Berlin- capitala Germaniei

Berlin (foto stanga) reprezinta capitala tarii si cel mai important oras din Germania, care a cunoscut importante schimbari de-a lungul timpului. In anul 1920, prin fuziunea unor comune s-a format marele Berlin.

Populatia numara peste 3,5 mil.loc. si are o densitate de 584 loc./kmp. Detine un nulceu central la Stadkreise, cu o densitate de peste 3.800 lo./kmp. si 8 districte cu 135 loc./kmp. si anume Bernau, Oranienburg, Nauen, Postdam, Zossen, konigs, Wusterhausen, Furdtenwalde, Strausberg.

Capitala formeaza unul dintre cele 16 landuri federale, având guvern de land propriu, numit „Senat”, prim-ministru (de land), constituție proprie și alte prerogative ale unui stat (land). Pozitia sa pe harta seamana cu o insula, deoarece este inconjurata complet de Landul Brandenburg. Este traversat de râurile Spree și Havel.

Primarul Berlinului este în același timp și prim-ministrul guvernului de land, care se mai numește si primar guvernator. La ora actuală primarul guvernator al Berlinului este Klaus Wowereit (foto dreapta), din partea Partidului Social Democrat al Germaniei (SPD).

Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 și 1945, și a redevenit capitala acestei țări în 1990, odată cu reunificarea Germaniei și a aderării fostei Republici Democrate Germane la Republica Federală Germania.

Între 1945 și 1990, drept consecință a celui de-al Doilea Război Mondial și a creării celor două sfere de influență în Europa, orașul Berlin a fost impartit în Berlinul de Vest și Berlinul de Est. Berlinul de Vest, în germană Westberlin, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel mai adesea numit doar Berlin.

Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oamenilor din ambele părți ale orașului, atât a celora din est cât și a celora din vest, în octombrie 1989, prin acțiunile de demolare a mult-urâtului zid al Berlinului. Reunificarea Germaniei s-a desăvârșit apoi și din punct de vedere legal, politic, administrativ, monetar și teritorial în diferite etape în decursul anului 1990, culminând cu 1 octombrie 1990, ziua semnării actului de reunificare a Germaniei numit Tratatul doi plus patru de către Cei Șase Semnatari, precum și cu 3 octombrie 1990, noua zi națională a Germaniei Reunite.

Zidul Berlinului (foto stanga- imagine de la revolutia din 9 noiembrie 1989), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier a Zidul Berlinului, a fost cea mai cunoscută.

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, perioadă în care Germania a fost divizată, în scopul de a opri consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot. Acesta a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al IX-lea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

A mai rămas foarte puțin din fostul Zid al Berlinului, care a fost distrus aproape peste tot, cu excepția a trei locații: o secțiune de 80 m lângă Potsdamer Platz (foto dreapta), o secțiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită și Galeria din cartierul de est și o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument. Chiar și bucățile lăsate în picioare nu mai seamănă cu vechiul Zid. Ele sunt foarte deteriorate de încă mulții amatori de suveniruri, iar pe partea răsăriteană sunt numeroase graffiti, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost cu putință atâta vreme cât exista paza înarmată a grănicerilor est-germani. Până în momentul reunificării, existau graffiti numai pe partea apuseană a Zidului. Bucăți din Zid, cu sau fără certificat de autenticitate, sunt vândute amatorilor de suveniruri prin diferite sisteme on line sau prin poștă. Au fost amatori din SUA și China care au dorit bucăți ale Zidului.

Cincisprezece ani după prăbușirea Zidului, un muzeu privat a reconstruit 200 m din fosta barieră, în apropiere de Checkpoint Charlie, deși pe o altă locație decât cea originală. Același muzeu a ridicat un monument, format din peste 1.000 de cruci, în memoria tuturor celor care au murit încercând să fugă din RDG. Memorialul a fost ridicat în octombrie 2004 și a fost demolat în iulie 2005.

Unele palate și parcuri din Berlin au fost înscrise în anul 1990 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, iar Museumsinsel sau „Insula Muzeelor”, abia în anul 1999.

Din punct de vedere economic si industrial, cele mai productive ramuri industriale sunt electrotehnica, electronica, optica, informatica, robotica si petrochimia.

Regizorul german Walther Ruttmann a lansat în 1927 filmul Berlin, simfonia unui mare oraș” (in video de jos sunt cateva secvente din film), situată ca gen între documentar și film experimental. Pelicula este structurată în cinci acte, dezvăluind o mare varietate de aspecte ale vieții cotidiene berlineze.

Turnul Eiffel-bijuteria Parisului

Turnul Eiffel (foto stanga) este o construcție faimoasă pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime. Turnul a devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Reprezinta  una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Acesta și-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.

Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.

Turnul are 300 m înălțime (foto dreapta), excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o greutate de peste 10.000 de tone.  A fost declarata cea mai inalta cladire din lume, titlu care i-a apartinut pana in 1930, cand a fost contruita Chrysler Building din New York. Astazi este a cincea cladire ca inaltime din Franta si cea mai inalta din Paris.

Întreținerea include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu câțiva centimetri datorită contracției și dilatării aliajului de metale.

Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clișeele hollywoodiene este priveliștea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel.

La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demontarea sa.

Turnul are 3 nivele (foto stanga): accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în timp ce la ultimul nivel are loc numai cu liftul. Are doua restaurante: Altitude 95 la primul nivel (la 95 m inaltime) si Jules Verne la etajul al doilea. Acesta din urma este o destinatie gastronomica pentru cunoscatori.

Daca vizitati Turnul Eiffel, trebuie sa asteptati la coada pentru unul din cele doua lifturi care urca pana in varf. Acestea pleaca la fiecare opt minute dar cu toate acestea perioada de asteptare poate fi foarte mare. La primul etaj puteti vedea lucruri legate de istoria Turnului Eiffel, puteti trimite o vedere chiar din turn ( exista un oficiu postal acolo ) sau puteti lua masa la Restaurantul Altitude 95 (foto drapta jos). Ambele niveluri au magazine cu suveniruri sau Internet cafe-uri. In varf puteti vedea orasul si exista tot felul de ghiduri care va spun ce vedeti. Totusi inaltimea este atat de mare incat poate fi dificil sa localizati anumite lucruri.

Clădirea, unde lucrează 500 de persoane (250 de salariați direcți ai SETE și 250 ai diferiților concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1991, împreună cu alte monumente pariziene.