Austria – asezare, etimologie, istorie, politica si armata.

steagAustria ( foto stanga – steagul tarii) se gaseste in Europa Centrala, cu o populatie de 8,47 milioane de locuitori. NU are iesire la mare. La nord se invecineaza cu Cehia si Germania, la vest cu Elvetia si Liechtenstein, la est cu Slovacia si Ungaria, iar la sud cu Slovenia si Italia.

Clima este temperata si alpina. Relieful este predominant muntos datorită prezenței Alpilor, astfel ca doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă, iar germana standard este limba oficială a țării. Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.

Din punct de vedere parlamentar, Austria este democratica, formata din noua landuri federale. Capitala tarii este Viena, cu o populatie de peste 1,7 milioane de locuitori, fiind si cel mai mare oras.

Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indexul Dezvoltării Umane. Este membră ONU din 1955, a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și este membru fondator al OECD. Statul a semnat în 1995 Acordul Schengen și a adoptat moneda unică europeană Euro în 1999.

Din punct de vedere etimologic, numele de „austria” vine de la forma germana Österreich”, care inseamna „marca de est” si dateaza din anul 996.

Un pic de istorie

Populată încă din antichitate, regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.

La 13 martie 1938, s-a declarat oficial „Anschlussul” Austriei, mai exact unirea cu Germania. După două zile, Hitler, austriac prin naștere, a proclamat „reunificarea” țării sale cu restul Germaniei în Heldenplatz din Viena. Printr-un plebiscit, unirea a fost confirmată în aprilie 1938. Statul a fost incorporat în al Treilea Reich și a încetat să existe ca țară independentă.

Unii dintre principalii lideri naziști erau originari din Austria, între aceștia numărându-se Adolf Hitler, Adolf Eichmann, Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart, Franz Stangl și Odilo Globocnik, aceștia alcătuind 40% din personalul de la lagărele de exterminare naziste. Viena a căzut la 13 aprilie 1945, în cadrul ofensivei sovieticeViena imediat înainte de prăbușirea totală a celui de al Treilea Reich.

Numărul total al militarilor morților între 1939–1945 este estimat la 260.000 de austrieci. Evreii care au căzut victime ale Holocaustului au fost în număr de 65.000. Circa 140.000 de evrei austrieci au fugit din țară între 1938 și 1939. Mii de austrieci au luat parte la crimele de război naziste (sute de mii de oameni au murit doar în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen), fapt recunoscut oficial de cancelarul Franz Vranitzky în 1992.

La 15 mai 1955, după negocieri ce au durat ani de zile și au fost influențate de Războiul Rece, Austria a recăpătat independența deplină prin semnarea Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante.

Din punct de vedere politic, Austira a devenit republică federală parlamentară și democratică prin Constituția Federală din 1920. Sistemul politic al celei de a doua republici, cu cele nouă landuri ale sale se bazează pe constituțiile din 1920 și 1929, reintroduse

la 1 mai 1945. Șeful statului austriac este președintele federal (Bundespräsident), ales direct prin vot de către cetățeni. Șeful guvernului federal este cancelarul feder

al, numit de președinte. Guvernul poate fi demis fie prin decret prezidențial, fie prin vot de neîncredere în camera inferioară a parlamentului, Nationalrat.parlament viena Votul la alegerile prezidențiale și legislative federale era obligatoriu. Obligatia a fost eliminata treptat, între 1982 și 2004. Cladirea Parlamentului (foto dreapta) se afla la Viena.

Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (în germană Bundesheer) provin în special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani, găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt acceptati pentru serviciul voluntar.Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați profesioniști.

În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare de poliție.

Landurile Austriei sunt urmatoarele: Burgenland, Carinthia, Austria Inferioara, Austria Superioara, Salzburg, Stiria, Tirol, Vorarlberg si Viena.

Harta Politica a Austriei

harta_politica_Austria

Voltaire

voltaire-quotes-being-rightPe numele sau adevarat François-Marie Arouet, Voltaire (foto stanga) s-a nascut pe 21 noiembrie 1694 la Paris si a murit pe 30 mai 1778, in acelasi loc. A fost un renumit scriitor si filozof al iluminismului francez.

