Castel Saumur

Castelul Saumur (foto dreapta) situat pe Valea Loarei, în departamentul Maine-et-Loire, orașul cu același nume Saumur, se găsește la confluența Loarei cu afluentul său Thouet, la granițele estice ale regiunii Anjou și în apropierea graniței vestice cu Touraine. De asemenea este situat și pe niște rute istorice foarte cunoscute: Ruta Istorică din Valea Regilor, a Federației Naționale de Rute Istorice, pe Ruta Regelui René, pe Ruta Plantageneților și în Parcul Natural Regional Loire-Anjou-Touraine.

Astăzi castelul aparține statului francez, fiind înscris pe lista Monumentelor Istorice din anul 1964.

În 1227 Ludovic al IX-lea, va mări fortul devenit între timp francez, apoi începând cu 1367, Ludovic I, duce de Anjou, fiul cel mic al lui Filip al VI-lea de Valois, va înlocui vechile turnuri rotunde cu cele octogonale (aceste două etape sunt vizibile și astăzi, baza turnurile octogonale fiind rotunde). Regele Rene I de Anjou, scriitor, om cultivat și constructor de de fortărețe (Tarascon) va îmbunătăți confortul ansamblului și va construi: turela pătrată de pe turnul nord-estic, va remodela capela, va redistribui apartamentele regale, va decora marea sală de către elevii lui Jan Van Eyck.

În secolul al XVI-lea, inginerul militar de origine italiană, Bartolomeo va consolida apărarea castelului, la ordinul guvernatorului orașului Saumur, Philippe Duplessis-Mornay. Va construi în jurul castelului medieval defensive joase, bastioane și curtine, urmând un plan în forma de stea. Mareșalul, Urbain de Maillé-Brézé, guvernator al orașului Saumur din 1626 până în 1650, va restabili capela și va realiza bastioanele din unghiurile nord-estic și sud-estic.

Mai puțin glorios, castelul a devenit închisoare în timpul regelui Ludovic al XIV-lea și Napoleon I al Franței, iar apoi cazemată.

Aspectul exterior sobru și impunător, zidurile crenelate, turnurile poligonale, contraforturile masive și, nu în ultimul rând, poziția sa dominatoare ne spun multe despre menirea mai puțin reconfortantă a castelului. Impresiile lăsate de aspectul extern, sunt răsturnate odată cu accesul în spațiile interioare. O scară monumentală ne conduce spre încăperile regale, acum transformate în Muzeul Artelor Decorative. Muzeul cuprinde Dormitoarele Regelui și ale Reginei, Capela, Coridorul Regelei Rene I, Camera Podoabelor și Camera de zi a Reginei.

Comorile din colecția Muzeului de Arte au o imensa valoare culturală și istorică, sunt uimitor de variate și nemaipomenit de frumoase. Mari tapițerii de Arras și Tournai, de Gobelins, Aubusson și Bruxellesilustrează scene romantice sau cavalerești, imagini de vânătoare și de evenimente istorice, momente biblice și peisaje idilice. Pânze rare din secolul al XVII-lea, aparținând școlii lui Rubens, lui Clouet sau picturi pe lemn din școala olandeză sunt remarcabil completate de magnifice obiecte din ceramica de Nevers și Rouen. Delicate piese de porțelan francez (Limoges, Sèvres, Orléans, Paris,Chantilly,Vincennes, Saint-Cloud), cu puternice influențe orientale, stau alături de bijuterii din aur măiestrit confecționate la Paris și Saumur.

Basoreliefuri, statuete din lemn, piatră sau alabastru, furnituri Ludovic al XV-lea cu desene rococo și Ludovic al XVI-lea se constituie într-o amețitoare sarabandă de minuni artistice.

Două aripi ale castelului din Saumur sunt destinate Muzeului Calului. Aici, ofițerii ducilor de Anjou și-au amenajat un adevărat cartier general, transformat în zilele noastre într-un interesant muzeu de arme de cavalerie, harnașamente, obiecte destinate îngrijirii și apărării cailor.

Castelul a fost imortalizat în manuscrisul Très Riches Heures du duc de Berry (foto stanga), corespunzând lunii septembrie, când se culeg strugurii, la poalele castelului. Pictura apartine fraților Limbourg: Paul, Hermann și Jean.

Au folosit o varietate de culori minerale sau culori care proveneau din plante sau elemente chimice. De aceea, lucrarea este renumită și astăzi pentru culorile unice pe care le oferă, cum sunt vert de flambe (verdele obținut din amestecarea de flori pisate amestecate cu o serie de elemente chimice) sau azur d’outreme. Se presupune că au folosit pensule foarte fine și lentile. Detaliile fine pe care desenele le oferă este caracteristica generală a operei fraților Limbourg. Există evident și intervenții ulterioare asupra lucrării, realizate de către Jean Colombe, artist francez din secolul al XVI-lea. Cea mai importantă este cea surprinsă asupra lunii Noiembrie.

Palatul Versailles

Palatul Versailles (foto stanga) este un castel regal construit la Versailles, în Franța. A fost reședința regilor Franței Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea. Acesta se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franța, nu numai prin frumusețe, ci și prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reședință regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forțată să se întoarcă în capitală, cu excepția câtorva ani din timpul Regenței. Castelul Versailles reprezintă un simbol al monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Galeria Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franței.

Sala oglinzilor (foto dreapta) are 73 m lungime, 10,5 latime, 13 înaltime si este acoperita cu o bolta bogat decorata cu picturi. Ferestrelor de pe o latura le corespund oglinzi pe peretele opus. Din aceasta sala ce va deveni celebra prin semnarea unor acte oficiale de mare importanta pentru Franta si restul lumii (28 iunie 1919, Tratatul de la Versailles care a consfiintit sfârsitul Primului Razboi Mondial) se ajungea la cabinetul si dormitorul regelui.

Cei care asteptau sa fie primiti de suveran faceau anticamera în sala denumita „ochiul de bou”, nume provenit de la fereastra încaperii, de forma ovala, ce dadea spre o mica curte. Pe caminul din aceasta camera se afla – se mai afla si astazi – bustul regelui, opera a sculptorului Coysevox.

In vremea lui Ludovic al XIV-lea, Palatul Versailles (Gradinile palatului-foto stanga) era cel mai mare si impunator palat regal din Europa. In aceasta epoca Palatul era deservit de 35.000 slujitori. Localitatea Versailles a fost sistematizata, odata cu ridicarea palatului, prin taierea de noi strazi, largi si simetrice, centrul fiind traversat de un larg bulevard (Avenue de Paris). Regele Soare atragea pe noii veniti care primeau terenuri foarte ieftin, daca respectau doua reguli: o taxa anuala (echivalent astazi cu circa 1 Euro/hectar) si construirea unei case in conformitate cu planul de sistematizare dar care sa nu depaseasca cota de nivel de la inaltimea Curtii de Marmura din fata palatului, pentru a nu stanjeni „perspectiva regala”. In jurul Curtii de Marmura se aflau apartamentele regale. Latura nordica gazduia apartamentele private ale regelui, care au suferit mai multe remodelari, sub supravegherea lui Charles Le Brun. Camerele din componenta apartamentelor au primit nume ale zeitatilor din mitologia greaca si romana. Iar pe latura sudica, apartamentele reginei. Fiecare incapere a fost bogat decorata de catre Charles Le Brun cu reliefuri de marmura colorata, piatra si lemn, picturi murale si mobiler cu intarsii din aur si argint. Spre exterior, pe latura nordica, erau situate saloanele oficiale, in care se desfasura viata de la Curtea regala. Fiecare salon purta numele unei zeitati din Olimp. In Salonul lui Apollo se afla sala tronului lui Ludovic al XIV-lea.

Fatada dinspre curte a fost modificata de Hardouin – Mansart, dar poarta înca amprentele arhitecturii de la începutul secolului al XVII-lea: combinatia de caramida cu piatra cioplita si acoperisurile ascutite.

Curtea (foto dreapta), în care se organizau reprezentatii teatrale face impresia unui interior datorita statuilor asezate în ea. Cu totul diferita este impresia produsa de fatada dinspre parc, careia Hardouin – Mansart i-a dat o forma noua, extinzând-o mult pe orizontala. Doar partea centrala, decrosata , întrerupe putin linia dreapta a fatadei. Nivelul ei inferior era executat din piatra, în bosaj , etajul întâi era divizat prin pilastri si porticuri scoase ritmic în relief, iar ultimul etaj, cu ferestrele lui mici, forma un atic , care era însa mai usor decât acela al cladirilor în stil baroc. Acoperisul foarte plat (în terase pe alocuri) îi mira pe privitori, care erau obisnuiti cu acoperisurile înclinate franceze.

Ce mai putem vizita in Paris-partea a IV-a

Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou (foto dreapta), cunoscut mai ales sub denumirea de Centrul Cultural „Georges-Pompidou”, Centrul Pompidou sau Centrul Beaubourg, este o instituție policulturală situată în cartierul Beaubourg, în al 4-lea arondisment din Paris, pe malul drept al Senei, între cartierele Halelor și Marais.

Centrul deschis publicului din 1977, a apărut la cererea lui Georges Pompidou, președinte al Franței, de a se crea, în inima Parisului, o instituție culturală originală, în întregime dedicată creației moderne și contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărțile, designul, muzica, cinematograful.

În 2006, Centrul Pompidou primea 6,6 milioane de vizitatori pe an, ceea ce îl situa pe locul al treilea între cele mai vizitate instituții din Franța, după Luvru și Turnul Eiffel. Centrul Georges-Pompidou păstrează una dintre cele două mai mari colecții de artă modernă și contemporană din lume, alături de cea a Museum of Modern Art din New York. Adăpostește importante galerii de expoziții temporare, săli de spectacole și de cinema și prima bibliotecă de lectură publică din Europa.

Auguste Rodin (foto stanga) sau mai exact François-Auguste-René Rodin ce a trait intre 12 noiembrie 1840, Paris – 17 noiembrie 1917, Meudon-la-Forêt, a fost un sculptor, grafician și pictor francez în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Rodin a revoluționat limbajul sculpturii (foto dreapta), făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența directă. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori, printre care Antoine Bourdelle, Charles Despiau, Aristide Maillol. În 1907, aici a lucrat și Constantin Brâncuși, care, părăsind atelierul după numai câteva luni, și-a justificat plecarea spunând: „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori!”.

Astazi atelierul marelui artist a deveni un muzeu importan, numit Muzeu Rodin.

Muzeul Picasso (foto stanga) este localizat în Hotelul Salé de pe strada Thorigny, în cadrul districtului Marais din Paris. Casa care găzduiește impresionanta colecție a fost construită între anii 1656 – 1659 de către Pierre Aubert, care s-a îmbogǎțit colectând Taxa pe Sare (numele clǎdirii înseamnǎ „Hotelul Sǎrat”). Arhitectul este Jean Boullier, cunoscut mai ales sub numele de Jean de Bourges, a cărui operă este considerată una dintre cele mai frumoase case istorice ale districtului. Printre cei care au trăit în această casă se numără: Ambasadorul Veneției (1671), Mareșalul de Villeroi.

Clǎdirea a fost proprietatea statului pe timp de război. In 1815 a devenit școala în care a studiat Balzac. A fost apoi preluată de către stat în 1964 și transformată în monument istoric în 1968, fiind restaurată de cǎtre Bernard Vitry și Bernard Fonquernie, între anii 1974-1980. Picasso a spus odată: „Eu sunt cel mai mare colecționar Picasso din lume.” Până la moartea lui, survenită în 1973, reușise să strângă o impresionantă colecție a muncii sale de-a lungul întregii sale vieți. Muzeul Picasso include mai mult de 3000 de lucrări semnate Pablo Picasso (foto dreapta), incluzând schițe, ceramică și pictură. Această expoziție este completată de colecția lui Picasso însuși, ce include și unele lucrări ale lui Cézanne, Degas, Rousseau, Seurat, de Chirico și Matisse. Mai sunt incluse și niște statuete iberice executate în bronz și câteva exponate de artă primitivă. Unul dintre cele mai impresionante aspecte este faptul că muzeul prezintă un număr mare de picturi pe care Picasso le-a pictat după aniversarea a 70 ani. Sunt ṣi câteva încăperi cu prezentări tematice, dar în general, muzeul urmeazǎ axa cronologicǎ a întâmplărilor, expunând lucrările începând cu tinerețea lui și terminând cu bǎtrânețea sa. Alte exponate includ fotografii, manuscrise și bucăți din ziarele vremii.

 Montmartre (foto stanga) este o veche comună franceză, inițial aparținând de departamentul Seine. A fost anexată Parisului în 1860.

Colina pe care este situat Montmartre reprezintă cel mai înalt punct al Parisului avand 130 de metri. Accesul la varful său se face fie cu furnicularul, fie pe o scară de 222 de trepte. Totuși, cea mai înaltă stradă din Paris este la Rue du Télégraphe, situată în arondismentul 20. Colina Montmartre se află în nordul capitalei. Reprezintă unu din locurile cele mai frecventate de turiști.

Pentru a ajunge în acest loc cu metroul, se poate utiliza linia 2 – stațiile Anvers, Pigalle sau Blanche – sau linia 12 – stațiile Pigalle, Abbesses, Lamarck — Caulaincourt sau Jules Joffrin.

Place de la Concorde (foto dreapta) este una din cele mai mari piețe ale Parisului. Se gaseste în arondismentul 8, la capătul de est al bulevardului Champs-Élysées.

Piața a fost construită după planurile arhitectului Ange-Jacques Gabriel și a fost inaugurată la 20 iulie 1763.

Ce mai putem vizita in Paris-partea a II-a

Cabaretul Moulin Rouge 9foto dreapta) a fost construit in anul 1889 de catre Josep Oller, care la acea vreme detinea si Olympia, un alt local celebru din Paris. Localul  se afla in apropiere de Montmartre in cartierul rosu al Parisului numit Pigalle si este usor de localizat datorita celebrei mori de vant de culoare rosie pe care o are pe acoperis. Cabaretul este celebru datorita faptului ca este considerat locul in care a luat nastere forma moderna a dansului can-can. Astazi Moulin Rouge este un obiectiv turistic de seama si ofera dans si divertisment clientilor sai din intreaga lume. Decorul din interiorul cabaretului inca pastreaza mult din romantismul Frantei de la inceputul secolului XX.

Printre artistii celebri care au tinut reprezentatii in faimosul cabaret din Paris se numara: Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf. Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care si cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care la fel ca adaptarea din 1952 a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Principala atractie este french can-can-ul. Acest dans a existat cu mult inaintea cabaretului Moulin Rouge si era un dans al clasei muncitoare dar acesta a fost adaptat de catre curtezanele de la Moulin Rouge astfel incat sa incante clientela masculina a localului.

Muzeul Luvru (foto stanga) este cel mai vizitat muzeu de arta din lume, un monument plin de incarcatura istorica si un muzeu national al Frantei. Este un obiectiv turistic central din Paris fiind situat in arondismentul 1 al orasului. In cadrul Muzeului sunt expuse in jur de 35000 de obiecte de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea e.n.

Muzeul Louvre este gazduit de palatul Louvre care initial a fost conceput ca o fortareata in secolul al XII-lea sub domnia lui Filip al II-lea. Ruinele acestei fortarete inca mai pot fi vazute si in zilele noastre. Cladirea a continuat sa fie extinsa de multe ori de-a lungul secolelor pana a ajuns la forma actuala a Palatului Louvre. In anul 1674 resedinta regilor Frantei a fost mutata la Palatul Versailles si astfel Palatul Louvre a ramas principalul loc in care colectiile regale de arta au fost expuse. In timpul Revolutiei Franceze s-a decis ca Louvre-ul sa devina muzeu si sa gazduiasca cele mai pretioase capodopere ale poporului francez.

Cand s-a deschis, in data de 10 August 1793, Muzeul Louvre a prezentat o colectie de 537 de picturi, marea majoritate fiind opere confiscate de la biserica si de la monarhia franceza. In timpul lui Napoleon, Muzeul Louvre si-a marit foarte mult colectia si si-a schimbat si numele in Muzeul Napoleon. Dupa infrangerea lui Napoleon multe dintre operele confiscate de acesta au fost returnate proprietarilor lor de drept. Colectia muzeului a continuat insa sa se mareasca; in timpul celui de-al doilea Imperiu a castigat peste 20000 de piese. Numarul operelor de arta detinute de Muzeul Louvre a continuat sa creasca constant din daruri si donatii cu exceptia celor doua razboaie mondiale.

Din anul 2008 colectia Muzeului Louvre este impartita in opt categorii distincte: Egiptul Antic; Antichitati din Orientul Apropiat; Grecia, Etruscii si Imperiul Roman; Arta Islamica; Sculptura; Arta decorativa; Pictura; Printuri si Desene.

In prezent acesta gazduieste peste 380.000 obiecte si 35000 de opere de arta. Peste 60000 de metri patrati sunt dedicati exponatelor permanente. Dintre cei 15000 de vizitatori zilnici peste 65% sunt straini.

Colectia de tablouri numara peste 6000 de piese datand din secolul al XIII-lea si pana in 1848. La Muzeul Louvre poate fi gasita si capodopera lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa printre multe alte opere de arta de o valoare inestimabila

Gradinile Tuileries se gasesc in apropierea Palatului Louvre. Palatul Tuileries a fost ars si nu a mai fost reconstruit dar gradinile sale au fost reamenajate. Cand vremea este frumoasa sunt cu adevarat spectaculoase si merita vizitate.

In 1670, Ludovic al 14-lea, a dat ordin sa se construiasca Domul Invalizilor (foto dreapta), un spital militar capabil sa trateze soldatii francezi raniti in razboaiele din Europa. Numele domului este o prescurtare de la “Hôpital des invalides”. In anul 1676 cand a fost finalizata constructia Domului Invalizilor, in jurul domului erau 15 curti cea mai faimoasa fiind “Curtea de onoare”, unde erau tinute si paradele militare.
Ulterior, veteranii de razboi au cerut o capela, aceasta fiind construita in 1679 (Eglise Saint-Louis des Invalides)

Cenusa celui mai mare geniu militar francez Napoleon (1769-1821) se afla sub Domul Invalizilor ceea ce atrage multi turisti ai Parisului. Napoleon s-a nascut in Corsica pe 15 august 1769 intr-o familie modesta si a devenit imparatul Frantei pe 2 decembrie 1804 cucerind aproape toata Europa. El a fost infrant in 1815 de generalul englez Wellington la Waterloo in Belgia. Napoleon a murit pe 5 mai 1821 pe insula Sfanta Elena din Oceanul Atlantic, acolo unde a fost trimis in exil de englezi. Napoleon a ramas un personaj foarte popular iar regele Ludovic Filip a readus cenusa lui in 1840 in Franta.

Pe langa mormantul lui Napoleon (realizat din porfir finlandez rosu avand o baza din granit verde) in Domul Invalizilor se afla si mormintele membrilor familiei lui Napoleon (frati, copil), a catorva ofiteri care l-au servit precum si a multor eroi militari francezi.

Domul Invalizilor mai adaposteste si Muzeul Armelor (cel mai mare muzeu militar din lume), Biserica Domului (proiectata de Hardouin Mansart pentru Ludovic al XIV-lea) si Muzeul planoreliefurilor.

Constructia Podului Alexandru al III-lea (foto stanga) a avut loc la sfarsitul secolului al XIX-lea si a durat aproape 3 ani. Structura a fost facuta intr-o fabrica, iar apoi transportata si asamblata cu ajutorul unei macarale imense. Este construit din otel si piatra in stilul Art Nouveau.

S-a dorit ca podul sa nu impiedice vederea spre bulevardul Champs Elysees si spre Domul Invalizilor. Rezultatul a fost acest pod lung de 107.5 de metri, lat de 40 de metri si inalt de 6 metri.

Podul este decorat cu felinare, ingeri si nimfe. La capetele podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri inaltime. Fiecare ornament al podului a fost creat de artisti diferiti. Desi constructia podului a inceput in mai 1897, prima piatra fiind asezata de Tarul Nicolae al II-lea in octombrie 1896, acesta a fost inaugurat abia in anul 1900 la “Expozitia Universala”. Podul, care reprezinta simbolul prieteniei ruso-franceze, a fost numit dupa tatal Tarului Nicolae al II-lea, Tarul Alexandru al III-lea.