Albert Einstein

Einstein-1921-portrait-croppedAlbert Einstein (foto stanga) a fost un fizician teoretician german, care s-a nascut pe 14 martie 1879 si a murit 18 aprilie 1955.

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse din anul 1905, care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate din 1915, care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.

Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.

Una din formulele sale celebre este E=mc² (apreciată ca cea mai faimoasă ecuație a lumii), care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secțiunea din fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea. A publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.

În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

Unul din subiectele tratate în Annus Mirabilis 1905 se referă la mecanica statistică. Aceasta, spre deosebire de mecanica clasică, se ocupă de sisteme cu un număr foarte mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora și reprezintă un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann și Josiah Willard Gibbs.

Una din consecințele teoriei relativității generalizate o constituie „Curbarea spațiului”.teoria relativitatii

Teoria relativității generalizate (foto dreapta) a fost confirmată prin diverse observații astronomice. Cea mai importantă dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai1919, la care a participat o echipă condusă de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea să devină unul din susținătorii acestei teorii) și care confirmă devierea unghiulară a razelor de lumină în câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein și, o dată cu aceasta, a dovedit experimental justețea teoriei lui Einstein.

O altă confirmare o constiuie deplasarea spre roșu (către frecvențe mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi într-un câmp gravitațional intens: „efectul Einstein”, similar efectului Doppler.

Într-unul din articolele publicate în 1905, cu titlul „Mișcarea Browniană”, a făcut predicții semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind mișcarea aleatoare a particulelor suspendate într-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental.

Forma matematică prin care teoria relativității generalizate descrie forța de gravitație o constituie un sistem de zece ecuații numite ecuațiile de câmp Einstein. Acestea au fost descoperite concomitent de Einstein și de matematicianul german David Hilbert (1862 – 1943) în anul 1915. Între cei doi savanți a avut loc un schimb de idei, care a condus la forma finală a ecuațiilor de câmp ale Relativității Generalizate.

Schema-girocompasÎn 1924, Einstein primește, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin care lumina putea fi asimilată unui gaz. Einstein publică acest rezultat, la care ulterior adaugă și contribuțiile sale, la revista Zeitschrift für Physik. Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la temperaturi scăzute, denumit condensatul Bose-Einstein și obținut în laborator abia în 1995. Aceasta statistica mai este folosita și pentru explicare comportamentului bosonilor.

Einstein a adus îmbunătățiri girocompasului (foto stanga) introducând suspensia electrodinamică a giroscopului.

Datorită unui accident datorat agentului de răcire din acea perioadă, care era toxic, Einstein și colegul său, Leó Szilárd au experimentat cu alte tipuri de substanțe, mai puțin periculoase. 

Descoperirea lor a fost patentată pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes deoarece între timp, în 1929, a fost introdus freonul ca agent de răcire.

În 1916, Einstein publică un articol în Physikalische Zeitschrift în care, bazat pe consecințele legilor radiației lui Max Planck, preconizează pricipiile de funcționare ale laserului. În această lucrare introduce conceptele de emisie spontană și emisie stimulată.

În 1910, Einstein a scris o lucrare despre „opalescența critică” în care tratează efectul de difuzie al luminii în atmosferă. Este vorba de acel fenomen explicat și de John W. S. Rayleigh, conform căruia bolta cerească se vede albăstruie în timpul zilei și roșcată la crepuscul.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în război. Astfel, chiar în anul declanșării războiului, 1914, Einstein semnează o proclamație împotriva acestuia, Manifest către europeni. În anul următor, 1915, aderă la mișcarea pacifistă „New Fatherland League”.citat-albert-einstein-01

Einstein (foto dreapta) a regretat profund faptul că descoperirile sale au fost utilizate pentru crearea bombei atomice, avertizând cu privire la pericolele pe care le prezintă armele nucleare. Din acest motiv s-a implicat nu numai în promovarea sionismului, ci și în mișcarea pentru pace. Astfel că în 1933 publică scrierea-manifest Why War? („De ce război?”).

De-a lungul vieții sale, fie forțat de împrejurări, fie pentru a-și atinge anumite deziderate, Einstein și-a schimbat cetățenia în mai multe rânduri: german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940.

Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp și refuzului de a i se efectua o intervenție chirurgicală asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viață în 1955 în urma unui atac de cord. Conform dorinței sale, marele savant a fost incinerat, iar cenușa a fost aruncată într-un râu necunoscut din New Jersey.

Înaintea incinerării, patologul Spitalului Princeton, Thomas Stoltz Harvey i-a scos creierul, pentru a fi păstrat, fără permisiunea familiei, în speranța că în viitor se va descoperi ce l-a făcut pe Einstein atât de inteligent.

Castelul Gien

Castel Gien (foto stanga) este situat intr-un mic orasel cu acelasi nume, din departamentul Poire, la 80 de km distanta de Orleans.

In apropiere de Gien intalnim un pod de piatra, construit in secolul XVI, care a reusit sa reziste bombardamentelor din 1940. Faleza si orasul au trebuit reconstruite dupa razboi.

