Elvetia – asezare, istorie, cadru natural, clima

steag elvetiaElvetia (foto stanga) este o republica federala alcatuita din 26 de cantoane autonome. Se afla in Europa de Vest, unde la nord se invecineaza cu Germania, la sud cu Italia si Austria, la est cu Liechtenstein, iar la vest cu Franta. Capitala sa este Berna.

Intinzandu-se pe o suprafata de 41.285 km², Elvetia este impartita intre Muntii Alpi, Platoul Elvetian si Muntii Jura. Nu are iesire la mare.

Denumirea în limba română provine din cea latinească, de Helvetia, asociat termenului neolatin de Confederatio Helvetica.

Toponimul Schwyz este atestat din 972, în germana înaltă veche Suittes, termen legat de suedan „a arde”, referindu-se la zona împădurită care fusese arsă pentru a fi construit orașul.

Datorita adoptarii Constitutiei Federale Elvetiene din 1848, Elvetia este acum un stat in forma sa actuala.

Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează de circa 150.000 de ani. Cele mai vechi așezări agrare de aici, găsite la Gächlingen, au fost datate în preajma anului 5300 î.e.n, iar cele mai vechi triburi cunoscute din zonă fac parte din culturile Hallstatt și La Tène, ultima denumită după situl arheologic din La Tène, în partea de nord a Lacului Neuchâtel.

În 1798, guvernul Franței revoluționare a cucerit Elveția (foto dreapta) și a impus o nouă constituție de stat unitar. În 1815, Congresul de la Viena a restabilitelvetia-1135-l complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să recunoască permanenta neutralitate a țării.

Femeile au primit drept de vot la început la nivel de canton în 1959, și apoi la nivel federal în 1971 și, în ciuda opoziției, în ultimul canton Appenzell Innerrhoden. După votul universal la nivel federal, femeile au căpătat rapid importanță în viața politică, prima femeie care a devenit membră a executivului Consiliului Federal fiind Elisabeth Kopp, în perioada 1984–1989, iar prima femeie președinte a fost Ruth Dreifuss în 1999.

În 2002, Elveția a devenit membru cu drepturi depline al ONU, lăsând Vaticanul să rămână ultimul stat cu largă recunoaștere care nu este membru ONU. Deasemenea, statul este membru fondator al EFTA, Dar nu este membră a Zonei Economice Europene.

schengenLa 5 iunie 2005, alegătorii elvețieni au acceptat cu o majoritate de 55% să adere la tratatul Schengen (foto stanga), rezultat privit de comentatorii europeni ca un semn de susținere din partea Elveției, o țară tradițional considerată ca fiind independentă și reticentă față de aderarea la organizații supranaționale.

Cadrul natural al Elvetiei este diversificat. Populația este de circa 7,9 milioane, ceea ce are ca rezultat o densitate medie de circa 190 de locuitori pe kilometru pătrat. Cea mai putin populata este zana muntoasa.

Circa o sută de vârfuri montane din Elveția se apropie de 4.000 m sau depășesc această altitudine.  Cel mai inalt este Monte Rosa cu 4634 m, apoi il urmeaza Matterhorn cu 4478 m.

Alpii sunt un lanț muntos înalt, care treaversează partea central-sudică a țării, formând circa 60% din suprafața ei totală. Printre văile înalte dinAlpii-Elvetieni-Aletch-Gletcher Alpii Elvețieni (foto dreapta) se găsesc mulți ghețari, totalizând o suprafață de 1.063 kilometri pătrați. Din aceștia își au izvoarele mai multe râuri importante, printre care Rinul, Innul, Ticino și Ronul, care curg către cele patru puncte cardinale și parcurg mare parte din restul Europei. Rețeaua hidrografică cuprinde mai multe dintre cele mai mari lacuri din Europa de Vest și Centrală, între care se numără lacul Geneva, Bodensee și lacul Maggiore. Elveția are peste 1500 de lacuri, și conține 6% din rezervele de apă proaspătă ale Europei. Lacurile și ghețarii acoperă circa 6% din teritoriul țării.

