Statiuni cu Partii de Sky in Elvetia partea a II-a

6.-Crans-MontanaCrans Montana (foto stanga) este o alta zona de schi cautata mai ales de persoanele cu o situatie financiara peste medie. Este situata la 180 de kilometri de Geneva, pe un platou muntos de pe care se poate admira peisajul superb al vaii Rhonului. Pe langa schi, si in aceasta zona se pot practica drumetiile, mountain bike-ul sau catararile. Statiunea are in jur de 160 de kilometri de partie si aproximativ 30 de instalatii de transport pe cablu.

Statiunea Saas-Fee are numeroase oportunitati pentru practicarea sporturilor de iarna, iar varfurile invecinate Weissmies, Nadelhorn si Lenzspitze sunt o destinatie populara pentru alpinisti in timpul verii. Saas Fee este dotata cu 25 de lifturi, 4 tramvaie, 3 gondole, 2 telescaune si 17 lifturi de suprafata. Partiile sunt potrivite pentru sportivii cu orice nivel de pregatire, existand portiuni speciale pentru incepatori, intermediari si avansati. Se poate practica schiatul, snowboard-ul si saniusul, populare fiind si excusiile in imprejurimi. Statiunea ofera turistilor in afara sporturilor de pe partie, activitati culturale, un complex sportiv si de recreere, restaurante si cluburi de noapte. Saas Fee detine o linie de funicular subteran si un restaurant turnant aflate la cea mai mare inaltime din lume.

Grindelwald este o statiune montana in zona Eiger. La o altitudine de peste 1000 m, Grindelwald este imprejurat de peisaje alpine care l-au facut sa fie una din cele mai indragite destinatii pentru ski. Varfurile Wetterhorn, Eiger, si Jungfrau creeaza fundalul perfect pentru o vacanta in care sa practicati sporturile de iarna favorite.

Films Laax Falera este zona perfecta pentru snowboarderi, o mini pista speciala pentru acrobatii, halfpipe si o zona foarte lunga de halfpipe la Crap Song Gion ( 6 metri inaltime si 140m lunginme) toate acestea reprezinta zona ideala pentru snowboarderi.st moritz

St. Moritz (foto dreapta) este cea mai veche si una dintre cele mai faimoase statiuni de schi din lume. Eleganta, chic si exclusivista, statiunea este situata la altitudinea de 1856 m si se bucura de 322 zile insorite pe an, acesta fiind un record in Elvetia. Este impartita in 5 mari zone unde se practica schiul, la care se ajunge cu ski pass-ul. Altitudinea variaza intre 1800 m si 3300 m, statiunea fiind ideala pentru schiorii de nivel mediu si pentru cei care practica snowboarding-ul. Fiecare dintre cele 4 masive muntoase are o portiune generoasa pentru schiorii profesionisti, cum ar fi Diavolezza-Morteratsch). Zona de schi Corviglia-Piz Nair este cea mai convenabila si se poate ajunge la ea pe jos de la majoritatea hotelurilor din St. Moritz. Piz Nair este cel mai inalt pisc schiabil din zona avand 3,057 m si este preferatul schiorilor profesionisti snowboarder-ilor, in timp ce Corviglia are numeroase piste pentru cei de nivel mediu si incepatori. Scoala de schi de la St. Moritz este una dintre cele mai bune din lume.

St. Moritz a fost aleasa de ADAC Ski Guide ca una din cele mai bune statiuni de schi din lume la cinci categorii: schi alpin, snowboard, schi fond, ture pe schiuri si apres ski.

davosDavos (foto stanga) este o alta statiune faimoasa din Alpii Elvetieni, situata la doar 150 de kilometri de Zürich. Are peste 300 de kilometri de partie pentru toate gradele de dificultate. Sezonul de schi tine din decembrie pana in aprilie. Este o statiune de lux, iar schiorii au mai multe variante de petrecere a timpului, pe linga schi: discoteci, cluburi, sali de sport. In timpul verii se poate merge pe traseele pentru drumetii alpine sau mountain bike, dar se pot practica si sporturi precum golf si squash.Statiunea Wengen este situata la baza varfurilor Eiger, Monch si Jungfrau. Aceasta este renumita si pentru partia Lauberhorn, locul de desfasurare al Cupei mondiale de ski alpin (World Cup for Alpine Skiing). Desi este o asezare micuta veti putea beneficia aici de zone foarte bune de ski si de facilitati caracteristice oricarei statiuni mari. Este locul ideal pentru relaxare, plimbari si alpinism.

