Castelul Gien

Castel Gien (foto stanga) este situat intr-un mic orasel cu acelasi nume, din departamentul Poire, la 80 de km distanta de Orleans.

In apropiere de Gien intalnim un pod de piatra, construit in secolul XVI, care a reusit sa reziste bombardamentelor din 1940. Faleza si orasul au trebuit reconstruite dupa razboi.

La terenurile castelului au poposit de-a lungul veacurilor Ioana d’Arc , Charles al VII-lea si Francois I.
Mosia Gien i-a apartinut lui Louis al XI-lea, care i-a daruit-o fiicei sale,Anne de Beaujeau, regenta a Frantei intre anii 1483 si 1491, cat timp Charles al VIII-lea era inca minor. Aceasta a construit castelul  intre anii 1494 si 1500, inspirandu-se din aspectul castelului Plessis-Lesteau, ce ii apartinea tatalui sau.
Castelul este astazi vizitat pentru aspectul sau exterior, fatadele prezentand un amestec interesant de caramida rosie, caramida alba si piatra, dar mai ales pentru muzeul de vanatoare din interior. Musee de la chasee adaposteste o colectie impresionanta de arme si trofee de vanatoare, dar si multe picturi si tapiserii ce prezinta scene de vanatoare. Alaturi de arme si tapiserii sunt expuse desene, gravuri, picturi, obiecte de ceramica. Poti admira de la arme de silex pana la tunuri cu teava lunga, si alte arme de foc cu care se putea trage de pe cal, apoi pusti cu doua tevi si altele de acest fel. Colectiile detin de asemenea arme frumos incrustate cu ornamente de fildes, de sidef, de baga, adevarate opere de arta.
Fatadele dand spre curtea interioara, mai putin sobre, sunt ornamentate cu trei turnulete octogonale din piatra si caramida inchizand elegante scari in spirale, incununate cu camere patrate, ele insele flancate de mici turnuri rotunde in interiorul carora se afla alte scari, foarte stramte.
La etajul intai, o sala impresionanta este rezervata unor picturi si studii de François Desportes (1661-1743). Sunt peste 75 de opere ale acestui artist, considerat cel mai mare pictor animalier (foto dreapta) din Franta tuturor timpurilor. Pictorul a fost unul dintre artistii preferati ai lui Ludovic al XIV-lea, l-a insotit la partidele de vanatoare, a pictat atat vanatul cat si cainii preferati ai regelui: Blanche, Ponne, Zette. De asemenea a executat mai multe scene ca decor in apartamentele regale si princiare. In apropierea picturilor lui Desportes sunt doua panze mari ale succesorului sau, J.B. Ondri (1686-1755), printre care celebra sa „Vanatoare de lupi”.
In 1972 muzeul a primit exceptionala colectie a lui Claude Hettier de Boislambert presedintele de onoare al Comitetului International al Vanatorii.
O alta sala expune peste 5000 de nasturi de la tunici de vanatoare, fiecare obiect fiind o adevarata opera de arta. Cel mai renumit este cornul de vanatoare, 50 din astfel de instrumente fiind expuse pe fondul unor imagini reprezentand cate o vanatoare din timpul lui Ludovic al XIV-lea si apoi altele, pana in zilele noastre.

Palatul Versailles

Palatul Versailles (foto stanga) este un castel regal construit la Versailles, în Franța. A fost reședința regilor Franței Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea. Acesta se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franța, nu numai prin frumusețe, ci și prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reședință regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forțată să se întoarcă în capitală, cu excepția câtorva ani din timpul Regenței. Castelul Versailles reprezintă un simbol al monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Galeria Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franței.

Sala oglinzilor (foto dreapta) are 73 m lungime, 10,5 latime, 13 înaltime si este acoperita cu o bolta bogat decorata cu picturi. Ferestrelor de pe o latura le corespund oglinzi pe peretele opus. Din aceasta sala ce va deveni celebra prin semnarea unor acte oficiale de mare importanta pentru Franta si restul lumii (28 iunie 1919, Tratatul de la Versailles care a consfiintit sfârsitul Primului Razboi Mondial) se ajungea la cabinetul si dormitorul regelui.

Cei care asteptau sa fie primiti de suveran faceau anticamera în sala denumita „ochiul de bou”, nume provenit de la fereastra încaperii, de forma ovala, ce dadea spre o mica curte. Pe caminul din aceasta camera se afla – se mai afla si astazi – bustul regelui, opera a sculptorului Coysevox.

In vremea lui Ludovic al XIV-lea, Palatul Versailles (Gradinile palatului-foto stanga) era cel mai mare si impunator palat regal din Europa. In aceasta epoca Palatul era deservit de 35.000 slujitori. Localitatea Versailles a fost sistematizata, odata cu ridicarea palatului, prin taierea de noi strazi, largi si simetrice, centrul fiind traversat de un larg bulevard (Avenue de Paris). Regele Soare atragea pe noii veniti care primeau terenuri foarte ieftin, daca respectau doua reguli: o taxa anuala (echivalent astazi cu circa 1 Euro/hectar) si construirea unei case in conformitate cu planul de sistematizare dar care sa nu depaseasca cota de nivel de la inaltimea Curtii de Marmura din fata palatului, pentru a nu stanjeni „perspectiva regala”. In jurul Curtii de Marmura se aflau apartamentele regale. Latura nordica gazduia apartamentele private ale regelui, care au suferit mai multe remodelari, sub supravegherea lui Charles Le Brun. Camerele din componenta apartamentelor au primit nume ale zeitatilor din mitologia greaca si romana. Iar pe latura sudica, apartamentele reginei. Fiecare incapere a fost bogat decorata de catre Charles Le Brun cu reliefuri de marmura colorata, piatra si lemn, picturi murale si mobiler cu intarsii din aur si argint. Spre exterior, pe latura nordica, erau situate saloanele oficiale, in care se desfasura viata de la Curtea regala. Fiecare salon purta numele unei zeitati din Olimp. In Salonul lui Apollo se afla sala tronului lui Ludovic al XIV-lea.

Fatada dinspre curte a fost modificata de Hardouin – Mansart, dar poarta înca amprentele arhitecturii de la începutul secolului al XVII-lea: combinatia de caramida cu piatra cioplita si acoperisurile ascutite.

Curtea (foto dreapta), în care se organizau reprezentatii teatrale face impresia unui interior datorita statuilor asezate în ea. Cu totul diferita este impresia produsa de fatada dinspre parc, careia Hardouin – Mansart i-a dat o forma noua, extinzând-o mult pe orizontala. Doar partea centrala, decrosata , întrerupe putin linia dreapta a fatadei. Nivelul ei inferior era executat din piatra, în bosaj , etajul întâi era divizat prin pilastri si porticuri scoase ritmic în relief, iar ultimul etaj, cu ferestrele lui mici, forma un atic , care era însa mai usor decât acela al cladirilor în stil baroc. Acoperisul foarte plat (în terase pe alocuri) îi mira pe privitori, care erau obisnuiti cu acoperisurile înclinate franceze.