Castelul Serrant

Castelul Serrant (foto stanga) este situat pe Valea Loarei, la 15 km vest de orașul Angers, în comuna Saint-Georges-sur-Loire, din departamentul Maine-et-Loire. Este construit pe fundațiile unei fortărețe medievale, fortificată din toate părțile de poduri mobile, doage și turnuri masive, proiectând silueta sa severă asupra câmpurilor din jur.

După secolul al XIV-lea, aceeași familie locuiește și administrează castelul: generațiile celor din familia de Brie se succedă, până într-o zi când unul din ei este cuprins de un nou curent venit tocmai din Italia. Charles de Brie este sedus în totalitate de Renaștere și de noile sale idei artistice, luând decizia să reconstruiască fortăreața medievală în totalitate. Din nefericire, din cauza serioaselor probleme financiare a trebuit să întrerupă lucrările. Doar turnul din nord, o jumătate din corpurile centrale cu locuințe și începutul aripii alăturate sunt ridicate de la bază.

Un secol mai târziu, în anul 1636 Guillaume de Bautru, consilier de stat ce a marcat curțile regilor Ludovic XIII și Ludovic XIV prin comportamentul său libertin, îl achiziționează și continuă lucrările după planul original: corpurile centrale sunt terminate, turnul din sud și cele două aripi sunt create. Ultima construcție care a făcut-o Bautru a fost capela, cu ajutorul lui Jules Hardouin Mansart, în memoria comandantului armatei franceze, marchizul Vaubrun, soțul lui Marguerite de Bautru.

În 1749, ultima descendentă a lui Guillaume de Bautru este văduvă și fără copii. Ea va vinde castelul lui François Jacques Walsh, fiul căpitanului corsar Philip Walsh, care îl reamenajează: creează un parc în stil englez, construiește cele două pavilioane și monumentala poartă pe care se regăsește blazonul acestora (o lebadă străpunsă de o săgeată).

În 1830 Valentine Walsh de Serrant se căsătorește cu Charles Bretagne Marie Joseph, ducele de Trémoïlle, familie în sânul căreia se găsește și astăzi castelul Serrant. Acesta se preocupă de restaurarea castelului, încredințându-i proiectul lui Lucien Magne: din această epocă datează anumite completări ca: balustrada ornată cu „pots à feu„, capitelurile ce împodobesc ferestrele de la etajul al doilea și blazonulfamiliei La Trémoïlle ce se găsește deasupra intrării principale.

Astăzi castelul este o reședință privată ce aparține prințului și prințesei de Merode, descendenți ai familiei Trémoïlle. Cu acest titlu, ei sunt garanți ai bunei-stări a castelului.

Castelul Serrant, prezintă o colecție extraordinară de mobilă, obiecte de artă, tablouri, tapiserii și sculpturi. Biblioteca (foto dreapta) adăpostește circa 12.000 de volume cu o valoare inestimabilă. Trebuie remarcate de asemenea scara interioara, sufrageria si plafoanele sculptate, armonizandu-se perfect cu pardoselile de lemn si de marmura, partial acoperite de covoare valoroase. In capela, pe langa monumentul marchizului de Vaubran se poate admira o sculptura policroma reprezentand o Pieta, tema nespus de indragita si larg raspandita in epoca.

Angers- oras pe Valea Loarei

Angers (foto dreapta) este un oraș în Franța, in care se afla  prefectura departamentului Maine-et-Loire în regiunea Pays de la Loire. Zona înconjurătoare mai este denumită Anjou. Orașul propriu-zis are aproximativ 150.000-160.000 locuitori, aglomerația urbană numită Angers Loire Métropole având 280.000 locuitori.

Orașul se află situat pe ambele maluri ale râului Maine, afluent al Loarei.

Este cunoscut ca un important centru studențesc și industrial.

Pe malul râului Maine se află Castelul Angers (foto stanga), cel mai important punct turistic al oraşului, ce adăpostește o impresionantă tapiserie masivă ilustrând Apocalipsa. El are 17 turnuri şi aproximativ 1 km de ziduri. Este considerat unul dintre cele mai bine conservate castele-fortareaţă din Franţa. Castelul datează din secolul al XIII-lea şi a fost construit din ordinul Ducelui de Anjou.

