Ludwig van Beethoven

beethovenLudwig van Beethoven (foto stanga) a fost cel mai important compozitor german al muzicii clasice. S-a nascut pe 16 decembrie 1770 la Bonn si a murit pe 26 martie 1827 la Viena. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. Dintre numeroasele opere nemuritoare se remarca:

  • 9 simfonii: a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial alUniunii Europene,
  • 5 concerte pentru pian si orchestra,
  • un concert pentru vioara si orchestra,
  • Missa Solemnis,
  • 32 de sonate pentru pian,
  • Sonata Kreutzer pentru vioara si pian,
  • 16  cvartete pentru coarde,
  • Opera Fidelio

Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe.

In 1787 face o calatorie la Viena, pentru a lua cateva lectii cu Mozart dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. Acesta reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Presburg (Bratislava). Apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. Cu toate ascestea, el compune in continuare si anume: cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a „Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 „Appassionata”, concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a „Destinului”) și a VI-a („Pastorala”).

Prin anul 1818, Beethoven (foto dreapta) devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau „caietele de 3-ludwig-van-beethoven-grangerconversații”, în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune „Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a „Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a X-a, în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.

Robert Schumann

robert sRobert Schumann (foto stanga) a fost unul dintre cei mai mari compozitori romantici si pianisti germani, din prima jumatate a secolului al XIX- lea. S-a nascut pe 8 iunie 1810 si a  murit pe 29 iulie 1856. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei.

La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a și contribuit la un volum editat de către tatăl său cu titlul „Portrete ale bărbaților celebri”. Aflat încă în școală la Zwickau, citea, în afară de Friedrich Schiller și Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron și autorii greci de tragedii.

În 1828 părăsește școala și după un turneu, unde îl întâlnește pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul.

De Paște în 1830 îl ascultă pe Paganini la Frankfurt. În iulie în același an scrie mamei sale, „Întreaga mea viață a fost o luptă între Poezie și Proză, sau numește-o Muzică și Drept”. Până la Crăciun se află încă o dată la Leipzig, luând lecții de pian cu vechiul său maestru, Friedrich Wieck.

Moartea fratelui său Iulius precum și cea a cumnatei Rosalie în 1833 par a-l fi indus pe Schumann într-o profundă melancolie.

La 3 aprilie 1834 publica primul numar din lucrarea Die neue Zeitschrift für Musik. In vara aceluiasi an se logodeste cu Ernestine von Fricken, o Luckhardt_-_Johannes_Brahms_(ÖNB_10362903)fata de 18 ani. Ea era fiica adoptivă a unui om bogat din Boemia, ale cărui variații pe o anumită temă au stat la baza propriilor Studii simfonice ale lui Schumann. Schumann sfârșește logodna, din motive rămase până astăzi obscure.

Pe 3 octombrie 1835 Schumann l-a întâlnit pe Mendelssohn la casa lui Wieck din Leipzig, iar aprecierea sa față de marele său contemporan este arătată cu aceeași libertate generoasă care l-a remarcat în toate relațiile sale față de ceilalți muzicieni și care mai târziu i-a permis să recunoască geniul lui Brahms (foto dreapta) încă din perioada când acesta se afla în obscuritate.

În 1836 cunoștința dintre Schumann și Clara Wieck, deja cunoscută drept pianist, se dezvoltă în dragoste, iar la un an Schumann cere consimțământul tatălui Clarei pentru mariaj, însă este refuzat.

Intre anii 1840 si 1849, compozitiile cele mai importante din aceasta perioada au fost cele din Liederkreis de J. von Eichendorff (op. 39)Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op. 48) și Myrthen, o colecție de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Rückert, Heine, Byron, Burns și Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) și Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui Heine, reliefează cel mai bine talentul de compozitor de balade, deși balada dramatică este mai puțin înrudită lui decât lirica introspectă.

robert-schumann-portraitÎntre 1850 – 1854 textele operelor lui Schumann (foto stanga) sunt extrem de variate. În 1850 devine succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Düsseldorf; între 1851-1853 vizitează Elveția și Belgia, precum și Leipzig. În ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde audiază o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri”

La 27 februarie 1854 se aruncă în Rin. Este salvat de niște luntrași, dar odată adus la mal se confirmă nebunia sa. Deși biografii timpurii concluzionau că acest comportament al lui Schumann era datorat sifilisului, cercetări ulterioare au arătat improbabilitatea acestei ipoteze. Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniacă susținută alternând cu perioade de depresie profundă, indică spre dereglări polare. Este transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania, unde va rămâne până la moartea sa, la 29 iulie 1856. Este înmormântat la Bonn, iar în1880 pe mormântul său este amplasată o statuie realizată de sculptorul Adolf Donndorf.