Castelul Amboise

Castelul Amboise „Château d’Amboise” (foto stanga) este situat in orașul Amboise, la confluența râurilor Loara si Masse. Platoul înalt care domină centrul Văii Loarei era un însemnat loc strategic încă din perioada galo-romană. Astăzi castelul este proprietatea orașului și este clasat Monument Istoric din anul 1845.

Povestea castelului începe în secolul al XI-lea, când Foulques Nerra, conte de Anjou, a reconstruit fortăreața în stâncă ce fusese ridicată în imediata vecinătate a Loarei, ca punct strategic. Începând din secolul al XI-lea, trei fortărețe ridicate pe fluviu, lânga insula Saint Jean (foto dreapta), au fost în stăpânirea puternicilor conți de Amboise, până la confiscarea lor de către Ludovic al VII-lea. Vecinătatea insulei a facilitat construirea unui pod cu mare importanța economică și militară. În secolul al XV-lea, Ludovic al XI-lea a făcut din Amboise reședința soției sale Charlotte de Savoie, care l-a născut aici pe viitorul Carol al VIII-lea în anul 1470. Acesta a copilărit în acest loc împreună cu sora sa, Anne de Beaujeu. La 13 ani a urcat pe tron și în 1492 a decis construirea unui nou și măreț castel.

Carol al VIII-lea a murit în 1498, la vârsta de 28 de ani, fără a se bucura pe deplin de rezultatele eforturilor sale. L-a urmat vărul său Ludovic al XII-lea, dar apogeul istoric al castelului va fi atins sub Francisc I (foto stanga), vărul și totodata ginerele lui Ludovic al XII-lea. În 1515 acesta l-a invitat aici pe Leonardo da Vinci (foto dreapta). Artistul avea pe atunci 64 de ani. El și-a trăit ultimii ani și a și fost ingropat aici.

La începutul secolului al XVII-lea, castelul a devenit proprietatea lui Gaston d’Orleans, fratele regelui Ludovic al XIII lea. Ulterior, castelul a cărei măreție a început să pălească și-a schimbat foarte des proprietarii în funcție de capriciile Coroanei.Din păcate mulți dintre noii proprietari nu au dispus de mijloacele materiale necesare pentru a-l întreține, el devenind treptat o ruină. Ca urmare, în 1848, statul a readus castelul în proprietatea sa și l-a transformat în închisoare, aici fiind închis până în 1852, Abd El Kader.

În 1873, castelul a fost din nou restituit familiei d’Orleans (Gaston D’Orleans – foto stanga) care l-a transformat în azil de bătrâni. Apoi, la începutul secolului al XX-lea, Ruprich-Robert și urmașii săi au restaurat Amboise, redându-i a doua tinerețe. În zilele noastre castelul are aceeași măreție ca în perioada sa de glorie din secolele XV-XVI cu toate că el nu mai reprezintă decât o cincime din ceea ce era o dată. Acum, fosta fortăreață este proprietate de stat, căruia i-a fost oferit de contele de Paris, fiind gazda unor spectacole în stil renascentist, organizate periodic de oficialitățile locale.

În curtea sa, cândva înconjurată de construcții și în care aveau loc mari serbări(în timpul lor era acoperită cu o pânză și decorată cu sute de tapițerii), se ajunge pe o rampă înclinată, destinată călăreților și caretelor. Castelul s-a mărit puțin câte puțin din vest spre est, începând cu donjonul în formă de trapez, situat în extremitatea unui pinten stâncos. O cortina nord-sud precedată de un șanț a oprit altedăți această zonă fortificată.

  • Din donjon – în secolul al XV-lea sinonim cu castelul – a rămas astăzi o frumoasă capelă gotică. La început aceasta a fost inclusă în locuința regală construită de Ludovic al XI-lea, apoi locuită de Carol al VIII-lea și Anne de Bretagne.Peste linia fortificată a donjonului, în curtea inferioară se ridica altădată, colegiul Saint-Florentin care a fost biserică până în secolul al XV-lea. Din toate aceste construcții, cele mai multe au dispărut, demolate piatră cu piatră între anii 1805-1806 sub conducerea lui Roger Ducos: locuințele regale ale donjonului, încaperea Sept-Venus, colegiul Saint-Florentin, clădirea construită pentru a adăposti camera regelui Henric al II-lea.
  • În apartamentele regale, mobilierul este gotic; pe perete o tapiserie de Oudenaarde. În Salle des États a locuit exilatul algerian.
  • Turnul Cavalerilor Tour des Chevaliers„, numit și „Tour de Minimes” (foto dreapta) (ordin monahal), cu diametrul de 21 m, are o impresionantă scară elicoidală, care permite urcarea călare până la terasa care oferă o larga perspectivă peste fluviu și Tours. De aici se poate vedea „balconul conjuraților” și ușa scundă de piatră care i-a fost fatală lui Carol al VIII-lea: monarhul s-a lovit cu capul de pragul de sus și a decedat la câteva ore după aceea. Pe scară s-a mai întamplat un accident.Venind în viteză Carol Quintul, în lungul ei au fost înșirați ostași cu torțe aprinse pentru a-i lumina calea, iar o tapiserie a luat foc și împăratul era să fie asfixiat.
  • Turnul Hurtault, din flancul sudic, are 24m diametru și pereți groși de 4.3m .
  • Capela La Chapelle Saint Hubert” (foto stanga) este o mică bijuterie arhitectonică în care se intră după ce se revine în curtea castelului. Arhitectura modernă care împodobește fațada capelei a fost proiectată în secolul al XIX-lea. Distrugerea locuinței regale explică degradarea rapidă a buiandrugului care se găsește deasupra ușii: piatra sa deschisă la culoare n-a fost aleasă pentru a fi expusă tuturor intemperiilor. Decorația interioară, în stil gotic flamboaiant, este bogată; vitraliile distruse de bombe în 1940 au fost înlocuite cu unele executate de Max Ingrand, care ilustrează viața Sf. Ludovic.
  • Deasupra castelului se întinde un parc bine îngrijitJardin de Naples (foto dreapta) , proiectat în spiritul grădinilor italiene. Acesta este situat în locul grădinii realizată de Dom Pacello da Mercogliano la sfârșitul secolului al XV-lea.

