Slovenia – asezare, istorie, politica, climat

Din punct lg_flag_SIde vedere al asezarii, Slovenia se gaseste in Europa Centrala. Ea se invecineaza cu Croația, Ungaria, Austria și Italia si are iesire la Marea Adriatica. Capitala se afla la Ljubljana.

Din punct de vedere istoric, intalnim un teritoriu locuit încă din Antichitate de triburi ilire și celtice, apoi cucerit, în secolul II-I îH,de romani. Apoi devine parte a provinciei Illyricum din Imperiului Roman, rămânând după 395 d.Hr între Hotarele Imperiului Roman de Apus. Între secolele V-VII se stabilesc aici triburi ale slavilor, ce se vor amesteca cu populația autohtonă(romani, iliri, celți). În secolul VII se constituie Marele Ducat al Karantaniei (Karinthiei), dependent de Bavaria (circa 750), apoi de Regatul Francilor (circa 788), temporar supus de unguri (907-955).

Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven și primul stat slav stabil, s-a format în secolul al 7-lea. În 745, Carantania și-a pierdut independența în fața Imperiului franc. Numeroși slavi s-au convertit la creștinism.

Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven și primele documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar.

În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mișcarea „Primăvara popoarelor” în Austria.

După prăbușirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, denumit ulterior, in anul 1929 Regatul Iugoslaviei. După refacerea Iugoslaviei la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a format la 25 iunie 1991 după obținerea independenței față de Iugoslavia. Aceasta s-a alăturat NATO pe 29 martie 2004 și Uniunii europene pe 1 mai 2004.

Harta Politica Slovenia

harta_politica_Slovenia.gif

Din punct de vedere politic, Slovenia este republică parlamentară, cu o democrație multiipartită.

Președintele sloven este ales prin vot universal pentru un mandat de 5 ani. Conform constituției, el poate avea două mandate, după care nu mai are voie să candideze.

Parlamentul Sloven este bicameral. Adunarea Națională, (Državni zbor), este alcătuită din 90 de scaune dintre care două sunt rezervate reprezentanților minorității maghiare și a celei italiene. Consiliul Național, Državni svet, este alcătuit din 40 de scaune și reprezintă interesele economice, sociale și profesionale de la nivel local. Alegerile parlamentare se țin la fiecare patru ani.

Regiunile geografice pe care le intalnim aici sunt Alpii Dinarici (foto dreapta) , Campiabled3 Panoniei si Marea Adriatica.

Cel mai inalt punct, il reprezinta Triglav, avand o altitudine medie de 557 de metri. Cea mai mare parte a tarii este impadurita, mai exact 10.124 de km patrati, fiind a treia clasata din Europa, dupa Finlanda si Suedia.

Climatul este submediteranean pe coastă, alpin în munți și continental cu veri calde și ierni reci pe platouri și în văile estice. Temperatura medie este de -2 °C în ianuarie și de 21 °C în luna iulie. Nivelul mediu de precipitații este de 1.000 milimetri la țărm, până la 3.500 milimetri în Alpi, 800 milimetri în sud-est și 1.400 milimetri în zona centrală. La 1 iulie 2014 în Slovenia erau 6035 de localități.

Va urma…

 

Anunțuri

Franta-partea I

Franța (foto steag Franta stanga), oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest, ce cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei.

Reprezinta cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Din punct de vedere militar Franța este membră a NATO (foto dreapta), din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002. Este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice si considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Numele de „Franța” provine de la denumirea latină Francia care înseamnă „tărâmul Francilor„. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Dificultățile financiare, refuzul reformelor și condițiile de viață precare ale poporului au condus la Revoluția Franceză între 1789 și 1799. Acest episod naște în primul rând Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate.

Republica Franceză este un stat unita,r fiind Prima Republică ce a luat ființă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituției anului I avînd la conducere un guvern revoluționar. La 22 august 1795 Constituția celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituția celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat ființă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte (foto stanga). Acesta, în urma campaniilor sale militare a reușit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria și Rusia.

În urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franța cucerește un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală și ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeș, Madagascar) și în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franța iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice și economice imense. Criza economică și politică din anii 1930 facilitează capitularea tarii, la începutul celui de al doilea război mondial în 1940, ce duce la dizolvarea celei de a treia republici și la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franței libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle (foto dreapta), și rezistă până în 1944.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici.

Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influența lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituția este modificată și puterile președintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidențială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecințe asupra situației social-economice și culturale din Franța. Din anii 1950 reconcilierea și apoi cooperarea cu Germania i-au permis  să joace un rol important în cadrul construcției europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituțional European în mai 2005, fiind considerată o țară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Republica Franceză (foto stema Franta stanga) este o republică unitară semi-prezidențială cu puternice tradiții democratice guvernată conform constituției celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către președinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez, bicameral, compus din Adunarea Națională și Senat. Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul UMP. Partidul de extremă dreapta Frontul Național este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. El este este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Politica externă a Franței a fost puternic influențată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (foto dreapta). Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

Deasemenea este una dintre cele cinci țări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două țări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franța consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate țărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

  • Armata terestră (franceză Armée de terre);
  • Marina națională (franceză: Marine nationale);
  • Aviația (franceză: Armée de l’air);
  • Jandarmeria națională (franceză: Gendarmerie nationale).

Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei, Franța are o prezență importantă în Kosovo, Coasta de Fildeș precum și în Orientul Mijlociu și în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menținerea păcii și securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producție franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle (foto stanga), rachetele Exocet și tancul Leclerc.

Din totalul celor 145.000 de funcționari încadrați în Poliția Națională, 78.072 își desfășoară activitatea în domeniul securității publice.

 

Suedia

Suedia (foto steag stanga) sau Regatul Suediei este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic). Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Öland). Are frontiera comună cu Norvegia la nord-vest (1619 km de lungime), Finlanda (586 km) la nord-est, Marea Nordului împreună cu strâmtorile daneze la sud-vest şi Marea Baltică la est. Are o suprafaţă de 449.964 km². Capitala tarii este Stockholm.

Suedia (foto harta dreapta) a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO). Aderarea la Uniunea Europeană a fost susţinută de partidele politice, şi referendumul privind aderarea a avut succes, trecând cu o majoritate de 52%, pe 13 noiembrie 1994. Suedia a aderat la 1 ianuarie 1995.

Pe durata Războiului Rece, ţările nealiniate, cu excepţia Irlandei, au considerat că nu e înţelept să adere la Uniunea Europeană, deoarece predecesorul Uniunii, Comunitatea Europeană, fusese asociată cu ţările membre NATO. După sfârşitul Războiului Rece, Suedia, Austria şi Finlanda au intrat în UE, dar Suedia fără să adopte şi moneda unică europeană. Aceasta în continuare a rămas nealiniată militar, cu toate că a participat la unele exerciţii NATO, pe lângă colaborarea ei cu alte ţări europene în domenii precum tehnologii militare şi industria de apărare. Printre altele, companiile suedeze exportă armament, care este folosit de armata americană în Irak. Suedia are de asemenea o lungă tradiţie de participare la operaţiuni militare internaţionale, cea mai recentă fiind în Afganistan, unde trupele suedeze se află sub comanda NATO, dar şi operaţiuni de menţinere a păcii sub protectorat ONU, cum ar fi în Kosovo, Bosnia şi Herţegovina, sau Cipru.

Relief predominant de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi:

  • În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinavi (foto stanga) care ating altitudinea maxima prin Vf. Kebnekajse: (alt. 2111 m).
  • Alte vârfuri: Sarek (alt. 2090 m), Sulitjelma (alt. 1914 m).

Spre est munţii sunt mărginiţi de un podiş, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a ţării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podişul Smaland (alt. 377 m) şi câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemanatoare Danemarcei învencinate. Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales in câmpia central-sudică a ţării. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) şi Mälaren (1140 km²). Zonele mlăştinoase acoperă peste 10% din suprafaţa ţării.

Hidrografia (foto dreapta) este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule 450 km), dar cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) şi de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a Suediei şi face legătura între lacuri si râuri pe o distanţă de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm.

  • Fluvii şi râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne.
  • Lacuri: Vänern, Vätern, Mälaren, Hjälmaren Storsjön, Siljan.

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul Golfului, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.

La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activităţi diurne fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează câteva ore.

Jumătate din suprafaţa ţării este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid). Mai puţin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartofi, secară, sfeclă de zahăr, grâu). În partea nordică şi centrală a ţării există păduri de conifere, în sud păduri amestecate, iar în extremitatea sudică pădure de fag şi stejar. În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetaţia de tundră montanaă. În faună se remarcă ursul (protejat de lege), elanul, nevăstuica, hermelina, păsările de apă. Există 16 parcuri naturale şi 753 de rezervaţii de stat şi alte rezervaţii care protejează flora tipică de tundră sau taiga, fauna polară sau de pădure temperată.

Suedia este bogată în păduri de conifere (foto stanga), în minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, wolfram, uraniu şi alte minereuri, dar nu are zăcăminte de petrol şi cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică. Cele mai importante rezerve de fier se află în nordul îndepărtat şi sunt îndeosebi exportate. Întinsele păduri de conifere ale Suediei, într-o bună combinaţie cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de dezvoltate: gatere, celuloză, hârtie şi produse finite pe bază de lemn. Suedia este un important furnizor de hârtie şi produse lemnoase pe pieţele internaţionale. În 1997, exportul produselor industriei forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze.

Energia hidroelectrică ieftină a constituit un factor esential în dezvoltarea industrială a ţării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizată de centralele hidroelectrice, aşezate pe râurile principale din nord. Petrolul importat asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul si cărbunele importate asigură 7%. Cele douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a ţării sau 50% din energia electrică. Restul energiei provine din combustibili biologici.

Va urma..