Eva Braun si Adolf Hitler- o poveste impresionanta

eva braunEva Anna Paula Hitler (foto stanga), născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta și în ultimele 36 de ore din viață, soția lui Adolf Hitler. Decentă și bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunțat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viață si anume căsătorie, copii, propria casă, mândria și aprobarea părinților. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puține. Acoliții lui Hitler nu i-au acordat vreo importanță, iar nevestele naziștilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului.

De la 17 și până la 25 de ani, Eva și-a petrecut cea mai mare parte a timpului aici fiind ucenica și asistenta lui Hoffmann. Ea era interesată de fotografie încă din adolescență, când la vârstă de 13 ani a primit prima cameră foto. Atelierul era situat în centrul activităților artistice și studențești din München.

După aproximativ două-trei săptămâni de muncă, Eva l-a întâlnit pe Adolf Hitler (foto dreapta jos). El, care a fost primul politician ce și-a dat seama de importanța hitlerimaginii publice, a sosit discret la atelier, aproape de ora închiderii, pentru a selecta câteva poze de la o recentă adunare a partidului. Eva nu a fost deloc intimidată de acest străin cu care Hoffmann era neobișnuit de politicos. Fiind o tânără bine crescută, a fost politicoasă cu Hitler, deși nu a avut idee cine era.

Eva i-a povestit surorii sale mai mari, Ilse:

„Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ținute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment șeful a intrat, însoțit de un bărbat de vârstă mijlocie cu o mustață amuzantă, un palton deschis la culoare englezesc și cu o pălărie în mână. Amândoi s-au așezat de cealaltă parte a camerei, opusă locului unde mă aflam eu. Am încercat să trag cu ochiul în direcția lor și am avut impresia că acest caracter se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta și m-am simțit puțin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept.”

În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deși a fost amanta lui pentru 14 ani, puțină lume i-a cunoscut numele sau înfățișarea, führerul reușind atât de bine să o țină departe de ochiul publicului încât a trăit și a murit anonimă.

Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanții führerului. La 2 mai rămășițele sunt găsite de către soldații ruși în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate și deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenușa este aruncată în râul Elba.

Reclame

Hamburg- „Venetia Nordului”

Cu o suprafata de 750 km patrati, Hamburg (foto stanga) reprezinta centrul „regiunii metropolitane europene Hamburg” si un important port german. Face parte din cele 16 landuri federale. Are 1,8 milioane de locuitori si este al doilea oras ca numar de populatie din Germania si al saptelea din Uniunea Europeana.

Din punct de vedere geografic portul fluvial mareic se întinde cu precădere pe malul sudic al brațului nordic, vis-a-vis de cartierele Altona și St. Pauli. Ele sunt legate atat prin poduri, cat și prin tunelul vechi al Elbei și tunelurile noi. La nord și la sud de fluviu terenul este o luncă înaltă, din nisip și grohotiș, apărută în urma glaciațiunilor. Lunca joasă din nisip și mâl, din imediata apropiere a fluviului, este rezultatul a secole de inundații provocate de maree. Ambele maluri sunt însă acum îndiguite, vechi diguri amintesc încă de timpuri în care cartiere întregi stăteau sub apă. Cele două lacuri din centrul orașului se datorează unui baraj al râului Alster. Cel mai mare rau se numește Aussenalster, cel mic Binnenalster, iar ultimul este înconjurat de centrul istoric al orașului. În zona centrală a orașului afluenții, ca și Alsterul însuși, sunt parțial canalizați și mărginiți de multe locuri de parcare publice. Mulțimea de râulețe și canale sunt traversate de circa 2.500 de poduri, Hamburg fiind orașul cu cele mai multe poduri din Europa, mai multe ca Veneția (400), Amsterdam (1.200) și Londra împreuna. Se mai numeste si „Veneția nordului”.

Cel mai inalt deal este Hasselbrack si atinge 116,2 m, peste nivelul marii.

