Our. Pǎdurile de stejar și fag reprezintă 55% din teritoriu. Clima este temperată de tranziție între cea oceanică și cea semicontinentală. Altitudinea maximă este de doar 300 m in Gutland/Bon Pays.

Economia stabilă, puternică , prezintă creștere moderată, inflație redusă și șomaj redus. Sectorul industrial, dominat de industria siderurgică, a devenit tot mai diversificat, și include produse chimice, cauciucuri și alte produse. În ultimele decenii, creșterile în sectorul financiar au compensat declinul oțelului. Serviciile, în special cele legate de bănci, ocupă un segment tot mai important al economiei. Agricultura se bazează pe mici ferme familiale. Luxemburgul are legături comerciale și financiare în special cu Belgia și Olanda, și ca membru al UE, se bucură de avantajele pieței libere europene. Luxemburg are cel mai mare PIB per capita din lume (62 700 USD în 2005). Șomajul a fost de 4,4% din forța de muncă în iulie 2005.

În anul 2009, investițiile străine directe în Luxemburg (foto stanga) au fost de 27,2 miliarde dolari. Totodată, Luxemburg a investit aproape 15 miliarde de dolari în alte țări.

Sunt recunoscute și vorbite trei limbi, limba franceză, limba germană și limba luxemburgheză, considerată de unii lingviști ca un dialect al limbii germane. În afară de faptul că e una dintre cele trei limbi oficiale, luxemburgheza este și limba națională a marelui ducat.

87 % din populația Luxemburgului sunt creștini romano-catolici, restul fiind în principal protestanți, musulmani și mozaici.

37% din populația ducatului este formată din imigranți.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Luxemburg:

  • Centrul vechi istoric și fortificațiile din orașul Luxemburg (1994)
  • Parcul cu statuii creat de Christian Veres (2001)