Semnificatia Zilei Pacalelilor de 1 Aprilie

aprilieOriginea Zilei Pacalelilor are legatura cu inlocuirea calendarului Iulian cu cel Gregorian in anul 1582. Introducerea noului calendar a fost facuta pe data de 1 ianuarie.

In vechiul calendar, Anul Nou era sarbatorit pe data de 1 aprilie. Astfel, inlocuirea calendarului a iscat confuzii si initial, unii oamenii nu s-au putut adapta schimbarii. Ei inca mai sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie in loc de 1 ianuarie. Acestia au fost numiti „April Fools”.

Ziua de 1 Aprilie (foto stanga) este sărbătorită în Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania şi Franţa, iar unii dintre ei au au dat şi porecle victimelor din această zi.
În Anglia, păcăliţii sunt automat „nătângi”, după englezestul „noddy”.

In Franta, o traditie de Ziua Pacalelilor include „poisson d’avril”(pestele lui aprilie). Aceasta consta in atasarea unui peste din hartie pe spatele unei persoane fara ca acesta sa stie. O mica glumita, astazi sotiile fiind cat mai diverse.

O poreclă şi mai ilară au scoţienii, unde victimele lui 1 Aprilie se numesc „april qowk” sau „april cuckoo”,  în traducere, „cuc de aprilie”, în timp ce Spiritul umorului s-a răspândit şi în ţările latine, numai că sărbătoarea se celebrează la date diferite. În Peru şi Columbia, Ziua Păcălelii are loc pe 28 decembrie şi poartă numele de „Ziua celor naivi” (Dia de los inocentes).
O altă ipoteză este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute pământ uscat după ce potopul s-a retras de pe uscat pe 1 aprilie.

În Marea Britanie, cei care rămâneau pe calendarul vechi erau numiţi „april fools” (prostănacii de aprilie), iar sărbătoarea a luat numele de „April fool’s Day”.
La noi, sărbătoarea se află sub semnul fertilităţii. Un obicei al sărbătorii era păstrat de bărbaţii care se deghizau în această zi şi se străduiau să le impresioneze pe fete. Potrivit credinţei, fetele care îşi aleg soţii în această zi vor avea parte de noroc şi fericire în viaţă.

Dacă nu ştiai, farsele de 1 aprilie nu se fac aşa, la orice oră, ci trebuie să respecţi un program strict. Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute pănă în ora 12.00, altfel aduc ghinion celui care păcăleşte. Nici căsătoria nu este de bun augur dacă se oficiază astăzi, însă doar în cazul bărbaţilor. Conform superstiţiei, aceştia se vor afla „sub papuc” toată viaţa, dacă aleg să îşi spună pirostriile în această zi.

pacaleli

Johannes Brahms

JohannesBrahmsJohannes Brahms (foto stanga) a fost un compozitor romantic german, ce s-a nascut pe 7 mai 1833 si a murit pe 3 aprilie 1897. Foarte multi l-au numit urmasul lui Beethoven. Brahms îl venera pe Beethoven, poate chiar mai mult decât ceilalți compozitori romantici. Prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven”.

Nascut la Hamburg, compozitorul a luat primele lectii de muzica de la tatal sau, care era contrabasist. Cel mai mult s-a remarcat la pian, iar acest lucru l-a ajutat la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante și teatre, precum și prin oferirea de lecții de pian. A mai invatat sa canta la violoncel, insa profesorul sau a retras acest instrument si astfel a trebuit sa renunte.

In anul 1853 merge intr-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi si il cunoaste pe marele compozitor german Robert Schumann.

Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.

În 1862 se stabilește permanent la Viena și începe să se concentreze total asupra compoziției. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms dobândește în final o reputație puternică și devine recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori.

Prima sa simfonie apare in anul 1876, dupa 10 ani de munca. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă 1877, 1883, 1885.

Lui Brahms i placea sa calatoreasca foarte mult, in special in Italia, in timpul primaverii  și de obicei se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide să renunțe la compus, isa mai tarziu se dovedeste că mai compus și în anii urmatori . A scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet Op. 120 (1894) și cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge) Op. 121 (1896).