Hamburg este cel mai verde oras din Germania, doua treimi din suprafata sa fiind reprezentate de parcuri, zona verde, lacuri sau canale marginite de copaci.

Se pot vizita salile de bere si explora districtul St Pauli si multitudinea de parcuri diferite, cum ar fi Alster Lake din centrul orasului.

Portul Hamburg (foto centru jos) este cel mai mare port din Republica Federala Germania si cel de-al patrulea ca marime din Europa in materie de marfuri en-gros. De asemenea, este al doilea port din Europa, in materie de containere si unul dintre cele mai importante din lume. Primul container agregat cu raze X din Republica Federala a fost instalat in Hamburg in 1996. Pe vremuri Hamburg Harbour a reprezentat pentru multi oameni o poarta pentru o noua viata, pentru cei care doreau sa emigreze.

port

Biserica Sf. Michaelis (foto centru jos) simbolul culturii din Hamburg. Numita „Michel”, ea detine cel mai mare turn cu ceas din Republica Federala Germania. Ceasul are o circumferinta mai mare de 24 de metri. „Michel” este, de asemenea, cea mai importanta biserica in stil baroc din Germania de Nord si a treia biserica cu numele „Sf. Michaelis”. Primele doua biserici au fost distruse de foc in 1750 si 1906.

St. Michaelis Hamburg

Biserica Sfantul Petri (foto centru jos) cea mai veche biserica din centru, la numai 100 de metri distanta de lacasul de cult „Sf. Jakobi”.

sf petri

Biserica Sfantul Jakobi (foto centru jos) semnifica o constructie impresionanta in stil gotic tarziu, tipic pentru regiunile din jurul Marii Baltice.

Biserica Sfantul Jakobi

Hagenbecks Tierpark (foto centru jos) reprezinta prima gradina zoologica din lume cu carcase in aer liber. „Carl Hagenbecks Tierpark” este deschis tot timpul anului de la 9:00 si este vizitat anual de un milion de oameni.

zoo

Muzeul de Arheologie si Istorie Hamburg (foto centru jos) a fost infintatde catre senatorul August Helms, un comerciant si om de afaceri. In 1898 el a inaugurat mai intai un muzeu-club, cu intentia de a deschide primul muzeu arheologic din Hamburg. De atunci, cladirea s-a extins foarte mult. Dupa aniversarea a 100 de ani, muzeul prezinta o colectie serioasa sub un nou acoperis si dupa un nou concept, inca in constructie.

Muzeul de Arheologie si Istorie Hmburg

Muzeul de Arta (foto centru jos) detine un numar mare de capodopere ale artei: Meister Francke, Caspar David Friedrich, Philipp Otto Runge, Manet, Beckmann, Beuys si multe altele. Cea mai noua constructie a fost inaugurata in februarie 1997, iar in prezent „casa” sectiunii „Arta Contemporana”.

Muzeul de Arta

Muzeul de Istorie (foto centru jos) reprezinta casa care gazduieste istoria orasului. Aici puteti vedea exponate despre arta, stiinta, muzica, transport si comercializare.

Muzeul de Istorie

Planetariul (foto centru jos) este cel mai bine organizat si cel mai actualizat din Europa. Se gaseste in Parcul central din oras numit Stadtpark. Acesta prezinta o replica a cerului din timpul noptii pe cel mai mare dom din Europa, al carui diametru este de 21 de metri.

Planetarium-Hamburg-Innen_image_660

Piata de peste (foto centru jos) sau Fischmarkt in germana, semnifica principala atractie de pe malul marii Altona. Evenimentul este organizat o data pe saptamana si reuneste mii de persoane, astfel incat sambata seara sau duminica dimineata vei gasi aici un adevarat vacarm. Nu se vinde numai peste, ci si tone de banane si plante uriase in ghivece.

Piata de peste sau Fischmarkt

Speicherstadt (foto centru jos) reprezinta un loc magic construit la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aflat pe malul marii, pe un tarm inalt, ornat cu depozite care apartin unei epoci apuse, dar inca foarte mult in uz, are farmecul Venetiei sau Amsterdamului.

