Germania- agricultura, transport, turism, comert.

Din punct de vedere agricol, mai mult de jumatate din nevoile alimentare ale populatiei provin din resurse proprii. O atentie deosebita se acorda atat, conservarii si protectiei pamantului, cat si cresterii animalelor.

Din cereale se cultiva graul, secara si ovazul, cele mai intinse suprafete fiind in Germania de Nord si in subregiuni ale Germaniei Centrale. Dintre plantele tehnice predomina sfecla de zahar, tutunul, hameiul.

Pomicultura si cultura vitei de vie se practica in culoarul Rhinului si a afluentilor acestuia Neckar, Main, Mossel. Orasul Mainz (foto dreapta) este specializat in desfacerea vinurilor.

Se cresc bovine in special in Bavaria, Neckerland, porci in Saxonia si landul Schleswing-Holstein, Magdeburg. Ovine intalnim in regiunea Suabo-francona.

Pentru transportul feroviar Germania are circa 45.000 km de cale ferata din care aproape 12.000 km electrificati. Exista cateva noduri feroviare Koln, Hannover, Munchen, Leipzig si cateva magistrale ca Rostock-Berlin-Hanover, Hamburg-Frankfurt-Basel.

Transportul rutier asigura peste 250.000 km de sosele si autostrazi, cea mai importanta fiind autostrada „Hansalinie”, care leaga orasele-porturi Hamburg si Bremen de Ruhr.

Navigatia fluviatila se realizeaza, fie pe mari artere hidrografice, fie pe canale. Raurile navigabile sunt Elba, Saale, Oder, Rhin, Ems, Weser, Dunare, Main, Neckar, Moselle, iar principalele canale: Elba-Havel, Ludwigskanal. Principalele porturi fluviatile sunt: Duisburg (foto stanga), Koln, Mannheim, Ludwigshafen, Frankfurt am main, Berlin, Dresda, Riesa, Magdeburg.

Transportul maritim se desfasoara la Marea Nordului si Marea Baltica. Principalul port este Hamburg cu un trafic de 63 milioane tone, Wilhelmhaven, Bremen, Bremerhaven, Rostock, Emden, Lubeck, Warnemunde, Wismar, Strelsund.

Sunt si porturi situate la canalul Kiel. Pentru transportul aerian un flux insemnat de pasageri il inregistreaza aeroporturile din Berlin, Frankfurt am main, Munchen, Hamburg.

Turismul reprezinta o imporanta activitate social-culturala cu implicatii in economia Germaniei. Se recomanda vizitarea culoarelor Rhin, al Dunarii, Alpii si Prealpii Bavariei, precum si o serie de centre ca Hamburg (foto dreapta), Berlin, Frankfurt, Koln, Munchen.

Comertul exterior semnifica o latura importanta a dezvoltarii economiei tarii. Germania exporta produse finite ca mijloace de transport, masini-unelte, produse ale industriei chimice si importa materii prime ca cocs, petrol, bumbac, lana, dar si produse ale industriei lemnului, agroalimentare.

Insulele Canare

Insulele Canare (foto stanga) se prezinta ca un arhipelag atlantic, format din sapte insule mari si altele mai mici de origine vulcanica, cu munti de peste 3700 metri. Aceste insule cuprind doua provincii: Santa Cruz de Tenerife, de care apartin Tenerife, La Gomera, El Hierro si La Palma, si Las Palmas de Grand Canaria Provincia de care apartin Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria. Ele se caracterizeaza prin peisaje fermecatoare si fenomene carstice precum pesteri si mari subterane.

Cea mai mare si mai inalta insula din Arhipelag este Tenerife (foto dreapta), cunoscuta ca insula Eternei Primaveri. Are 2034 km si 3718 m, cu o populatie de 655,656.

Produsul predominant în Tenerife e peştele proaspăt. Preferaţi sunt vieja (peştele-papagal), merluza (merlucius), abade, mero, cabrilla şi cherne (toate specii de biban de mare). Peştele e preparat într-un mod simplu, de exemplu la grătar sau prăjit, şi servit cu un sos de ulei, oţet şi ardei, nu foarte iute, sau cu mojo, alături de legume. Peştele sărat este de asemenea apreciat. Dintre legume, cele mai tipice, tradiţionale, sunt papas arrugadas; aceşti savuroşi cartofi fierţi în coajă, cu multă sare, până când apa s-a evaporat complet, trebuie serviţi cu mojo.