In anul 1711 a inceput sa studieze Dreptul, la rugamintile tatalui sau, dar nu l-a finalizat, el fiind interesat mai mult de discutiile intelectualilor, scriitorilor si aristrocratilor, ce aveau loc in palatele sau cafenele din Paris.

Din cauza scrierilor sale critice foarte dure la adresa nobilimii franceze, in anul 1717 a fost inchis pentru unsprezece luni la Bastilia. Pentru a nu fi arestat pentru a doua oara in perioada 1726-1729 a stat in Anglia.

El s-a autonumit Theist, un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism.

Când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui în 1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 până în1748, a trăit cu prietena sa Émilie du Châtelet la Castelul Cirey în Champagne. Aici și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice.

Cu ajutorul Madamei de Pompadour, Voltaire a fost numit istoriograf si acceptat in Academia Franceza.geneva_city03

În 1755 s-a stabilit lângă Geneva (foto dreapta), unde și-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca „Ințeleptul din Ferney”.

Scriitorul s-a remarcat prin scrieriile sale arogante, dar si prin toleranta sa, asa cum reiese si din afirmatia Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați.

Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluției din 1789. Alaturi de Jean-Jacques Rousseau a fost un initiator al Revolutiei Franceze.

Operele sale

  • Edipe (1718)
  • Lettres philosophiques (1731)
  • Le siècle de Louis XIV (1751)
  • Poème sur le désastre de Lisbonne (1756)
  • Essai sur les moeurs (1756)
  • Candide (1759)
  • Histoire de l’Empire de Russie sous Pierre le Grand (1763)
  • Traité sur la tolerance (1763)
  • Dictionnaire philosophique (1764)
  • Zaïre
  • Traité sur la tolérance

Elvetia – politica, armata, economie, transport, religie, cultura.

Sistemul de guvernare la nivel federal este alcatuit din Legislativul Bicameral, Consiliul Federal, mai exact executivul si Curtea Federala, adica instanta judecatoreasca.

Parlamentul este compus din doua camere. Prima este Consiliul Statelor, ce reprezinta camera superioara si este alcatuita din 46 de reprezentanti, alesi prin sisteme de difera de la canton la canton. A doua este Consiliul National, format din 200 de membri alesi prin vot proportional, repartizati in functie de populatia fiecarui canton. Membrii ambelor camere au mandat de 4 ani.

genevaGeneva (foto stanga) este locul unde a apărut Mișcarea Crucii Roșii și unde s-au perfectat Convențiile de la Geneva și, din 2006, găzduiește Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite.

În afara sediului ONU, Confederația Elvețiană găzduiește mai multe agenții ONU, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății(OMS)Organizația Internațională a Muncii (OIM), Uniunea Internațională de Telecomunicații (ITU), Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați și circa 200 de alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Mondială a Comerțului.

Federații și organizații sportive internaționale își au sediul în această țară, cum ar fi Federația Internațională de Baschet, la Geneva, UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal), la Nyon, FIFA (Federația Internațională de Fotbal) și Federația Internațională de Hochei pe Gheață, la Zürich, Uniunea Ciclistă Internațională, la Aigle, și Comitetul Internațional Olimpic, la Lausanne.

Forțele Armate Elvețiene, incluzând Forțele Terestre și Forțele Aeriene, sunt formate din recruți în serviciu militar obligatoriu: soldații profesioniști constituie doar circa 5% din personalul armatei, tot restul fiind recruți între 20 și 34 de ani (în unele cazuri speciale până la 50 de ani). Pentru ca nu are iesire la mare, Elvetia nu are marina. Serviciul militar obligatoriu este prestat de toți bărbații cetățeni elvețieni. Ordinul de recrutare este la 19 ani. Femeile pot efectua stagiul militar voluntar.

Din punct de vedere economic Elvetia este stabila si prospera. In anul 2011 era cea mai bogata tara din lume pe cap de locuitor si a 19 economie innestle lume.

