Franta-conditii fizico-geografice

Relieful Frantei (foto stanga) este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere astfel: o regiune centrală înaltă Masivul Central Francez şi Alpii înconjuraţi spre Vest şi Sud de podişuri şi apoi, la periferie câmpii formând în acest fel un larg amfiteatru.
În ansamblu câmpiile, podişurile şi colinele ocupă peste 60% din suprafaţa ţării în timp ce munţii doar ceva mai mult de 30%. Regiunile joase ocupă nordul şi vestul ţări iar cele înalte sudul şi estul. Fiecare din acestea au caractere proprii strâns legat de roca pe care s-au format, de văile care le străbat mai largi, sau mai înguste, mai adâncite dacă este vorba de Alpi, de altitudinile proprii, de desfăşurarea culmilor.

Masivul Armorican (foto harta dreapta) se află situat în nord-vestul Frranţei în regiunile Normandiei, Bretagne, Vendée, Maine şi Anjou. Are altitudini ce nu depăşesc 450 m în  M-ts d’Aree şi  Noire înălţimi situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne dar  trec uşor peste 400 m în Colinele Normandiei (Foret d’Ecouves, 417 m şi M-ts des Avaloirs 417 m). În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud).

Cele mai joase regiuni în jur de 100-200 m sunt câmpiile (bazinele interioare):Chateaulin, Rennes, Laval.

Litoralul este domiant de podişuri (Leon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais) blocuri uşor ridicate deasupra nivelului mării, înclinate sau nu către aceasta, decupate de văi uşor adâncite doar unele cu un profil longitudinal în trepte.

Din punct de vedere climatic regiunea se află în domeniul oceanic, climat breton, caracterizat prin timp instabil cu succesiuni între vremea cu soare şi cea înnorată, cu temperaturi fără excese, precipitaţii abundente 3 zile din 5 (Brest) dar mai ales toamna şi iarna când cad sub formă de averse fine (Brest peste 800 mm). Iernile sunt moderate. Vegetaţia este alcătuită din pâlcuri de pădure de stejar rămase în urma defrişărilor, vegetaţie de lande şi importante culturi cerealiere, vitipomicole.

Masivul Central Francez (foto stanga) este situat în mijlocul ţării şi prezintă o mare varietate de forme de relief şi peisaje. Constituie un bastion hercinic intens şlefuit, compact, cu o altitudine medie de aproximativ 700 m. Este încadrat de regiuni coborâte, câmpii şi depresiuni (culoare).

Complexitatea peisajului regiunii este impusă în special de condiţiile climatice marcate de influenţe diferite. Astfel unităţile din vest, care primesc între 700 mm şi 1.000 mm precipitaţii favorizează prezenţa pădurilor de stejar deşi o parte din acestea au fost defrişate, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe, iar spre sud terenuri cultivabile (reg. Segala). Şi mai către sud, în podişurilor Causse  predomină o stepă pietroasă.

Masivul Central Francez constituie un castel de ape, un important centru de dispersie, ape care se îndreaptă fie spre Oceanul Atlantic fie spre Marea Mediterană.
Cel mai lung fluviu este Loire (foto dreapta) peste 1.000 km şi cu o suprafaţă bazinală de circa 120.000 kmp. Apoi mai sunt Dordogne, Garrone, Vienne, Creuse care îşi culeg afluenţii din vestul Masivului Central, Herault care se varsă în Marea Mediterană deci, spre sud şi o serie de afluenţi al Rhon-ului şi Saone cu obârşiile în culmile estice ale regiunii. Având apă tot timpul anului pe ele pot fi amenajate instalaţii hidroelectrice, pot fi navigabile sau pot fi legate prin canale cu alte râuri mărind potenţialul de valorificare al reţelei de ape. Majoritatea râurilor au un regim de alimentare pluvio-nival şi pluvial, cu ploi de primăvară şi iarnă.

În partea central-nordică la graniţa cu Belgia se află Masivul Ardeni. Are un aspect asimetric înclinând uşor spre Bazinul Parisului şi Câmpiile de Vest ale Belgiei. Este alcătuit din şisturi cristaline cenuşii şi violacee. Nu depăşeşte 600 m în altitudine (Vf Croix-Scaille, 504 m). Este traversat de la sud către nord, de râul Meuse şi principalul său afluent Sambre. Valea Meuse destul de adâncită, cu sectoare de defilee dau un farmec deosebit peisajului. La poalele sudice, în lungul văii Meuse s-a format un culoar depresionar între Sedan şi Charleville.

