Slovenia – asezare, istorie, politica, climat

Din punct lg_flag_SIde vedere al asezarii, Slovenia se gaseste in Europa Centrala. Ea se invecineaza cu Croația, Ungaria, Austria și Italia si are iesire la Marea Adriatica. Capitala se afla la Ljubljana.

Din punct de vedere istoric, intalnim un teritoriu locuit încă din Antichitate de triburi ilire și celtice, apoi cucerit, în secolul II-I îH,de romani. Apoi devine parte a provinciei Illyricum din Imperiului Roman, rămânând după 395 d.Hr între Hotarele Imperiului Roman de Apus. Între secolele V-VII se stabilesc aici triburi ale slavilor, ce se vor amesteca cu populația autohtonă(romani, iliri, celți). În secolul VII se constituie Marele Ducat al Karantaniei (Karinthiei), dependent de Bavaria (circa 750), apoi de Regatul Francilor (circa 788), temporar supus de unguri (907-955).

Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven și primul stat slav stabil, s-a format în secolul al 7-lea. În 745, Carantania și-a pierdut independența în fața Imperiului franc. Numeroși slavi s-au convertit la creștinism.

Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven și primele documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar.

În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mișcarea „Primăvara popoarelor” în Austria.

După prăbușirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, denumit ulterior, in anul 1929 Regatul Iugoslaviei. După refacerea Iugoslaviei la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a format la 25 iunie 1991 după obținerea independenței față de Iugoslavia. Aceasta s-a alăturat NATO pe 29 martie 2004 și Uniunii europene pe 1 mai 2004.

Harta Politica Slovenia

harta_politica_Slovenia.gif

Din punct de vedere politic, Slovenia este republică parlamentară, cu o democrație multiipartită.

Președintele sloven este ales prin vot universal pentru un mandat de 5 ani. Conform constituției, el poate avea două mandate, după care nu mai are voie să candideze.

Parlamentul Sloven este bicameral. Adunarea Națională, (Državni zbor), este alcătuită din 90 de scaune dintre care două sunt rezervate reprezentanților minorității maghiare și a celei italiene. Consiliul Național, Državni svet, este alcătuit din 40 de scaune și reprezintă interesele economice, sociale și profesionale de la nivel local. Alegerile parlamentare se țin la fiecare patru ani.

Regiunile geografice pe care le intalnim aici sunt Alpii Dinarici (foto dreapta) , Campiabled3 Panoniei si Marea Adriatica.

Cel mai inalt punct, il reprezinta Triglav, avand o altitudine medie de 557 de metri. Cea mai mare parte a tarii este impadurita, mai exact 10.124 de km patrati, fiind a treia clasata din Europa, dupa Finlanda si Suedia.

Climatul este submediteranean pe coastă, alpin în munți și continental cu veri calde și ierni reci pe platouri și în văile estice. Temperatura medie este de -2 °C în ianuarie și de 21 °C în luna iulie. Nivelul mediu de precipitații este de 1.000 milimetri la țărm, până la 3.500 milimetri în Alpi, 800 milimetri în sud-est și 1.400 milimetri în zona centrală. La 1 iulie 2014 în Slovenia erau 6035 de localități.

Va urma…

 

Austria – relief, clima, economie si energie

Din punct de vedere georgrafic, Austria este formata din Alpii Rasariteni, ce ocupa 62% din suprafata totala, Dealurile Subalpine si Subcarpatice, care 5418_SCALED_800x600alcatuiesc 12%, zonele colinare din jurul Campiei Panonice, ce formeaza 12% din suprafata tarii. O zona muntoasa, mult mai mica decat cea alpina se gaseste la nord si este denumita „platoul de granit austriac”. O intalnim in Podisul Boemiei si cuprinde  10% din teritoriul statului. Porțiunea austriacă adepresiunii Vienei reprezintă 4%. Cea mai inalta culme muntoasa este Gorbglockner (foto dreapta), ce se afla la o altitudine de 3797 de metri, in Masivul Hohe Tauern.

Clima este temperat-rece si predomina vanturile de vest umede. Temperaturile pe timp de iarna oscileaza intre – 10 si 0 grade, pe timp de vara sunt relativ ridicate, ajungand pana la temperaturii medii de 25 de grade, iar maxima ajunge pana la 39,7 grade.

Din punct de vedere economic Austria se afla pe locul 12 in lume dupa PIB pe cap de locuitor, avand o economie de piata sociala bine dezvoltata si un nivel de trai ridicat. Până în anii 1980, multe din companiile industriale de aici fuseseră naționalizate. Mai recent, însă, privatizarea a redus prezența statului în economie la un nivel comparabil cu alte economii europene. Mișcările sindicale sunt deosebit de puternice și au o mare influență asupra politicii muncii. Turismul internațional este cea mai importantă parte a economiei naționale.

Germania este principalul partener comercial istoric al Austriei, astfel că țara este vulnerabilă la schimbările rapide din economia germana.

Moneda Euro si a fost introdusa la 1 ianuarie 1999, monedele și bancnotele intrand în circulație la 1 ianuarie 2002. In trecut, statul folosise silingul austriac din decembrie 1924. Șilingul a fost scos temporar în urma Anschlussului în 1938 și a fost reintrodus după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în noiembrie 1945.

2012Austria5euro1A2Austria are una dintre cele mai bogate game de monede de colecție din zona euro, cu valori nominale de la 10 la 100 de euro. O monedă excepțională de 100.000 de euro a fost emisă în 2004. Acestea sunt o veche tradiție națională. Spre deosebire de emisiunile normale, ele nu pot fi folosite pentru plăți în toată zona euro. De exemplu, o monedă comemorativă austriacă de 5 euro (foto stanga) nu poate fi utilizata în alte țări.

n 1972, guvernul a demarat construcția unei centrale termonucleare la Zwentendorf pe Dunăre, în urma unui vot unanim în parlament. În 1978, la un referendum, aproximativ 50,5% din cetățeni au votat împotriva energiei nucleare, și 49,5% pentru, iar parlamentul a adoptat apoi în unanimitate o lege prin care se interzicea utilizarea energiei nucleare pentru producerea de electricitate.

Austria produce majoritatea energiei sale prin hidrocentrale. impreună cu alte surse de energie regenerabilă, cum ar fi cea eoliană, solară și cu centralele cu biomasă, cantitatea de energie produsă din surse regenerabile se ridică la 62,89%, din energia utilizată în total in intreaga tara, restul fiind produsă prin termocentrale cu gaz și petrol.

Germania- Axa Rheanana

Axa Rheanana reprezinta o regiune puternic urbanizata si industrializata a Germaniei.

Axa incepe de la Basel sau mai exact de la Mulhouse (foto stanga), trece prin campia Alsaciei separand hernicidele Vosgi si Padurea Neagra. Apoi, spre nord, separa muntii si podisurile apartinand regiunii Sistos-Rhenane dintre care mai importante sunt Odenwald, Hunsruck, Taunus, Eifel, Westerwald.

In partea inferioara, Rhinul strabate o parte a campiei nord-europene de pe teritoriul Olandei complexa din punct de vedere genetic cu altitudini sub 60 m.

Clima este temperat continentala cu frecvente invazii de mase boreale in regiunea Masivului Sistos-Rhenan, cu veri calduroase in alsacia si temperat-oceanic mai umed in campiile nordice. Precipitatiile variaza intre 500-750 mm, cu frecvente zile si nopti friguroase si geroase in sezonul rece.

Populatia ajunge la 4000-5000 loc./kmp concentrata in orase milionare ca Koln, Dusseldorf (foto dreapta), Essen. Predomina ramurile industriale cu mari cerinte ale fortei de munca in industria carbonifera, siderurgica si textila. O alta concentrare a populatiei se afla in regiunea olandeza Randstad-Holland, unde valorile densitatii depasesc 1200 loc./kmp.

In centre urbane ca Frankfurt, Wiesbaden, Mannheim, Heidelberg densitatea populatiei depaseste 180 loc./kmp.

Daca pentru centrele situate in bazinul Ruhr resursele de subsol au generat multiple activitati industriale, dezvoltarea celor situate in bazinul inferior al Rhinului este legata de traditie in activitatea comerciala si de navigatie, la care se adauga o subramura mai noua, petrochimia.

S-au dezvoltat deasemenea siderurgia in Duisburg si Dortmund (foto stanga), industria metalurgiei neferoase in Freiburg, industria constructiilor navale in Rotterdam si a automobilelor in Bochum.

Axa Rhin se remarca si printr-o agricultura variata unde se imbina cultura unor cereale in Campia Koln cu viticultura si pomicultura in regiunea Alsaciei, ca si pe culoarele Main, Neckar, cu legumicultura si cultura florilor in limitele polderelor olandeze impreuna cu cresterea animalelor cu peste 60% din valoarea productiei agricole in regiunea Rhin de pe teritoriul Olandei.

Germania- conditii climatice, apele, vegetatia, solurile si fauna.

Conditii climatice

In vestul si nordul Germaniei (foto dreapta-  Orasul Munich din Germania) exista o clima temperat-oceanica, cu temperaturi de +1 grad C, in ianuarie. In sezonul cald temperaturile sunt mai moderate, ploile ajungand la 750 mm/an. Influenta oceanica se remarca si in numarul zilelor cu zapada care creste de la 10 zile in vest, la peste 30-40 zile in est.

In partea centrala a tarii, iarna, patrund mase reci continentale de tranzitie, iar vara caldura specifica acestora.

Temperaturiile medii anuale ale lunii ianuarie scad sub -3 grade C, iar vara urca frecvent la peste 20 grade C. Muntii si podisurile de aici primesc pana la 1500 mm precipitatii in timpul unui an, anotimpul cel mai umed fiind toamna.

In Germania de Sud, in Podisul Bavariei temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsa intre 1-3 grade C., iar in iulie intre 15-18 grade C. Cantitatea de precipitatii este de 3000 mm, din care o buna parte sunt sub forma de zapada. Vara predomina ploile de conventie.

Apele

Cele mai importante ape din Nord sunt: Oderul, Elba, Saale si Rhin. Sursa principala de alimentare o reprezinta ploile oceanice. Nivelul apelor cresc substantial in luna mai si un maxim secundar in ianuarie, ca urmare a ploilor oceanice.

In regiunea Germaniei Centrale reteaua de ape este aceiasi ca in nord, de aici izvorand si cea mai mare artera hidrografica Dunarea.

Rhinul (foto stanga) izvoraste din Alpii Elvetieni, trece in cursul superior intre Alpii Lepontini si Glarici si se varsa in lacul Boden. De aici pe granita dintre Elvetia si Germania strabate orasul Basel, apoi se indreapta spre nord prin Campia Alsaciei. Traverseaza in continuare Regiunea Sistos Rhenana, unde se intersecteaza cu raurile Neckar, Main, Lahn, Sieg. Se varsa in Marea Nordului.

 

Elba (foto dreapta), al doilea ca importanta, isi are izvoarele in Muntii Sudeti si se varsa printr-un estuar in MareaNordului. Pe malurile acestui mare golf se afla orasul Hamburg, metropola Germaniei de Nord.

Vegetatia, solurile si fauna

Dispunerea zonala a vegetatiei se datoreaza conditiilor climatice.

In nord, ca si in partea centrala, predomina speciile central-europene, iar mai spre sud cele din estul Europei. Acolo unde padurile de conifere formeaza palcuri, ele sunt asociate cu pasuni si fanete.

Spre sud domina padurea de amestec sub care s-au dezvoltat podzolurile, solurile brune, iar in luncile raurilor, pe depozitele fluviatile solurile aluviale si de poldere. Animalele se gasesc mai ales in rezervatii, cum ar fi cerb, elan, mistret.

In Germania de Sud vegetatia, solurile si animalele cunosc o etajare, dezvoltat fiind etajul coniferelor care urca la peste 2000 m. Mai jos se intalnesc paduri de amestec si paduri de foioase. Din etajul subalpin si alpin nu lipsesc jneapanul, ienuparul, merisorul si solurile acid-montane, de pajisti alpine. In lumea vietuitoarelor un loc aparte il ocupa marmota alpina (foto stanga).

Spania- partea I

Spania (foto stanga- steagul Spaniei) se gaseste in sud-vestul Europei si se invecineaza la nord-vest cu Franta si Andora, de-a lungul Muntilor Pirinei. Alaturi de Portugalia si Gibraltar, Spania formeaza Peninsula Iberica. Tara detine doua arhipelaguri si anume Insulele Baleare situate in Marea Mediterana si Insulele Canare aflate in Oceanul Atlantic. De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii, care includ orașele autonome Ceuta și Melill, precum și enclava Llivia din Pirinei. Este membra Uniunii Europene.

Din punct de vedere politic Spania este o monarhie constitutionala cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național.

Puterea executivă rezulta din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Ansamblul Național după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.

Spania este compusă din 17 comunități autonome (comunidades autónomas).

  • Andaluzia (Andalucía)
  • Aragon (Aragón)
  • Asturias (Principado de Asturias)
  • Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears)
  • Țara Bascilor (País Vasco / Euskadi)
  • Insulele Canare (Islas Canarias)
  • Cantabria
  • Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha)
  • Castilia-Leon (Castilla y León)
  • Catalonia (Cataluña / Catalunya)
  • Extremadura
  • Galicia
  • Madrid (Comunidad de Madrid)
  • Murcia (Región de Murcia)
  • Navarra (Comunidad Foral de Navarra / Nafarroako Foru Komunitatea)
  • Valencia (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana)
  • La Rioja

Există și cinci locuri de suveranitate „plazas de soberanía”, pe și lângă coasta africană. Acestea sunt orașele Ceuta și Melilla, care sunt administrate ca și orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități, si deasemenea,  insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.

Din punct de vedere geografic teritoriul spaniol este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase ca și Pirineii și Sierra Nevada. Din acesti munți izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia.

Clima este în principal temperată și mediteraneană. Există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

Emisiile de CO2 au crescut, din anul 1996 indicele a crescut, Spania nereușind să respecte Protocolul de la Kyoto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizației Națiunilor Unite.

Statul este afectat de un fenomen de accentuare a secetei, între anii 1880-2000, mai mult de jumătate din acești ani fiind foarte secetoși. În anii ’80, șapte ani au fost desemnați ca fiind secetoși sau foarte secetoși, iar în anii ’90, cinci ani au primit același calificativ.

Din punct de vedere demografic, in anul 2001, Spania avea o populatie de 40.037.995 loc. Fata de 1981 a crescut cu aproape 1,5 mil. loc. Densitatea popluatie este de 77.8 loc./kmp.  76% din locuitori traiesc in orase. Printre cele mai importante se numara Madrid (foto dreapta), capitala Spaniei, cu 4.950.00 loc. mare centru de atractie. Orasul s-a extins in lungul unor axe de circulatie si si-a dezvoltat mai ales industria de varf cum ar fi cea electronica, electrotehnica, birotica, optica, dar si-a extins si industria de autovehicule prin autoturisme si avioane.

Barcelona cu 1.6 mil. loc. si aproximativ 4.6 mil. cu aglomeratie urbana reprezinta al doilea mare oras al tarii, unul dintre cele mai mari porturi si orase industriale din bazinul Mediteranei Occidentale, unde ramurile industriale traditionale: industria textila, portelanuri si ceramica, pielarie, industria lemnului se imbina cu cele moderne: petrochimie, electronica si electrotehnica, mijloace de transport de toatecategoriile.

Valencia are peste 750.000 loc. si circa 2 mil. loc. cu aglomeratie urbana. Este un centru comercial, industrial si turistic de prima clasa.

Sevilla detine aproape 700.000 loc. si reprezinta port pe Guadalquivir si oras al industrie usoare, ce se ocupa cu prelucrarea matasii.

Zaragoza are aproape 600.000 loc. si este un important centru al Aragonului cu industria autovehiculelor, textila, alimentara si un important nod de comunicatii.

Alte orase importante aflate pe teritoriul Spaniei mai sunt Malaga avand peste 500.000 loc., Bilbao cu circa 400.000 lo., apoi Las Plamas, Valladoid, Murcia, Cordoba, oras muzeu, Palma de Mallorca (foto stanga), Vigo si Toledo.

Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni: spaniola in intreaga tara, catalana in Catalonia, Insulele Baleare si comunitati din Valencia, basca in tara bascilor si Navarra si galiciana in Galicia.

Spania este o tara cu o economie dezvoltata, o tara industrial-agrara inscrisa pintre statele lumii cu un PIB in 1995 de 557,4 mld USD si un PNB de 13740 de USD/cap loc. Guvernul a lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%.

Tara este cea de-a doua destinație turistică din lume și are 47 de aeroporturi. Ocupă locul 3 în Europa și locul 7 în lume în ceea ce privește industria constructoare de mașini. Peste 82% dintre vehiculele produse în Spania sunt exportate în peste 90 de țări.

În 2011 Spania se confruntă cu mari probleme datorate crizei economice.

Înteritoriul spaniol există 298 de spitale de stat și peste 450 de spitale particulare.

Un procent de 94% din populație este de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigații Sociale realizat în anul 2005.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană. Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioși. Există de asemenea și o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membri. De asemenea, mai trăiesc în Spania și aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depășește 15.000 de membri.

 

Harta Spaniei

Londra

Londra (foto stanga)  este capitala Angliei şi a Regatului Unit. Este cel mai important centru politic, financiar (datorită City-ului), cultural şi artistic al Regatului Unit, şi unul din cele mai importante oraşe ale lumii.

Populaţia este de 7.421.229 locuitori (la 1 ianuarie 2005) în Londra Mare, cărora li se adaugă alte câteva milioane din zona metropolitană. Există o imensă diversitate de etnii, culturi şi religii, Londra fiind unul din cele mai cosmopolite oraşe din Europa şi din lume. Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii.

În Londra se găsesc sediile a numeroase instituţii şi corporaţii de importanţă globală; multe clădiri importante: palate, muzee, teatre, săli de concerte, aeroporturi, staţii de cale ferată, numeroase ambasade şi consulate.

Westminster (foto dreapta) (Palatul şi Abaţia) şi Biserica Sf.Margareta din Londra au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Londra Mare acoperă o suprafaţă de 1579 km². Aceasta este port pe Tamisa, râu navigabil. Rîul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar pînă în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de rîu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele cîteva coline  nu au fost piedici semnificative.

În secolele trecute Tamisa (foto stanga) era mult mai largă şi mai puţin adîncă. Pe întinderea oraşului însă a fost canalizată şi îndiguită, şi mulţi dintre afluenţii săi au fost complet canalizaţi şi curg acum subteran. Fluxul şi refluxul se fac simţite pe Tamisa. Este unul din motivele pentru care Londra este expusă inundaţiilor. Pentru a proteja oraşul, în anii 1970 s-a construit la Woolwich, în aval, un sistem de ecluze numit Thames Barrier.

Clima Londrei este temperată, cu veri calde dar rareori toride, şi ierni blînde. Vara, temperatura depăşeşte rareori 33 °C (recordul absolut fiind 37,9 °C, înregistrat în 2003). Iarna, căderile de zăpadă sînt rare, iar stratul de zăpadă nu depăşeşte în general 2 cm. În ciuda reputaţiei de oraş „ploios”, Londra primeşte anual circa 600 mm de precipitaţii, adică mai puţin decît, de exemplu, Roma sau Sydney. Datorită întinderii zonei construite, Londra este adeseori un microclimat, unde temperaturile sînt cu circa 5 °C mai ridicate decît în exterior, deoarece clădirile şi betonul reţin mai bine căldura.

La origini, capitala a fost o aşezare celtă. În 43 d.Hr. romanii au fondat oraşul Londinium, iar numele acestuia se pare că a dat şi numele nativ al oraşului, London, deşi unele date recente arată că London ar putea fi de origine celtă. În 61 d.Hr., noul oraş roman este asediat, prădat şi ars pînă la temelii de către răsculaţii celţi conduşi de regina Boadicea.

City of London („Cetatea Londrei”) (foto dreapta) este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. Populaţia permanentă a City-ului este de doar 7000 de locuitori, însă aici lucrează peste 300.000 de persoane. Calitatea de centru financiar a City-ului a început să se dilueze în ultimii ani, o dată cu inaugurarea în Docklands, în estul oraşului, a complexului Canary Wharf.

West End („Capătul de vest” – al vechiului oraş-foto stanga) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.

La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.

City-ul şi West End formează centrul Londrei („Central London”).

Estul oraşului a fost centrul industriei londoneze în secolul al XIX-lea. Bombardamentele germane din anii 1940, combinate, începînd din anii 1950, cu decăderea Portului londonez şi mutarea industriei în afara oraşului, au condus la abandonarea a numeroase clădiri şi terenuri, şi la un aspect al zonei în general dezolant. Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei. Docklands, zona vechiului Port al Londrei, a fost un experiment reuşit de regenerare.

În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra), precum şi arene sportive ca Twickenham (foto dreapta), stadionul de acasă al echipei naţionale engleze de rugby. În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.

Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon (foto stanga), dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii ’50-’70 din zona Caraibelor.

La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich (foto dreapta), care marchează meridianul zero al lumii.

Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay.

Londra Mare este divizată în 32 „burguri”, plus City-ul. Burgurile răspund de majoritatea serviciilor comunale în zonele pe care le cuprind. City-ul nu este condus de un consiliu local obişnuit, ci de către Corporaţia Londrei.

Orasul este un motor uriaş al economiei lumii. Londra a produs 365 miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă metropolitană londoneză a produs circa 20% din PIB-ul Regatului.

City-ul (foto stanga) este cel mai mare centru financiar al capitaliei, găzduind bănci, societăţi de valori mobiliare, firme de asigurare, avocatură sau contabilitate. Un al doilea district financiar se dezvoltă în Canary Wharf, la est de zona centrală; este mai mic decît City-ul, însă nu mai puţin prestigios, găzduind de exemplu sediul central al HSBC.

Mai mult de jumătate din firmele britanice din top 100 îşi au sediul central în centrul Londrei, şi mai mult de 70% în zona metropolitană londoneză. 31% din tranzacţiile monetare ale lumii au loc în Londra. Aici se vînd şi se cumpără mai mulţi dolari decît în New York şi mai mulţi euro decît în toate celelalte oraşe europene luate la un loc.

Turismul este una din industriile cele mai importante ale Regatului Unit. Peste 350 000 de persoane au lucrat în turism în 2003 doar în Londra.

Deşi portul Londrei este acum doar al treilea din Regatul Unit  şi nu primul din lume, cum era odată, totuşi este tranzitat de 50 milioane de tone de cargo pe an. Docurile se găsesc acum la Tilbury, în afara limitelor Londrei Mari.

Va urma…

Arhipelagul Britanic

Situat in nord-vestul Europei, Arhipelagul Britanic (foto harta stanga) cuprinde doua tari: Marea Britanie si Republica Irlanda. Marea Britanie cuprinde teritoriile nationale ale Angliei, Tarii Galilor si Scotiei si provincia Irlanda de Nord.

Situată între Oceanul Atlantic şi Marea Irlandei în Vest, Marea Nordului în Est şi Marea Mânecii în Sud, Marea Britanie (foto steag dreapta) are o suprafaţă de 244.046 kmp.

Având în vedere marea deschidere a ţării spre Oceanul Atlantic şi mările mărginaşe în strânsă legătură cu factorii genetici, litoralul (ţărmul şi fâşia din imediata apropiere, pe uscat şi, deopotrivă pe platforma continentală) cunoaşte o dinamică accentuată sub toate aspectele,  favorizand comunicaţiile şi legătura cu restul lumii prin porturile şi căile de comunicaţie care pornesc de pe litoral. Mai mult decât atât apele oceanice, pătrund mai ales prin estuare sau fiorduri până in inima ţării. Chiar şi vânturile de Vest propagă spre interior aer maritim umed, cu ploi fine, atenuând adesea severitatea sezonului rece. Însăşi marea ameliorează amplitudinile termice ştergând contrastele sezoniere. Toate acestea au contribuit la apariţia unor importante aşezări, oraşe, inclusiv aglomerări portuare ale ţării: Londra, Liverpool, Glasgow, Edinburgh Cardiff, Plymouth.

Prima treaptă de peisaj se întâlneşte mai ales în sudul şi estul Angliei. Cea de a doua, depresiunile, sunt adăpostite între culmile montane sau colinare. Ele au luat naştere în largi bazine de sedimentare (bazinul Londrei) cu aspecte diferite, în strânsă dependenţă de structura şi litologia pe care s-au format. Sunt şi câmpii fluvio-marine, cele periferice formate mai ales în jurul unor golfuri. O altă categorie o formează depresiunile cu limite clar conturate cum sunt cele din Scoţia (Gleen-Moore, Glasgow-Edinburgh). Cea mai importantă este câmpia deluroasă a Londrei.

Asupra unei bune părţi a câmpiilor şi-a pus amprenta modelarea glaciară lăsând urme evidente.

Sunt străbătute de ape cu debit permanent, de canale: Marele Canal Irlandez (foto stanga), canalul dintre Severn şi Tamisa. Turbăriile şi landele se gasesc in majoritatea acestor ţinuturi.

Sub pâlcurile de păduri, care altădată aveau o mult mai mare răspândire se întâlnesc soluri aluviale, soluri brune de pădure, soluri de lande (nisipuri, podzoluri).

In cadrul peisajul colinelor şi culmilor muntoase intra gruparea sistemul munţilor caledonici ce formează în totalitate Scoţia:  Munţii Caledonici–998 m; Munţii Grampiani cu Vârful Ben Newis–1.342 m cel mai înalt din arhipelag, Munţii Scoţiei de Sud cu 843 m, Munţii Cheviot cu 837 m. Fac parte de asemenea Munţii Irlandei de Nord: Donegal–750 m şi înălţimi izolate, ale Irlandei Centrale. În nord-vestul Angliei pe aceeaşi structură caledonică au apărut Munţii Cumberland (Cumbrieni) ce se ridică la peste 980 m în vârful Scafell. Mai spre sud, în peninsula Wales, se întâlnesc Munţii Cambrieni (Cambrian Mountains) ce trec de o mie de metri în varful Snowdon.

Axa orografică a Angiei deşi redusă ca altitudine 890 m o constituie Munţii Pennini, regiune  faliată, iar pe cuvertura calcaroasă discontinuă cu relief carstic şi structural.

Clima temperat-oceanică din nord indică valori ale temperaturii cu câteva grade mai puţin decât în sudul arhipelagului, o frecvenţă mai mare a invaziilor de aer arctic şi un spor de precipitaţii cel puţin pe coasta vestică de până la 3.000 m.

Sezonul cald este mult mai bine marcat în sud, unde valorile temperaturii pot depăşi 15-20ºC.

Principalele ape : Shannon, Severn, Tamisa (foto dreapta), Trent, Ouse, Tees, Tweed, relativ scurte, au un debit constant sau aproape constant. Sistemul de râuri este completat de cel lacustru (lacuri glaciare, tectonice, carstice).

Culmile muntoase şi deluroase sunt acoperite cu păduri de conifere şi foioase (pin, mesteacăn, stejar) cu tufişuri, păşuni şi fâneţe sau servesc agriculturii (pomicultură, viţă de vie).

În anul 1801 populaţia Marii Britanii din cele patru mari provincii istorice (England, Wales, Scotland şi Northen-Ireland) era de 10,5 milioane locuitori iar în 1891, 34,3 milioane locuitori. Spre deceniile al 7-lea şi al 8-lea numărul populaţiei a crescut uşor ajungând la 55,9 milioane locuitori şi 58.483.000 loc. în 1998.

Locuitorii se  repartizată astfel: în agricultură 6,9%, în industrie 37,7%, în alte sectoare 55,4%. Se constată o creştere a populaţiei active în sectorul terţiar având în vedere transferul populaţiei din industrie. Cea urbană deţine 91,5% din populaţie (1985).

Un număr de 9 oraşe a căror populaţie se ridică în totalitate la peste 30 milioane locuitori alcătuiesc „Megalopolisul englez”. Acestea sunt: Londra (foto stanga), Birmingham, Liverpool, Manchester, Leeds, Bradford, Sheffield, Nottingham şi Leicester.

Situată între primele ţări ale lumii în ceea ce priveşte produsul naţional brut, Marea Britanie se înscrie printr-o economie de mare competiţie incluzând industria, agricultura, comerţul şi toate celelalte activităti, despre care voi vorbi in articolul urmator.

Va urma…

Reykjavik-capitala Islandei

Reykjavík (foto stanga) este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de cercul polar. Se află în sud-vestul ţării, în golful Faxaflói – o regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori.

Se crede că prima aşezare permanentă a unor populaţii scandinave în această zonă datează din anul 870 după Hristos. Legenda îi atribuie lui Ingólfur Arnarson alegerea acestui loc. Etimologia Reykjavík-ului se datorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin „golful aburilor”.

Clima este una subpolară oceanică, iar oraşul se află la extremitatea nordică a zonei de climă temperată. Poziţia oraşului pe coastă îl expune.  Vânturile sunt foarte puternice iarna. Verile sunt răcoroase, temperatura fluctuând între 10–15 °C, depăşind uneori 20 °C. Reykjavík are parte de 213 zile cu precipitaţii măsurabile pe an. Perioadele de secetă sunt rare şi apar rareori în timpul verii. Primăvara tinde să fie cel mai însorit anotimp, în mod deosebit luna mai. Anual, în Reykjavík sunt aproximativ 1.300 de ore de vreme însorită, comparabil cu alte locuri din europa de nord şi nord-est. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Reykjavík a fost de 26,2 °C, la 30 iulie 2008, iar cea mai scăzută temperatură a fost de -24,5 °C la 21 ianuarie 1918. Temperatura nu a scăzut sub -20 C° de la 30 ianuarie 1971.

Primarul este numit de consiliul local; de regulă, unul dintre consilieri este ales primar, dar aceasta nu este o regulă.

Funcţia de primar a fost introdusă în 1907, iar în 1908 s-au cerut candidaturi pentru acest post. Doi candidaţi au depus cereri, Páll Einarsson, şef al poliţiei şi primar al oraşului Hafnarfjörður, şi Knud Zimsem, consilier local în Reykjavík. Páll a fost numit la 7 mai şi a fost primar timp de şase ani. La acea vreme, primarul primea un salariu de 4500IKR pe an şi 1500IKR pentru cheltuieli.

Rata deţinerii de autovehicule în Islanda este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 522 de vehicule la mia de locuitori, deşi Reykjavík nu este afectat prea grav de problemele de trafic. Oraşul este brăzdat de şosele largi cu multe benzi ce leagă diversele cartiere şi suburbii şi locurile de parcare sunt abundente. Transportul public constă dintr-un sistem de autobuze (numite Strætó bs). Centura oraşului îl ocoleşte pe la margini şi îl leagă de restul Islandei.

Aeroportul Reykjavík (foto dreapta), al doilea aeroport din ţară după Aeroportul Internaţional Keflavík), se află în oraş, imediat la sud de centru. El este folosit mai ales pentru zboruri locale şi zboruri către Groenlanda şi Insulele Feroe. A fost construit de forţele de ocupaţie britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când se afla la margia unui Reykjavík mult mai mic.

Orasul detine două porturi maritime, cel vechi de lângă centrul oraşului fiind folosit mai ales pentru nave de pescuit şi de croazieră. Sundahöfn (foto stanga), un port mai nou, se află în estul oraşului şi este cel mai mare port de mărfuri din ţară.

Nu există sistem public de căi ferate în Islanda, din cauza terenului, doar locomotivele utilizate la construirea docurilor fiind expuse în oraş.

„Casa de Cultură” (foto dreapta) s-a deschis în 1909 şi are mai multe expoziţii importante. