Londra – partea a II-a

Transportul este unul dintre cele patru domenii ale politicii, fiind administrat de primarul Londrei. Cu toate acestea, controlul financiar al primarului este limitat, iar el nu controlează reţeaua grea de cale ferată, cu toate că, în noiembrie 2007, el şi-a asumat responsabilitatea pentru Calea ferată de Nord a Londrei (foto stanga), precum şi pentru multe alte linii, pentru a forma London Overground. Reţeaua de transport public, administrată de Transportul pentru Londra (TfL), este una dintre cele mai extinse din lume, dar se confruntă cu probleme de congestie şi fiabilitate.Un program mare de investiţii de 7 miliarde de lire sterline (10 miliarde de euro) vizează îmbunătăţirea acestei situaţii.. Londra a fost apreciată ca oraşul cu cel mai bun transport public. Ciclismul este un mod din ce în ce mai popular pentru a te plimba în jurul Londrei.

Piesa centrală a transportului public este London Underground—denumit în mod obişnuit de localnici „Tube” (foto dreapta), care prezintă unsprezece linii interconectate. Este unul dintre cele mai vechi, cele mai lungi, precum şi cel mai vaste  sisteme de metrou din lume, datând din anul 1863.  Metroul londonez transportă peste trei milioane de călători pe zi şi peste 1 miliard de călători în fiecare an. Este cel mai lung sistem de metrou din lume, el rulând 244 mile pe sub străzile din Londra. Capitala britanică este primul oraş din lume cu cale ferată subterană, aceasta fiind deschisă în 1863. Metroul londonez are în componenţă 500 de trenuri şi traseul său conţine 275 staţii. Staţia de metrou cea mai aglomerată este Waterloo (foto stanga), care deserveşte aproximativ 46000 navetişti în timpul „avalanşei” de dimineaţă. De-a lungul sistemului de metrou, se găsesc 412 scări rulante şi 112 ascensoare care sunt în continuă mişcare datorită aglomerărilor din staţii. Underground deserveşte zona centrală şi cele mai multe suburbii la nord de Tamisa, în timp ce cele la sud sunt deservite de o reţea extinsă feroviară suburbană de suprafaţă, datorită terenului nefavorabil pentru realizarea liniilor de metrou subterane la sud de fluviu. Docklands Light Railway (foto dreapta) este un al doilea sistem de metrou, utilizând trenuri mai mici şi mai uşoare. Acest sistem a fost deschis în 1987, deservind estul Londrei şi Greenwich pe ambele părţi ale Tamisei. Căile ferate intercity, în general, nu traversează oraşul, ci sunt „împrăştiate” în paisprezece staţii terminus, în jurul centrul său istoric, excepţie facand ruta Thameslink exploatată de către First Capital Connect, care este de la Bedford la Brighton şi de la Luton la Sutton.

Londra dispune de trenurile de mare viteză Eurostar (foto stanga), care pornesc din gara St Pancras Internaţional, având legături directe cu Lille şi Paris în Franţa şi Bruxelles în Belgia. Durata unei călătorii către Paris şi Bruxelles este de 2h 15 min. şi, respectiv 1h 51 min.. Cu ajutorul serviciilor Eurostar, Londra devine ,,mai aproape’’ de Europa continentală decât de restul Marii Britanii, datorită magistralei High Speed 1 care realizează legătura feroviară cu Tunelul Canalului Mânecii. Începând din Iunie 2009, această linie permite traficul feroviar intern de mare viteză, de la Kent la Londra.

Reţeaua de autobuze  este una dintre cele mai mari din lume, care funcţionează 24 de ore pe zi, cu 8000 de autobuze, 700 de trasee pentru autobuze, precum şi peste 6 milioane de pasageri care folosesc acest mijloc de transport în fiecare zi lucrătoare a săptămânii. În 2003, venitul reţelei a fost estimat la peste 1,5 miliarde de euro pe an, mai mult decât la metrou. Un venit în jur de £ 850 milioane este încasat în fiecare an.  Londra are cea mai mare reţea accesibilă pentru scaunul cu rotile din lume şi, începând cu trimestrul al 3-lea din 2007, au devenit mai accesibile pentru audiere şi pasagerilor cu deficienţe de vedere şi semnal audio-vizual, inclusiv anunţuri au fost introduse. Autobuzele roşii cu etaj (foto dreapta) sunt recunoscute pe plan internaţional, şi sunt o marcă de transport din Londra, împreună cu taxiurile negre şi „Tube”.