Cele mai mari companii elvețiene sunt Glencore,Gunvor, Nestlé (foto dreapta), Novartis, Hoffmann-La Roche, ABB, Mercuria Energy Group și Adecco. Tara are cea mai puternica economie din lume.

Cea mai productiva ramura este cea industriala.  Se produc substante chimice, bunuri sanitare si farmaceutice,  instrumente de măsurăștiințifice și de precizie, și instrumente muzicale.

Circa 3,8 milioane de oameni lucrează în Elveția; circa 25% din angajați făceau parte în 2004 dintr-un sindicat. Elveția are o piață a muncii mai flexibilă decât țările vecine, astfel ca rata șomajului este foarte scăzută. Taxarea totală este una dintre cele mai mici din țările dezvoltate.

Din punct de vedere al educatiei statul detine școli publice și școli private, dintre care cele mai multe sunt private internaționale. Vârsta minimă pentru școala primară este de șase ani pentru toate cantoanele, dar majoritatea cantoanelor oferă gratuit „școala copiilor”, începând cu vârsta de patru sau cinci ani.

facultateIn exista Elveția 12 universități, dintre care zece sunt întreținute la nivel cantonal și de regulă oferă o gamă largă de pregătiri în domenii non-tehnice. Prima universitate din Elveția a fost înființată în 1460 la Basel și are o tradiție de cercetare în domeniul chimiei și medicinei. Cea mai mare universitate din Elveția este Universitatea din Zürich (foto stanga) cu aproape 25.000 de studenți. Cele două intitute sponsorizate de guvernul federal sunt ETHZ din Zürich, înființată în 1855 și EPFL din Lausanne, înființată în 1969, anterior fiind un institut asociat Universității din Lausanne. Ambele au o reputație internațională excelentă.

Numeroși laurați ai Premiilor Nobel sunt elvețieni, cum ar fi celebrul fizician Albert Einstein, care a dezvoltat teoria relativității restrânse pe când lucra la Berna. Mai recent, Vladimir Prelog, Heinrich Rohrer,Richard Ernst, Edmond Fischer, Rolf Zinkernagel și Kurt Wüthrich au primit premii Nobel în domenii științifice.

Cel mai mare laborator din lume CERN (foto dreapta), se afla in Generva si se ocupa cu cercetarea fizicii particulelor.CERN

Un alt important centru de cercetări este Institutul Paul Scherrer. Printre invențiile notabile ale elvețienilor se numără acidul lisergic dietilamid(LSD), microscopul cu tunelare și velcroul. Unele tehnologii au permis explorarea unor noi lumi, cum ar fi balonul presurizat al lui Auguste Piccard și batiscaful, cu care Jacques Piccard a ajuns la cel mai adânc punct din oceanele lumii.

La 27 noiembrie 2008, miniștrii de interne și ai justiției din Uniunea Europeană au anunțat aderarea Elveției la zona de liberă circulație Schengen începând cu 12 decembrie 2008. Punctele de trecere a frontierei terestre rămân în funcțiune doar pentru transporturile de mărfuri, persoanele nemaifiind controlate, deși pașapoartele au continuat să fie verificate până la 29 martie 2009, pentru a verifica dacă provin dintr-o altă țară Schengen.

Energia electrică generată în Elveția provine în proporție de 56% din hidrocentrală și de 39% din centralele nucleare, ceea ce are ca efect faptul că rețeaua electrică nu generează aproape deloc CO2.

trenBiroul Federal Elvețian pentru Energie (SFOE) este organizația responsabilă pentru toate chestiunile legate de echilibrarea consumului și producției de energie, activând în cadrul Departamentului Federal pentru Mediu, Transport, Energie și Comunicații (DETEC). Agenția susține inițiativa Societatea de 2000 de wați, al cărui scop este reducerea consumului național de energie la mai puțin de jumătate până în anul 2050.

Cea mai densă rețea feroviară din Europa, având 5.063 km, transportă peste 350 de milioane de pasageri anual. Rețeaua este administrată în principal de către Căile Ferate Federale Elvețiene (foto stanga), cu excepția cantonului Graubünden, în care Căile Ferate Rețiene operează pe o rețea de 366 km de cale ferată cu ecartament îngust, care cuprinde mai multe linii incluse în Patrimoniul Mondial. Se efectuează lucrări de construcție a noilor tuneluri de bază în Alpi pentru a reduce durata călătoriei între nord și sud, în cadrul proiectului AlpTransit.