Partea nordică a țării, mai dens populată, cu circa 30% din suprafața totală a țării, mai este numită și Țara de Mijloc. Ea are peisaje deluroase mai deschise, parțial împădurite, parțial acoperite cu pășuni, folosite de obicei de turmele de ierbivore, sau cu lanuri de legume, dar tot pe dealuri.

Clima Elveției este în general temperată, dar poate varia mult de la un loc la altul, de la condiții glaciare în zonele înalte de munte, până la un climat plăcut, aproape mediteranean în extremitatea sudică. Există unele văi în zona de sud în care trăiesc și unii palmieri mai rezistenți la frig. Verile tind să fie calde și umede uneori, cu ploi periodice, fiind ideale pentru pășunat. Iernile mai uscate în zona de munte pot prezenta intervale lungi de vreme stabilă, ce durează cu săptămânile, în vreme ce depresiunile intramontane tind să sufere de inversiune climatică, cu vreme deosebit de rece, și fără soare timp de mai multe săptămâni.

Fohn este un fenomen meteorlogic, care poate avea loc oricând în timpul anului, și este caracterizat printr-un vânt neașteptat de cald, care aduce la nord de Alpi aer cu umiditate relativ scăzută de pe versantul sudic, în perioadele ploioase.

graubundenZone alpine mari, cum ar fi Graubünden (foto stanga) rămân mai uscate decât cele subalpine și, cum ar fi în valea principală a cantonului Valais, sunt condiții favorabile pentru creșterea viței de vie.

Precipitațiile tind să fie moderat răspândite pe toată durata anului, cu un maxim nu foarte mare pe timp de vară. Toamna este cel mai uscat anotimp, iarna cad mai puține precipitații decât vara, și totuși vremea în Elveția nu este foarte stabilă și poate varia de la an la an fără perioade stricte și previzibile.

Condițiile climatice, geologice și topografice ale regiunilor alpine dau naștere unui ecosistem foarte fragil și deosebit de sensibil la schimbări climatice.

 

Harta Elvetiei

harta elvetiei

Hamburg- „Venetia Nordului”

Cu o suprafata de 750 km patrati, Hamburg (foto stanga) reprezinta centrul „regiunii metropolitane europene Hamburg” si un important port german. Face parte din cele 16 landuri federale. Are 1,8 milioane de locuitori si este al doilea oras ca numar de populatie din Germania si al saptelea din Uniunea Europeana.

Din punct de vedere geografic portul fluvial mareic se întinde cu precădere pe malul sudic al brațului nordic, vis-a-vis de cartierele Altona și St. Pauli. Ele sunt legate atat prin poduri, cat și prin tunelul vechi al Elbei și tunelurile noi. La nord și la sud de fluviu terenul este o luncă înaltă, din nisip și grohotiș, apărută în urma glaciațiunilor. Lunca joasă din nisip și mâl, din imediata apropiere a fluviului, este rezultatul a secole de inundații provocate de maree. Ambele maluri sunt însă acum îndiguite, vechi diguri amintesc încă de timpuri în care cartiere întregi stăteau sub apă. Cele două lacuri din centrul orașului se datorează unui baraj al râului Alster. Cel mai mare rau se numește Aussenalster, cel mic Binnenalster, iar ultimul este înconjurat de centrul istoric al orașului. În zona centrală a orașului afluenții, ca și Alsterul însuși, sunt parțial canalizați și mărginiți de multe locuri de parcare publice. Mulțimea de râulețe și canale sunt traversate de circa 2.500 de poduri, Hamburg fiind orașul cu cele mai multe poduri din Europa, mai multe ca Veneția (400), Amsterdam (1.200) și Londra împreuna. Se mai numeste si „Veneția nordului”.