Micul conac de la Clos Lucé

La 500 m de castel, urcând prin rue Victor Hugo, alăturată acestuia, se ajunge la reședința Clos Luce (foto stanga), în care Leonardo da Vinci a trăit în ultimii săi trei ani și a murit în 1519. El a fost nu numai un mare pictor, ci și un mare arhitect și inventator, care a considerat ca „experimentul este părintele certitudinii”.

Gioconda „La Gioconda” sau Mona Lisa  (foto dreapta) este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare și un surâs abia schițat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puține alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracția principală pentru orice vizitator.

În elegantul conac, astăzi muzeu, sunt expuse machetele invențiilor sale, 40 la numar, executate de IBM, pe baza schițelor originale, cu materiale din epoca, special pentru muzeu, între care: aeroplanul (foto stanga), parașuta, tancul. Printre alte încaperi se vizitează și camera în care a murit artistul în 1519. Clădirea, din cărămidă aparentă este înconjurată de o gradină. Este fascinant să ne imaginăm serile în care tânărul Francisc I mergea, printr-o galerie subterană, la Clos Lucé, pentru a se sfătui cu ilustrul său maestru, primul inginer al epocii moderne.

 

Valea Loarei

Valea Loarei (foto stanga), înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și culturală: parcuri, castele și orașe.

Această parte a fluviului traversează două regiuni și patru departamente, Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire și Maine-et-Loire. Cunoscută și sub numele de „grădina Franței” sau „tărâm de basm al castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentrează cele mai multe castele, din cea mai vizitată țară din lume. Singulară ca ambianță, în Europa și chiar în lume, cu un peisaj mirific, străbătută de ape limpezi, tărâm al artei și al istoriei, presărat cu nenumărate castele și monumente, atrage ca un magnet turiștii din lumea întreagă.

Constructia castelelor a început în secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers (foto dreapta). Pentru construcția lor, de-a lungul timpului, au fost chemați cei mai mari arhitecți, între care și Leonardo da Vinci. Valea Loarei a inspirat mulți eroi medievali și a sedus inima celor mai frumoase prințese ale timpului. Aici și-au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și curajul, acoperindu-și numele de onoare și glorie cu sabia în mână. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai mârșave intrigi și trădări, care au răzbit acolo unde vitejia și-a pierdut din strălucire.

Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci și cetăți, turnuri medievale, conace, fortărețe, castele ca din povești, ferme fortificate, biserici și mănăstiri, catedrale și citadele.

Aflându-se în calea a numeroase bătălii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate înca din secolul XII î.e.n. Secolul al XII-lea a văzut apărând aici primele fortificații din piatră. Odată cu trecerea anilor, castelelor construite în Evul Mediu timpuriu li s-au adăugat elemente suplimentare în funcție de evoluția tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau în caz de pericol, turnuri înalte, crenelate, pentru veghe și pentru a adăposti arcașii.

Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au început să fie înfrumusețate cu ferestre largi și încăperi spațioase. Sofisticarea construcțiilor a crescut apoi odată ce perfecționarea artileriei, făcând ca fortărețele de până atunci să fie ineficiente în fața turnurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat în „stațiuni” pentru elita vremii și pentru curtea regală. În aceeași perioadă le-au fost adăugate parcuri vaste și elegante, à la française. Castelele păstrează semnele trecerii timpului, supraviețuind chiar și tăvălugului Revoluției franceze în timpul căreia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate în barăci militare, închisori sau chiar ferme.

Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara.

Primii ani ai secolului XVI sunt marcați de construirea castelelor de pe Loara. Planurile acestora sunt încă impregnate de moștenirea castelelor-fortărețe. Începând însă cu 1515, sub influența de netăgăduit a lui François I, ia naștere un nou stil. Așadar, cu construcția castelelor de la Chenonceau (foto stanga) și Bury, se definesc caracteristicile pe care le vom regăsi ulterior la tot mai multe castele: Plan simetric și fațade organizate în jurul unui ax central. Toate castelele de pe Loara au o trăsătură comună: ele sunt construite de persoane foarte îndrăgostite de arta antică. Această admirație se traduce prin terasele cu balustradă de la Saint Germain, logiile și placările cu faianță de la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul de fortificație.