Rețeaua elvețiană de drumuri, gestionată în sistem public-privat, este finanțată prin taxe de drum și pe autovehicule. Achizitionarea unei vignete costa 40 de franci pe an, atat pentru autoturisme, cat si pentru vehiculele care transporta marfa. Rețeaua elvețiană de autostrăzi avea în 2000 o lungime totală de 1.638 km, la o suprafață a țării de 41.290 km², având astfel una dintre cele mai mari densități de autostrăzi din lume.

Aeroportul Zürich (foto dreapta) este cel mai mare nod de transport internațional al țării, cu 22,8 milioane de pasageri în 2010. Alte aeroporturi Zurich_airport_img_3324internaționale sunt Aeroportul Geneva cu 11,8 milioane de pasageri, EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg aflat în Franța, Aeroportul Berna, Aeroportul Lugano, Aeroportul St. Gallen-Altenrhein și Aeroportul Sion.

Împreună cu Mexicul și cu Coreea de Sud formeagă Grupul de Integritate Ecologică. Țara este deosebit de activă în domeniul reciclării și reglementărilor împotriva poluării cu deșeuri, fiind una dintre principalele țări reciclatoare din lume, cu o proporție aflată între 66% și 96%, în funcție de zona țării, a materialelor reciclabile care sunt reciclate.

În multe locuri din Elveția, evacuarea deșeurilor casnice se plătește. Gunoiul, cu excepția deșeurilor periculoase, cum ar fi bateriile, se colectează doar dacă este pus în saci cu eticheta taxei ecologice, sau în saci oficiali cu suprataxa plătită la achiziționare. Aceasta dă un impuls financiar reciclării la maximum, întrucât depunerea deșeurilor pentru reciclare este gratuită. Aruncarea ilegală de deșeuri nu se tolerează, dar de regulă aplicarea legii se limitează la încălcările ei ce implică mari cantități de deșeuri la intersecții de drumuri sau în locuri publice. Amenzile pentru enplata taxei de deșeuri se înscriu între 200–500 de franci.

elvetiaElveția (foto stanga) are cel mai eficient sistem din lume pentru reciclarea ziarelor vechi și a deșeurilor din carton. Colecte publice organizate de voluntari cu logistică de transport feroviar cu costuri reduse au început să se organizeze încă din 1865 sub conducerea cunoscutului industriaș Hans Caspar Escher (Escher Wyss AG), care a construit prima fabrică modernă de hârtie din Elveția la Biberist.

Tara are patru limbi oficiale: germana (63,7% din totalul populației, cu rezidenții străini; 72,5% din rezidenții cetățeni elvețieni, în 2000) în nordul, estul și centrul țării; franceza (20,4%; 21,0%) în vest; italiana (6,5%; 4,3%) în sud.

În 2006, speranța de viață la naștere era de 79 de ani pentru bărbați și 84 de ani pentru femei. Aceste cifre sunt printre cele mai mari din lume.

Între două treimi și trei sferturi din populație locuiește în zone urbane. Elveția a trecut de la a fi o țară predominant rurală la una urbană în doar 70 de ani. Are o rețea densă de orașe, în care orașele mari, medii și mici se completează unele pe altele. Podisul este cel ami populat, cu circa 450 de locuitori pe km2 iar peisajul prezintă permanent semne ale prezenței umane. Ponderea celor mai mari zone metropolitane, Zürich, Geneva–Lausanne, Basel și Berna, tinde să crească.

Din punct de vedere religios, crestinismul predomina cel mai mult, împărțită între Biserica Catolică (38,8% din populație) și diferite culte protestante (30,9%).

