Luxemburg

Marele Ducat de Luxemburg (foto dreapta-steag Luxemburg) este un stat în Europa care face parte din grupul de țări Benelux, alături de Belgia și Țările-de-Jos și din Uniunea Europeană.

Istoria  începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important.

Revoluția belgiană dintre 18301839 a înjumătățit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a țării, majoritar francofonă, a fost transferată Belgiei. Independența Marelui Ducat  a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia și Franța. În același an 1839, provincia  s-a alăturat Confederației germane.

Luxemburg (foto Castel Luxemburg) are un sistem parlamentar de guvernare, fiind o monarhie constituțională. În conformitate cu constituția din 1868, puterea executivă este exercitată de Marele Duce sau de Marea Ducesă, și de cabinet, constituit dintr-un prim-ministru și mai mulți miniștri. Marele Duce are puterea de a dizolva parlamentul și de a forma un altul.

Puterea legislativă aparține Camerei Deputaților, aleși direct pentru mandate de cinci ani. Un al doilea corp, „Conseil d’État” (Consiliul de Stat), format din 21 de cetățeni numiți de duce, are rol consultativ pentru Camera Deputaților în elaborarea legilor.

Marele ducat are trei tribunale inferioare (justices de paix; în Esch-sur-Alzette, în Luxembourg și în Diekirch), două tribunale districtuale (Luxembourg și Diekirch) și o Curte Superioară de Justiție (Luxembourg), care include Curtea de Apel și Curtea de Casație.

Există și un tribunal administrativ, o Curte Administrativă și o Curte Constituțională, toate în orașul Luxembourg.

Luxemburgul are o suprafață de circa 2,586 km². În vest se mărginește cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafață dublă față de cea a țării.

Nordul țării face parte din Munții Ardeni, e format din dealuri și munți joși, cel mai înalt punct fiind Kneiff (foto dreapta), de 560 m. Restul țării este de asemena deluros.

Granița estică e formată de râurile Mosela, Sauer și Our. Pǎdurile de stejar și fag reprezintă 55% din teritoriu. Clima este temperată de tranziție între cea oceanică și cea semicontinentală. Altitudinea maximă este de doar 300 m in Gutland/Bon Pays.

Economia stabilă, puternică , prezintă creștere moderată, inflație redusă și șomaj redus. Sectorul industrial, dominat de industria siderurgică, a devenit tot mai diversificat, și include produse chimice, cauciucuri și alte produse. În ultimele decenii, creșterile în sectorul financiar au compensat declinul oțelului. Serviciile, în special cele legate de bănci, ocupă un segment tot mai important al economiei. Agricultura se bazează pe mici ferme familiale. Luxemburgul are legături comerciale și financiare în special cu Belgia și Olanda, și ca membru al UE, se bucură de avantajele pieței libere europene. Luxemburg are cel mai mare PIB per capita din lume (62 700 USD în 2005). Șomajul a fost de 4,4% din forța de muncă în iulie 2005.

În anul 2009, investițiile străine directe în Luxemburg (foto stanga) au fost de 27,2 miliarde dolari. Totodată, Luxemburg a investit aproape 15 miliarde de dolari în alte țări.

Sunt recunoscute și vorbite trei limbi, limba franceză, limba germană și limba luxemburgheză, considerată de unii lingviști ca un dialect al limbii germane. În afară de faptul că e una dintre cele trei limbi oficiale, luxemburgheza este și limba națională a marelui ducat.

87 % din populația Luxemburgului sunt creștini romano-catolici, restul fiind în principal protestanți, musulmani și mozaici.

37% din populația ducatului este formată din imigranți.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Luxemburg:

  • Centrul vechi istoric și fortificațiile din orașul Luxemburg (1994)
  • Parcul cu statuii creat de Christian Veres (2001)

Flandra-Belgia

Flandra (foto stanga) este o regiune din nordul-vestul Europei, una dintre componentele statului federal Belgia. Actualmente termenul generic se referă la două entități federale belgiene: Regiunea Flandra și Comunitatea Flamandă, ambele conduse de un singur guvern și parlament instituții aflate la Bruxelles.

Limba oficială a tuturor instituțiilor flamande este limba neerlandeză. Franceza se bucură de un statut special în 12 comune cu facilități situate la frontiera cu regiunea Valonia și în jurul Regiunii Capitalei.