Deşi majoritatea călătoriilor care implică centrul Londrei sunt efectuate cu transportul public, iar exteriorul orasului este dominat de către maşină, inelul interior, drumul Circular de Sud şi Nord , şi autostrada din exteriorul orbital încercuiesc oraşul şi sunt intersectate de o serie aglomerate de rute radial autostrăzi, dar foarte puţine pătrund în interiorul Londrei. M25 este cel mai lung inel-autostradă din lume de 121.5 mile (195,5 km) lungime. Un plan pentru o reţea de autostrăzi pe întreg teritoriul oraşului (Planul de Ringways) a fost pregătit în anii 1960, dar a fost în cea mai mare parte anulat la începutul anilor 1970. În 2003, o taxă de congestie a fost introdusă pentru a reduce volumul de trafic, în centrul oraşului. Cu câteva excepţii, şoferilor li se cere să plătească £ 8 pe zi, pentru a conduce într-o zonă definită, care cuprinde cea mai aglomerată zonă din centrul Londrei. Posesorii de automobile care sunt rezidenţi ai zonei definite pot cumpăra un abonament pe sezon cu preţ redus, care este reînnoit lunar şi este mai ieftin decât un tarif corespunzător pentru autobuz. Londra este faimoasă pentru congestionarea traficului ei, cu autostrada M25, fiind cea mai aglomerată din ţară.

Capitala este un nod major de transport aerian internaţional cu spaţiul aerian cel mai mare din lume pentru un oraş. Opt aeroporturi folosesc cuvintele „Aeroportul Londra” în numele lor, dar cel mai mult trafic trece prin unul dintre cele cinci mari aeroporturi. Aeroportul Londra Heathrow (foto stanga) este cel mai aglomerat aeroport din lume, pentru traficul internaţional, şi este principalul nod al transportatorului-fanion al ţării, British Airways. În martie 2008, a fost deschis terminalul al cincilea şi se ia în calcul deschiderea unui al şaselea terminal. Un tip de trafic similar, cu adaosul unor zboruri low-cost şi zboruri pe distanţe scurte, este manipulat la Aeroportul Londra Gatwick. Londra Stansted Airport, punctul principal de acces pentru Ryanair şi Aeroportul Londra Luton deservesc mai ales zborurile low-cost, pe distanţe scurte. London City Airport, aeroportul cel mai mic şi cel mai central, este axat pe călătorii de afaceri, cu un amestec de servicii regulate pe distanţe scurte şi trafic business. Aeroportul Londra Southend este în curs de dezvoltare pentru servicii noi în 2009, pentru extinderea traficului business şi a serviciilor de marfă. Au existat controverse despre extinderea capacităţii, cum ar fi construirea unei a treia piste la Aeroportul Heathrow şi construirea unui nou aeroport.

Londra este un centru internaţional al artelor, muzicii, muzeelor, şi multor altora.

Ea găzduieşte cinci orchestre simfonice: London Symphony Orchestra (foto dreapta), London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Philharmonia şi BBC Symphony Orchestra. Principalele săli de concerte simfonice sînt Royal Albert Hall, Barbican Centre, Royal Festival Hall şi Queen Elizabeth Hall. Royal Opera House din Covent Garden este casa Operei Regale şi a Baletului Regal.

În Londra şi-au început activitatea trupe rock celebre precum The Clash, Led Zeppelin, Sex Pistols, The Libertines, sau Pink Floyd (foto dreapta). Săli de concerte rock celebre sînt Brixton Academy, Astoria sau Hammersmith Apollo.

Regiunea găzduieşte carnavaluri şi parade celebre, cum ar fi Carnavalul din Notting Hill, sau paradele de Sfîntul Patrick (17 martie) sau Sfîntul Gheorghe (23 aprilie).