Mojo (foto stanga) reprezinta un sos picant ce se gaseste in diferite variante, mai mult sau mai puţin iuti, în funcţie de mâncarea pe care o însoţeşte. Cele două tipuri principale sunt mojo verde, în reţeta căruia intră pătrunjel şi coriandru, care îi dau o aromă răcoroasă, pătrunzătoare, şi mojo rojo, sosul roşu, mai iute, făcut din ardei iuţi. Brânza de capră la grătar este şi ea servită con mojo.

Localnicilor le plac tocăniţele săţioase, preparate din mai multe tipuri de carne (inclusiv de porc şi iepure), năut şi legume, iar adesea îngroşate cu gofio.

Gofio (foto stanga) este ingredientul nelipsit din preparatele bucătăriei populaţiei guanche, ce se foloseşte în continuare foarte mult. Este o făină integrală prăjită, de obicei din mazăre, dar poate şi din orz, grâu sau chiar năut. Este preparată ca un fel de mămăligă, ca o pastă amestecată cu legume, sub formă de pâine, prăjituri şi budinci.

Bananele famblate sunt ceva foarte obişnuit în staţiuni si sunt preparate in mai multe moduri.

Cea mai mică insulă este Roque del Oeste, care de fapt este numai o stâncă lingă insula Graciosa. Cea mai mică insulă locuită este Isla de los Lobos pe care trăieşte numai o singură familie.

Din punct de vedere administrativ, Insulele Canare apartin Spaniei, iar geografic Africii. Insula Fuerteventura este cea care se află cel mai aproape de Africa, la circa 100 km, in timp ce Tenerife se gaseste la aprox. 300 km.

Desi toate sunt de origine vulcanica sunt foarte diferite una fata de cealalta, de exemplu pe insula Tenerife domină munţii înalţi, iar pe insula Lanzarote domină munţii mai puţin stâncoşi şi mai puţin înalţi.

Pico del Teide cu 3718 m reprezinta cel mai inalt punct din Arhipelag si din Spania.Vârful muntelui este acoperit de zăpadă timp de mai multe săptămâni în timpul „iernii” în timp ce pe plajele de pe partea sudică turiştii se bucură de temperaturi de 25 – 28 grade C .

Insula Lanzarote (foto stanga) este cea mai secetoasa, Gran Canaria cea mai urbanizata, La Palma cea mai verde, El Hiero cea mai izolata, iar cea mai bogata în frumuseţi naturale este La Gomera.

Temperatura apei Oceanului Atlantic, nu este chiar caldă, dar intotdeauna este intre 20-23 grade C.

Populaţia totală a insulelor este în jur de 1.5 milioane, din care o treime trăieşte pe insula Gran Canaria. Băştinaşii de pe insule sunt prietenoşi în general, dar în locurile unde s-a dezvoltat turismul ei au devenit mai atenti si mai suspiciosi cu strainii.

Veniturile principale provin din turism, agricultură şi comerţ. Se cultivă in cantităţi însemnate: banane, roşii, tutun. Este foarte cunoscuta şi cultura de vinuri din Tenerife . Vinurile sunt băute în Europa de secole, mai ales acel vin dulce, bogat, îmbătător, făcut din struguri malvasia, folosiţi altădată la străvechiul vin tămâios de Madeira. În zilele noastre, în Tenerife se produc vinuri de toate felurile: seci sau dulci, roşii sau albe. Principala zonă de cultivare a viţei de vie se găseşte în jurul El Sauzal, la nord de Puerto de la Cruz. De asemenea, La Gomera produce vin de masă. Gustaţi neapărat vinul dulce, de desert, din Vallehermoso.

Locuitorii insulelor adoră sărbătorile locale care ţin de obicei minimum trei zile. Majoritatea festivităţilor sunt legate de religie şi in acest timp de la mic la mare se îmbracă in costumele locale tradiţionale şi se servesc mâncăruri tradiţionale.

Cea mai vestită sărbătoare este Carnavalul (foto dreapta), la care participa atat localnici cat şi turişti veniţi special pentru această ocazie, care ţine din februarie până în martie chiar o lună de zile, cu fel de fel de programe artistice, iar noaptea sunt organizate petreceri pe strada in costume de carnaval. Petrecerile de noapte încep oricum după ora 00.00 şi sunt mai aglomerate la sfârşituri de săptămână.