În afară de castelul forţareaţă pomenit mai sus, în apropierea Angers-ului mai există câteva castele, iar unele dintre acestea mai sunt încă locuite, şi anume:

  • Castelul Brissac (foto dreapta), reşedinţa actuală a celui de-al XIII-lea duce de Brissac, a fost construit în secolul XVII şi este supranumit “gigantul Văii Loirei” datorită celor 7 etaje care îl transformă în cel mai înalt castel din Franta.
  • Castelul Montgeoffroy (foto stanga), construit în 1772, este reşedinţa moştenitorilor mareşalului de Contades, din ordinul căruia a fost construit. Aici se poate admira colecţia de automobile din secolul al XIX-lea.
  • Castelul Plessis-Bourré (foto dreapta) este exemplul perfect al reşedinţelor din secolul XV. Este un castel-fortareaţa, fiind înconjurat de apă, dar în acelaşi timp şi o elegantă reşedinţa în stil renascentist.
  • Castelul Serrant (foto stanga) este situat pe Valea Loarei, la 15 km vest de orașul Angers, în comuna Saint-Georges-sur-Loire, din departamentul Maine-et-Loire. Este construit pe fundațiile unei fortărețe medievale, fortificată din toate părțile de poduri mobile, doage și turnuri masive, proiectând silueta sa severă asupra câmpurilor din jur. După secolul al XIV-lea, aceeași familie locuiește și administrează castelul: generațiile celor din familia de Brie se succedă, până într-o zi când unul din ei este cuprins de un nou curent venit tocmai din Italia. Astăzi castelul este o reședință privată ce aparține prințului și prințesei de Merode, descendenți ai familiei Trémoïlle. Cu acest titlu, ei sunt garanți ai bunei-stări a castelului. Aici gasiti o colecţie extraordinară de mobilă, obiecte de arta, tablouri, tapiserii şi sculpturi. Iubitorii de lecturi pot aprecia aici cu siguranţă biblioteca care adaposteşte circa 12000 de volume.

Printre atracțiile turistice se mai remarcă: Maison d’Adam (Casa Adam) (foto dreapta), construită în secolul al-XV-lea, deosebită prin stâlpii de lemn ornaţi cu personaje sculptate ce–l reprezintă pe Adam şi Eva și Muzeul Jean Lurçat de Tapiserie și Artă Contemporană.

Catedrala St. Maurice (foto stanga), a cărei construcţie a fost începută la mijlocul secolului al XII-lea şi încheiată în 1270  este construită în stil gotic Plantagenet (specific acestei regiuni), care se caracterizează prin prezenţa unui singur naos acoperit de bolţi foarte bombate. Această catedrală atrage atenţia şi prin ansamblul de vitralii datând din secolele XII, XIII şi XV, care s-au păstrat foarte bine în ciuda trecerii timpului.

Vorbind despre muzeele şi galerii de arta ale oraşului trebuie să le menţionăm pe următoarele: în spatele catedralei, pe una dintre străduţele tipice Evului Mediu, se află Galeria David D’Angers (foto dreapta) unde este expusă colecţia sculptorului cu acelaşi nume. Aici sunt expuse 55 statuete, 115 busturi, plus 500 medalioane în bronz cu efigiile contemporanilor săi, lucrări din ipsos, pe care David d’Angers (1788-1856) le-a dăruit oraşului său natal.

Angers se află în imediata apropiere a confluenței râului Maine cu fluviul Loara, în departamentul Maine-et-Loire.

Clima este temperat oceanica, fiind numita aici „la douceur angevine”.

Orașul posedă o serie de cinematografe (Multiplex, Variétés, Les 400 coups), teatre (Grand Théâtre, Le Quai, Chanzy) și săli de expoziție.

Un important pol cultural este reprezentat de Centre de Congrès, loc în care au loc conferințe, concerte, proiecții de film, etc.

O serie de evenimente au loc periodic în Angers. Printre acestea se numără Festivalul de Film „Premiers plans” (foto stanga)(are loc în ianuarie, prima ediție: 1989), Festival d’Anjou (iunie-iulie, teatru), Festivalul Scoop al Jurnalismului (noiembrie).

Angers SCO (foto dreapta) este principalul club sportiv din Angers.