În capitala se găsesc peste 30 de teatre, majoritatea concentrate în West End. Cele mai multe sînt comerciale şi pun în scenă musical-uri şi alte piese populare. Teatre „ne-comerciale” sînt National Theatre, The Globe (reconstrucţie fidelă a vechiului teatru al lui Shakespeare), Old Vic şi Young Vic.

Colecţia naţională britanică de artă occidentală veche (dinainte de 1900) este găzduită de National Gallery. Tate Modern conţine colecţii de artă occidentală de după 1900, iar Tate Britain găzduieşte colecţia naţională de artă britanică. National Portrait Gallery are o colecţie de portrete de personalităţi britanice renumite din toate timpurile.

Londra găzduieşte nu mai puţin de 240 de muzee. Cele mai cunoscute sînt British Museum (foto dreapta)cu antichităţi din toată lumea, Victoria and Albert Museum, arte decorative şi aplicate, Imperial War Museum, precum şi Muzeul de Istorie Naturală şi Muzeul de Ştiinţă, ambele din Kensington, sau Muzeul Londrei.

Mass-media naţională britanică este concentrată  şi este deseori acuzată că acoperă mai bine Londra decît restul ţării. Aici sînt editate toate ziarele naţionale, care, pînă în anii 1970, îşi aveau sediile pe Fleet Street, rămasă celebră ca stradă a jurnaliştilor. Există trei ziare locale în Londra: Evening Standard (foto stanga), Metro şi Standard Lite, ultimele două distribuite gratuit în fiecare dimineaţă în staţiile de metrou şi cale ferată.

Orasul reprezinta una din cele patru mari capitale ale modei, alături de Paris, Milano şi New York. Supermagazine celebre ca Harrods, Selfridges sau Harvey Nichols, sînt prezente aici, alături de o mulţime de boutique-uri şi magazine ale designerilor de top.

Londra a fost dintotdeauna centrul vieţii religioase a Regatului Unit, în ciuda faptului că primatul Bisericii naţionale, Biserica Anglicană, îşi are sediul la Canterbury. Cei doi episcopi anglicani ai Londrei sînt Episcopul Londrei, a cărui scaun este impozanta Catedrală Sf. Paul, şi Episcopul de Southwark, sub a cărui ascultare se află credincioşii de la sud de Tamisa. Evenimentele religioase importante au loc fie în Catedrala Sf. Paul, fie în Catedrala Westminster. Arhiepiscopul de Westminster este conducătorul catolicilor britanici. De asemenea, Londra este cel mai mare centru al Islamului în Regatul Unit; Moscheea Centrală din Londra este un obiectiv celebru la marginea parcului Regents Park. Templul hindus din Neasden este cel mai mare templu hindus din afara Indiei şi un exemplu remarcabil de clădire modernă construită în stil tradiţional. Peste două treimi din evreii din Marea Britanie locuiesc în Londra.

Cu o serie de universităţi, colegii şi şcoli, capitala are o populaţie de aproximativ 378.000 de studenţi, fiind un important centru de cercetare şi dezvoltare. Cele mai multe şcoli primare şi secundare din oras urmează acelaşi sistem de şcolarizare cuprinzător, ca restul din Anglia. Cu 125 000 de studenţi, Universitatea din Londra (foto stanga) este cea mai mare universitate cu contact de profesori care predau în Regatul Unit şi în Europa. Este alcătuită din 20 de colegii, precum şi mai multe instituţii mici, fiecare cu un grad ridicat de autonomie.

Londra a găzduit două Jocuri Olimpice, pe cele din 1908 şi pe cele din 1948. În iulie 2005 aceasta a fost aleasă să găzduiască Jocurile Olimpice de vară din 2012, devenind astfel primul oraş care găzduieşte trei ediţii ale Jocurilor.

Tot aici se desfăşoară anual cel mai mare şi mai vechi turneu de tenis al tuturor timpurilor, Wimbledon (foto stanga). În istoria acestui turneu au rămas nume precum Rod Laver, Bjorn Borg, Boris Becker, Pete Sampras iar în zilele noastre istoria o scrie Roger Federer.