Cel mai inalt deal este Hasselbrack si atinge 116,2 m, peste nivelul marii.

Hamburg este cel mai verde oras din Germania, doua treimi din suprafata sa fiind reprezentate de parcuri, zona verde, lacuri sau canale marginite de copaci.

Se pot vizita salile de bere si explora districtul St Pauli si multitudinea de parcuri diferite, cum ar fi Alster Lake din centrul orasului.

Portul Hamburg (foto centru jos) este cel mai mare port din Republica Federala Germania si cel de-al patrulea ca marime din Europa in materie de marfuri en-gros. De asemenea, este al doilea port din Europa, in materie de containere si unul dintre cele mai importante din lume. Primul container agregat cu raze X din Republica Federala a fost instalat in Hamburg in 1996. Pe vremuri Hamburg Harbour a reprezentat pentru multi oameni o poarta pentru o noua viata, pentru cei care doreau sa emigreze.

port

Biserica Sf. Michaelis (foto centru jos) simbolul culturii din Hamburg. Numita „Michel”, ea detine cel mai mare turn cu ceas din Republica Federala Germania. Ceasul are o circumferinta mai mare de 24 de metri. „Michel” este, de asemenea, cea mai importanta biserica in stil baroc din Germania de Nord si a treia biserica cu numele „Sf. Michaelis”. Primele doua biserici au fost distruse de foc in 1750 si 1906.

St. Michaelis Hamburg

Biserica Sfantul Petri (foto centru jos) cea mai veche biserica din centru, la numai 100 de metri distanta de lacasul de cult „Sf. Jakobi”.

sf petri

Biserica Sfantul Jakobi (foto centru jos) semnifica o constructie impresionanta in stil gotic tarziu, tipic pentru regiunile din jurul Marii Baltice.

Biserica Sfantul Jakobi

Hagenbecks Tierpark (foto centru jos) reprezinta prima gradina zoologica din lume cu carcase in aer liber. „Carl Hagenbecks Tierpark” este deschis tot timpul anului de la 9:00 si este vizitat anual de un milion de oameni.

zoo

Muzeul de Arheologie si Istorie Hamburg (foto centru jos) a fost infintatde catre senatorul August Helms, un comerciant si om de afaceri. In 1898 el a inaugurat mai intai un muzeu-club, cu intentia de a deschide primul muzeu arheologic din Hamburg. De atunci, cladirea s-a extins foarte mult. Dupa aniversarea a 100 de ani, muzeul prezinta o colectie serioasa sub un nou acoperis si dupa un nou concept, inca in constructie.

Muzeul de Arheologie si Istorie Hmburg

Muzeul de Arta (foto centru jos) detine un numar mare de capodopere ale artei: Meister Francke, Caspar David Friedrich, Philipp Otto Runge, Manet, Beckmann, Beuys si multe altele. Cea mai noua constructie a fost inaugurata in februarie 1997, iar in prezent „casa” sectiunii „Arta Contemporana”.

Muzeul de Arta

Muzeul de Istorie (foto centru jos) reprezinta casa care gazduieste istoria orasului. Aici puteti vedea exponate despre arta, stiinta, muzica, transport si comercializare.

Muzeul de Istorie

Planetariul (foto centru jos) este cel mai bine organizat si cel mai actualizat din Europa. Se gaseste in Parcul central din oras numit Stadtpark. Acesta prezinta o replica a cerului din timpul noptii pe cel mai mare dom din Europa, al carui diametru este de 21 de metri.

Planetarium-Hamburg-Innen_image_660

Piata de peste (foto centru jos) sau Fischmarkt in germana, semnifica principala atractie de pe malul marii Altona. Evenimentul este organizat o data pe saptamana si reuneste mii de persoane, astfel incat sambata seara sau duminica dimineata vei gasi aici un adevarat vacarm. Nu se vinde numai peste, ci si tone de banane si plante uriase in ghivece.