Orasul este format din două regiuni geografice principale: câmpia Yser-ului și coasta Mării Nordlui (foto dreapta) în vest și câmpia din nord-est. Prima este alcatuita dintr-un relief nisipos și soluri aliviale, cu altitudini foarte joase. Mare parte din acest teritoriu a fost canalizat și au fost amenajate poldere protejate de diguri. Câmpia centrală începe în bazinul fulviului Schelde și cu o altitudine situată între 5 și 30 m în extremitatea sudică, la frontiera cu Valonia, și estică, la frontiera cu Olanda, relieful este mai pronunțat, fiind sub forma unor văi largi, cu altitudini ce depășesc 150m. În exclava Voeren, situată între frontiera olandeză și provincia Liège se atinge altitudinea maximă a regiunii, 288 m.

Climatul este temperat maritim, cu precipitații importante de-a lungul anului. Temperatura medie lunară variează între 3 °C în ianuarie și 18 °C în iulie, iar precipitațiile medii lunare variează între 65 mm în ianuarie și 78 mm în iulie.

PIB-ul total al Regiunii Flamande era de 165.847 milioane de Euro în 2004, iar PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare era cu 23% deasupra mediei UE.

Flandra a fost una dintre primele regiuni Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție industrială la începutul secolului XIX. Inițial dezvoltarea s-a bazat foarte mult pe industria textilă și alimentară. În anii 1840 a avut loc o criză a industriei textile iar regiunea a fost cuprinsă de foamete. După cel de al doilea război mondial Ghent (foto stanga Ghent-Gravensteen Castle) și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Ea a atras de asemenea numeroase investiții străine datorită forței de muncă bine instruite. Anii 1970 au reprezentat o perioadă de receseie datorită crizelor petroliere. Declinului industriei metalurgice și politicile economice mai liberale din Flandra au făcut ca centrul economic al Belgiei să se deplaseze dinspre regiunea minieră și metalurgică Valonia spre nord fiind actualmente concentrat în regiunea Bruxelles-Louvain-Anvers-Gent.

Actualmente economia este orientată în principal spre sectorul serviciilor, diversele industrii implantate în regiune fiind însă principalul atuu. Aceasta este puternic orientată pe exporturi de bunuri cu valoare adăugată importantă. Principalele produse de import sunt: petrol și produse petroliere și chimice, textile, îmbrăcăminte și accesorii, utilaje industriale și alimente. Principalele produse de export sunt produse alimentare, textile, materiale plastice, produse petroliere și automobile. Principalii parteneri economici sunt Germania, Olanda, Franța, Regatul Unit, Italia și Statele Unite.

Una dintre particularitățile economiei Flandrei este dezvoltarea în Anvers a comerțului și a industriei de prelucrare a diamantelor (foto dreapta). Orașul are patru burse de diamante. Centrul mondial din Anvers joacă un rol important în stabilirea standardelor și a eticilor profesionale precum și în promovarea intereselor orașului ca centru al industriei diamantelor și în instruirea personalului. După cel de al doilea război mondial, comerțul a fost dominat de comunitatea evreiască hasidică de aici. În ultimele două decenii din ce în ce mai mulți comercianți de origine indiană sau armeniană au crescut în importanță.

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată, atât cea rutieră cât și cea feroviară și în special cea maritimă. Anvers (foto stanga) este al doilea port european după Rotterdam și este conectat la o rețea importantă de canale și văi navigabile.

Belgia fiind membră fondatoare a UE, economia Flandrei este bine integrată în economia europeană. Din 2002 Euro a înlocuit francul belgian. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.

Populația regiunii era de 6.117.440la începutul anului 2007. Din locuitorii Regiunii capitalei, aproximativ 15% sunt considerați flamanzi. Anvers , Ghent, Bruges și Louvain (foto dreapta) sunt cele mai mari orașe din Flandra.

Aproximativ 75% din flamanzi sunt botezați în Biserica Romano-Catolică, dar mai puțin de 8% participă regulat la slujbe. Aproape jumătate din locuitori se declară agnostici sau atei, 47% se declară catolici iar islamul este a doua religie ca importanță cu doar 3,5% din populație.

Haga-Olanda

Haga este sediul guvernului a Ţărilor de Jos. Este situată în partea de vest a provinciei Olanda de Sud (Zuid-Holland), a cărei reşedinţă este.

Haga este sediul de facto al guvernului olandez, dar nu este capitala Olandei, rol desemnat prin constituţie comunei Amsterdam. Haga este sediul camerelor superioare (Eerste Kamer) şi inferioare (Tweede Kamer) a parlamentului olandez (foto stanga)(Staten-Generaal). Regina Beatrix a Olandei are reşedinţa şi biroul de lucru la Haga, iar toate ambasadele statelor străine sunt situate aici. De asemenea tot aici  sunt situate Curtea supremă (Hoge Raad der Nederlanden) şi Consiliul de Stat (Raad van State).

În istoria comunei (satului) Haga, sectorul judiciar a jucat întotdeauna un rol important. După ce, în secolul al XIV-lea, laici au fost transferate curţile supreme de justiţie ale provinciilor Zeeland şi Olanda, importanţa satului a început să crească. La sfârşitul secolului al XVI-lea, aici s-a mutat curtea regală, după ce Mauriciu de Nassau şi-a ales Haga drept reşedinţă. Exemplul curţii a fost urmat apoi de guvernul din Delft. În secolul al XVII-lea, pe când Olanda întemeia fără încetare noi colonii, ţara a fost condusă cu o mână de fier.

Între anii 1584 şi 1795, la Haga s-au ţinut dezbaterile reprezentanţilor provinciilor olandeze, ceea ce a constituit începutul parlamentului de astăzi. Haga nu deţinea, mai înainte, statut de oraş (de unde porecla de „cel mai mare sat din Europa”), nefiind din acest motiv înconjurată de ziduri de apărare. Haga a devenit oraş în 1795,pentru scurt timp, din 1798 existând din punct de vedere administrativ numai comune.

Haga (foto dreapta) n-a avut timp să clădească ziduri de oraş. Chei ale „oraşului” au fost făcute la repezeală de un argintar, fiind folosite de numai două ori. Ele au dispărut în cursul celui de-al Doilea Război Mondial.[2]

Conferinţele de Pace din anii 1899 şi 1907, încheiate cu Acordul de la Haga privind reglementarea războaielor pe uscat, au conferit aşezării o importanţă internaţională. Moştenirea materială lăsată de aceste evenimente o reprezintă Palatul Păcii, construit în stil neogotic între anii 1907 şi 1913, mulţumită contribuţiilor şi donaţiilor din lumea întreagă. Din anul 1922, această clădire este sediul Curţii Internaţionale de Justiţie. Acest organism judiciar, format din 15 judecători, şi-a reînnoit activitatea după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, devenind instanţa supremă de justiţie a ONU.

Haga este divizată din punct de vedere administrativ în opt districte (stadsdelen). Spre deosebire de Amsterdam şi Rotterdam, acestea nu au rol politic, neavând un consiliu separat. Districtele sunt:

  • Escamp
  • Haagse Hout
  • Laak
  • Leidschenveen-Ypenburg]
  • Loosduinen
  • Centrum
  • Scheveningen
  • Segbroek

Comuna joacă un rol important în politica internaţională. Aici îşi au sediul peste 150 organizaţii internaţionale. Principalele instituţii sunt:

  • Eurojust, corpul procuorilor statelor membre ale Uniunii Europene
  • Europol, Biroul de poliţie european
  • Curtea Internaţională de Justiţie
  • Curtea Penală Internaţională
  • Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie
  • Curtea Permanentă de arbitraj.

Perioada de glorie a satului Haga a fost cuprinsă între secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Din aceea perioadă datează numeroase biserici (cum ar fi Nieuwe Kerk) şi rezidenţe, printre care se numără Palatul Huis ten Bosch (reşedinţa regală) şi Mauritshuis. Tot în aceea vreme, satul a devenit un centru important al portretisticii şi al peisagisticii, precum şi al tipografiei, al gravurii, al sculpturii şi al meşteşugului aurarilor. Aceste tradiţii artistice au fost continuate în secolul al XIX-lea de aşa numita Şcoală de la Haga, în care au fost activi pictori de seamă, precum Isaac Israẽls şi Anton Mauve, precum şi de Haagsche Kunstkring, un mediu artistic al neoimpresioniştilor şi al simboliştilor.

Două dintre principalele monumente ale comunei se ridică unul lângă altul :Muzeul Mauritshuis (foto stanga) şi clădirea parlamentului, Binnenhof

  • Escher Museum, un muzeu consacrat lui Maurits Cornelis Escher: Madurodam, Mauritshuis.

 

Finlanda

Finlanda sau Republica Finlandei (foto dreapta) este o ţară din Europa de Nord, membră a Uniunii Europene din anul 1995, Naţiunilor Unite şi a zonei Euro. Are ieşire directă la Marea Baltică prin intermediul Golfului Botnic la vest şi Golfului Finic la sud. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la vest şi Norvegia la nord. Estonia se află la sud, despărţită de Finlanda de către Golful Finic. Capitala se afla la  Kelsinki.

Insulele Åland, vorbitoare de suedeză, situate în largul coastei sud-vestice a Finlandei sunt o provincie autonomă a tarii, beneficiind de statutul de zonă demilitarizată. Limba suedeză este a doua limbă oficială. Finlandeza este o limbă aglutinantă ce aparţine familiei de limbi ugro-finice, grup care cuprinde estona, lapona şi maghiara. Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că, alături de bască şi malteză, nu fac parte din limbile indo-europene.