Unul din cele mai populare maratonuri ale lumii este Maratonul Londrei, care are loc în fiecare primăvară.

Cel mai popular sport în Londra, ca număr de spectatori, este fotbalul; două dintre cluburile de fotbal faimoase ale Angliei se găsesc în Londra: Arsenal FC (foto stanga) în Highbury şi Chelsea FC (foto dreapta) în Fulham.

Londra

Londra (foto stanga)  este capitala Angliei şi a Regatului Unit. Este cel mai important centru politic, financiar (datorită City-ului), cultural şi artistic al Regatului Unit, şi unul din cele mai importante oraşe ale lumii.

Populaţia este de 7.421.229 locuitori (la 1 ianuarie 2005) în Londra Mare, cărora li se adaugă alte câteva milioane din zona metropolitană. Există o imensă diversitate de etnii, culturi şi religii, Londra fiind unul din cele mai cosmopolite oraşe din Europa şi din lume. Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii.

În Londra se găsesc sediile a numeroase instituţii şi corporaţii de importanţă globală; multe clădiri importante: palate, muzee, teatre, săli de concerte, aeroporturi, staţii de cale ferată, numeroase ambasade şi consulate.

Westminster (foto dreapta) (Palatul şi Abaţia) şi Biserica Sf.Margareta din Londra au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Londra Mare acoperă o suprafaţă de 1579 km². Aceasta este port pe Tamisa, râu navigabil. Rîul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar pînă în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de rîu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele cîteva coline  nu au fost piedici semnificative.

În secolele trecute Tamisa (foto stanga) era mult mai largă şi mai puţin adîncă. Pe întinderea oraşului însă a fost canalizată şi îndiguită, şi mulţi dintre afluenţii săi au fost complet canalizaţi şi curg acum subteran. Fluxul şi refluxul se fac simţite pe Tamisa. Este unul din motivele pentru care Londra este expusă inundaţiilor. Pentru a proteja oraşul, în anii 1970 s-a construit la Woolwich, în aval, un sistem de ecluze numit Thames Barrier.

Clima Londrei este temperată, cu veri calde dar rareori toride, şi ierni blînde. Vara, temperatura depăşeşte rareori 33 °C (recordul absolut fiind 37,9 °C, înregistrat în 2003). Iarna, căderile de zăpadă sînt rare, iar stratul de zăpadă nu depăşeşte în general 2 cm. În ciuda reputaţiei de oraş „ploios”, Londra primeşte anual circa 600 mm de precipitaţii, adică mai puţin decît, de exemplu, Roma sau Sydney. Datorită întinderii zonei construite, Londra este adeseori un microclimat, unde temperaturile sînt cu circa 5 °C mai ridicate decît în exterior, deoarece clădirile şi betonul reţin mai bine căldura.

La origini, capitala a fost o aşezare celtă. În 43 d.Hr. romanii au fondat oraşul Londinium, iar numele acestuia se pare că a dat şi numele nativ al oraşului, London, deşi unele date recente arată că London ar putea fi de origine celtă. În 61 d.Hr., noul oraş roman este asediat, prădat şi ars pînă la temelii de către răsculaţii celţi conduşi de regina Boadicea.

City of London („Cetatea Londrei”) (foto dreapta) este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. Populaţia permanentă a City-ului este de doar 7000 de locuitori, însă aici lucrează peste 300.000 de persoane. Calitatea de centru financiar a City-ului a început să se dilueze în ultimii ani, o dată cu inaugurarea în Docklands, în estul oraşului, a complexului Canary Wharf.

West End („Capătul de vest” – al vechiului oraş-foto stanga) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.

La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.

City-ul şi West End formează centrul Londrei („Central London”).

Estul oraşului a fost centrul industriei londoneze în secolul al XIX-lea. Bombardamentele germane din anii 1940, combinate, începînd din anii 1950, cu decăderea Portului londonez şi mutarea industriei în afara oraşului, au condus la abandonarea a numeroase clădiri şi terenuri, şi la un aspect al zonei în general dezolant. Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei. Docklands, zona vechiului Port al Londrei, a fost un experiment reuşit de regenerare.

