Gradina cu trandafiri din Rosengarten

Gradina cu trandafiri din Rosengarten cuprinde o varietate impresionanta de trandafiri si nu numai, de toate tipurile si culorile. Aici puteti vedea 27 de soiuri de rododendroni, 200 de trandafiri si 200 de feluri de irisi. Pe langa toate aceste flori minunate, peisajul mai este completat de o superba panorama a podurilor, a acoperisurilor rosii si a ale principalelor cladiri ale orasului. Acest loc merita vizitat cu siguranta. Este „Raiul pe pamant”.

Spania de Est

Spania de Est ce cuprinde Depresiunea Aragonului prezinta o mare diversitate peisagistica si un potential antropic ridicat.

Zaragoza (foto stanga) reprezinta al cincilea oraș spaniol ca mărime si este capitala comunității autonome Aragon. Este amplasată între Barcelona, Țara Bascilor, Munții Pirinei și partea centrală a Spaniei.

Denumirea de Zaragoza vine de la asezarea romana Caesaraugusta, nume dat în onoarea împăratului Iulius Caesar Augustus, cu varianta Zaragoza, folosită și azi.

Specificul regiunii îl dă faptul că aici există mărturii a patru culturi diferite în această urbe a diversității: Zaragoza romană, Zaragoza creștină, Zaragoza maură (arabă) și Zaragoza evreiască.

Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea urbe romană putem admira, chiar și azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano și Termas de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie înconjurate de tot felul de blocuri și case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora.

Cele mai importante obiective turistice pe care le intalnim in acest oras sunt Palatul Maur si Catedrala in stil gotic.

În prezent, Zaragoza este împărțit în două de Ebru, cu multe poduri, precum Puente de piedra, Puente de hierro, Puente de la Almozara.

Catalonia este populata, ca si Tara Bascilor de cataloni. Acoperă o suprafață de 31.950 km² cu o populație de 7.5 milioane. De remarcat aici ar fi peisajul Muntilor Pirinei cu relief alpin si glaciar si cu varfuri de peste 300 metri.

Cel mai renumit oras, care este si capitala Cataloniei este Barcelona. Reprezinta, de asemenea al doilea cel mai mare oraș al Spaniei, după Madrid. Barcelona (foto dreapta) se află pe coasta Mediteranei, la 160 km sud de lanțul muntos Pirinei, care reprezintă granița cu Franța. Populația orașului este de aproximativ 1,6 milioane, iar a zonei metropolitane de aproximativ 3 milioane.

Aici s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară din 1992. În vara lui 2004 Forumul Internațional al Culturii s-a desfășurat în acest oraș.

Barcelona oferă o oportunitate unică pentru turiști, de a se plimba de la rămășițele romane spre cetatea medievală, și spre orașul modern cu bulevardele sale deschise și toate intersecțiile lăsate largi de colțurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al orașului este aproape plat, în timp ce orașul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San Francisco.

Les Rambles (foto harta stanga) sunt o serie de bulevarde ce pleacă din centrul orașului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artiști de stradă, cafenele și restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poți vedea prestigioasa operă El Liceu, piața alimentară La Boqueria și Piața Plaça Reial, cu ale sale arcuri și palmieri, printre alte clădiri interesante.

La Rambla se termină în portul vechi, unde o statuie a lui Cristofor Columb indică spre mare. În apropiere se află Museu Marítim „Muzeul Maritim”,  care prezintă istoria vieții din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul șantier naval, unde erau construite vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând și cel mai mare Acvariu din zona mediterană.

Remarcabilă este moștenirea orașului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit și a lucrat la Barcelona, și care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell „Parc Güell” și imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcție din 1882, fiind finanțată din bani publici ca și catedralele din Evul Mediu. Se așteaptă să fie terminată până în 2020.