În timpul terminării melodiilor din cadrul Op. 121 Brahms cade lovit de cancer (sursele sunt incerte fie a fost vorba despre ficat sau pancreas). Condiția sa se înrăutățește treptat și la 3 aprilie 1897 moare. Este înmormântat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

 

Finlanda

Finlanda sau Republica Finlandei (foto dreapta) este o ţară din Europa de Nord, membră a Uniunii Europene din anul 1995, Naţiunilor Unite şi a zonei Euro. Are ieşire directă la Marea Baltică prin intermediul Golfului Botnic la vest şi Golfului Finic la sud. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la vest şi Norvegia la nord. Estonia se află la sud, despărţită de Finlanda de către Golful Finic. Capitala se afla la  Kelsinki.

Insulele Åland, vorbitoare de suedeză, situate în largul coastei sud-vestice a Finlandei sunt o provincie autonomă a tarii, beneficiind de statutul de zonă demilitarizată. Limba suedeză este a doua limbă oficială. Finlandeza este o limbă aglutinantă ce aparţine familiei de limbi ugro-finice, grup care cuprinde estona, lapona şi maghiara. Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că, alături de bască şi malteză, nu fac parte din limbile indo-europene.

Teritoriul pe care se găseşte Finlanda de astăzi a fost locuit imediat după Epoca de gheaţă, începând aproximativ cu anii 8500 î.Hr. Mult mai târziu, din secolul al III -lea pînă în 1809, aceasta a fost încorporată în Imperiul suedez. După uniunea de la Kalamar, Finlanda împreună cu Suedia s-a aflat până în 1523 sub dominaţia Danemarcei. În 1581 tara a devenit mare ducat, dependent de Suedia.

Finlanda (foto stanga) este democraţie parlamentară, condusă de preşedinte, primul-ministru şi Eduskunta, şi îşi are sediul în Helsinki. Preşedintele Republicii este ales prin vot direct pentru o perioadă de 6 ani de către populaţia cu drept de vot.

Eduskunta/Riksdag este parlamentul naţional finlandez unicameral compus din 200 de membri aleşi prin vot secret de către populaţia cu drept de vot în vârstă de peste 18 ani. Insulele Åland beneficiază de un reprezentant în cadrul Eduskunta.

Landsting este parlamentul regional din Insulele Åland. Administrează relaţiile insulelor şi stabileşte cadrul legislativ în cadrul Insulelor. Actele normative adoptate de Eduskunta sunt perfect valabile dar cele elaborate de Landstig nu sunt aplicate pe continent.

Presedintele este ales prin sufragiu direct pentru 6 ani şi poate beneficia doar de 2 mandate. Preşedintele finlandez numeşte guvernul.

Tara este formată din 6 provincii si anume: Finlanda de Sud, Finlanda de Vest, Finlanda de Est, Oulu, Laponia si Aland.

Finlanda reprezinta ţara celor 1.000 de lacuri (Lacul Oulu-foto dreapta) şi insule: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi cu 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei. Substratul petrografic prezintă caracteristicile reliefului glaciar modelat de catre gheţari. Subsolul finlandez se află în prezent într-o continuă dezvoltare. Are o economie bine industrializată, în mare parte de piaţă liberă, cu un PIB pe capital asemănător celor din Regatul Unit, Franţa, Italia sau Germania. Ea este în prezent sediul social al Nokia (foto stanga sus si foto dreapta jos-Nokia 5310), lider mondial în telefonia mobilă.

Un colorit magnific al Finlandei îl are iarna (foto stanga jos). În părţile de sud ale ţării zăpada începe să cadă pe la sfârşitul lui noiembrie şi se topeşte prin aprilie. În nord  iarna este mai lungă cu aproximativ o lună. Cu venirea iernii, Finlanda se transformă într-o poveste de iarna. Nu degeaba finlandezii sunt consideraţi cei mai mari iubitori de schi. Despre ei se mai glumeşte cum că se nasc cu patinele sau schiurile în picioare. Intalnim o mulţime de pârtii de diferite categorii, pe toate gusturile, echipate modern şi iluminate pe timp de noapte. Pe la sfârşitul lui decembrie, sărbătorile de iarna sunt în toi, Crăciunul, Anul Nou. La peisajele fermecătoare, totul fiind acoperit de zăpadă, se adaugă şi minunatele tradiţii finlandeze. Totul este ornamentat şi înfrumuseţat încât ai crede că toată ţara s-a pregatit un an întreg pentru aceste sărbători. Printre alte tradiţii fiind şi focurile de sărbători. un alt ritual important ale sărbătorilor de iarnă mai sunt şi sauna de Crăciun şi totodată şi dăruirea cadourilor. Momentul aşteptat de toţi este vizita „Moşului Joulupukki”, care vine şi împarte cadouri copiilor. Este un Moş Crăciun finlandez (foto dreapta). El vine pe o sanie trasă de reni.