1500-Hamburg-Speicherstadt

Chilehaus (foto centru jos) este cea mai faimoasa cladire din Hamburg,  proiectata de arhitectul expresionist Fritz Hoger. Ea are forma unei corabii imense.

700_chilehaus-hamburg

Berlin- capitala Germaniei

Berlin (foto stanga) reprezinta capitala tarii si cel mai important oras din Germania, care a cunoscut importante schimbari de-a lungul timpului. In anul 1920, prin fuziunea unor comune s-a format marele Berlin.

Populatia numara peste 3,5 mil.loc. si are o densitate de 584 loc./kmp. Detine un nulceu central la Stadkreise, cu o densitate de peste 3.800 lo./kmp. si 8 districte cu 135 loc./kmp. si anume Bernau, Oranienburg, Nauen, Postdam, Zossen, konigs, Wusterhausen, Furdtenwalde, Strausberg.

Capitala formeaza unul dintre cele 16 landuri federale, având guvern de land propriu, numit „Senat”, prim-ministru (de land), constituție proprie și alte prerogative ale unui stat (land). Pozitia sa pe harta seamana cu o insula, deoarece este inconjurata complet de Landul Brandenburg. Este traversat de râurile Spree și Havel.

Primarul Berlinului este în același timp și prim-ministrul guvernului de land, care se mai numește si primar guvernator. La ora actuală primarul guvernator al Berlinului este Klaus Wowereit (foto dreapta), din partea Partidului Social Democrat al Germaniei (SPD).

Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 și 1945, și a redevenit capitala acestei țări în 1990, odată cu reunificarea Germaniei și a aderării fostei Republici Democrate Germane la Republica Federală Germania.

Între 1945 și 1990, drept consecință a celui de-al Doilea Război Mondial și a creării celor două sfere de influență în Europa, orașul Berlin a fost impartit în Berlinul de Vest și Berlinul de Est. Berlinul de Vest, în germană Westberlin, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel mai adesea numit doar Berlin.

Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oamenilor din ambele părți ale orașului, atât a celora din est cât și a celora din vest, în octombrie 1989, prin acțiunile de demolare a mult-urâtului zid al Berlinului. Reunificarea Germaniei s-a desăvârșit apoi și din punct de vedere legal, politic, administrativ, monetar și teritorial în diferite etape în decursul anului 1990, culminând cu 1 octombrie 1990, ziua semnării actului de reunificare a Germaniei numit Tratatul doi plus patru de către Cei Șase Semnatari, precum și cu 3 octombrie 1990, noua zi națională a Germaniei Reunite.

Zidul Berlinului (foto stanga- imagine de la revolutia din 9 noiembrie 1989), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier a Zidul Berlinului, a fost cea mai cunoscută.

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, perioadă în care Germania a fost divizată, în scopul de a opri consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot. Acesta a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al IX-lea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

A mai rămas foarte puțin din fostul Zid al Berlinului, care a fost distrus aproape peste tot, cu excepția a trei locații: o secțiune de 80 m lângă Potsdamer Platz (foto dreapta), o secțiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită și Galeria din cartierul de est și o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument. Chiar și bucățile lăsate în picioare nu mai seamănă cu vechiul Zid. Ele sunt foarte deteriorate de încă mulții amatori de suveniruri, iar pe partea răsăriteană sunt numeroase graffiti, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost cu putință atâta vreme cât exista paza înarmată a grănicerilor est-germani. Până în momentul reunificării, existau graffiti numai pe partea apuseană a Zidului. Bucăți din Zid, cu sau fără certificat de autenticitate, sunt vândute amatorilor de suveniruri prin diferite sisteme on line sau prin poștă. Au fost amatori din SUA și China care au dorit bucăți ale Zidului.