Piata de peste sau Fischmarkt

Speicherstadt (foto centru jos) reprezinta un loc magic construit la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aflat pe malul marii, pe un tarm inalt, ornat cu depozite care apartin unei epoci apuse, dar inca foarte mult in uz, are farmecul Venetiei sau Amsterdamului.

1500-Hamburg-Speicherstadt

Chilehaus (foto centru jos) este cea mai faimoasa cladire din Hamburg,  proiectata de arhitectul expresionist Fritz Hoger. Ea are forma unei corabii imense.

700_chilehaus-hamburg

Germania- agricultura, transport, turism, comert.

Din punct de vedere agricol, mai mult de jumatate din nevoile alimentare ale populatiei provin din resurse proprii. O atentie deosebita se acorda atat, conservarii si protectiei pamantului, cat si cresterii animalelor.

Din cereale se cultiva graul, secara si ovazul, cele mai intinse suprafete fiind in Germania de Nord si in subregiuni ale Germaniei Centrale. Dintre plantele tehnice predomina sfecla de zahar, tutunul, hameiul.

Pomicultura si cultura vitei de vie se practica in culoarul Rhinului si a afluentilor acestuia Neckar, Main, Mossel. Orasul Mainz (foto dreapta) este specializat in desfacerea vinurilor.

Se cresc bovine in special in Bavaria, Neckerland, porci in Saxonia si landul Schleswing-Holstein, Magdeburg. Ovine intalnim in regiunea Suabo-francona.

Pentru transportul feroviar Germania are circa 45.000 km de cale ferata din care aproape 12.000 km electrificati. Exista cateva noduri feroviare Koln, Hannover, Munchen, Leipzig si cateva magistrale ca Rostock-Berlin-Hanover, Hamburg-Frankfurt-Basel.

Transportul rutier asigura peste 250.000 km de sosele si autostrazi, cea mai importanta fiind autostrada „Hansalinie”, care leaga orasele-porturi Hamburg si Bremen de Ruhr.

Navigatia fluviatila se realizeaza, fie pe mari artere hidrografice, fie pe canale. Raurile navigabile sunt Elba, Saale, Oder, Rhin, Ems, Weser, Dunare, Main, Neckar, Moselle, iar principalele canale: Elba-Havel, Ludwigskanal. Principalele porturi fluviatile sunt: Duisburg (foto stanga), Koln, Mannheim, Ludwigshafen, Frankfurt am main, Berlin, Dresda, Riesa, Magdeburg.

Transportul maritim se desfasoara la Marea Nordului si Marea Baltica. Principalul port este Hamburg cu un trafic de 63 milioane tone, Wilhelmhaven, Bremen, Bremerhaven, Rostock, Emden, Lubeck, Warnemunde, Wismar, Strelsund.

Sunt si porturi situate la canalul Kiel. Pentru transportul aerian un flux insemnat de pasageri il inregistreaza aeroporturile din Berlin, Frankfurt am main, Munchen, Hamburg.

Turismul reprezinta o imporanta activitate social-culturala cu implicatii in economia Germaniei. Se recomanda vizitarea culoarelor Rhin, al Dunarii, Alpii si Prealpii Bavariei, precum si o serie de centre ca Hamburg (foto dreapta), Berlin, Frankfurt, Koln, Munchen.

Comertul exterior semnifica o latura importanta a dezvoltarii economiei tarii. Germania exporta produse finite ca mijloace de transport, masini-unelte, produse ale industriei chimice si importa materii prime ca cocs, petrol, bumbac, lana, dar si produse ale industriei lemnului, agroalimentare.

Germania- conditii climatice, apele, vegetatia, solurile si fauna.

Conditii climatice

In vestul si nordul Germaniei (foto dreapta-  Orasul Munich din Germania) exista o clima temperat-oceanica, cu temperaturi de +1 grad C, in ianuarie. In sezonul cald temperaturile sunt mai moderate, ploile ajungand la 750 mm/an. Influenta oceanica se remarca si in numarul zilelor cu zapada care creste de la 10 zile in vest, la peste 30-40 zile in est.