Sauna este o parte foarte importantă din viata finlandezilor, de aceea multe familii merg de câteva ori pe sâptămână. Are o semnificaţie deosebită datorită faptului că lasă toate relele în urmă şi în acest fel oamenii îşi pot începe sărbătoarea de Crăciun.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Finlanda:

  • Vechiul oraş Rauma (1991)
  • Cetatea Suomenlinna (1991)
  • Biserica din Petäjävesi (1994)
  • Fabrica veche de carton de la Verla (1996)
  • Situl funerar din epoca de bronz de la Sammallahdenmäki (1999)
  • Arhipelagul Kvarken (2000, 2006)
  • Arcul geodezic Struve (pe teritoriul Finlandei) (2005)

Venetia- cel mai romantic oras plutitor

Veneţia (foto stanga) reprezintă una dintre cele mai renumite oraşe din Italia. Celebritatea se datorează poeţilor, care au descris-o ca fiind un oraş romantic.Elvenetia se evidenţiază prin vestitele gondole, castele şi nu în ultimul rând, prin cel mai mare eveniment numit”Carnavalul de la Veneţia”. Este principalul oraş al regiunii Veneto precum şi capitala provinciei cu acelaşi nume. Deasemenea reprezintă un loc cu o istorie bogată, presărat din plin cu legende (cea mai importantă dintre ele fiind de departe legenda aventurierului Giacomo Casanova cel ale cărui îndrăzneli amoroase aveau să inspire nenumaraţi îndrăgostiţi, de-a lungul secolelor). Datorită poziţiei propice, a legăturilor cu Bizanţul, Veneţia a cunoscut numeroase perioade de expansiune economică şi teritorială. În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule, inclusiv Creta, era principala putere militară şi printre cele mai puternice forţe comerciale din orientul apropiat. Teritoriul republicii în Italia se întindea pînă la fluviul Adda şi Lacul Garda. Din bogăţia culturală a Europei, doar câteva oraşe se disting şi atrag imaginaţia călătorului cum o face acest oraş. Fabuloasa încrengătură de canale şi castelele poleite creează o atmosferă magică într-un loc de o frumuseţe deosebită. Veneţia a fost astfel de secole. În perioada sa imperială, oraşul a cheltuit vaste rezerve de bani pentru a-şi îmbunătăţi arhitectura.   Este o moştenire pe care turiştii o culeg neîngrădiţi. Peste tot vei găsi artă de mare valoare – opere arhitectonice (case somptuase, palate şi biserici) care sunt răspândite în mod egal în toate zonele oraşului. Oraşul s-a păstrat până în zilele noastre, ca o bijuterie enormă, multicoloră, din marmură şi aur, aşezată delicat pe mătasea de culoare schimbătoare a apei, tărâm de visare şi pace, simbol al frumuseţii şi loc de pelerinaj al îndrăgostiţilor şi al iubitorilor de artă.
Veneţia nu este numai oraşul unei iubiri ideale, este oraşul dragostei care a ajuns la o anumită maturitate a gândirii. Sunt sigură că cei care au ajuns acolo ne pot da mai multe impresii despre locurile peste care au trecut atâţia ani.
Amplasată în laguna sărată a Mării Adriatice, pe aproape 5 km de pământ, Veneţia se întinde pe mai mult de 100 de insuliţe. Principala cale pe apă este Canalul Grande, care şerpuieşte din Piaţa San Marco spre marginea oraşului. De-a lungul Marelui Canal pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase palate din Europa, ridicate de bogaţii negustori veneţieni.
Canalul Grande (foto dreapta) cuprinde trei mari poduri: Ponte degli Scalzi (Podul Carmeliţilor desculţi), costruit în anul 1934, a cărei denumire vine de la o biserică, din imediata apropiere, apoi Ponte Rialto, care este cel mai vechi, fiind construit de A. de Ponte între 1588 – 1592  şi Ponte dell` Academie (Podul Academiei), ce redă celebra zicală franceză “Il n` y a que le provizorat qui dure” numai ceea ce e provizoriu durează căci este o construcţie de lemn, menită să înlocuiască temporar un pod de fier mai vechi. Acest provizorat durează din 1932. Pe lângă Canal se mai remarcă aici şi alte atracţii ale oraşului, cum ar fi Piaţa Basilica San Marco, Podul Dogilor, Puntea Suspinelor, Ponte Rialto şi cartierele centrului istoric: Castello, Cannaregio, San Polo, Santa Cruce, Dorsoduro, cu multitudinea de comori arhitectonice, artistice şi culturale. Din succesiunea palatelor de pe Canalul Grande, ce încep de la gara Santa Lucia către San Marco, remarcăm o celebră construcţie în stil gotic veneţian şi anume: Ca’ d’Oro (Casa de Aur) (foto stanga). Ridicată în secolul XV de arhitectul Lombard Matteo, alături de arhitecţii veneţieni din familia Bon. Construcţia reprezintă una dintre cele mai celebre simboluri ale Veneţiei. Numele ei vine de la faţada altădată aurită. Cele mai multe monumente se găsesc în cartierul San Marco, centru istoric al oraşului, situat la capătul Canalului. Pe cealaltă parte a acestuia, se află cartierul San Polo, orientat în jurul bisericii cu acelaşi nume.
Cannaregio, aşezat în nord-estul oraşului, deţine pe lângă monumente, puncte comerciale, prăvălii, magazine de obiecte de lux şi altele.
Santa Croce este plasat pe partea cealaltă a canalului, cuprinzând palatele de pe mal şi, spre vest, o zonă industrială.
Dorsoduro reprezintă locul preferat de plimbare al veneţienilor şi principalul punct turistic. Acolo se găsesc Procuraturile şi sediile procuraturilor.
