Semnificatia Zilei Pacalelilor de 1 Aprilie

aprilieOriginea Zilei Pacalelilor are legatura cu inlocuirea calendarului Iulian cu cel Gregorian in anul 1582. Introducerea noului calendar a fost facuta pe data de 1 ianuarie.

In vechiul calendar, Anul Nou era sarbatorit pe data de 1 aprilie. Astfel, inlocuirea calendarului a iscat confuzii si initial, unii oamenii nu s-au putut adapta schimbarii. Ei inca mai sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie in loc de 1 ianuarie. Acestia au fost numiti „April Fools”.

Ziua de 1 Aprilie (foto stanga) este sărbătorită în Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania şi Franţa, iar unii dintre ei au au dat şi porecle victimelor din această zi.
În Anglia, păcăliţii sunt automat „nătângi”, după englezestul „noddy”.

In Franta, o traditie de Ziua Pacalelilor include „poisson d’avril”(pestele lui aprilie). Aceasta consta in atasarea unui peste din hartie pe spatele unei persoane fara ca acesta sa stie. O mica glumita, astazi sotiile fiind cat mai diverse.

O poreclă şi mai ilară au scoţienii, unde victimele lui 1 Aprilie se numesc „april qowk” sau „april cuckoo”,  în traducere, „cuc de aprilie”, în timp ce Spiritul umorului s-a răspândit şi în ţările latine, numai că sărbătoarea se celebrează la date diferite. În Peru şi Columbia, Ziua Păcălelii are loc pe 28 decembrie şi poartă numele de „Ziua celor naivi” (Dia de los inocentes).
O altă ipoteză este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute pământ uscat după ce potopul s-a retras de pe uscat pe 1 aprilie.

În Marea Britanie, cei care rămâneau pe calendarul vechi erau numiţi „april fools” (prostănacii de aprilie), iar sărbătoarea a luat numele de „April fool’s Day”.
La noi, sărbătoarea se află sub semnul fertilităţii. Un obicei al sărbătorii era păstrat de bărbaţii care se deghizau în această zi şi se străduiau să le impresioneze pe fete. Potrivit credinţei, fetele care îşi aleg soţii în această zi vor avea parte de noroc şi fericire în viaţă.

Dacă nu ştiai, farsele de 1 aprilie nu se fac aşa, la orice oră, ci trebuie să respecţi un program strict. Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute pănă în ora 12.00, altfel aduc ghinion celui care păcăleşte. Nici căsătoria nu este de bun augur dacă se oficiază astăzi, însă doar în cazul bărbaţilor. Conform superstiţiei, aceştia se vor afla „sub papuc” toată viaţa, dacă aleg să îşi spună pirostriile în această zi.

pacaleli

Scotia

Scoţia (foto steag stanga) este o ţară a Regatului Unit, cu capitala la Edinburgh, ocupă treimea nordică a Regatului Unit, având incluse şi 186 de insule.

Una dintre cele mai vizitate zone este cea a lacului Loch Ness, în care, conform legendei, trăieşte un monstru numit de către localnici Nessie .

O atracţie turistică este şi Highland Games (foto dreapta), care era o competiţie între clanurile scoţiene. Astăzi este o competiţie atletică. Printre probe există şi aceea originală numită „Toss Caber”, în care trebuie aruncat un trunchi de copac de 5 metri lungime.

Scoţia este de asemenea celebră pentru muzica la cimpoi şi dansurile locale.

Majoritatea industriei scoţiene este concentrată în puţinele oraşe mari din centrul ţării. Edinburgh (foto stanga) este centrul cultural şi capitala administrativă, şi este un centru financiar important în Europa. 

Castelul Edinburgh (foto dreapta) din Scoţia este o veche fortăreaţă ridicată pe rocă vulcanică care a servit drept baza militară în războiul contra Angliei. Printre atracţiile sale se numără Piatra Destinului, deasupra căreia monarhii scoţieni au fost încoronaţi timp de secole. În secolul al XIII-lea, Piatra a fost capturată de un rege englez invadator şi mulţi monarhi scoţieni au luptat pentru a o recâştiga.

Glasgow, printre cele mai mari oraşe ale Regatului Unit, este situat pe Râul Clyde şi este cel mai mare port şi centru de manufactură din Scoţia.

În recensămintele din 2001, populaţia tarii număra 5,062,011 de locuitori. Potrivit estimărilor din 2008, acest număr a crescut la 5,168,500, iar asta ar pune Scoţia pe locul 112 în topul celor mai mari ţări din lume ca populaţie, dacă ar fi un stat suveran.

Deşi Edinburgh este capitala Scoţiei, acesta nu este cel mai mare oraş. Cu o populaţie de peste 584,000 această onoare îi revine oraşului Glasgow. Ba chiar marele centru de extindere urbană Glasgow, cu o populaţie de aproape 1,2 milioane de locuitori, găzduieşte aproape o pătrime din populaţia Scoţiei. În zona cu cea mai mare densitate a populaţiei, numită Central Belt, se află principalele oraşe şi centre de interes public.

Oraşul Glasgow (foto stanga) se află în partea de vest a ţării, în timp ce Edinburgh şi Dundee se găsesc pe coasta de est. În afară de Central Belt, cel mai mare oraş din Scoţia este Aberdeen, care este pe coasta de est spre nord. Zonele de platou  sunt slab populate, chiar dacă oraşul Inverness a cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani.

Info la zi foarte importanta!!!

Mii de pasageri au fost blocaţi marţi dimineaţa în Scoţia, în timp ce mai multe companii aeriene, între care British Airways, KLM, Aer Lingus şi Easyjet şi-au întrerupt zborurile dinspre şi înspre Scoţia din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez Grimsvötn (foto dreapta), informează AFP.

Aeroporturile din Glasgow şi Edinburgh au fost afectate în cursul nopţii, iar traficul aerian pe cele din Aberdeen şi Inverness va fi şi el perturbat. În afară de Scoţia, aeroporturile din Marea Britanie au funcţionat normal, potrivit buletinului.