Teritoriul pe care se găseşte Finlanda de astăzi a fost locuit imediat după Epoca de gheaţă, începând aproximativ cu anii 8500 î.Hr. Mult mai târziu, din secolul al III -lea pînă în 1809, aceasta a fost încorporată în Imperiul suedez. După uniunea de la Kalamar, Finlanda împreună cu Suedia s-a aflat până în 1523 sub dominaţia Danemarcei. În 1581 tara a devenit mare ducat, dependent de Suedia.

Finlanda (foto stanga) este democraţie parlamentară, condusă de preşedinte, primul-ministru şi Eduskunta, şi îşi are sediul în Helsinki. Preşedintele Republicii este ales prin vot direct pentru o perioadă de 6 ani de către populaţia cu drept de vot.

Eduskunta/Riksdag este parlamentul naţional finlandez unicameral compus din 200 de membri aleşi prin vot secret de către populaţia cu drept de vot în vârstă de peste 18 ani. Insulele Åland beneficiază de un reprezentant în cadrul Eduskunta.

Landsting este parlamentul regional din Insulele Åland. Administrează relaţiile insulelor şi stabileşte cadrul legislativ în cadrul Insulelor. Actele normative adoptate de Eduskunta sunt perfect valabile dar cele elaborate de Landstig nu sunt aplicate pe continent.

Presedintele este ales prin sufragiu direct pentru 6 ani şi poate beneficia doar de 2 mandate. Preşedintele finlandez numeşte guvernul.

Tara este formată din 6 provincii si anume: Finlanda de Sud, Finlanda de Vest, Finlanda de Est, Oulu, Laponia si Aland.

Finlanda reprezinta ţara celor 1.000 de lacuri (Lacul Oulu-foto dreapta) şi insule: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi cu 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei. Substratul petrografic prezintă caracteristicile reliefului glaciar modelat de catre gheţari. Subsolul finlandez se află în prezent într-o continuă dezvoltare. Are o economie bine industrializată, în mare parte de piaţă liberă, cu un PIB pe capital asemănător celor din Regatul Unit, Franţa, Italia sau Germania. Ea este în prezent sediul social al Nokia (foto stanga sus si foto dreapta jos-Nokia 5310), lider mondial în telefonia mobilă.

Un colorit magnific al Finlandei îl are iarna (foto stanga jos). În părţile de sud ale ţării zăpada începe să cadă pe la sfârşitul lui noiembrie şi se topeşte prin aprilie. În nord  iarna este mai lungă cu aproximativ o lună. Cu venirea iernii, Finlanda se transformă într-o poveste de iarna. Nu degeaba finlandezii sunt consideraţi cei mai mari iubitori de schi. Despre ei se mai glumeşte cum că se nasc cu patinele sau schiurile în picioare. Intalnim o mulţime de pârtii de diferite categorii, pe toate gusturile, echipate modern şi iluminate pe timp de noapte. Pe la sfârşitul lui decembrie, sărbătorile de iarna sunt în toi, Crăciunul, Anul Nou. La peisajele fermecătoare, totul fiind acoperit de zăpadă, se adaugă şi minunatele tradiţii finlandeze. Totul este ornamentat şi înfrumuseţat încât ai crede că toată ţara s-a pregatit un an întreg pentru aceste sărbători. Printre alte tradiţii fiind şi focurile de sărbători. un alt ritual important ale sărbătorilor de iarnă mai sunt şi sauna de Crăciun şi totodată şi dăruirea cadourilor. Momentul aşteptat de toţi este vizita „Moşului Joulupukki”, care vine şi împarte cadouri copiilor. Este un Moş Crăciun finlandez (foto dreapta). El vine pe o sanie trasă de reni.

Sauna este o parte foarte importantă din viata finlandezilor, de aceea multe familii merg de câteva ori pe sâptămână. Are o semnificaţie deosebită datorită faptului că lasă toate relele în urmă şi în acest fel oamenii îşi pot începe sărbătoarea de Crăciun.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Finlanda:

  • Vechiul oraş Rauma (1991)
  • Cetatea Suomenlinna (1991)
  • Biserica din Petäjävesi (1994)
  • Fabrica veche de carton de la Verla (1996)
  • Situl funerar din epoca de bronz de la Sammallahdenmäki (1999)
  • Arhipelagul Kvarken (2000, 2006)
  • Arcul geodezic Struve (pe teritoriul Finlandei) (2005)