Harta Insulelor Canare

Insula Madeira

Madeira (foto stanga- steagul Madeirei)  este un arhipelag portughez din oceanul Atlantic, care impreuna cu Porto Santo si insulele nelocuite Desertas formeaza Insulele Salbatice sau „Ilhas Selvagens” .

Aflata la 400 de kilometri nord de insulele Canare, circa 580 km de coasta africană si la 400 Km de Lisabona, insula formeaza o regiune ultraperiferica a Uniunii Europene.

Cristofor Columb a locuit pe insula Porto Santo timp de 12 ani, înainte de a pleca în călătoriile sale istorice peste ocean. Insulele s-au aflat, temporar, sub ocupație engleză în 1801 și între 1802-1814.

Cea mai mare insulă din cadrul arhipeleagului, Madeira, cu o suprafață de 741 km², are un relief predominant muntos cu înălțimea maximă de 1861 m (vârful Pico Ruivo). Țărmul nordic este abrupt și sălbatic.

Datorita pozitionarii geografice si a reliefului muntos, clima este blanda cu temperaturi medii situate între 22 °C vara și 16 °C iarna. Clima subtropicala este favorabila culturilor de viță de vie, cu renumitul vin de Madeira, trestie de zahăr, bananieri, portocali, lămâi.

Cel mai mare oras al insulei este Funchal (foto dreapta) aflat pe coasta sudică a insulei principale.  Pe lângă capitală mai există alte câteva orașe importante, și anume Porto Santo, Machico, Cámara de Lobos, Santa Cruz das Flores șiSantana.

Pădurea de dafini „Laurisilva” de pe insula Madeira a fost înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural și natural mondial al UNESCO.

Populatia de origine portugheză, se ocupă cu agricultura, pescuitul și turismul.  Densitatea populației este de 337 loc/km².

În afară de cei care vin să se bucure de frumuseţea regiunii şi peisajele minunate ale munţilor, aici mai sunt atraşi şi iubitorii golfului, care au la îndemână două terenuri de calitate. Marea azurie care înconjoară insula, te invită să încerci unele dintre sporturile nautice. Sigur nu veţi fi dezamăgiţi, fie că vă lăsaţi ademeniţi de windsurfing, de scufundări sau de yahting.

 

Harta Insulei Madeira

Monaco

Principatul Monaco (foto stanga- steag Monaco), cunoscut cu numele de Munegu în dialectul local, este a doua cea mai mică țară din lume, situată între Marea Mediterană și Franța, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Constând mai ales din vechiul oraș Monaco și zonele construite ulterior, este și cea mai dens populată țară din lume. Suprafaţa sa este de numai 1,95 km². E de fapt un oraş cu statut de stat, adică regat. Monaco reprezinta al doilea mic stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Se gaseste pe coasta mediteraneană, la 18 km est de Nisa, aproape de frontiera cu Italia. Tara este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d’Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă și dealuri abrupte care se înalță până la 63 m peste nivelul mării. Regatul este cunoscut pentru peisajul natural și clima însorită. Temperatura minimă medie este în ianuarie de 8 °C, iar în iulie 26 °C. Aici nu se practica agricultura si nici una din ramurile principale. Cea mai importanta economică este turismul, pe tot parcursul anului. Bani în bugetul statului vin şi din sectorul serviciilor, sectorul bancar şi sistemul de asigurări, precum şi din TVA şi impozitul pe consum. La fel ca şi în Franţa, în Monaco se plăteşte în Euro. Cu Franţa e de altfel unit şi în Uniunea economică şi Uniunea vamală. Principatul este membru al UE şi al OSCE. Limba oficială e franceza. În Monaco trăiesc peste 32 000 de locuitori, şi ca atare densitatea populaţiei este peste 16 000 de locuitori pe kilometru pătrat. Majoritatea locuitorilor sunt străini, mai ales francezi (50%) şi italieni (17%). În ceea ce priveşte apartenenţa religioasă, aproximativ 90% din poulaţie sunt de religie roamano-catolică. Regatul este împărțit în patru zone:

  • Monaco-Ville, orașul vechi ce este amplasat pe un teren stâncos ce se extinde în Marea Mediterană;
  • La Condamine, partea nord-vestică care include și zona portului, este subdivizată în trei regiuni:
  • Moneghetti, ce corespunde zonei portului;
  • Les Revoires, cuprinzând Grădinile exotice;
  • La Colle, situată la granița vestică;
  • Monte Carlo (foto centru sus), cuprinzând:
  • zona turistică și cazinoul aflate în centru;
  • Larvotto, plaja din estul principatului;
  • Saint Roman și Tenao, în nord-est;
  • Saint Michel, zona rezidențială;
  • Fontvieille, o zonă nou construită.