Vizite de artă includ muzeul Fundației Joan Miró, unde se găsesc mai multe picturi și sculpturi ale artistului, împreună cu lucrari si opere împrumutate de la alte muzee din lume. Există de asemenea un muzeu ce conține lucrări mai puțin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinerețea sa. Pentru cei interesați de artă, Muzeul Național de Artă al Cataloniei merită vizitat. Conține picturi pe pereți din biserici și capele romanice din Catalonia, care au fost transferate muzeului. De asemenea un alt muzeu ce merită văzut este Muzeul de Artă Contemporană (foto dreapta), nu doar pentru picturile și sculpturile sale, ci și pentru arhitectura sa, clădirea fiind proiectată de arhitectul american Richard Meier.

În districtele moderne ale orașului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaționale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele și altele. Cel mai elegant bulevard este Passeig de Gràcia, unde se află două clădiri de ale lui Antoni Gaudím si anume Casa Milà (La Pedrera) și Casa Batlló.

Pentru vederi spectaculare ale orașului și liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreață care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic și Palatul Sportiv, realizate de arhitectul japonez Arata Isozaki, la fel ca și Grădinile Botanice. La marginea orașului se află dealul Tibidabo (foto stanga), cu mai mult de 500 metri înălțime, cu un parc de distracție în vârf.

În anul 2009, Barcelona a fost vizitată de 6,5 milioane de turiști.

 

Castelul Cheverny

Castelul Cheverny (foto stanga) se gaseste in localitatea cu acelasi nume din departamentul Loir-et-Cher de pe valea Loirei. Reprezinta unul dintre cele mai elegante fortificatii din Franta. Edificiul, realizat in linii drepte, este alcatuit din doua pavilioane patrate, cu acoperisul presarat de lucarne. Detine deasemenea, o minunata Sala de Trofee in care sunt expuse mai multe capete de cerb si imaginile unor caini de vanatoare.

Proprietarii din Cheverny organizau cu regularitate partide de vanatoare, foarte apreciate de amatori. Spre deosebire de Blois sau Chambord, ale caror interioare sunt acum mai mult goale, Cheverny prezinta mobilierul si toate celelalte accesorii intacte, oglindind astfel epoca lui Ludovic al XIII-lea. Aceasta se datoreaza in mare masura si faptului ca o lunga perioada de timp castelul a apartinut aceleiasi familii, pana in 1564, cand, a trecut o scurta perioada in proprietatea Dianei de Poitiers.

In interior (foto dreapta- salonul mare) nu trebuie sa ratati micul salon, in care pare ca in orice moment vor veni cateva domnite cu rochii empire sa-si bea ceaiul si sa citeasca poezii.

Sala armelor (foto stanga) e strajuita din armuri, sabii si arbalete. Nu uitati insa sa ridicati privirea, pentru a va delecta cu imaginile oferite de tavanul alcatuit din barne de lemn pictate. Semineul impunator domina incaperea.

In 1315 pe locul castelului era numai o moara, care apartinea familiei Hurault, deja celebra in epoca. Membrii acesteia ajunsesera secretari de stat, ministri, cancelari sub diferiti suverani, atingand apogeul in timpul lui Ludovic al XII-lea si Henri al IV-lea.

In sala de mese paharele de cristal si argintaria sunt asezate la locul lor printre servete albe apretate.

Pe toata lungimea fatadei, la nivelul etajului, sunt fixate in nise, busturi ale unor imparati romani. Interiorul cu lambriuri superbe, tapiserii flamande si plafoane in caseta, este de o exceptionala frumusete.

In 1490, Jacques Hurault, intendentul lui Ludovic al XII-lea, a hotarat sa transforme moara in castel si a ridicat un edificiu inconjurat de santuri, poduri mobile, barbacane si alte sisteme de aparare.

In anul 1914 castelul a fost deschis publicului si cu toate ca si astazi este un muzeu o parte a palatului este inca locuit de catre familia marchizului.

Valea Loarei

Valea Loarei (foto stanga), înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și culturală: parcuri, castele și orașe.