În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra), precum şi arene sportive ca Twickenham (foto dreapta), stadionul de acasă al echipei naţionale engleze de rugby. În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.

Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon (foto stanga), dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii ’50-’70 din zona Caraibelor.

La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich (foto dreapta), care marchează meridianul zero al lumii.

Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay.

Londra Mare este divizată în 32 „burguri”, plus City-ul. Burgurile răspund de majoritatea serviciilor comunale în zonele pe care le cuprind. City-ul nu este condus de un consiliu local obişnuit, ci de către Corporaţia Londrei.

Orasul este un motor uriaş al economiei lumii. Londra a produs 365 miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă metropolitană londoneză a produs circa 20% din PIB-ul Regatului.

City-ul (foto stanga) este cel mai mare centru financiar al capitaliei, găzduind bănci, societăţi de valori mobiliare, firme de asigurare, avocatură sau contabilitate. Un al doilea district financiar se dezvoltă în Canary Wharf, la est de zona centrală; este mai mic decît City-ul, însă nu mai puţin prestigios, găzduind de exemplu sediul central al HSBC.

Mai mult de jumătate din firmele britanice din top 100 îşi au sediul central în centrul Londrei, şi mai mult de 70% în zona metropolitană londoneză. 31% din tranzacţiile monetare ale lumii au loc în Londra. Aici se vînd şi se cumpără mai mulţi dolari decît în New York şi mai mulţi euro decît în toate celelalte oraşe europene luate la un loc.

Turismul este una din industriile cele mai importante ale Regatului Unit. Peste 350 000 de persoane au lucrat în turism în 2003 doar în Londra.

Deşi portul Londrei este acum doar al treilea din Regatul Unit  şi nu primul din lume, cum era odată, totuşi este tranzitat de 50 milioane de tone de cargo pe an. Docurile se găsesc acum la Tilbury, în afara limitelor Londrei Mari.

Va urma…

Marea Britanie

Revoluţia industrială începută în Anglia s-a bazat pe industria cărbunelui, siderurgie, industria textilă, ramuri industriale tradiţionale care astăzi au dat prioritate unor ramuri de vârf cum sunt electronica, aeronautica, optica, informatica.

Industria energetică şi-a schimbat treptat structura balanţei, locul cărbunelui fiind luat de petrol. Principalele bazine carbonifere sunt: Yorkshire-Nottingham-Derby în estul Munţilor Pennini; bazinul Angliei de Nord-Est; bazinul South Walles; bazinul Scotish Lowlands (foto dreapta jos); bazinul Lancashire şi Midlands.

Petrolul se află în cantităţi importante. Rezervele aflate în structurile platformei continentale ale Mării Nordului, se ridică la peste 2 miliarde tone, producţia anuală fiind de 94 milioane tone. Principalele puncte de extracţie sunt Brent, Piper, Beryl, de unde, prin conducte se trimite către centrele de rafinare aflate fie pe litoral  în estuare, fie în interiorul uscatului către mari centre de consum.

Gazele naturale se găsesc în aceeaşi platformă a Mării Nordului rezervele depăşind după estimări 700 miliarde m3. Principalele centre de exploatare sunt: Frigg, Leman, Indefatigable. Totuşi, Marea Britanie importă gaze naturale lichefiate.

Energia electrică produsă în 1988 a fost 302 miliarde kwh. Puterea instalată este de 66.512 MW din care 7.144 MW în centrale nucleare.

Termocentralele importante se găsesc în regiunea Londrei, Midlands, Yorkshire (foto stanga), iar hidrocentralele în Scoţia şi nordul Ţării Galilor. Centralele nucleare se găsesc lângă Londra, Bristol, în Cumberland, lângă Glasgow.

Industria metalurgiei neferoase se bazează în cea mai mare măsură pe materia primă importată. Totuşi, Marea Britanie are şi ceva resurse de cupru, concentrate de plumb, zinc, cositor, sulf, argint, săruri potasice, sare.