O inițiativă din 1980 a cerut totala separare între biserică și stat, dar a fost respinsă de 78,9% din alegători.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Elveția:

  • Mănăstirea benedictină de la St. Gallen (1983)
  • Mănăstirea benedictină Sf.Ioan din Val Müstair (1983)
  • Centrul vechi istoric din Berna (1983)
  • Cele trei cetăți din Bellinzona (2000)
  • Regiunea alpină „Jungfrau” (2001, 2007)
  • „Monte San Giorgio” lângă Lacul Lugano (2003)
  • Terasele viticole din districtul Lavaux (Cantonul Vaud) (2007)

Paris-„Orasul luminilor”

Paris (foto stanga) este capitala și cel mai mare oraș al Franței. Este traversat de fluviul Sena, care împarte orașul în două:  Malul Drept, în partea de nord și Malul Stâng, în partea de sud.

Capitala are o populație de 2.193.031 (2007) de locuitori, dar zona metropolitană are peste 12 milioane de locuitori-12.067.000 la recensământul din 2007. Parisul a fost cel mai mare oraș occidental, aproximativ 1000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea, și cel mai mare în întreaga lume între secolele XVI-XIX.

Astăzi este unul dintre cele mai importante centre economice și culturale din lume, iar influența sa în politică, educație, divertisment, mass-media, modă, știință și arte contribuie la statutul sau ca unul dintre cele mai importante orașe din lume.Acesta găzduiește sediul mai multor organizații internaționale, cum ar fi: UNESCO (foto dreapta), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera Internațională de Comerț sau informalul Clubul Paris. Parisul este considerat ca fiind unul dintre cele mai verzi și mai locuibileorașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.

Paris și regiunea Paris, cu 552.1 miliarde € în 2009, produc mai mult de un sfert din produsul intern brut al Franței.Conform estimărilor pentru 2008, aglomerația de aici este cea mai mare din Europa, a doua din punct de vedere economic și a șasea ca mărime din lume. Regiunea are cea mai mare concentrație de studenți de învățământ superior din Uniunea Europeană, este primul în Europa în ceea ce privește capacitatea de cercetare și dezvoltare și alte cheltuieli și este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune orașe din lume pentru inovație. Cu aproximativ 17 milioane de turiști străini anual, Paris, este cel mai vizitat oraș din lume. Acesta și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nucleul istoric al Parisului este Île de la Cité (foto stanga), o insulă mică locuită în antichitate de tribul pariziilor,  care întemeiaseră în zonă un mic sat de pescari. Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de Justice și de catedrala Notre-Dame de Paris. Insula este conectată cu sora sa mai mică, Île Saint-Louis (foto dreapta), care este ocupată de case construite în secolul XVII și XVIII. Caracteristicile majore ale orasului sunt cheiurile străjuite de copaci de-a lungul Senei, în special pe malul stâng cu vânzătorii ambulanți de cărți, faimoșii buchiniști, podurile istorice care traversează Sena, celebrele bulevarde ca Champs-Élysées, precum și numeroase alte clădiri și monumente celebre, dintre care multe sunt înscrise în Patrimoniul Umanității stabilit de UNESCO.

Turnul Eiffel (foto stanga), cel mai cunoscut simbol al Parisului, a fost construit în 1889 într-o perioadă de prosperitate cunoscută ca La Belle Époque.

Orasul este împărțit în douăzeci de arondismente, care sunt numerotate în spirală,  primul fiind în centrul orașului.

Până în 1964, departamentul 75 era „Seine” conținea orașul și suburbiile înconjurătoare. Schimbarea acestei organizări a dus la crearea a trei noi departamente care formează un inel în jurul Parisului, deseori numite la petite couronne (coronița): Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis și Val-de-Marne.

Bertrand Delanoë este primarul Parisului din 18 martie 2001.

Primari anteriori: Jacques Chirac, Jean Tiberi.

Parisul este situat in partea central-nordica a tarii, pe fluviul Sena , in aval de confluenta acestuia cu Marna. Suprafata sa este de 1450 de km patrati.

Înălțimea variază din cauza dealurilor în mai multe arondismente:

  • Montmartre – 130 metri peste nivelul mării
  • Belleville – 35 metri peste nivelul mării
  • Ménilmontant
  • Buttes-Chaumont
  • Passy
  • Chaillot
  • Montagne Ste-Genevieve
  • Butte-aux-Cailles
  • Montparnasse: dealul a fost nivelat în secolul al XVIII-lea.