Această parte a fluviului traversează două regiuni și patru departamente, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire și Maine-et-Loire. Cunoscută și sub numele de „grădina Franței” sau „tărâm de basm al castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentrează cele mai multe castele, din cea mai vizitată țară din lume. Singulară ca ambianță, în Europa și chiar în lume, cu un peisaj mirific, străbătută de ape limpezi, tărâm al artei și al istoriei, presărat cu nenumărate castele și monumente, atrage ca un magnet turiștii din lumea întreagă.

Constructia castelelor a început în secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers (foto dreapta). Pentru construcția lor, de-a lungul timpului, au fost chemați cei mai mari arhitecți, între care și Leonardo da Vinci. Valea Loarei a inspirat mulți eroi medievali și a sedus inima celor mai frumoase prințese ale timpului. Aici și-au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și curajul, acoperindu-și numele de onoare și glorie cu sabia în mână. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai mârșave intrigi și trădări, care au răzbit acolo unde vitejia și-a pierdut din strălucire.

Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri, catedrale și citadele.

Aflându-se în calea a numeroase bătălii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate înca din secolul XII î.e.n. Secolul al XII-lea a văzut apărând aici primele fortificații din piatră. Odată cu trecerea anilor, castelelor construite în Evul Mediu timpuriu li s-au adăugat elemente suplimentare în funcție de evoluția tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau în caz de pericol, turnuri înalte, crenelate, pentru veghe și pentru a adăposti arcașii.

Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au început să fie înfrumusețate cu ferestre largi și încăperi spațioase. Sofisticarea construcțiilor a crescut apoi odată ce perfecționarea artileriei, făcând ca fortărețele de până atunci să fie ineficiente în fața turnurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat în „stațiuni” pentru elita vremii și pentru curtea regală. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, à la française. Castelele păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori sau chiar ferme.

Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara.

Primii ani ai secolului XVI sunt marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând însă cu 1515, sub influența de netăgăduit a lui François I, ia naștere un nou stil. Așadar, cu construcția castelelor de la Chenonceau (foto stanga) și Bury, se definesc caracteristicile pe care le vom regăsi ulterior la tot mai multe castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central. Toate castelele de pe Loara au o trăsătură comună: ele sunt construite de persoane foarte îndrăgostite de arta antică. Această admirație se traduce prin terasele cu balustradă de la Saint Germain, logiile și placările cu faianță de la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul de fortificație.