Monaco este o monarhie constituțională începând din 1911, cu puteri sporite conferite suveranului, apropiate de cele ale unei monarhii absolute. Actualul suveran este Prințul Albert al II-lea de Monaco.

Principatul a reușit să creeze afaceri prospere în domenii ce sunt prietenoase mediului, precum cosmetica naturistă.
Fiind un lider mondial în lux și bani, Monaco este una din cele mai scumpe locații de pe Pământ. Principatul este cunoscut și ca un rai al taxelor și mulți dintre rezidenții săi sunt milionari ai altor țări. Luxul și frumusețea sunt asociate cu Monaco precum și boutiqurile sale ce poartă nume celebre (Chanel, Prada, Armani, etc.), restaurante luxoase și familia regală, în special de la căsătoria dintre Prințul Rainier cu Grace Kelly, mai târziu Prințesa Grace de Monaco.
Rețeaua telefonică, Monaco Telecom, impune un monopol pe piață și este deținută în proporție de 49% de Cable and Wireless, 45% de stat și aduce și ea un mare profit statului. Standardele de viață sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor metropole franțuzești.
Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil de “refugiați ai impozitelor” veniți din Europa, care își câștigă majoritatea banilor din afara Principatului; celebrități precum piloții de Formula 1 atrag cea mai mare atenție însă aici se află și numeroși oameni de afaceri.
Monaco nu este membru al Uniunii Europene însă este strâns legat de aceasta prin acorduri cu Franța, așadar moneda a devenit cea din Franța, Euro. Până în 2002 Monaco își bătea propriile monede, francii monegaști.
Principalele exporturi ale Principatului sunt chimicale, farmaceutice, produse de înfrumusețare, ceramică, textile, mase plastice, instrumente medicinale și obiecte din metal.
Monaco (foto stanga) are 10 școli de stat, incluzând grădinițe și școli primare, un liceu care are profil teoretic și tehnic (Liceul Albert 1er, care se aseamănă celor din sudul Franței) și un liceu cu profil vocațional. Pe lângă acestea există și două școli private și o școală internațională, iar ca Scoala superioara intalnim Universitatea Internationala din Monaco.
Monaco nu are armată însă are pază de coastă cu 3 mici nave de patrulă fiecare dotate cu tunuri. Securitatea locală este asigurată de poliția ce este formată din 300-400 de femei și bărbați. Poliția din Monaco este cea mai numeroasă din lume având în vedere rezultatele pe cap de locuitor și pe suprafață. Siguranța națională este asigurată de Franța și Statele Unite ale Americii.

Harta principatului Monaco

Turism-Comert-Diferente regionale in Franta

Turism

Ca şi multe alte ţări europene Franţa dispune de un mare potenţial turistic dar şi o infrastructură corespunzătoare. Cei peste 60 mil. turişti, angajaţi în practicarea diferitelor forme de turism se îndreaptă către numeroase zone sau obiective turistice dintre care : Regiunea pariziană, castelele de pe valea Loarei (foto stanga sus), litoralul O. Atlantic, litoralul Mării Mediterane cu Coasta de Azur, Alpii, Munţii Pirinei, Alsacia.

Comert

Comerţul exterior reprezintă o activitate foarte dinamică, Franţa realizând schimburi comerciale cu un număr foarte mare de ţări. În 1996, volumul comerţului exterior a reprezentat 563 md. dolari, din care peste 280 md. dolari la export.
Sunt exportate: semifabricate (23%), bunuri de consum, mijloace de transport, produse agricole etc. Se importă semifabricate (25%), bunuri de consum, mijloace de transport etc. Comerţul exterior este orientat mai ales către ţările Pieţei Comune, Germania 17%, Italia 9%, marea Britanie 9%, Belgia, Luxemburg, Spania, SUA, Japonia.