Cincisprezece ani după prăbușirea Zidului, un muzeu privat a reconstruit 200 m din fosta barieră, în apropiere de Checkpoint Charlie, deși pe o altă locație decât cea originală. Același muzeu a ridicat un monument, format din peste 1.000 de cruci, în memoria tuturor celor care au murit încercând să fugă din RDG. Memorialul a fost ridicat în octombrie 2004 și a fost demolat în iulie 2005.

Unele palate și parcuri din Berlin au fost înscrise în anul 1990 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, iar Museumsinsel sau „Insula Muzeelor”, abia în anul 1999.

Din punct de vedere economic si industrial, cele mai productive ramuri industriale sunt electrotehnica, electronica, optica, informatica, robotica si petrochimia.

Regizorul german Walther Ruttmann a lansat în 1927 filmul Berlin, simfonia unui mare oraș” (in video de jos sunt cateva secvente din film), situată ca gen între documentar și film experimental. Pelicula este structurată în cinci acte, dezvăluind o mare varietate de aspecte ale vieții cotidiene berlineze.

Germania- agricultura, transport, turism, comert.

Din punct de vedere agricol, mai mult de jumatate din nevoile alimentare ale populatiei provin din resurse proprii. O atentie deosebita se acorda atat, conservarii si protectiei pamantului, cat si cresterii animalelor.

Din cereale se cultiva graul, secara si ovazul, cele mai intinse suprafete fiind in Germania de Nord si in subregiuni ale Germaniei Centrale. Dintre plantele tehnice predomina sfecla de zahar, tutunul, hameiul.

Pomicultura si cultura vitei de vie se practica in culoarul Rhinului si a afluentilor acestuia Neckar, Main, Mossel. Orasul Mainz (foto dreapta) este specializat in desfacerea vinurilor.

Se cresc bovine in special in Bavaria, Neckerland, porci in Saxonia si landul Schleswing-Holstein, Magdeburg. Ovine intalnim in regiunea Suabo-francona.

Pentru transportul feroviar Germania are circa 45.000 km de cale ferata din care aproape 12.000 km electrificati. Exista cateva noduri feroviare Koln, Hannover, Munchen, Leipzig si cateva magistrale ca Rostock-Berlin-Hanover, Hamburg-Frankfurt-Basel.

Transportul rutier asigura peste 250.000 km de sosele si autostrazi, cea mai importanta fiind autostrada „Hansalinie”, care leaga orasele-porturi Hamburg si Bremen de Ruhr.

Navigatia fluviatila se realizeaza, fie pe mari artere hidrografice, fie pe canale. Raurile navigabile sunt Elba, Saale, Oder, Rhin, Ems, Weser, Dunare, Main, Neckar, Moselle, iar principalele canale: Elba-Havel, Ludwigskanal. Principalele porturi fluviatile sunt: Duisburg (foto stanga), Koln, Mannheim, Ludwigshafen, Frankfurt am main, Berlin, Dresda, Riesa, Magdeburg.

Transportul maritim se desfasoara la Marea Nordului si Marea Baltica. Principalul port este Hamburg cu un trafic de 63 milioane tone, Wilhelmhaven, Bremen, Bremerhaven, Rostock, Emden, Lubeck, Warnemunde, Wismar, Strelsund.

Sunt si porturi situate la canalul Kiel. Pentru transportul aerian un flux insemnat de pasageri il inregistreaza aeroporturile din Berlin, Frankfurt am main, Munchen, Hamburg.

Turismul reprezinta o imporanta activitate social-culturala cu implicatii in economia Germaniei. Se recomanda vizitarea culoarelor Rhin, al Dunarii, Alpii si Prealpii Bavariei, precum si o serie de centre ca Hamburg (foto dreapta), Berlin, Frankfurt, Koln, Munchen.

Comertul exterior semnifica o latura importanta a dezvoltarii economiei tarii. Germania exporta produse finite ca mijloace de transport, masini-unelte, produse ale industriei chimice si importa materii prime ca cocs, petrol, bumbac, lana, dar si produse ale industriei lemnului, agroalimentare.