Exista și un numar important de piscine deschise publicului: Monplaisir, La Baumette, La Roseraie, André Bertin, Jean Bouin (unde s-au organizat în 2008 campionatele naționale de înot ale Franței).

Înainte de Revoluţia Franceză, Angers-ul cuprindea 6 parohii, 5 abaţii, 47 biserici şi numeroase capele. Această încărcătură religioasă a dat naştere la superbe edificii dintre care 5 abaţii sunt vizibile şi astăzi:

– Abaţia Ronceray (foto stanga) în cartierul Doutre, aici funcţionează Şcoala superioară de arte şi meserii. Ea datează din epoca romană şi a fost în parte reconstruită în secolul al-XI-lea

Abaţia Saint-Aubin (foto dreapta), din care se mai păstrează turnul şi mănăstirea, este azi ocupată de prefectură şi hotelul oficial. Este prima abaţie îngerească, construită la mijlocul secolului VI pentru adăpostirea monumentului funerar al Sfântului Aubin.

Abaţia Saint-Serge, fondată în secolul VII de regii merovingieni.

Abaţia Toussaint, magnific renovată, adăposteşte statuile sculptorului David d’Angers (în apropiere de castel şi de biblioteca Toussaint).

Abaţia Saint-Nicolas, astăzi casa pensionarilor (pe strada Ambroise-Pare), a fost fondată de Folques Nerra în urma unui jurământ făcut în timpul unei furtuni când se întorcea dintr-un pelerinaj făcut la Ierusalim, Sfântul Nicolae fiind considerat ocrotitorul marinarilor şi navigatorilor. Biserca şi abaţia Sfântul Nicolae a fost construită între anii 1010-1022.

Cel mai vechi monument religios din Angers se află în spatele Poştei Centrale şi este Biserica Colegiu Saint-Martin (foto stanga-imagine cu vitralii din biserica), restaurată de Foulques Nerra în anul 1020. Ea a fost renovată în 2005 şi clădirea are acum destinaţie culturală, ea găzduieşte spectacole, concerte, conferinţe.

Un alt muzeu important situat în centrul oraşului, într-un hotel particular (vechea locuinţă Barrault, datată din secolul XV) este Muzeul de Arte Frumoase. Acesta a fost renovat şi extins recent (lucrarea a durat cinci ani), iar acum are o suprafaţă de expunere de 7000 m.p. şi cuprinde 350 opere: picturi, sculpturi, obiecte de artă şi diverse documente. Printre lucrările expuse aici se numără şi cele ale pictorului Jules-Eugene Lenepveu născut în 1819 în oraşul Angers şi care este celebru pentru vastele sale compoziţii istorice: plafonul operei din Paris, a teatrului din Angers, a prefecturii din Grenoble şi altele.

La Muzeul de Istorie Naturală există o expoziţie permanentă despre flora şi fauna zonei Anjou în sala de paleontologie, precum şi o sală consacrată speciilor dispărute.

Oraşul Angers surprinde vizitatorii prin multitudinea de parcuri, grădini şi splendide fântâni arteziene. Cele mai importante sunt: Grădina Plantelor, care adăpoşteşte arbori exotici şi este amenajată în stil englezesc.

Parcul Saint Nicolas (foto dreapta), situat în apropierea centrului universitar Belle Beille, este unul dintre cele mai extinse (130 ha). Parcul s-a format în jurul lacului Saint Nicolas. Aici se pot întâlni, în ţarcuri special amenajate : lame, căprioare, canguri pitici si multe alte animale interesante.

Parcul Balzac (foto stanga) este situat pe malul râului Maine. Din toamnă şi până la începutul primăverii acest parc este parţial inundat de apele râului. Când acestea se retrag putem observa un peisaj format din canale propice pentru dezvoltarea unui spaţiu biotic.

Parcul de distracţii “Lac de Maine” (foto dreapta) are o suprafaţă de 200 ha de verdeaţă şi apă. Aici se pot face plimbări, se poate înnota, pescui, practica swin-golf şi multe altele.

Piaţa du Ralliement, este spaţiul cel mai propice pentru iubitorii de cumpărături. Situată în “inima” Angers-ului, reprezintă centrul comercial şi festiv al oraşului. În centrul unui ansamblu de alei pietonale, se află Galeriile La Fayette, FNAC etc., dar şi terase şi cafenele.