Diferente regionale

Gradul de asociere funcţională în limite determinate pe seama resurselor, a extracţiei şi prelucrării lor, a legăturilor şi schimburilor interregionale au individualizat în spaţiul francez următoarele regiuni reprezentative:

1. Regiunea pariziană este dominată de prezenţa oraşului Paris, o aglomerare urbană cu peste 9,3 mil. locuitori, situată în partea centrală a Bazinului Parisului, pe fluviul Seine. Parisul (foto dreapta) cuprinde aglomeraţia restrânsă sau oraşul propriu zis şi aglomeraţia extinsă care include şi aglomeraţia precedentă plus a doua coroană de banlieue. Urbanizarea are caracter discontinuu. Cinci centre mari Cergy-Pontoise, Marne-La-Valee, Saint-Quentin, Evry, Melun-Senart, preiau o serie de activităţi ce aparţineau însăşi capitalei stabilizând populaţia. La circa 100-200 km se întâlneşte de asemenea o altă centură de oraşe: Orleans, Tours, Amiens, Rouen, Reims cu care Parisul menţine legături funcţionale. Cea mai dinamică zonă este Sena inferioară (Bass Seine) cu activităţi industriale multiple (petrochimie, siderurgie, industria automobilelor şi avioanelor, industria textilă, chimică). Activităţile portuare având în vedere prezenţa celor două porturi Le Havre şi Rouen (380.000 loc) au un loc deosebit în structura economiei.

2. Regiunea nordică – puternică regiune industrială (industria extractivă, constructoare de maşini, chimică, alimentară) cu industrie textilă şi carboniferă tradiţională. Prezenţa conurbaţiei tripolare Lille-Roubaix-Tourcoing se alătură activităţilor portuar-industriale din perimetrul oraşelor Dunkerque (foto stanga), Calais, Boulogne. Între porturile Dunkerque, port de nivel european şi Calais în care funcţia industrială este precumpănitoare există câteva zone urbane şi industriale printre care Malo-les Bains-Gravelines-Calais, apoi zone rezidenţiale şi zone cu alte activităţi. Această regiune cu o desfăşurare lineară este străbătută de autostrăzi, căi ferate rapide, canale. Prin urmare o mare densitate a căilor de comunicaţie care permit o legătura foarte eficientă între centrul Franţei şi regiunile vecine.

3. Regiunea estică, nord-estică – este vorba de Lorena şi Alsacia regiuni ce se constituie într-o puternică arie industrială,cu o pondere susţinută a industriei extractive (cărbuni, fier, săruri) şi a celei prelucrătoare (siderurgia, chimică şi petrochimică a industriei construcţiilor mecanice). În lungul celor două axe industriale Moselle şi Meurthe, adevărate bulevarde industriale, se găsesc puternice centre urban-industriale, cum sunt Nancy, Metz, Thionville pe Moselle şi Saint-Die, Raon l’Etope, Luneville pe Meurthe. De altfel Nancy, Metz şi Thionville formează o concentrare urbană tripolară, lineară, cu mare rază de influenţă iar oraşul Nancy  are şi funcţie de metropolă de echilibru.

Alsacia (foto dreapta) este dominată de prezenţa oraşului Strasbourg, oraş cu peste 380.000 locuitori. Cuprinde zona industrială de-a lungul canalului care însoţeşte Rhinul, zona de antrepozite, rezervoare de petrol, depozite de cărbune, zona şantierului naval. La sud şi nord de Strasbourg, pe Rhin, se găsesc multe centrale hidroelectrice. Oraşul Strasbourg (foto stanga), metropolă regională, este încadrat între canalul Rhône-Rhin în sud şi Marne-Rhin în nord. El s-a dezvoltat teritorial mai ales către est.

Este străbătut de importante căi rutiere şi feroviare. Celălalt oraş, Mulhouse , centru al construcţiilor mecanice, industriei textile şi chimice, asigură cu produse industriale economia regiunii.

4. Regiunea Rhône-Alpi –  cu importante resurse higroenergetice în Alpi, carbonifere, forestiere, şi pastorale în Masivul Central Francez (St. Etienne) şi o intensă activitate industrială (construcţii de maşini-Lyon- St. Etienne); electrometalurgie, industria lemnului dar mai ales textilă- gruparea Lyoneză-şi chimică regiunea constituie un alt pol economic al ţării. Există şi o agricultură foarte diversificată în culoarul Rhône şi pe văile cu care confluează şi o activitate  turistică. Oraşul Lyon (foto dreapta),  importantă metropolă de echilibru are o populaţie de peste 1 milion locuitori. Împreună cu Grenoble, capitală regională, centru industrial, turistic şi universitar şi cu St. Etienne de asemenea capitală regională şi centrul conurbaţiei cu acelaşi nume, alcătuiesc un areal economic puternic.