Concentratele de plumb ca şi zincul le importă din Canada, Zambia, Chile, iar prelucrarea se face în centrele: Manchester, Liverpool, Bristol (foto dreapta), Glasgow, Londra. Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William, Burntisland. Materia primă se importă din Australia şi Guyana.

Industria construcţiilor de maşini este o ramură industrială reprezentativă dar şi tradiţională, în special pentru construcţia navelor, a materialului rulant, utilajul textil. Se remarcă trei direcţii: automobile, aeronautică şi producţia de nave.

Marea Britanie alături de SUA, Japonia, Germania, este o mare producătoare de automobile, cu arii de construcţii: aria metropolitană londoneză cu centrele Dagenham, Oxford, Luton, aria Merseyside şi Scoţia.

Este deasemenea, o mare producătoare de avioane dintre centre remarcându-se: Londra, Coventry, Manchester (foto stanga sus), Preston, Bristol.

Construcţia navelor a cunoscut permanent o multiplicare a preocupărilor oferind pieţii mondiale tipuri de nave cu destinaţii dintre cele mai diverse. Centre foarte importante în construcţia navelor sunt: Glasgow, Cardiff, Portsmouth, Plymouth, Liverpool (foto dreapta), Middlesbrough, Barrow, Hull.

Industria chimică cu multe subramuri tradiţionale dar şi moderne (petrochimia) produce: mase plastice, cauciuc sintetic, produse sodice, acizi, produse farmaceutice, îngrăşăminte azotoase, fosfatice, potasice.

Industria textilă a deţinut foarte multă vreme supremaţia în industrie în general. Astăzi, această ramură, este concentrată în trei mari areale specializate în prelucrarea bumbacului, lânei, inului. Prelucrarea bumbacului se face mai ales în vestul Angliei: Manchester, Liverpool-Birkenhead, a lânei în partea centrală (Yorkshire) în oraşele Leeds, Bradford, Huddersfield, Glasgow, Stockton, Leicester (foto stanga), Notingham, Oxford iar, cea a inului în jumătatea estică (Aberdeen, Dundee, Edinburgh), cu numeroase centre şi în Irlanda de Nord (nord-est) dintre care multe în jurul oraşului Belfast.

Industria alimentară şi-a dezvoltat o diversitate de subramuri din care nu lipsesc : morăritul şi panificaţia, industria cărnii, a conservelor de carne, peşte, industria zahărului.

La nivelul industriei Marii Britanii există următoarele tipuri de concentrări industriale diferenţiate structural şi funcţional.

1. Concentrări de tip metropolitan. În acest tip sunt incluse centrele: Londra, Birmingham (foto dreapta), Manchester.

2. Concentrări de tip multipolar în care sunt încadrate centre de aceeaşi categorie funcţională dar cu specific industrial diferit:  industria textilă Leeds, Bradfort (foto stanga), Huddersfield, industria chimică (vopsele, coloranţi), industria construcţiilor de maşini textile etc.

3. Concentrări monopolare definite de un centru reprezentativ asociat cu centre ale căror activităţi sunt  complementare (Sheffield pentru industria siderurgică).

Între Londra şi Liverpool s-a format o macroaxă industrial-urbană unind toate aceste activităţi şi funcţii proprii diverselor centre.

În agricultura Marii Britanii predomină creşterea animalelor (70% din valoarea producţiei globale). Din suprafaţa totală a ţării 46,6% îl ocupă păşunile şi fâneţele, peste 28% terenurile arabile şi cele pomicole şi peste 8% pădurea. Pot fi separate: clasa I de terenuri arabile situată pe latura estică între oraşele (York şi Londra), deci cele mai productive şi clasa cea mai bună de păşuni şi fâneţe în partea centrală şi vestică a ţării. Agricultura cuprinde 6,9% din populaţia activă. Principala regiune agricolă se află în partea de sud-est unde se cultivă grâu, orz, sfeclă de zahăr, in.

Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe, inclusiv plante furajere, au permis dezvoltarea sectorului creşterii animalelor (bovinelor, ovinelor, porcinelor). Creşterea oilor s-a dezvoltat mai ales în Wales şi Anglia central-nordică. Se practică intens pescuitul, fapt care a permis individualizarea unor mari centre (porturi) pescăreşti ca: Aberdeen, Milford Haven, Hull, Grimsby.