Podişul Ardeni are o climă continentală cu ierni reci, multă zăpadă şi veri călduroase. Încă se menţin suprafeţe împădurite, deşi pe alocuri pădurea se află într-un stadiu de degradare fiind înlocuită cu tufărişuri. Pe terenurile supraumectate se găsesc mlaştini (fagnes) şi turbării.

Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic scufundat, prins în cutările alpine. Sunt situate la marginea sudică a Alpilor vecine cu Marea Mediterană şi separaate de Alpi de către depresiuni alungite pe direcţia sud-vest nord-est începând de la Toulon şi continuate pe valea Ardenes până la Mediterană.

Un peisaj aparte îl introduc formaţiunile calcaroase, care, în general, capătă caracter de capuri, peninsule, creând un relief de mare atracţie mai ales în perimetrul Coastei de Azur (foto stanga). Nu lipsesc nici plajele dar acestea sunt înguste şi în general restrânse ca dimensiuni.

Regiunea este acoperită cu păduri de amestec, conifere, foioase, pin şi stejeret dar şi asociaţii de maquis pe terasele silicioase şi garriga desigur asociaţii adaptate la uscăciunea terenurilor calcaroase. Zona mediteraneeană este la domeniul măslinului sălbatic şi domesctic, a pomilor fructiferi, a viţei de vie, a culturilor irigate din care nu lipseşte orezul.

Regiunea etse caracterizată de un climat uscat, cu veri foarte călduroase şi secetoase (4 sau 5 lui însorite) şi ierni blânde (Nice 9ºC), cu influenţa apelor calde ale Mediteranei, cu rare geruri, vânturi violente şi ploi în averse

Munţii Alpi (foto dreapta) se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc, circa 350 km cu convexitate spre vest.

Alpii francezi, ca de altfel întregul sistem alpin, au apărut, pe seama mişcărilor alpine, care au dat naştere unui amplu edificiu.

Altitudinea maximă în Alpii Franţei depăşeşte 4.000 m (4.807 m Mont Blanc). Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite cum sunt Durance, Drộme, Isere, Rhộne. Eroziunea legată de îngheţ-dezgheţ ca şi cea torenţială şi glaciară au un rol important în fasonarea reliefului. Ea a generat şi continuă să genereze creste, abrupturi, mari conuri de dejecţie, chei adânci, văi şi circuri glaciare.

În masivele cristaline, în principal Mont-Blanc (foto stanga) se întâlnesc creste, vârfuri circuri piramidale, abrupturi marcând prezenţa uui amplu peisaj glaciar cu un periglaciar impunător, conuri de pietre, culoare de grohotiş etc.

Precipitaţiile anuale sunt cuprinse între 700 mm şi 2.000 mm chiar şi peste această valoare. Cele mai mari cantităţi sunt cunoscute în Alpii Savoiei şi Dauphine. Cu cât ne apropiem de regiunea Mediteraneană ploile capătă caracter torenţial producându-se între începutul şi sfârşitul iernii. De altfel în Alpii nordici se înregistrează mai mult de 150 de zile cu ploaie iar în sud sub 50 zile.

Alpii francezi primesc influenţe climatice diferite dinspre Atlantic, dinspre continent şi dinspre Mediterană.

Temperaturile în ianuarie coboară destul de mult sub –1ºC mai puţin în regiunea de lângă Marea Mediterană. Către nord se înregistrează cu mult peste 100 zile cu ger chiar şi în unele nopţi de vară şi sub 40 zile cu ger la Nice. În luna iulie temperaturile sunt cuprinse între 14-16ºC în Alpii Savoie şi peste 20ºC în sudul regiuni Provence.

 Rhônul (foto dreapta) are o lungime de peste 812 km din care circa 550 km pe teritoriul Franţei. În fiecare an transportă în mare aproape 22 milioane m3 de aluviuni. Izvorăşte din Alpii Elveţiei, traversează apoi lacul Leman, pentru ca la Lyon să primească râul Saône principalul său afluent. La sud de Lyon străbate defileul de la Viene şi apoi cel de la Tournon. După ce primeşte Isere, străpunge şi defileele de la Cruas şi Donzere. De aici către sud se deschide o întinsă câmpie aluvială terminată cu o deltă.