Venetia- cel mai romantic oras plutitor

Veneţia (foto stanga) reprezintă una dintre cele mai renumite oraşe din Italia. Celebritatea se datorează poeţilor, care au descris-o ca fiind un oraş romantic.Elvenetia se evidenţiază prin vestitele gondole, castele şi nu în ultimul rând, prin cel mai mare eveniment numit”Carnavalul de la Veneţia”. Este principalul oraş al regiunii Veneto precum şi capitala provinciei cu acelaşi nume. Deasemenea reprezintă un loc cu o istorie bogată, presărat din plin cu legende (cea mai importantă dintre ele fiind de departe legenda aventurierului Giacomo Casanova cel ale cărui îndrăzneli amoroase aveau să inspire nenumaraţi îndrăgostiţi, de-a lungul secolelor). Datorită poziţiei propice, a legăturilor cu Bizanţul, Veneţia a cunoscut numeroase perioade de expansiune economică şi teritorială. În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule, inclusiv Creta, era principala putere militară şi printre cele mai puternice forţe comerciale din orientul apropiat. Teritoriul republicii în Italia se întindea pînă la fluviul Adda şi Lacul Garda. Din bogăţia culturală a Europei, doar câteva oraşe se disting şi atrag imaginaţia călătorului cum o face acest oraş. Fabuloasa încrengătură de canale şi castelele poleite creează o atmosferă magică într-un loc de o frumuseţe deosebită. Veneţia a fost astfel de secole. În perioada sa imperială, oraşul a cheltuit vaste rezerve de bani pentru a-şi îmbunătăţi arhitectura.   Este o moştenire pe care turiştii o culeg neîngrădiţi. Peste tot vei găsi artă de mare valoare – opere arhitectonice (case somptuase, palate şi biserici) care sunt răspândite în mod egal în toate zonele oraşului. Oraşul s-a păstrat până în zilele noastre, ca o bijuterie enormă, multicoloră, din marmură şi aur, aşezată delicat pe mătasea de culoare schimbătoare a apei, tărâm de visare şi pace, simbol al frumuseţii şi loc de pelerinaj al îndrăgostiţilor şi al iubitorilor de artă.
Veneţia nu este numai oraşul unei iubiri ideale, este oraşul dragostei care a ajuns la o anumită maturitate a gândirii. Sunt sigură că cei care au ajuns acolo ne pot da mai multe impresii despre locurile peste care au trecut atâţia ani.
Amplasată în laguna sărată a Mării Adriatice, pe aproape 5 km de pământ, Veneţia se întinde pe mai mult de 100 de insuliţe. Principala cale pe apă este Canalul Grande, care şerpuieşte din Piaţa San Marco spre marginea oraşului. De-a lungul Marelui Canal pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase palate din Europa, ridicate de bogaţii negustori veneţieni.
Canalul Grande (foto dreapta) cuprinde trei mari poduri: Ponte degli Scalzi (Podul Carmeliţilor desculţi), costruit în anul 1934, a cărei denumire vine de la o biserică, din imediata apropiere, apoi Ponte Rialto, care este cel mai vechi, fiind construit de A. de Ponte între 1588 – 1592  şi Ponte dell` Academie (Podul Academiei), ce redă celebra zicală franceză “Il n` y a que le provizorat qui dure” numai ceea ce e provizoriu durează căci este o construcţie de lemn, menită să înlocuiască temporar un pod de fier mai vechi. Acest provizorat durează din 1932. Pe lângă Canal se mai remarcă aici şi alte atracţii ale oraşului, cum ar fi Piaţa Basilica San Marco, Podul Dogilor, Puntea Suspinelor, Ponte Rialto şi cartierele centrului istoric: Castello, Cannaregio, San Polo, Santa Cruce, Dorsoduro, cu multitudinea de comori arhitectonice, artistice şi culturale. Din succesiunea palatelor de pe Canalul Grande, ce încep de la gara Santa Lucia către San Marco, remarcăm o celebră construcţie în stil gotic veneţian şi anume: Ca’ d’Oro (Casa de Aur) (foto stanga). Ridicată în secolul XV de arhitectul Lombard Matteo, alături de arhitecţii veneţieni din familia Bon. Construcţia reprezintă una dintre cele mai celebre simboluri ale Veneţiei. Numele ei vine de la faţada altădată aurită. Cele mai multe monumente se găsesc în cartierul San Marco, centru istoric al oraşului, situat la capătul Canalului. Pe cealaltă parte a acestuia, se află cartierul San Polo, orientat în jurul bisericii cu acelaşi nume.
Cannaregio, aşezat în nord-estul oraşului, deţine pe lângă monumente, puncte comerciale, prăvălii, magazine de obiecte de lux şi altele.
Santa Croce este plasat pe partea cealaltă a canalului, cuprinzând palatele de pe mal şi, spre vest, o zonă industrială.
Dorsoduro reprezintă locul preferat de plimbare al veneţienilor şi principalul punct turistic. Acolo se găsesc Procuraturile şi sediile procuraturilor.
Alt punct de atracţie îl constituie Turnul Orologiului(foto dreapta), proiectat de arhitectul Coducei, în anul 1496 şi terminat de Massari în 1755. Aceasta arată ora, ziua, cursul planetelor şi al stelelor. Pe turn se găseşte un clopot ce bate la fiecare oră, de cinci secole. Îl bat două personaje de bronz, numite I Mori(maurii), datorită culorii închise pe care a căpătat-o bronzul dealungul veacurilor.