Alt punct de atracţie îl constituie Turnul Orologiului(foto dreapta), proiectat de arhitectul Coducei, în anul 1496 şi terminat de Massari în 1755. Aceasta arată ora, ziua, cursul planetelor şi al stelelor. Pe turn se găseşte un clopot ce bate la fiecare oră, de cinci secole. Îl bat două personaje de bronz, numite I Mori(maurii), datorită culorii închise pe care a căpătat-o bronzul dealungul veacurilor.
Între Palatul Dogilor şi Biblioteca Veche se întinde mica piaţă San Marino. Pe o coloană este reprezentat un leu chinezesc, iar pe cealaltă, Sfântul protector al oraşului.
Catedrala San Marco (foto stanga) este o clădire veche, construită în stil bizantin. Ea deţine piese mult mai vechi(colane, grupuri statuare), cu mozaicuri şi elemente decorative orientale, gotice, maure şi în stilul Renaşterii. Planul Catedralei este în formă de cruce greacă(cu braţele egale), fiind acoperită cu cinci cupole, iar faţada este o bijuterie de marmură, mozaicuri, sculpturi. Interiorul este îmbrăcat, de asemenea în mozaicuri cu fond de aur, datând din secolul XIII. Altarul Fecioarei Nicopeia, deţine icoana bizantină, făcătoare de minuni, a Fecioarei Maria, ce a fost adusă de la Constantinopol, tot în secolul al XIII – lea. Iconostasul este înconjurat de statui: fecioara, Sfântul Ioan şi cei 12 apostoli, opere în stil gotic veneţian ale lui Jacobello şi Pier Paolo Dalle Mesegne în secolul 1394. Cripta se întinde în subsolul corului şi al celor două capete laterale. Aici se găsesc osemintele Sfântului Marcu. Pe altar se situează o imensă capodoperă bizantică numită Pale d’Oro. Ea este împodobită cu peste 80 de emailuri, ilustrând scene biblice şi profane. În tezaurul catedralei sunt expuse piese de bijuterie bizantine şi veneţiene, datând din secolele XII-XIV. Baptisterul este împodobit cu mozaicuri din secolul XIII.
Construit în anul 1589, Podul Suspinelor (foto dreapta) este un alt punct turistic, ce dă cale liberă spre închisorile cartierului San Marco. El este împărţit în două culoare paralele, prin care erau duşi prizonierii.
San Polo biserică realizată în stil gotic, datând din secolul XV.
În Santa Croce, întâlnim Muzeul de arte Orientale, cu opere de artă, în stil japonez, apoi Galeria de Artă Modernă din Ca’pesaro, unde sunt expuse opere ale artiştilor secolului XX, trei biserici intitulate San Giacomo dell’Orio, San Nicolo’de Tolentino şi o mică piaţă Santa Maria mater Domini.
În cartierele Dorsoduro putem vizita Muzeul secolului XVIII veneţian, o clădire impunătoare situată pe Canalul Grande, înfiinţat de Baldassare Longheno în secolul XVII. Acolo sunt prezentate mobile, ceramică, sticlă de Murano şi tablouri.
Santa Maria della Misericordia este o biserică din cartierul Cannaregio, datând din secolul X şi reconstruită în secolul XIII.
În regiunea Castello, întâlnim cheiul Riva degli Schiavoni, lung de peste 500 m. El este mărginit de palate, în care găsim unul dintre marile hoteluri ale oraşului intitulat Hotelul Danieli, aflat în Palatul Dogilor.
Veneţia a fost o republică aristocratică, ce şi-a întins în evul mediu puterea peste o parte din Lombardia, Dalmaţia, Albania, o parte din Moreea, Macedonia şi a avut relaţii cu Bizanţul. Palatul Dogilor sau „Palazzo Ducale” (foto stanga), amplasat între lagună şi catedrala San Marco, a fost locul de unde se conducea Republica Veneţiană, aici erau sălile de consiliu, locul de judecată, sediul administraţiei supreme. Tot aici se afla locuinţa dogelui care conducea Republica Veneţiană sub supravegherea consiliului celor zece. Acest palat a fost rezultatul unor transformaări treptate, păstrând unitatea de stil gotic-veneţiană a vechilor faţade. Faţada care dă spre un canal mai mic include elemente arhitectonice renaşcentiste şi de această parte este şi renumită „Puntea suspinelor” care face legătura dintre Palatul Dogilor şi închisorile construite în secolul al XVII-lea.. Cea mai veche faţadă a palatului este construită în stil gotic cu porticul în arcade ogivale sau în arc frânt şi cu galeriile primului etaj, apoi o structură mai grea alcătuită din ziduri pline cu ferestre dispuse rărit. Rezultă un efect arhitectural aerian în spiritul arhitecturii bizantine, înnoind spiritul goticului. De asemenea, elementele sculpturale sunt deosebite, capitelurile dinspre chei înfăţişând lunile anului, zodiacul, virtuţile şi viciile. Curtea interioară este vastă şi prezintă o alternare impresionantă de scări, galerii şi bolţi. Una dintre scări, „Scara Gigantilor”, construită de Antonio Rizzo sub dogele Agostino Barbarigo, cu cele două statui ale balustradei, Marte şi Neptun, operele lui Sansovino, conducea la sălile destinate recepţiilor solemne. De asemenea, de mare efect decorativ este „Scara de aur”, al cărei nume provine de la stucaturile aurite proiectate pentru a asigura un caracter somptuos . În sălile palatului se află foarte multe tablouri, freşce sau picturi murale datorate unor nume celebre, precum Tizian, Tintoretto, Veronese, Tiepolo şi altor mari pictori veneţieni sau veniţi de pe alte meleaguri. Palatul Dogilor este considerat templul laic al Veneţiei, reprezentând o adevarată demonstraţie de putere, autoritate şi glorie.Mai putem remarca aici, existenţa unei biserici numită Santa Maria dei Miracoli, construită în 1481, pentru a păstra în ea o icoană făcătore de minuni, a Fecioarei. Faţada şi interiorul sunt ornamentate foarte frumos cu marmură colorată.