Oraşul surprinde vizitatorii şi prin numărul mare şi frumuseţea fântânilor arteziene, în oraş existând la ora actuală 25 de fântâni. Dacă majoritatea acestora sunt construite mai recent, adica 1970, ltele stau mărturie despre rolul pe care l-au avut în alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor oraşului. Aşa este cazul fântânii Pied-Boulet (foto stanga) de pe strada Baudriere, cea mai veche (menţionată încă din secolul al XIII-lea). Ea a fost transformată dintr-un vechi puţ de ducele d’Anjou în 1416.

Alte trei fântâni care datează din secolul al XVIII-lea mai pot fi văzute şi astăzi: fântâna Saint-Nicolas (pe bulevardul Clemenceau), fântâna Vignes pe magistrala Hotel-Dieu şi fântâna frumoasa din împrejmuirea Capucins.

În partea sud-estică a Angers-ului se află oraşul Trélazé, cunoscut de localnici drept « periferia albastră »  – nume datorat exploatărilor de ardezie, care a fost utilizată mult timp la construcţia caselor, dar mai ales a acoperişurilor caselor, nu numai în Franţa ci şi peste hotare. Deşi ardezia se mai exploatează foarte puţin în zilele noastre, toate vechile cariere au fost incluse într-un traseu turistic care cuprinde Valea Loirei, Muzeul de Ardezie (foto dreapta – ardezie) fiind un important obiectiv. Acesta a fost deschis în 1982 într-o casă construită în stilul secolului al XVIII-lea. Cei interesaţi de prelucrarea manuală a ardeziei, cum se făcea la începutul secolului al-XX-lea, pot să viziteze muzeul într-o zi de duminică când au loc astfel de reprezentaţii.

Valea Loarei

Valea Loarei (foto stanga), înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și culturală: parcuri, castele și orașe.

Această parte a fluviului traversează două regiuni și patru departamente, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire și Maine-et-Loire. Cunoscută și sub numele de „grădina Franței” sau „tărâm de basm al castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentrează cele mai multe castele, din cea mai vizitată țară din lume. Singulară ca ambianță, în Europa și chiar în lume, cu un peisaj mirific, străbătută de ape limpezi, tărâm al artei și al istoriei, presărat cu nenumărate castele și monumente, atrage ca un magnet turiștii din lumea întreagă.

Constructia castelelor a început în secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers (foto dreapta). Pentru construcția lor, de-a lungul timpului, au fost chemați cei mai mari arhitecți, între care și Leonardo da Vinci. Valea Loarei a inspirat mulți eroi medievali și a sedus inima celor mai frumoase prințese ale timpului. Aici și-au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și curajul, acoperindu-și numele de onoare și glorie cu sabia în mână. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai mârșave intrigi și trădări, care au răzbit acolo unde vitejia și-a pierdut din strălucire.

Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri, catedrale și citadele.

Aflându-se în calea a numeroase bătălii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate înca din secolul XII î.e.n. Secolul al XII-lea a văzut apărând aici primele fortificații din piatră. Odată cu trecerea anilor, castelelor construite în Evul Mediu timpuriu li s-au adăugat elemente suplimentare în funcție de evoluția tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau în caz de pericol, turnuri înalte, crenelate, pentru veghe și pentru a adăposti arcașii.

Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au început să fie înfrumusețate cu ferestre largi și încăperi spațioase. Sofisticarea construcțiilor a crescut apoi odată ce perfecționarea artileriei, făcând ca fortărețele de până atunci să fie ineficiente în fața turnurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat în „stațiuni” pentru elita vremii și pentru curtea regală. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, à la française. Castelele păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori sau chiar ferme.

Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara.

Primii ani ai secolului XVI sunt marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând însă cu 1515, sub influența de netăgăduit a lui François I, ia naștere un nou stil. Așadar, cu construcția castelelor de la Chenonceau (foto stanga) și Bury, se definesc caracteristicile pe care le vom regăsi ulterior la tot mai multe castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central. Toate castelele de pe Loara au o trăsătură comună: ele sunt construite de persoane foarte îndrăgostite de arta antică. Această admirație se traduce prin terasele cu balustradă de la Saint Germain, logiile și placările cu faianță de la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul de fortificație.