Între Palatul Dogilor şi Biblioteca Veche se întinde mica piaţă San Marino. Pe o coloană este reprezentat un leu chinezesc, iar pe cealaltă, Sfântul protector al oraşului.
Catedrala San Marco (foto stanga) este o clădire veche, construită în stil bizantin. Ea deţine piese mult mai vechi(colane, grupuri statuare), cu mozaicuri şi elemente decorative orientale, gotice, maure şi în stilul Renaşterii. Planul Catedralei este în formă de cruce greacă(cu braţele egale), fiind acoperită cu cinci cupole, iar faţada este o bijuterie de marmură, mozaicuri, sculpturi. Interiorul este îmbrăcat, de asemenea în mozaicuri cu fond de aur, datând din secolul XIII. Altarul Fecioarei Nicopeia, deţine icoana bizantină, făcătoare de minuni, a Fecioarei Maria, ce a fost adusă de la Constantinopol, tot în secolul al XIII – lea. Iconostasul este înconjurat de statui: fecioara, Sfântul Ioan şi cei 12 apostoli, opere în stil gotic veneţian ale lui Jacobello şi Pier Paolo Dalle Mesegne în secolul 1394. Cripta se întinde în subsolul corului şi al celor două capete laterale. Aici se găsesc osemintele Sfântului Marcu. Pe altar se situează o imensă capodoperă bizantică numită Pale d’Oro. Ea este împodobită cu peste 80 de emailuri, ilustrând scene biblice şi profane. În tezaurul catedralei sunt expuse piese de bijuterie bizantine şi veneţiene, datând din secolele XII-XIV. Baptisterul este împodobit cu mozaicuri din secolul XIII.
Construit în anul 1589, Podul Suspinelor (foto dreapta) este un alt punct turistic, ce dă cale liberă spre închisorile cartierului San Marco. El este împărţit în două culoare paralele, prin care erau duşi prizonierii.
San Polo biserică realizată în stil gotic, datând din secolul XV.
În Santa Croce, întâlnim Muzeul de arte Orientale, cu opere de artă, în stil japonez, apoi Galeria de Artă Modernă din Ca’pesaro, unde sunt expuse opere ale artiştilor secolului XX, trei biserici intitulate San Giacomo dell’Orio, San Nicolo’de Tolentino şi o mică piaţă Santa Maria mater Domini.
În cartierele Dorsoduro putem vizita Muzeul secolului XVIII veneţian, o clădire impunătoare situată pe Canalul Grande, înfiinţat de Baldassare Longheno în secolul XVII. Acolo sunt prezentate mobile, ceramică, sticlă de Murano şi tablouri.
Santa Maria della Misericordia este o biserică din cartierul Cannaregio, datând din secolul X şi reconstruită în secolul XIII.
În regiunea Castello, întâlnim cheiul Riva degli Schiavoni, lung de peste 500 m. El este mărginit de palate, în care găsim unul dintre marile hoteluri ale oraşului intitulat Hotelul Danieli, aflat în Palatul Dogilor.
Veneţia a fost o republică aristocratică, ce şi-a întins în evul mediu puterea peste o parte din Lombardia, Dalmaţia, Albania, o parte din Moreea, Macedonia şi a avut relaţii cu Bizanţul. Palatul Dogilor sau „Palazzo Ducale” (foto stanga), amplasat între lagună şi catedrala San Marco, a fost locul de unde se conducea Republica Veneţiană, aici erau sălile de consiliu, locul de judecată, sediul administraţiei supreme. Tot aici se afla locuinţa dogelui care conducea Republica Veneţiană sub supravegherea consiliului celor zece. Acest palat a fost rezultatul unor transformaări treptate, păstrând unitatea de stil gotic-veneţiană a vechilor faţade. Faţada care dă spre un canal mai mic include elemente arhitectonice renaşcentiste şi de această parte este şi renumită „Puntea suspinelor” care face legătura dintre Palatul Dogilor şi închisorile construite în secolul al XVII-lea.. Cea mai veche faţadă a palatului este construită în stil gotic cu porticul în arcade ogivale sau în arc frânt şi cu galeriile primului etaj, apoi o structură mai grea alcătuită din ziduri pline cu ferestre dispuse rărit. Rezultă un efect arhitectural aerian în spiritul arhitecturii bizantine, înnoind spiritul goticului. De asemenea, elementele sculpturale sunt deosebite, capitelurile dinspre chei înfăţişând lunile anului, zodiacul, virtuţile şi viciile. Curtea interioară este vastă şi prezintă o alternare impresionantă de scări, galerii şi bolţi. Una dintre scări, „Scara Gigantilor”, construită de Antonio Rizzo sub dogele Agostino Barbarigo, cu cele două statui ale balustradei, Marte şi Neptun, operele lui Sansovino, conducea la sălile destinate recepţiilor solemne. De asemenea, de mare efect decorativ este „Scara de aur”, al cărei nume provine de la stucaturile aurite proiectate pentru a asigura un caracter somptuos . În sălile palatului se află foarte multe tablouri, freşce sau picturi murale datorate unor nume celebre, precum Tizian, Tintoretto, Veronese, Tiepolo şi altor mari pictori veneţieni sau veniţi de pe alte meleaguri. Palatul Dogilor este considerat templul laic al Veneţiei, reprezentând o adevarată demonstraţie de putere, autoritate şi glorie.Mai putem remarca aici, existenţa unei biserici numită Santa Maria dei Miracoli, construită în 1481, pentru a păstra în ea o icoană făcătore de minuni, a Fecioarei. Faţada şi interiorul sunt ornamentate foarte frumos cu marmură colorată.