La terenurile castelului au poposit de-a lungul veacurilor Ioana d’Arc , Charles al VII-lea si Francois I.
Mosia Gien i-a apartinut lui Louis al XI-lea, care i-a daruit-o fiicei sale,Anne de Beaujeau, regenta a Frantei intre anii 1483 si 1491, cat timp Charles al VIII-lea era inca minor. Aceasta a construit castelul  intre anii 1494 si 1500, inspirandu-se din aspectul castelului Plessis-Lesteau, ce ii apartinea tatalui sau.
Castelul este astazi vizitat pentru aspectul sau exterior, fatadele prezentand un amestec interesant de caramida rosie, caramida alba si piatra, dar mai ales pentru muzeul de vanatoare din interior. Musee de la chasee adaposteste o colectie impresionanta de arme si trofee de vanatoare, dar si multe picturi si tapiserii ce prezinta scene de vanatoare. Alaturi de arme si tapiserii sunt expuse desene, gravuri, picturi, obiecte de ceramica. Poti admira de la arme de silex pana la tunuri cu teava lunga, si alte arme de foc cu care se putea trage de pe cal, apoi pusti cu doua tevi si altele de acest fel. Colectiile detin de asemenea arme frumos incrustate cu ornamente de fildes, de sidef, de baga, adevarate opere de arta.
Fatadele dand spre curtea interioara, mai putin sobre, sunt ornamentate cu trei turnulete octogonale din piatra si caramida inchizand elegante scari in spirale, incununate cu camere patrate, ele insele flancate de mici turnuri rotunde in interiorul carora se afla alte scari, foarte stramte.
La etajul intai, o sala impresionanta este rezervata unor picturi si studii de François Desportes (1661-1743). Sunt peste 75 de opere ale acestui artist, considerat cel mai mare pictor animalier (foto dreapta) din Franta tuturor timpurilor. Pictorul a fost unul dintre artistii preferati ai lui Ludovic al XIV-lea, l-a insotit la partidele de vanatoare, a pictat atat vanatul cat si cainii preferati ai regelui: Blanche, Ponne, Zette. De asemenea a executat mai multe scene ca decor in apartamentele regale si princiare. In apropierea picturilor lui Desportes sunt doua panze mari ale succesorului sau, J.B. Ondri (1686-1755), printre care celebra sa „Vanatoare de lupi”.
In 1972 muzeul a primit exceptionala colectie a lui Claude Hettier de Boislambert presedintele de onoare al Comitetului International al Vanatorii.
O alta sala expune peste 5000 de nasturi de la tunici de vanatoare, fiecare obiect fiind o adevarata opera de arta. Cel mai renumit este cornul de vanatoare, 50 din astfel de instrumente fiind expuse pe fondul unor imagini reprezentand cate o vanatoare din timpul lui Ludovic al XIV-lea si apoi altele, pana in zilele noastre.

Franta-partea I

Franța (foto steag Franta stanga), oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest, ce cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei.

Reprezinta cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Din punct de vedere militar Franța este membră a NATO (foto dreapta), din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002. Este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice si considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Numele de „Franța” provine de la denumirea latină Francia care înseamnă „tărâmul Francilor„. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Dificultățile financiare, refuzul reformelor și condițiile de viață precare ale poporului au condus la Revoluția Franceză între 1789 și 1799. Acest episod naște în primul rând Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate.

Republica Franceză este un stat unita,r fiind Prima Republică ce a luat ființă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituției anului I avînd la conducere un guvern revoluționar. La 22 august 1795 Constituția celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituția celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat ființă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte (foto stanga). Acesta, în urma campaniilor sale militare a reușit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria și Rusia.

În urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franța cucerește un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală și ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeș, Madagascar) și în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franța iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice și economice imense. Criza economică și politică din anii 1930 facilitează capitularea tarii, la începutul celui de al doilea război mondial în 1940, ce duce la dizolvarea celei de a treia republici și la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franței libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle (foto dreapta), și rezistă până în 1944.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici.

Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influența lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituția este modificată și puterile președintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidențială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecințe asupra situației social-economice și culturale din Franța. Din anii 1950 reconcilierea și apoi cooperarea cu Germania i-au permis  să joace un rol important în cadrul construcției europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituțional European în mai 2005, fiind considerată o țară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Republica Franceză (foto stema Franta stanga) este o republică unitară semi-prezidențială cu puternice tradiții democratice guvernată conform constituției celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către președinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez, bicameral, compus din Adunarea Națională și Senat. Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul UMP. Partidul de extremă dreapta Frontul Național este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. El este este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Politica externă a Franței a fost puternic influențată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (foto dreapta). Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

Deasemenea este una dintre cele cinci țări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două țări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franța consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate țărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

  • Armata terestră (franceză Armée de terre);
  • Marina națională (franceză: Marine nationale);
  • Aviația (franceză: Armée de l’air);
  • Jandarmeria națională (franceză: Gendarmerie nationale).

Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei, Franța are o prezență importantă în Kosovo, Coasta de Fildeș precum și în Orientul Mijlociu și în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menținerea păcii și securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producție franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle (foto stanga), rachetele Exocet și tancul Leclerc.

Din totalul celor 145.000 de funcționari încadrați în Poliția Națională, 78.072 își desfășoară activitatea în domeniul securității publice.