Dacă vizitaţi Veneţia, trebuie să ajungeţi pe insulele spectaculoase (foto dreapta) ale acesteia. Giudecca este o insulă aflată foarte aproape de oraş, numele ei, amintindu-ne, că în trecut, majoritatea locuitorilor erau evrei. Acolo întâlnim două biserici importante, datorită arhitecturilor lor şi a operelor de artă, pe care le deţin.
Pe Insula Murano se produce vestita sticlă de Murano, modelate după tehnici tradiţionale. Se pot cumpăra aici la preţuri convenabile: lămpi, vase, obiecte mărunte ornamentale. Un cadou frumos ce poate fi oferit până şi celor mai pretenţioase doamne, este şiragul de mărgele din sticlă multicoloră, bijuterie tradiţională de Murano.
În Museo dell Merleto, aflat pe Insuliţa Burano, întâlnim o colecţie impresionantă de dantele, specifică meşteşugarilor din acest loc.
Pe insula Torcello putem visita Catedrala Santa Maria Assunt, fondată în secolul XVII şi reconstruită în secolul XII şi biserica Santa Fosca aflată lângă catedrală.
Lido este o insulă de vacanţă, ce are o plajă de nisip, un casino, hoteluri şi numeroase amenajări turistice. Este celebră pentru că anual din 1932,la sfârşitul lunii august, are loc Festivalul Internaţional de Film. Timp de două săptămâni sunt proiectate pe ecranul Palatului Cinematografului şi la cinematograful Astra, cele mai noi creaţii ale cineaştilor din toată lumea. Una dintre cele mai mari distracţii ale turiştilor este aceea de a încerca să-şi vadă idolii lor, la intrarea sau la ieşirea din Palat. Biletele sunt inaccesibile, atât din cauza preţului, cât si din cauza faptului că se procură cu mult timp înaintea spectacolelor. Dintre vechile monumente ale insulei, cele mai interesante sunt biserica San Nicolo.
Mijlocul de transport, care circulă de la o insulă la alta este vaporetto (foto stanga).

Unul dintre cele mai mari hoteluri din Veneţia esteTorino, condus de cea mai veche familie veneţiană numită Moro. Ea s-a ocupat cu gestiunea hotelieră de generaţii întregi, iar astăzi vă invită să pătrundeţi în atmosfera shakesperiană. Edificiul principal este compus din 19 camere standard, din secolul XVI, prevăzut cu trei etaje.
Cel mai ridicat tip de cazare este Ca Minotto, ce se datorează celor mai exigenţi clienţi. Cele cinci camere superluxoase ocupă etajul 1(singurul de altfel) al unui Palat nobiliar, aflat imediat lângă hotel. Fastul şi rafinamentul care le caracterizează, în cele mai mici detalii, asigură persoanele iubitoare de confort maxim, o vacanţă de neuitat, în cel mai romantic oraş din lume.
Gondola (foto dreapta) este încă un simbol al Veneţiei. Cu forma sa asimetrică, cu cântecul gondolierului, cu pernele moi, gondola e visul şi reveria oricărui muritor. Alunecarea ei abia perceptibilă iţi induce sentimentul imponderabilităţii, al dematerializării, al ieşirii din timp şi spaţiu. Iniţial gondola era mijlocul de locomoţie al nobililor veneţieni. Datorită formei sale zvelte, ea se poate strecura pe cele mai înguste canale, poate ajunge la uşi pe care nici nu le vezi, dar poate ascunde şi trădări (inclusiv politice), declaraţii de dragoste şi tainice juraminte.
Cea mai renumită manifestaţie tradiţională, o reprezintă Carnavalul de la Veneţia (foto stanga), de pe 15 februarie, unde anual mii de turişti deghizaţi, vin să asiste la marea sărbătoare. Se spune că originea Carnavalului datează din 1094, caând dogele Veneţiei, Vitale Faliero, l-a menţionat pentru prima dată într-un document oficial. În realitate, carnavalul este prezent în mai multe tradiţii, ca de pildă în Saturnaliile latine, sau în miticele culturi dionisiace, prin care se sărbătorea trecerea de la iarnă la primăvară. Existau, aşadar, încă din timpuri străvechi, perioade ale anului în care se purtaumăşti şi prindeau viaţă reprezentări simbolice, când aparent totul era permis şi lumea trăia diferit, fiind cunoscută zicala „Semel in anno licet insanire” („o dată pe an este permis să înnebuneşti”). Veneţia, republică guvernată de o oligarhie închistată, a găsit de cuviinţă să dea straturilor sociale umile iluzia că, măcar pentru o scurtă perioadă a anului, sunt asemenea celor puternici şi le-a permis să-i ironizeze în public pe bogaţi, purtând pe chip o mască. Desigur, se poate intui că la mijloc era o excelenţă supapă de eliberare a tensiunilor sociale.
Oraş turistic prin excelenţă, Veneţia este un fel de pântece enorm în care intră anual 14 milioane de turişti plictisiţi şi ies 14 milioane de oameni fermecaţi şi total dependenţi de oraşul din lagună, care, ca o zeiţă capricioasă, cere ofrande: amintiri, nostalgii, poveşti spuse prietenilor la o halbă de bere, totul ca sa fie sigură că nu o uiţi. Aceasta se schimbă în continuu. Nici un alt loc nu are o geografie la fel de schimbătoare în cadrul căreia să descoperi piaţete liniştite şi canale părăsite şi chiar nemarcate pe hartă. Nici o plimbare pe aleile dosnice nu este la fel cu cea anterioară. Iubită sau detestată, oraşul veneţian  nu acceptă jumătăţi de măsură. In sunetul clopotelor ce ilustrează trecerea timpului, aceasta trăieşte, visează şi supravieţuieşte secolului, parcă tocmai pentru a ne arăta visătorilor, că ea nu se manifesta numai prin realitate, ci şi prin poezie şi visare.

Harta Venetiei

harta venetia