Dacă vizitaţi Veneţia, trebuie să ajungeţi pe insulele spectaculoase (foto dreapta) ale acesteia. Giudecca este o insulă aflată foarte aproape de oraş, numele ei, amintindu-ne, că în trecut, majoritatea locuitorilor erau evrei. Acolo întâlnim două biserici importante, datorită arhitecturilor lor şi a operelor de artă, pe care le deţin.
Pe Insula Murano se produce vestita sticlă de Murano, modelate după tehnici tradiţionale. Se pot cumpăra aici la preţuri convenabile: lămpi, vase, obiecte mărunte ornamentale. Un cadou frumos ce poate fi oferit până şi celor mai pretenţioase doamne, este şiragul de mărgele din sticlă multicoloră, bijuterie tradiţională de Murano.
În Museo dell Merleto, aflat pe Insuliţa Burano, întâlnim o colecţie impresionantă de dantele, specifică meşteşugarilor din acest loc.
Pe insula Torcello putem visita Catedrala Santa Maria Assunt, fondată în secolul XVII şi reconstruită în secolul XII şi biserica Santa Fosca aflată lângă catedrală.
Lido este o insulă de vacanţă, ce are o plajă de nisip, un casino, hoteluri şi numeroase amenajări turistice. Este celebră pentru că anual din 1932,la sfârşitul lunii august, are loc Festivalul Internaţional de Film. Timp de două săptămâni sunt proiectate pe ecranul Palatului Cinematografului şi la cinematograful Astra, cele mai noi creaţii ale cineaştilor din toată lumea. Una dintre cele mai mari distracţii ale turiştilor este aceea de a încerca să-şi vadă idolii lor, la intrarea sau la ieşirea din Palat. Biletele sunt inaccesibile, atât din cauza preţului, cât si din cauza faptului că se procură cu mult timp înaintea spectacolelor. Dintre vechile monumente ale insulei, cele mai interesante sunt biserica San Nicolo.
Mijlocul de transport, care circulă de la o insulă la alta este vaporetto (foto stanga).