In partea centrala a tarii, iarna, patrund mase reci continentale de tranzitie, iar vara caldura specifica acestora.

Temperaturiile medii anuale ale lunii ianuarie scad sub -3 grade C, iar vara urca frecvent la peste 20 grade C. Muntii si podisurile de aici primesc pana la 1500 mm precipitatii in timpul unui an, anotimpul cel mai umed fiind toamna.

In Germania de Sud, in Podisul Bavariei temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsa intre 1-3 grade C., iar in iulie intre 15-18 grade C. Cantitatea de precipitatii este de 3000 mm, din care o buna parte sunt sub forma de zapada. Vara predomina ploile de conventie.

Apele

Cele mai importante ape din Nord sunt: Oderul, Elba, Saale si Rhin. Sursa principala de alimentare o reprezinta ploile oceanice. Nivelul apelor cresc substantial in luna mai si un maxim secundar in ianuarie, ca urmare a ploilor oceanice.

In regiunea Germaniei Centrale reteaua de ape este aceiasi ca in nord, de aici izvorand si cea mai mare artera hidrografica Dunarea.

Rhinul (foto stanga) izvoraste din Alpii Elvetieni, trece in cursul superior intre Alpii Lepontini si Glarici si se varsa in lacul Boden. De aici pe granita dintre Elvetia si Germania strabate orasul Basel, apoi se indreapta spre nord prin Campia Alsaciei. Traverseaza in continuare Regiunea Sistos Rhenana, unde se intersecteaza cu raurile Neckar, Main, Lahn, Sieg. Se varsa in Marea Nordului.

 

Elba (foto dreapta), al doilea ca importanta, isi are izvoarele in Muntii Sudeti si se varsa printr-un estuar in MareaNordului. Pe malurile acestui mare golf se afla orasul Hamburg, metropola Germaniei de Nord.

Vegetatia, solurile si fauna

Dispunerea zonala a vegetatiei se datoreaza conditiilor climatice.

In nord, ca si in partea centrala, predomina speciile central-europene, iar mai spre sud cele din estul Europei. Acolo unde padurile de conifere formeaza palcuri, ele sunt asociate cu pasuni si fanete.

Spre sud domina padurea de amestec sub care s-au dezvoltat podzolurile, solurile brune, iar in luncile raurilor, pe depozitele fluviatile solurile aluviale si de poldere. Animalele se gasesc mai ales in rezervatii, cum ar fi cerb, elan, mistret.

In Germania de Sud vegetatia, solurile si animalele cunosc o etajare, dezvoltat fiind etajul coniferelor care urca la peste 2000 m. Mai jos se intalnesc paduri de amestec si paduri de foioase. Din etajul subalpin si alpin nu lipsesc jneapanul, ienuparul, merisorul si solurile acid-montane, de pajisti alpine. In lumea vietuitoarelor un loc aparte il ocupa marmota alpina (foto stanga).

Franta

Munţii Pirinei (foto stanga), o regiune muntoasă masivă, care trece de 3.000 m se desfăşoară pe circa 400 km de la est către vest. Prezintă un abrupt pronunţat spre nord, spre Câmpia Acvitaniei şi unul mai domol spre Sud, către Ebru.

Sunt fragmentaţi de văi puternic adâncite şi înşeuări, care permit comunicarea între Franţa şi Spania. Nenumărate sunt circurile glaciare şi crestele glaciare. Pirineii se împart în trei subunităţi: Occidentali, Centrali şi Orientali.

Pirineii Occidentali au caracterul unor culmi alungite care nu depăşesc 2.000 m  care, în pachete groase de calcar, sunt sculptate fie chei fie depresiuni. Au un climat oceanic, ploios, cu zăpezi trecătoare. Sunt acoperiţi cu păduri de stejar şi brad, dar şi pajişti şi fâneţe.

