Insulele Canare

Insulele Canare (foto stanga) se prezinta ca un arhipelag atlantic, format din sapte insule mari si altele mai mici de origine vulcanica, cu munti de peste 3700 metri. Aceste insule cuprind doua provincii: Santa Cruz de Tenerife, de care apartin Tenerife, La Gomera, El Hierro si La Palma, si Las Palmas de Grand Canaria Provincia de care apartin Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria. Ele se caracterizeaza prin peisaje fermecatoare si fenomene carstice precum pesteri si mari subterane.

Cea mai mare si mai inalta insula din Arhipelag este Tenerife (foto dreapta), cunoscuta ca insula Eternei Primaveri. Are 2034 km si 3718 m, cu o populatie de 655,656.

Produsul predominant în Tenerife e peştele proaspăt. Preferaţi sunt vieja (peştele-papagal), merluza (merlucius), abade, mero, cabrilla şi cherne (toate specii de biban de mare). Peştele e preparat într-un mod simplu, de exemplu la grătar sau prăjit, şi servit cu un sos de ulei, oţet şi ardei, nu foarte iute, sau cu mojo, alături de legume. Peştele sărat este de asemenea apreciat. Dintre legume, cele mai tipice, tradiţionale, sunt papas arrugadas; aceşti savuroşi cartofi fierţi în coajă, cu multă sare, până când apa s-a evaporat complet, trebuie serviţi cu mojo.

Mojo (foto stanga) reprezinta un sos picant ce se gaseste in diferite variante, mai mult sau mai puţin iuti, în funcţie de mâncarea pe care o însoţeşte. Cele două tipuri principale sunt mojo verde, în reţeta căruia intră pătrunjel şi coriandru, care îi dau o aromă răcoroasă, pătrunzătoare, şi mojo rojo, sosul roşu, mai iute, făcut din ardei iuţi. Brânza de capră la grătar este şi ea servită con mojo.

Localnicilor le plac tocăniţele săţioase, preparate din mai multe tipuri de carne (inclusiv de porc şi iepure), năut şi legume, iar adesea îngroşate cu gofio.

Gofio (foto stanga) este ingredientul nelipsit din preparatele bucătăriei populaţiei guanche, ce se foloseşte în continuare foarte mult. Este o făină integrală prăjită, de obicei din mazăre, dar poate şi din orz, grâu sau chiar năut. Este preparată ca un fel de mămăligă, ca o pastă amestecată cu legume, sub formă de pâine, prăjituri şi budinci.

Bananele famblate sunt ceva foarte obişnuit în staţiuni si sunt preparate in mai multe moduri.

Cea mai mică insulă este Roque del Oeste, care de fapt este numai o stâncă lingă insula Graciosa. Cea mai mică insulă locuită este Isla de los Lobos pe care trăieşte numai o singură familie.

Din punct de vedere administrativ, Insulele Canare apartin Spaniei, iar geografic Africii. Insula Fuerteventura este cea care se află cel mai aproape de Africa, la circa 100 km, in timp ce Tenerife se gaseste la aprox. 300 km.

Desi toate sunt de origine vulcanica sunt foarte diferite una fata de cealalta, de exemplu pe insula Tenerife domină munţii înalţi, iar pe insula Lanzarote domină munţii mai puţin stâncoşi şi mai puţin înalţi.

Pico del Teide cu 3718 m reprezinta cel mai inalt punct din Arhipelag si din Spania.Vârful muntelui este acoperit de zăpadă timp de mai multe săptămâni în timpul „iernii” în timp ce pe plajele de pe partea sudică turiştii se bucură de temperaturi de 25 – 28 grade C .

Insula Lanzarote (foto stanga) este cea mai secetoasa, Gran Canaria cea mai urbanizata, La Palma cea mai verde, El Hiero cea mai izolata, iar cea mai bogata în frumuseţi naturale este La Gomera.

Temperatura apei Oceanului Atlantic, nu este chiar caldă, dar intotdeauna este intre 20-23 grade C.

Populaţia totală a insulelor este în jur de 1.5 milioane, din care o treime trăieşte pe insula Gran Canaria. Băştinaşii de pe insule sunt prietenoşi în general, dar în locurile unde s-a dezvoltat turismul ei au devenit mai atenti si mai suspiciosi cu strainii.

Veniturile principale provin din turism, agricultură şi comerţ. Se cultivă in cantităţi însemnate: banane, roşii, tutun. Este foarte cunoscuta şi cultura de vinuri din Tenerife . Vinurile sunt băute în Europa de secole, mai ales acel vin dulce, bogat, îmbătător, făcut din struguri malvasia, folosiţi altădată la străvechiul vin tămâios de Madeira. În zilele noastre, în Tenerife se produc vinuri de toate felurile: seci sau dulci, roşii sau albe. Principala zonă de cultivare a viţei de vie se găseşte în jurul El Sauzal, la nord de Puerto de la Cruz. De asemenea, La Gomera produce vin de masă. Gustaţi neapărat vinul dulce, de desert, din Vallehermoso.

Locuitorii insulelor adoră sărbătorile locale care ţin de obicei minimum trei zile. Majoritatea festivităţilor sunt legate de religie şi in acest timp de la mic la mare se îmbracă in costumele locale tradiţionale şi se servesc mâncăruri tradiţionale.

Cea mai vestită sărbătoare este Carnavalul (foto dreapta), la care participa atat localnici cat şi turişti veniţi special pentru această ocazie, care ţine din februarie până în martie chiar o lună de zile, cu fel de fel de programe artistice, iar noaptea sunt organizate petreceri pe strada in costume de carnaval. Petrecerile de noapte încep oricum după ora 00.00 şi sunt mai aglomerate la sfârşituri de săptămână.

Harta Insulelor Canare