Unul dintre cele mai mari hoteluri din Veneţia esteTorino, condus de cea mai veche familie veneţiană numită Moro. Ea s-a ocupat cu gestiunea hotelieră de generaţii întregi, iar astăzi vă invită să pătrundeţi în atmosfera shakesperiană. Edificiul principal este compus din 19 camere standard, din secolul XVI, prevăzut cu trei etaje.
Cel mai ridicat tip de cazare este Ca Minotto, ce se datorează celor mai exigenţi clienţi. Cele cinci camere superluxoase ocupă etajul 1(singurul de altfel) al unui Palat nobiliar, aflat imediat lângă hotel. Fastul şi rafinamentul care le caracterizează, în cele mai mici detalii, asigură persoanele iubitoare de confort maxim, o vacanţă de neuitat, în cel mai romantic oraş din lume.
Gondola (foto dreapta) este încă un simbol al Veneţiei. Cu forma sa asimetrică, cu cântecul gondolierului, cu pernele moi, gondola e visul şi reveria oricărui muritor. Alunecarea ei abia perceptibilă iţi induce sentimentul imponderabilităţii, al dematerializării, al ieşirii din timp şi spaţiu. Iniţial gondola era mijlocul de locomoţie al nobililor veneţieni. Datorită formei sale zvelte, ea se poate strecura pe cele mai înguste canale, poate ajunge la uşi pe care nici nu le vezi, dar poate ascunde şi trădări (inclusiv politice), declaraţii de dragoste şi tainice juraminte.
Cea mai renumită manifestaţie tradiţională, o reprezintă Carnavalul de la Veneţia (foto stanga), de pe 15 februarie, unde anual mii de turişti deghizaţi, vin să asiste la marea sărbătoare. Se spune că originea Carnavalului datează din 1094, caând dogele Veneţiei, Vitale Faliero, l-a menţionat pentru prima dată într-un document oficial. În realitate, carnavalul este prezent în mai multe tradiţii, ca de pildă în Saturnaliile latine, sau în miticele culturi dionisiace, prin care se sărbătorea trecerea de la iarnă la primăvară. Existau, aşadar, încă din timpuri străvechi, perioade ale anului în care se purtaumăşti şi prindeau viaţă reprezentări simbolice, când aparent totul era permis şi lumea trăia diferit, fiind cunoscută zicala „Semel in anno licet insanire” („o dată pe an este permis să înnebuneşti”). Veneţia, republică guvernată de o oligarhie închistată, a găsit de cuviinţă să dea straturilor sociale umile iluzia că, măcar pentru o scurtă perioadă a anului, sunt asemenea celor puternici şi le-a permis să-i ironizeze în public pe bogaţi, purtând pe chip o mască. Desigur, se poate intui că la mijloc era o excelenţă supapă de eliberare a tensiunilor sociale.
Oraş turistic prin excelenţă, Veneţia este un fel de pântece enorm în care intră anual 14 milioane de turişti plictisiţi şi ies 14 milioane de oameni fermecaţi şi total dependenţi de oraşul din lagună, care, ca o zeiţă capricioasă, cere ofrande: amintiri, nostalgii, poveşti spuse prietenilor la o halbă de bere, totul ca sa fie sigură că nu o uiţi. Aceasta se schimbă în continuu. Nici un alt loc nu are o geografie la fel de schimbătoare în cadrul căreia să descoperi piaţete liniştite şi canale părăsite şi chiar nemarcate pe hartă. Nici o plimbare pe aleile dosnice nu este la fel cu cea anterioară. Iubită sau detestată, oraşul veneţian  nu acceptă jumătăţi de măsură. In sunetul clopotelor ce ilustrează trecerea timpului, aceasta trăieşte, visează şi supravieţuieşte secolului, parcă tocmai pentru a ne arăta visătorilor, că ea nu se manifesta numai prin realitate, ci şi prin poezie şi visare.

Harta Venetiei

harta venetia