Pirineii Centrali depăşesc 2.500 m, sunt formaţi din şisturi cristaline, granite pe seama cărora au apărut vârfuri semeţe (Pic d’Aneto, 340 m , Pic du Midi 2877 m).

Gheţarii de platou, relieful glaciar şi cel fluviatil evident în întregul compartiment muntos şi mai ales în etajul alpin măresc frumuseţea acestuia. Li se alătură şi cele peste 600 de lacuri glaciare mici.

Pirineii Orientali se găsesc între înşeuarea Puymorens şi Marea Mediterană. Sunt formaţi din mai multe culmi (ex. Canigou, Carlitte) destul de şlefuite, separate prin bazine tectonice clar exprimate în peisaj.

Un climat mediteranean uscat şi cald, cu ploi violente, cu versanţi puternic ravenaţi, acoperiţi cu păduri, tufişuri iar la  poale şi în depresiuni terenuri irigate marchează nota peisajului.

Munţii Jura (foto dreapta) alături de Podişului Jura se găsesc la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Nu depăşesc 1.800 m (Vf. Cret de la Neige, 1.723 m). Podişul Jura se ridică deasupra Câmpiei Saône cu circa 300-400 m, iar Munţii Jura din est depăşesc Colinele Elveţiei cu circa 1.000 m.

Se cunosc platouri etajate (Ornans la 400 m, Champagnole până la 800 m), culmi de anticlinal (mont), văi de sinclinal (val), văi care traversează flancurile de anticlinal sau  anticlinalele (cluse), depresiuni (combe) etc.

Platourile sunt tăiate de văi uscate, doline, peşteri, labirinte, prin care circulă ape subterane ce apar la zi sub formă de izvoare.

Sunt bine împăduriţi cu fag, stejar, brad alăturându-li-se păşuni şi fâneţe

Pe lângă relieful carstic este prezent şi relieful glaciar din care morenele au o  largă extindere în sudul Munţilor Jura.

Bazinul Parisului este delimitat de Masivul Central Francez în sud, Flandra şi masivul Ardeni în nord, Masivul Armorican în Vest şi Câmpia Saone, Munţii Vosgi în est.

Principalele râuri care traversează regiunea sunt: Loire, Seine, Meuse apoi Somme.

Seine (foto stanga) este un fluviu lung de 770 km ce  izvorăşte din nordul Masivului Central Francez (Podişul Langres) şi se varsă în Oceanul Atlantic tot printr-un estuar, înaintea portului Le Havre. Are un regim tipic oceanic, cu ploi de iarnă. Afluenţii mai importanţi sunt Oise, Marne, Yonne.

Suntem în prezenţa unui climat de tip parizian, adică un climat continental nuanţat sau mai exact un climat oceanic degradat. Se remarcă prin veri calde cu ploi şi ierni reci, cu ger şi zăpadă, din ce în ce mai severe către est. Temperaturile medii în luna iulie sunt cuprinse între 18ºC şi 20ºC iar în ianuarie între 0ºC şi 4ºC. Numărul zilelor cu ger este cuprins între 60 şi 80 iar precipitaţiile medii anuale între 500 şi peste 700 mm/an.

Vegetaţia spontană este alcătuită din lande în regiunea litorală şi păduri de foioase, în bună parte înlocuită prin terenuri arabile pe care se cultivă cereale, plante tehnice, dar şi păşuni, fâneţe.

Frecvente sunt plantaţiile de viţă-de-vie, pomi fructiferi.

Bazinul Acvitaniei, situat în sud-vestul Franţei constituie o regiune larg deschisă către ocean fiind delimitată de bariera Munţilor Pirinei în sud şi de Masivul Central Francez în est. Altitudinile sunt cuprinse între 400-600 m scăzând sub 100 m spre regiunea Landelor.