Condiţii favorabile, mai ales de relief, au permis instalarea şi amplificarea unei reţele de comunicaţii dintre cele mai dese din Europa. Traficul de mărfuri şi pasageri se efectuează pe şosele, care deţin peste 60% din transportul general, pe căi ferate cu 22%, transportul prin cabotaj 16% şi cel prin canalele de navigaţie.

Căile ferate au o lungime de peste 17.000 km din care circa 3.800 km electrificate. Lungimea căilor rutiere depăşeşte 330.000 km din care peste 2.400 km magistrale. Densitatea cea mai mare atât a căilor ferate cît şi a celor rutiere este cunoscută în regiunile Londra, Midlands (foto dreapta), Lancashire; centre de mare convergenţă sunt Londra, Birmingham, Manchester, Newcastle, Glasgow.

Transportul maritim se ridică la peste 40 milioane twd. cât reprezintă tonajul flotei maritime comerciale.

Alte porturi importante ale Marii Britanii sunt: Milford Haven (foto stanga) (peste 41 milioane tone), Southampton (peste 25 milioane tone), Liverpool-Manchester. Atât portul Londra cât şi Liverpool-Manchester se remarcă printr-un trafic cu o structură complexă.

Transportul aerian este asigurat de un impresionant număr de avioane de diferite tipuri şi capacităţi. Principalele aeroporturi sunt: Heathrow şi Gatwick din regiunea Londra, Rigway (foto dreapta jos) din Manchester, Abboptsinch din Glasgow.

 Circa 12 milioane de turişti sunt atraşi de arhipelagul britanic spre centre urbane de renume, spre vestigii istorico-arhitecturale şi arheologice, spre rezervaţii naturale. Anglia şi-a dezvoltat un modern sector al serviciilor.

Comerţul exterior se desfăşoară într-un flux important, Marea Britanie importând produse chimice (13%), materii prime, produse alimentare, produse textile, echipament pentru telecomunicaţii, hârtie. Exportă: petrol (8%), autovehicule (5,4%), echipament electric, aparate şi instrumente.

Comerţul exterior este orientat spre S.U.A., Germania, Franţa, Olanda, Japonia.

 

Arhipelagul Britanic

Situat in nord-vestul Europei, Arhipelagul Britanic (foto harta stanga) cuprinde doua tari: Marea Britanie si Republica Irlanda. Marea Britanie cuprinde teritoriile nationale ale Angliei, Tarii Galilor si Scotiei si provincia Irlanda de Nord.

Situată între Oceanul Atlantic şi Marea Irlandei în Vest, Marea Nordului în Est şi Marea Mânecii în Sud, Marea Britanie (foto steag dreapta) are o suprafaţă de 244.046 kmp.

Având în vedere marea deschidere a ţării spre Oceanul Atlantic şi mările mărginaşe în strânsă legătură cu factorii genetici, litoralul (ţărmul şi fâşia din imediata apropiere, pe uscat şi, deopotrivă pe platforma continentală) cunoaşte o dinamică accentuată sub toate aspectele,  favorizand comunicaţiile şi legătura cu restul lumii prin porturile şi căile de comunicaţie care pornesc de pe litoral. Mai mult decât atât apele oceanice, pătrund mai ales prin estuare sau fiorduri până in inima ţării. Chiar şi vânturile de Vest propagă spre interior aer maritim umed, cu ploi fine, atenuând adesea severitatea sezonului rece. Însăşi marea ameliorează amplitudinile termice ştergând contrastele sezoniere. Toate acestea au contribuit la apariţia unor importante aşezări, oraşe, inclusiv aglomerări portuare ale ţării: Londra, Liverpool, Glasgow, Edinburgh Cardiff, Plymouth.

Prima treaptă de peisaj se întâlneşte mai ales în sudul şi estul Angliei. Cea de a doua, depresiunile, sunt adăpostite între culmile montane sau colinare. Ele au luat naştere în largi bazine de sedimentare (bazinul Londrei) cu aspecte diferite, în strânsă dependenţă de structura şi litologia pe care s-au format. Sunt şi câmpii fluvio-marine, cele periferice formate mai ales în jurul unor golfuri. O altă categorie o formează depresiunile cu limite clar conturate cum sunt cele din Scoţia (Gleen-Moore, Glasgow-Edinburgh). Cea mai importantă este câmpia deluroasă a Londrei.

Asupra unei bune părţi a câmpiilor şi-a pus amprenta modelarea glaciară lăsând urme evidente.

Sunt străbătute de ape cu debit permanent, de canale: Marele Canal Irlandez (foto stanga), canalul dintre Severn şi Tamisa. Turbăriile şi landele se gasesc in majoritatea acestor ţinuturi.

Sub pâlcurile de păduri, care altădată aveau o mult mai mare răspândire se întâlnesc soluri aluviale, soluri brune de pădure, soluri de lande (nisipuri, podzoluri).

In cadrul peisajul colinelor şi culmilor muntoase intra gruparea sistemul munţilor caledonici ce formează în totalitate Scoţia:  Munţii Caledonici–998 m; Munţii Grampiani cu Vârful Ben Newis–1.342 m cel mai înalt din arhipelag, Munţii Scoţiei de Sud cu 843 m, Munţii Cheviot cu 837 m. Fac parte de asemenea Munţii Irlandei de Nord: Donegal–750 m şi înălţimi izolate, ale Irlandei Centrale. În nord-vestul Angliei pe aceeaşi structură caledonică au apărut Munţii Cumberland (Cumbrieni) ce se ridică la peste 980 m în vârful Scafell. Mai spre sud, în peninsula Wales, se întâlnesc Munţii Cambrieni (Cambrian Mountains) ce trec de o mie de metri în varful Snowdon.

Axa orografică a Angiei deşi redusă ca altitudine 890 m o constituie Munţii Pennini, regiune  faliată, iar pe cuvertura calcaroasă discontinuă cu relief carstic şi structural.

Clima temperat-oceanică din nord indică valori ale temperaturii cu câteva grade mai puţin decât în sudul arhipelagului, o frecvenţă mai mare a invaziilor de aer arctic şi un spor de precipitaţii cel puţin pe coasta vestică de până la 3.000 m.

Sezonul cald este mult mai bine marcat în sud, unde valorile temperaturii pot depăşi 15-20ºC.

Principalele ape : Shannon, Severn, Tamisa (foto dreapta), Trent, Ouse, Tees, Tweed, relativ scurte, au un debit constant sau aproape constant. Sistemul de râuri este completat de cel lacustru (lacuri glaciare, tectonice, carstice).

Culmile muntoase şi deluroase sunt acoperite cu păduri de conifere şi foioase (pin, mesteacăn, stejar) cu tufişuri, păşuni şi fâneţe sau servesc agriculturii (pomicultură, viţă de vie).

În anul 1801 populaţia Marii Britanii din cele patru mari provincii istorice (England, Wales, Scotland şi Northen-Ireland) era de 10,5 milioane locuitori iar în 1891, 34,3 milioane locuitori. Spre deceniile al 7-lea şi al 8-lea numărul populaţiei a crescut uşor ajungând la 55,9 milioane locuitori şi 58.483.000 loc. în 1998.

Locuitorii se  repartizată astfel: în agricultură 6,9%, în industrie 37,7%, în alte sectoare 55,4%. Se constată o creştere a populaţiei active în sectorul terţiar având în vedere transferul populaţiei din industrie. Cea urbană deţine 91,5% din populaţie (1985).

Un număr de 9 oraşe a căror populaţie se ridică în totalitate la peste 30 milioane locuitori alcătuiesc „Megalopolisul englez”. Acestea sunt: Londra (foto stanga), Birmingham, Liverpool, Manchester, Leeds, Bradford, Sheffield, Nottingham şi Leicester.

Situată între primele ţări ale lumii în ceea ce priveşte produsul naţional brut, Marea Britanie se înscrie printr-o economie de mare competiţie incluzând industria, agricultura, comerţul şi toate celelalte activităti, despre care voi vorbi in articolul urmator.

Va urma…