Orasul detine  două aeroporturi: Orly, la sud de Paris, și Charles de Gaulle, la nord de Paris, situat în localitatea Roissy-en-France, unite de linia B a rețelei RER.

Are o rețea densă de metrou, numit Métro. Este străbătut de RER (Rețeaua Expresă Regională), ce face legătura între diferitele departamente din jur, și in zonele periferice de tramvai. În plus există o rețea de căi ferate: din cele 6 gări pariziene pleacă zilnic trenuri pentru navetiști, trenuri naționale și TGV-uri (Train à Grande Vitesse) numit Thalys sau Eurostar pentru Belgia, Olanda, Germania, respectiv Marea Britanie.

Capitala este și nodul principal al rețelei de autostrăzi și este înconjurat de o șosea largă circulară numită Boulevard Peripherique (foto dreapta). Intrările și ieșirile  sunt numite „Portes” (porți), fiindcă acestea corespund cu porțile orașului. Majoritatea acestora au parcări unde neriveranii sunt sfătuiți să-și lase mașinile. Traficul parizian este renumit pentru încetineală și pentru pericolul pentru integritatea caroseriei. Primăria a luat măsuri pentru fluidizarea traficului în comun: autobuze, taxi-uri, creând culoare speciale pentru acestea.

Una din modalitatile de a vizita cat mai multe muzee si obiective turisitice din Paris, la un pret cat mai mic este Paris Museum Pass, un bilet pre-platit ce asigura acces la peste 70 de obiective turistice si muzee.

Franta-partea I

Franța (foto steag Franta stanga), oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest, ce cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei.

Reprezinta cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Din punct de vedere militar Franța este membră a NATO (foto dreapta), din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002. Este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice si considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Numele de „Franța” provine de la denumirea latină Francia care înseamnă „tărâmul Francilor„. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Dificultățile financiare, refuzul reformelor și condițiile de viață precare ale poporului au condus la Revoluția Franceză între 1789 și 1799. Acest episod naște în primul rând Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate.

Republica Franceză este un stat unita,r fiind Prima Republică ce a luat ființă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituției anului I avînd la conducere un guvern revoluționar. La 22 august 1795 Constituția celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituția celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat ființă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte (foto stanga). Acesta, în urma campaniilor sale militare a reușit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria și Rusia.

În urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franța cucerește un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală și ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeș, Madagascar) și în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franța iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice și economice imense. Criza economică și politică din anii 1930 facilitează capitularea tarii, la începutul celui de al doilea război mondial în 1940, ce duce la dizolvarea celei de a treia republici și la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franței libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle (foto dreapta), și rezistă până în 1944.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici.

Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influența lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituția este modificată și puterile președintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidențială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecințe asupra situației social-economice și culturale din Franța. Din anii 1950 reconcilierea și apoi cooperarea cu Germania i-au permis  să joace un rol important în cadrul construcției europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituțional European în mai 2005, fiind considerată o țară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Republica Franceză (foto stema Franta stanga) este o republică unitară semi-prezidențială cu puternice tradiții democratice guvernată conform constituției celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către președinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez, bicameral, compus din Adunarea Națională și Senat. Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul UMP. Partidul de extremă dreapta Frontul Național este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. El este este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Politica externă a Franței a fost puternic influențată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (foto dreapta). Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

Deasemenea este una dintre cele cinci țări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două țări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franța consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate țărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

  • Armata terestră (franceză Armée de terre);
  • Marina națională (franceză: Marine nationale);
  • Aviația (franceză: Armée de l’air);
  • Jandarmeria națională (franceză: Gendarmerie nationale).

Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei, Franța are o prezență importantă în Kosovo, Coasta de Fildeș precum și în Orientul Mijlociu și în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menținerea păcii și securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producție franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle (foto stanga), rachetele Exocet și tancul Leclerc.

Din totalul celor 145.000 de funcționari încadrați în Poliția Națională, 78.072 își desfășoară activitatea în domeniul securității publice.