Este ideal situat in centrul de ski Kleine Scheidegg – Mannlichen cu pistele sale faimoase Lauberhorn si Eigergletscher. Este una dintre cele mai populare si atractive statiuni sportive de iarna din Elvetia.

Statiunea este 100% inchisa pentru masini. Din parcarea principala din vale, se poate urca cu un tren montan, pana la altitudinea de 1274 m, unde se afla si centrul statiunii propriu zisa, cu hoteluri elegante.
Acces distanta de la principalele orase: Berna 70 km ; Geneva 231 km ; Zurich 132 km.

Turistii pot sa aleaga din 28 de hoteluri si mai multe apartamente.

Zapada nu poate fi intotdeauna garantata in zona de la baza partiei.

 

Insulele Canare

Insulele Canare (foto stanga) se prezinta ca un arhipelag atlantic, format din sapte insule mari si altele mai mici de origine vulcanica, cu munti de peste 3700 metri. Aceste insule cuprind doua provincii: Santa Cruz de Tenerife, de care apartin Tenerife, La Gomera, El Hierro si La Palma, si Las Palmas de Grand Canaria Provincia de care apartin Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria. Ele se caracterizeaza prin peisaje fermecatoare si fenomene carstice precum pesteri si mari subterane.

Cea mai mare si mai inalta insula din Arhipelag este Tenerife (foto dreapta), cunoscuta ca insula Eternei Primaveri. Are 2034 km si 3718 m, cu o populatie de 655,656.

Produsul predominant în Tenerife e peştele proaspăt. Preferaţi sunt vieja (peştele-papagal), merluza (merlucius), abade, mero, cabrilla şi cherne (toate specii de biban de mare). Peştele e preparat într-un mod simplu, de exemplu la grătar sau prăjit, şi servit cu un sos de ulei, oţet şi ardei, nu foarte iute, sau cu mojo, alături de legume. Peştele sărat este de asemenea apreciat. Dintre legume, cele mai tipice, tradiţionale, sunt papas arrugadas; aceşti savuroşi cartofi fierţi în coajă, cu multă sare, până când apa s-a evaporat complet, trebuie serviţi cu mojo.

Mojo (foto stanga) reprezinta un sos picant ce se gaseste in diferite variante, mai mult sau mai puţin iuti, în funcţie de mâncarea pe care o însoţeşte. Cele două tipuri principale sunt mojo verde, în reţeta căruia intră pătrunjel şi coriandru, care îi dau o aromă răcoroasă, pătrunzătoare, şi mojo rojo, sosul roşu, mai iute, făcut din ardei iuţi. Brânza de capră la grătar este şi ea servită con mojo.

Localnicilor le plac tocăniţele săţioase, preparate din mai multe tipuri de carne (inclusiv de porc şi iepure), năut şi legume, iar adesea îngroşate cu gofio.

Gofio (foto stanga) este ingredientul nelipsit din preparatele bucătăriei populaţiei guanche, ce se foloseşte în continuare foarte mult. Este o făină integrală prăjită, de obicei din mazăre, dar poate şi din orz, grâu sau chiar năut. Este preparată ca un fel de mămăligă, ca o pastă amestecată cu legume, sub formă de pâine, prăjituri şi budinci.

Bananele famblate sunt ceva foarte obişnuit în staţiuni si sunt preparate in mai multe moduri.

