Germania- conditii climatice, apele, vegetatia, solurile si fauna.

Conditii climatice

In vestul si nordul Germaniei (foto dreapta-  Orasul Munich din Germania) exista o clima temperat-oceanica, cu temperaturi de +1 grad C, in ianuarie. In sezonul cald temperaturile sunt mai moderate, ploile ajungand la 750 mm/an. Influenta oceanica se remarca si in numarul zilelor cu zapada care creste de la 10 zile in vest, la peste 30-40 zile in est.

In partea centrala a tarii, iarna, patrund mase reci continentale de tranzitie, iar vara caldura specifica acestora.

Temperaturiile medii anuale ale lunii ianuarie scad sub -3 grade C, iar vara urca frecvent la peste 20 grade C. Muntii si podisurile de aici primesc pana la 1500 mm precipitatii in timpul unui an, anotimpul cel mai umed fiind toamna.

In Germania de Sud, in Podisul Bavariei temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsa intre 1-3 grade C., iar in iulie intre 15-18 grade C. Cantitatea de precipitatii este de 3000 mm, din care o buna parte sunt sub forma de zapada. Vara predomina ploile de conventie.

Apele

Cele mai importante ape din Nord sunt: Oderul, Elba, Saale si Rhin. Sursa principala de alimentare o reprezinta ploile oceanice. Nivelul apelor cresc substantial in luna mai si un maxim secundar in ianuarie, ca urmare a ploilor oceanice.

In regiunea Germaniei Centrale reteaua de ape este aceiasi ca in nord, de aici izvorand si cea mai mare artera hidrografica Dunarea.

Rhinul (foto stanga) izvoraste din Alpii Elvetieni, trece in cursul superior intre Alpii Lepontini si Glarici si se varsa in lacul Boden. De aici pe granita dintre Elvetia si Germania strabate orasul Basel, apoi se indreapta spre nord prin Campia Alsaciei. Traverseaza in continuare Regiunea Sistos Rhenana, unde se intersecteaza cu raurile Neckar, Main, Lahn, Sieg. Se varsa in Marea Nordului.

 

Elba (foto dreapta), al doilea ca importanta, isi are izvoarele in Muntii Sudeti si se varsa printr-un estuar in MareaNordului. Pe malurile acestui mare golf se afla orasul Hamburg, metropola Germaniei de Nord.

Vegetatia, solurile si fauna

Dispunerea zonala a vegetatiei se datoreaza conditiilor climatice.

In nord, ca si in partea centrala, predomina speciile central-europene, iar mai spre sud cele din estul Europei. Acolo unde padurile de conifere formeaza palcuri, ele sunt asociate cu pasuni si fanete.

Spre sud domina padurea de amestec sub care s-au dezvoltat podzolurile, solurile brune, iar in luncile raurilor, pe depozitele fluviatile solurile aluviale si de poldere. Animalele se gasesc mai ales in rezervatii, cum ar fi cerb, elan, mistret.

In Germania de Sud vegetatia, solurile si animalele cunosc o etajare, dezvoltat fiind etajul coniferelor care urca la peste 2000 m. Mai jos se intalnesc paduri de amestec si paduri de foioase. Din etajul subalpin si alpin nu lipsesc jneapanul, ienuparul, merisorul si solurile acid-montane, de pajisti alpine. In lumea vietuitoarelor un loc aparte il ocupa marmota alpina (foto stanga).

Germania – cadrul natural

Germania (foto dreapta- steag Germania) este pozitionata intre tarile europene, la aceeasi latitudine. Cuprinde unitati si subunitati foarte vechi din punct de vedere genetic, dar si foarte noi, apoi unitati joase de campie aflate sub nivelul marii si unitatile alpine, care depasesc 2900 m.

De la nord la sud, se deosebesc aici urmatoarele trei regiuni fizico-geografice:

  • regiunea campiilor si colinelor din nord;
  • regiunea podisurilor si culmilor hercinice in partea centrala;
  • regiunea piemontana, colinara si alpina a Bavariei in sud.

Regiunea nordica a Germaniei se desfasoara intre litoralul Marii Nordului si al Marii Baltice in nord, regiunea hercinica in sud, granitele cu Polonoa si Olanda in est si vest.

Tot aici pe directia est-vest zona este traversata de culoare glaciare largi, modelate apoi, de reteaua de ape, printre care: Warthe, Elba (foto dreapta), Oder, Peene, Spree. Intalnim morene si vai, lacuri, turbarii, toate acestea apartinand fazelor glaciare si interglaciare Elster, fiind cea mai extinsa, apoi Saale si Vistula.

Alaturi de tarmul watt, un relief jos cu insule si stramtori si cel cu cordoane care au barat golfuri transformandu-le partial in lagune, cu dune, cu mici faleze si cu insule ca in regiunea estica a peninsulei Jutlanta din Danemarca apare, de data aceasta legat in cea mai mare parte de maree, tarmul cu estuare: Ems, Elba, Wesser.

Pe campii sunt situate coline si anume: Colinele Baltice, Colinele Flaming, Colinele Lausitz, aflate in sudul regiunii Berlin, Colinele Borde la vest de Magdeburg, Colinele Elm de 322 m, din sudul orasului Helmstedt.

Regiunea podisurilor si culmilor muntoase hercinice din partea centrala reprezinta un mozaic morfologic si petrografic, avand inaltimi ce trec de 1000 m in Muntii Padurea Neagra (foto stanga) cu 1495 m. Podisurile cu inaltimi intre 500-600 m sunt separate prin largi culoare de vale.

Masivul Sistos Rhenan se gaseste de o parte si de alta a Rhinului avand pe dreapta podisurile Taunus de 880 m, Westerwald de 657 m, Sauerland de 841 m, iar pe partea stanga Hunsruck de 816 m si Eifel de 746 m. Aceste podisuri si culmi joase sunt separate de catre culoare de vale numite grabene si depresiuni, prin care trec afluenti ai Rhinului, cum ar fi: Meuse, Mosselle, Sieg, Lahn.

In cadrul Podisului Franconiei intra: Colinele Neckar cu 300 m, Podisul Odenwald cu 626 m,

Masivul vulcanic Rhon cu 950 m, Jura Suaba cu 1015 m, Jura Franconiana.

Horstul Harz, avand varful Brocken de 1142 m este situat intre vaile Leine si Saale. In sudul sau intalnim Horstul Dun. Tot aici mai gasim : Padurea Teutoburgica de 336 m si Padurea Turingiei de 795 m, care sunt alcatuite din sisturi cristaline.

Zona piemontana si alpina a Bavariei cuprinde Podisul Bavariei, cu altitudini cuprinse intre 400-1000 m  si Alpii Bavariei (foto dreapta), a caror inaltimi trec de 2900 m, in varful Zugspitze.

Dunarea colecteaza aici un numar sporit de ape care traverseaza podisul de la sud catre nord.

 

Harta Germaniei

Franta-conditii fizico-geografice

Relieful Frantei (foto stanga) este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere astfel: o regiune centrală înaltă Masivul Central Francez şi Alpii înconjuraţi spre Vest şi Sud de podişuri şi apoi, la periferie câmpii formând în acest fel un larg amfiteatru.
În ansamblu câmpiile, podişurile şi colinele ocupă peste 60% din suprafaţa ţării în timp ce munţii doar ceva mai mult de 30%. Regiunile joase ocupă nordul şi vestul ţări iar cele înalte sudul şi estul. Fiecare din acestea au caractere proprii strâns legat de roca pe care s-au format, de văile care le străbat mai largi, sau mai înguste, mai adâncite dacă este vorba de Alpi, de altitudinile proprii, de desfăşurarea culmilor.

Masivul Armorican (foto harta dreapta) se află situat în nord-vestul Frranţei în regiunile Normandiei, Bretagne, Vendée, Maine şi Anjou. Are altitudini ce nu depăşesc 450 m în  M-ts d’Aree şi  Noire înălţimi situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne dar  trec uşor peste 400 m în Colinele Normandiei (Foret d’Ecouves, 417 m şi M-ts des Avaloirs 417 m). În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud).

Cele mai joase regiuni în jur de 100-200 m sunt câmpiile (bazinele interioare):Chateaulin, Rennes, Laval.

Litoralul este domiant de podişuri (Leon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais) blocuri uşor ridicate deasupra nivelului mării, înclinate sau nu către aceasta, decupate de văi uşor adâncite doar unele cu un profil longitudinal în trepte.

Din punct de vedere climatic regiunea se află în domeniul oceanic, climat breton, caracterizat prin timp instabil cu succesiuni între vremea cu soare şi cea înnorată, cu temperaturi fără excese, precipitaţii abundente 3 zile din 5 (Brest) dar mai ales toamna şi iarna când cad sub formă de averse fine (Brest peste 800 mm). Iernile sunt moderate. Vegetaţia este alcătuită din pâlcuri de pădure de stejar rămase în urma defrişărilor, vegetaţie de lande şi importante culturi cerealiere, vitipomicole.

Masivul Central Francez (foto stanga) este situat în mijlocul ţării şi prezintă o mare varietate de forme de relief şi peisaje. Constituie un bastion hercinic intens şlefuit, compact, cu o altitudine medie de aproximativ 700 m. Este încadrat de regiuni coborâte, câmpii şi depresiuni (culoare).

Complexitatea peisajului regiunii este impusă în special de condiţiile climatice marcate de influenţe diferite. Astfel unităţile din vest, care primesc între 700 mm şi 1.000 mm precipitaţii favorizează prezenţa pădurilor de stejar deşi o parte din acestea au fost defrişate, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe, iar spre sud terenuri cultivabile (reg. Segala). Şi mai către sud, în podişurilor Causse  predomină o stepă pietroasă.

Masivul Central Francez constituie un castel de ape, un important centru de dispersie, ape care se îndreaptă fie spre Oceanul Atlantic fie spre Marea Mediterană.
Cel mai lung fluviu este Loire (foto dreapta) peste 1.000 km şi cu o suprafaţă bazinală de circa 120.000 kmp. Apoi mai sunt Dordogne, Garrone, Vienne, Creuse care îşi culeg afluenţii din vestul Masivului Central, Herault care se varsă în Marea Mediterană deci, spre sud şi o serie de afluenţi al Rhon-ului şi Saone cu obârşiile în culmile estice ale regiunii. Având apă tot timpul anului pe ele pot fi amenajate instalaţii hidroelectrice, pot fi navigabile sau pot fi legate prin canale cu alte râuri mărind potenţialul de valorificare al reţelei de ape. Majoritatea râurilor au un regim de alimentare pluvio-nival şi pluvial, cu ploi de primăvară şi iarnă.

În partea central-nordică la graniţa cu Belgia se află Masivul Ardeni. Are un aspect asimetric înclinând uşor spre Bazinul Parisului şi Câmpiile de Vest ale Belgiei. Este alcătuit din şisturi cristaline cenuşii şi violacee. Nu depăşeşte 600 m în altitudine (Vf Croix-Scaille, 504 m). Este traversat de la sud către nord, de râul Meuse şi principalul său afluent Sambre. Valea Meuse destul de adâncită, cu sectoare de defilee dau un farmec deosebit peisajului. La poalele sudice, în lungul văii Meuse s-a format un culoar depresionar între Sedan şi Charleville.

Podişul Ardeni are o climă continentală cu ierni reci, multă zăpadă şi veri călduroase. Încă se menţin suprafeţe împădurite, deşi pe alocuri pădurea se află într-un stadiu de degradare fiind înlocuită cu tufărişuri. Pe terenurile supraumectate se găsesc mlaştini (fagnes) şi turbării.

Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic scufundat, prins în cutările alpine. Sunt situate la marginea sudică a Alpilor vecine cu Marea Mediterană şi separaate de Alpi de către depresiuni alungite pe direcţia sud-vest nord-est începând de la Toulon şi continuate pe valea Ardenes până la Mediterană.

Un peisaj aparte îl introduc formaţiunile calcaroase, care, în general, capătă caracter de capuri, peninsule, creând un relief de mare atracţie mai ales în perimetrul Coastei de Azur (foto stanga). Nu lipsesc nici plajele dar acestea sunt înguste şi în general restrânse ca dimensiuni.

Regiunea este acoperită cu păduri de amestec, conifere, foioase, pin şi stejeret dar şi asociaţii de maquis pe terasele silicioase şi garriga desigur asociaţii adaptate la uscăciunea terenurilor calcaroase. Zona mediteraneeană este la domeniul măslinului sălbatic şi domesctic, a pomilor fructiferi, a viţei de vie, a culturilor irigate din care nu lipseşte orezul.

Regiunea etse caracterizată de un climat uscat, cu veri foarte călduroase şi secetoase (4 sau 5 lui însorite) şi ierni blânde (Nice 9ºC), cu influenţa apelor calde ale Mediteranei, cu rare geruri, vânturi violente şi ploi în averse

Munţii Alpi (foto dreapta) se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc, circa 350 km cu convexitate spre vest.

Alpii francezi, ca de altfel întregul sistem alpin, au apărut, pe seama mişcărilor alpine, care au dat naştere unui amplu edificiu.

Altitudinea maximă în Alpii Franţei depăşeşte 4.000 m (4.807 m Mont Blanc). Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite cum sunt Durance, Drộme, Isere, Rhộne. Eroziunea legată de îngheţ-dezgheţ ca şi cea torenţială şi glaciară au un rol important în fasonarea reliefului. Ea a generat şi continuă să genereze creste, abrupturi, mari conuri de dejecţie, chei adânci, văi şi circuri glaciare.

În masivele cristaline, în principal Mont-Blanc (foto stanga) se întâlnesc creste, vârfuri circuri piramidale, abrupturi marcând prezenţa uui amplu peisaj glaciar cu un periglaciar impunător, conuri de pietre, culoare de grohotiş etc.

Precipitaţiile anuale sunt cuprinse între 700 mm şi 2.000 mm chiar şi peste această valoare. Cele mai mari cantităţi sunt cunoscute în Alpii Savoiei şi Dauphine. Cu cât ne apropiem de regiunea Mediteraneană ploile capătă caracter torenţial producându-se între începutul şi sfârşitul iernii. De altfel în Alpii nordici se înregistrează mai mult de 150 de zile cu ploaie iar în sud sub 50 zile.

Alpii francezi primesc influenţe climatice diferite dinspre Atlantic, dinspre continent şi dinspre Mediterană.

Temperaturile în ianuarie coboară destul de mult sub –1ºC mai puţin în regiunea de lângă Marea Mediterană. Către nord se înregistrează cu mult peste 100 zile cu ger chiar şi în unele nopţi de vară şi sub 40 zile cu ger la Nice. În luna iulie temperaturile sunt cuprinse între 14-16ºC în Alpii Savoie şi peste 20ºC în sudul regiuni Provence.

 Rhônul (foto dreapta) are o lungime de peste 812 km din care circa 550 km pe teritoriul Franţei. În fiecare an transportă în mare aproape 22 milioane m3 de aluviuni. Izvorăşte din Alpii Elveţiei, traversează apoi lacul Leman, pentru ca la Lyon să primească râul Saône principalul său afluent. La sud de Lyon străbate defileul de la Viene şi apoi cel de la Tournon. După ce primeşte Isere, străpunge şi defileele de la Cruas şi Donzere. De aici către sud se deschide o întinsă câmpie aluvială terminată cu o deltă.