5. Regiunea Sudică – cuprinde două secţiuni şi anume : mediteraneană şi sud-vestică.

Cea mediteraneană  foarte dezvoltată cu o agricultură  pomicultură, viticultură  cu activităţi portuare şi industriale precum şi  turistice-balneare. Câteva oraşe au o foarte mare influenţă în spaţiul economic de aici şi anume: Marseille (foto stanga) cu o populaţie de peste   1 milion locuitori cu o activitate complexă (portuară, industrială, comercială, turistică etc.) cu câteva centre din jurul său Fos, La Bere, Lavera, care au preluat activităţi din zona portuar-industrială dezvoltându-le; Toulon (foto dreapta) (peste 400.000 loc) port cu un şantier naval activ; Nice (foto stanga) (peste 500.000 loc.) principalul centru al Coastei de Azur, Montpellier (peste 200.000 loc.) centru industrial şi universitar, prefectură, important pol de atracţie. În afara oraşului Montpellier în regiunea Languedoc-Roussillon mai sunt câteva centre Perpignan, Nimes, Beziers, Arles cu activităţi  în industria construcţiilor de maşini, industria textilă, petrochimie (Frontignan), platforme de distribuire a legumelor şi fructelor. La est de Rhône în regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur împreună cu oraşele Marseille, Nice, Toulon şi altele cum sunt Grasse, Cannes (foto dreapta), Antibes alcătuiesc unul din tehnopolii ţării care asociază numeroase întreprinderi industriale, institute tehnologice, de învăţământ şi cercetare. Prin urmare pe Coasta de Azur se poate vorbi în aceeaşi măsură de prezenţa turismului şi industriei.

Subregiunea sud-vestică are unele resurse energetice (petrol, gaze) industria construcţiilor de maşini (avioane–Bordeaux, Toulouse) reprezentativă pentru Franţa, industria petrochimică, activităţi portuare. Cele două centre Bordeaux (foto stanga) (peste 690.000 loc.) şi Toulouse (foto dreapta) (peste 650.000 loc.) prin funcţiile lor dezvoltă un mare hinterland de influenţă.

6. Regiunea Vestică de fapt continuarea spre nord a celei sud-vestice, se remarcă prin activităţi agricole, portuare şi industriale. Oraşele porturi Nantes (foto stanga), St. Nazarie, La Rochelle şi Brest, sunt şi centre active ce şi-au asumat funcţiile amintite dar mai ales funcţia portuar-comercială. Este o regiune de intens trafic al petrolului, lemnului, cerealelor şi a multor produse alimentare şi industriale, o regiune activă pentru creşterea animalelor (Bretagne, Normandie, Loire).

Londra

Londra (foto stanga)  este capitala Angliei şi a Regatului Unit. Este cel mai important centru politic, financiar (datorită City-ului), cultural şi artistic al Regatului Unit, şi unul din cele mai importante oraşe ale lumii.

Populaţia este de 7.421.229 locuitori (la 1 ianuarie 2005) în Londra Mare, cărora li se adaugă alte câteva milioane din zona metropolitană. Există o imensă diversitate de etnii, culturi şi religii, Londra fiind unul din cele mai cosmopolite oraşe din Europa şi din lume. Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii.

În Londra se găsesc sediile a numeroase instituţii şi corporaţii de importanţă globală; multe clădiri importante: palate, muzee, teatre, săli de concerte, aeroporturi, staţii de cale ferată, numeroase ambasade şi consulate.

Westminster (foto dreapta) (Palatul şi Abaţia) şi Biserica Sf.Margareta din Londra au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Londra Mare acoperă o suprafaţă de 1579 km². Aceasta este port pe Tamisa, râu navigabil. Rîul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar pînă în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de rîu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele cîteva coline  nu au fost piedici semnificative.

În secolele trecute Tamisa (foto stanga) era mult mai largă şi mai puţin adîncă. Pe întinderea oraşului însă a fost canalizată şi îndiguită, şi mulţi dintre afluenţii săi au fost complet canalizaţi şi curg acum subteran. Fluxul şi refluxul se fac simţite pe Tamisa. Este unul din motivele pentru care Londra este expusă inundaţiilor. Pentru a proteja oraşul, în anii 1970 s-a construit la Woolwich, în aval, un sistem de ecluze numit Thames Barrier.

Clima Londrei este temperată, cu veri calde dar rareori toride, şi ierni blînde. Vara, temperatura depăşeşte rareori 33 °C (recordul absolut fiind 37,9 °C, înregistrat în 2003). Iarna, căderile de zăpadă sînt rare, iar stratul de zăpadă nu depăşeşte în general 2 cm. În ciuda reputaţiei de oraş „ploios”, Londra primeşte anual circa 600 mm de precipitaţii, adică mai puţin decît, de exemplu, Roma sau Sydney. Datorită întinderii zonei construite, Londra este adeseori un microclimat, unde temperaturile sînt cu circa 5 °C mai ridicate decît în exterior, deoarece clădirile şi betonul reţin mai bine căldura.

La origini, capitala a fost o aşezare celtă. În 43 d.Hr. romanii au fondat oraşul Londinium, iar numele acestuia se pare că a dat şi numele nativ al oraşului, London, deşi unele date recente arată că London ar putea fi de origine celtă. În 61 d.Hr., noul oraş roman este asediat, prădat şi ars pînă la temelii de către răsculaţii celţi conduşi de regina Boadicea.

City of London („Cetatea Londrei”) (foto dreapta) este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. Populaţia permanentă a City-ului este de doar 7000 de locuitori, însă aici lucrează peste 300.000 de persoane. Calitatea de centru financiar a City-ului a început să se dilueze în ultimii ani, o dată cu inaugurarea în Docklands, în estul oraşului, a complexului Canary Wharf.

West End („Capătul de vest” – al vechiului oraş-foto stanga) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.

La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.

City-ul şi West End formează centrul Londrei („Central London”).

Estul oraşului a fost centrul industriei londoneze în secolul al XIX-lea. Bombardamentele germane din anii 1940, combinate, începînd din anii 1950, cu decăderea Portului londonez şi mutarea industriei în afara oraşului, au condus la abandonarea a numeroase clădiri şi terenuri, şi la un aspect al zonei în general dezolant. Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei. Docklands, zona vechiului Port al Londrei, a fost un experiment reuşit de regenerare.

În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra), precum şi arene sportive ca Twickenham (foto dreapta), stadionul de acasă al echipei naţionale engleze de rugby. În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.

Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon (foto stanga), dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii ’50-’70 din zona Caraibelor.

La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich (foto dreapta), care marchează meridianul zero al lumii.

Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay.

Londra Mare este divizată în 32 „burguri”, plus City-ul. Burgurile răspund de majoritatea serviciilor comunale în zonele pe care le cuprind. City-ul nu este condus de un consiliu local obişnuit, ci de către Corporaţia Londrei.

Orasul este un motor uriaş al economiei lumii. Londra a produs 365 miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă metropolitană londoneză a produs circa 20% din PIB-ul Regatului.

City-ul (foto stanga) este cel mai mare centru financiar al capitaliei, găzduind bănci, societăţi de valori mobiliare, firme de asigurare, avocatură sau contabilitate. Un al doilea district financiar se dezvoltă în Canary Wharf, la est de zona centrală; este mai mic decît City-ul, însă nu mai puţin prestigios, găzduind de exemplu sediul central al HSBC.

Mai mult de jumătate din firmele britanice din top 100 îşi au sediul central în centrul Londrei, şi mai mult de 70% în zona metropolitană londoneză. 31% din tranzacţiile monetare ale lumii au loc în Londra. Aici se vînd şi se cumpără mai mulţi dolari decît în New York şi mai mulţi euro decît în toate celelalte oraşe europene luate la un loc.

Turismul este una din industriile cele mai importante ale Regatului Unit. Peste 350 000 de persoane au lucrat în turism în 2003 doar în Londra.

Deşi portul Londrei este acum doar al treilea din Regatul Unit  şi nu primul din lume, cum era odată, totuşi este tranzitat de 50 milioane de tone de cargo pe an. Docurile se găsesc acum la Tilbury, în afara limitelor Londrei Mari.

Va urma…