Cea mai mică insulă este Roque del Oeste, care de fapt este numai o stâncă lingă insula Graciosa. Cea mai mică insulă locuită este Isla de los Lobos pe care trăieşte numai o singură familie.

Din punct de vedere administrativ, Insulele Canare apartin Spaniei, iar geografic Africii. Insula Fuerteventura este cea care se află cel mai aproape de Africa, la circa 100 km, in timp ce Tenerife se gaseste la aprox. 300 km.

Desi toate sunt de origine vulcanica sunt foarte diferite una fata de cealalta, de exemplu pe insula Tenerife domină munţii înalţi, iar pe insula Lanzarote domină munţii mai puţin stâncoşi şi mai puţin înalţi.

Pico del Teide cu 3718 m reprezinta cel mai inalt punct din Arhipelag si din Spania.Vârful muntelui este acoperit de zăpadă timp de mai multe săptămâni în timpul „iernii” în timp ce pe plajele de pe partea sudică turiştii se bucură de temperaturi de 25 – 28 grade C .

Insula Lanzarote (foto stanga) este cea mai secetoasa, Gran Canaria cea mai urbanizata, La Palma cea mai verde, El Hiero cea mai izolata, iar cea mai bogata în frumuseţi naturale este La Gomera.

Temperatura apei Oceanului Atlantic, nu este chiar caldă, dar intotdeauna este intre 20-23 grade C.

Populaţia totală a insulelor este în jur de 1.5 milioane, din care o treime trăieşte pe insula Gran Canaria. Băştinaşii de pe insule sunt prietenoşi în general, dar în locurile unde s-a dezvoltat turismul ei au devenit mai atenti si mai suspiciosi cu strainii.

Veniturile principale provin din turism, agricultură şi comerţ. Se cultivă in cantităţi însemnate: banane, roşii, tutun. Este foarte cunoscuta şi cultura de vinuri din Tenerife . Vinurile sunt băute în Europa de secole, mai ales acel vin dulce, bogat, îmbătător, făcut din struguri malvasia, folosiţi altădată la străvechiul vin tămâios de Madeira. În zilele noastre, în Tenerife se produc vinuri de toate felurile: seci sau dulci, roşii sau albe. Principala zonă de cultivare a viţei de vie se găseşte în jurul El Sauzal, la nord de Puerto de la Cruz. De asemenea, La Gomera produce vin de masă. Gustaţi neapărat vinul dulce, de desert, din Vallehermoso.

Locuitorii insulelor adoră sărbătorile locale care ţin de obicei minimum trei zile. Majoritatea festivităţilor sunt legate de religie şi in acest timp de la mic la mare se îmbracă in costumele locale tradiţionale şi se servesc mâncăruri tradiţionale.

Cea mai vestită sărbătoare este Carnavalul (foto dreapta), la care participa atat localnici cat şi turişti veniţi special pentru această ocazie, care ţine din februarie până în martie chiar o lună de zile, cu fel de fel de programe artistice, iar noaptea sunt organizate petreceri pe strada in costume de carnaval. Petrecerile de noapte încep oricum după ora 00.00 şi sunt mai aglomerate la sfârşituri de săptămână.

Harta Insulelor Canare

Franta-conditii fizico-geografice

Relieful Frantei (foto stanga) este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere astfel: o regiune centrală înaltă Masivul Central Francez şi Alpii înconjuraţi spre Vest şi Sud de podişuri şi apoi, la periferie câmpii formând în acest fel un larg amfiteatru.
În ansamblu câmpiile, podişurile şi colinele ocupă peste 60% din suprafaţa ţării în timp ce munţii doar ceva mai mult de 30%. Regiunile joase ocupă nordul şi vestul ţări iar cele înalte sudul şi estul. Fiecare din acestea au caractere proprii strâns legat de roca pe care s-au format, de văile care le străbat mai largi, sau mai înguste, mai adâncite dacă este vorba de Alpi, de altitudinile proprii, de desfăşurarea culmilor.

Masivul Armorican (foto harta dreapta) se află situat în nord-vestul Frranţei în regiunile Normandiei, Bretagne, Vendée, Maine şi Anjou. Are altitudini ce nu depăşesc 450 m în  M-ts d’Aree şi  Noire înălţimi situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne dar  trec uşor peste 400 m în Colinele Normandiei (Foret d’Ecouves, 417 m şi M-ts des Avaloirs 417 m). În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud).

Cele mai joase regiuni în jur de 100-200 m sunt câmpiile (bazinele interioare):Chateaulin, Rennes, Laval.

Litoralul este domiant de podişuri (Leon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais) blocuri uşor ridicate deasupra nivelului mării, înclinate sau nu către aceasta, decupate de văi uşor adâncite doar unele cu un profil longitudinal în trepte.

Din punct de vedere climatic regiunea se află în domeniul oceanic, climat breton, caracterizat prin timp instabil cu succesiuni între vremea cu soare şi cea înnorată, cu temperaturi fără excese, precipitaţii abundente 3 zile din 5 (Brest) dar mai ales toamna şi iarna când cad sub formă de averse fine (Brest peste 800 mm). Iernile sunt moderate. Vegetaţia este alcătuită din pâlcuri de pădure de stejar rămase în urma defrişărilor, vegetaţie de lande şi importante culturi cerealiere, vitipomicole.

Masivul Central Francez (foto stanga) este situat în mijlocul ţării şi prezintă o mare varietate de forme de relief şi peisaje. Constituie un bastion hercinic intens şlefuit, compact, cu o altitudine medie de aproximativ 700 m. Este încadrat de regiuni coborâte, câmpii şi depresiuni (culoare).

Complexitatea peisajului regiunii este impusă în special de condiţiile climatice marcate de influenţe diferite. Astfel unităţile din vest, care primesc între 700 mm şi 1.000 mm precipitaţii favorizează prezenţa pădurilor de stejar deşi o parte din acestea au fost defrişate, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe, iar spre sud terenuri cultivabile (reg. Segala). Şi mai către sud, în podişurilor Causse  predomină o stepă pietroasă.

Masivul Central Francez constituie un castel de ape, un important centru de dispersie, ape care se îndreaptă fie spre Oceanul Atlantic fie spre Marea Mediterană.
Cel mai lung fluviu este Loire (foto dreapta) peste 1.000 km şi cu o suprafaţă bazinală de circa 120.000 kmp. Apoi mai sunt Dordogne, Garrone, Vienne, Creuse care îşi culeg afluenţii din vestul Masivului Central, Herault care se varsă în Marea Mediterană deci, spre sud şi o serie de afluenţi al Rhon-ului şi Saone cu obârşiile în culmile estice ale regiunii. Având apă tot timpul anului pe ele pot fi amenajate instalaţii hidroelectrice, pot fi navigabile sau pot fi legate prin canale cu alte râuri mărind potenţialul de valorificare al reţelei de ape. Majoritatea râurilor au un regim de alimentare pluvio-nival şi pluvial, cu ploi de primăvară şi iarnă.

În partea central-nordică la graniţa cu Belgia se află Masivul Ardeni. Are un aspect asimetric înclinând uşor spre Bazinul Parisului şi Câmpiile de Vest ale Belgiei. Este alcătuit din şisturi cristaline cenuşii şi violacee. Nu depăşeşte 600 m în altitudine (Vf Croix-Scaille, 504 m). Este traversat de la sud către nord, de râul Meuse şi principalul său afluent Sambre. Valea Meuse destul de adâncită, cu sectoare de defilee dau un farmec deosebit peisajului. La poalele sudice, în lungul văii Meuse s-a format un culoar depresionar între Sedan şi Charleville.

Podişul Ardeni are o climă continentală cu ierni reci, multă zăpadă şi veri călduroase. Încă se menţin suprafeţe împădurite, deşi pe alocuri pădurea se află într-un stadiu de degradare fiind înlocuită cu tufărişuri. Pe terenurile supraumectate se găsesc mlaştini (fagnes) şi turbării.

Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic scufundat, prins în cutările alpine. Sunt situate la marginea sudică a Alpilor vecine cu Marea Mediterană şi separaate de Alpi de către depresiuni alungite pe direcţia sud-vest nord-est începând de la Toulon şi continuate pe valea Ardenes până la Mediterană.

Un peisaj aparte îl introduc formaţiunile calcaroase, care, în general, capătă caracter de capuri, peninsule, creând un relief de mare atracţie mai ales în perimetrul Coastei de Azur (foto stanga). Nu lipsesc nici plajele dar acestea sunt înguste şi în general restrânse ca dimensiuni.

Regiunea este acoperită cu păduri de amestec, conifere, foioase, pin şi stejeret dar şi asociaţii de maquis pe terasele silicioase şi garriga desigur asociaţii adaptate la uscăciunea terenurilor calcaroase. Zona mediteraneeană este la domeniul măslinului sălbatic şi domesctic, a pomilor fructiferi, a viţei de vie, a culturilor irigate din care nu lipseşte orezul.

Regiunea etse caracterizată de un climat uscat, cu veri foarte călduroase şi secetoase (4 sau 5 lui însorite) şi ierni blânde (Nice 9ºC), cu influenţa apelor calde ale Mediteranei, cu rare geruri, vânturi violente şi ploi în averse

Munţii Alpi (foto dreapta) se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc, circa 350 km cu convexitate spre vest.

Alpii francezi, ca de altfel întregul sistem alpin, au apărut, pe seama mişcărilor alpine, care au dat naştere unui amplu edificiu.

Altitudinea maximă în Alpii Franţei depăşeşte 4.000 m (4.807 m Mont Blanc). Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite cum sunt Durance, Drộme, Isere, Rhộne. Eroziunea legată de îngheţ-dezgheţ ca şi cea torenţială şi glaciară au un rol important în fasonarea reliefului. Ea a generat şi continuă să genereze creste, abrupturi, mari conuri de dejecţie, chei adânci, văi şi circuri glaciare.

În masivele cristaline, în principal Mont-Blanc (foto stanga) se întâlnesc creste, vârfuri circuri piramidale, abrupturi marcând prezenţa uui amplu peisaj glaciar cu un periglaciar impunător, conuri de pietre, culoare de grohotiş etc.

Precipitaţiile anuale sunt cuprinse între 700 mm şi 2.000 mm chiar şi peste această valoare. Cele mai mari cantităţi sunt cunoscute în Alpii Savoiei şi Dauphine. Cu cât ne apropiem de regiunea Mediteraneană ploile capătă caracter torenţial producându-se între începutul şi sfârşitul iernii. De altfel în Alpii nordici se înregistrează mai mult de 150 de zile cu ploaie iar în sud sub 50 zile.

Alpii francezi primesc influenţe climatice diferite dinspre Atlantic, dinspre continent şi dinspre Mediterană.

Temperaturile în ianuarie coboară destul de mult sub –1ºC mai puţin în regiunea de lângă Marea Mediterană. Către nord se înregistrează cu mult peste 100 zile cu ger chiar şi în unele nopţi de vară şi sub 40 zile cu ger la Nice. În luna iulie temperaturile sunt cuprinse între 14-16ºC în Alpii Savoie şi peste 20ºC în sudul regiuni Provence.

 Rhônul (foto dreapta) are o lungime de peste 812 km din care circa 550 km pe teritoriul Franţei. În fiecare an transportă în mare aproape 22 milioane m3 de aluviuni. Izvorăşte din Alpii Elveţiei, traversează apoi lacul Leman, pentru ca la Lyon să primească râul Saône principalul său afluent. La sud de Lyon străbate defileul de la Viene şi apoi cel de la Tournon. După ce primeşte Isere, străpunge şi defileele de la Cruas şi Donzere. De aici către sud se deschide o întinsă câmpie aluvială terminată cu o deltă.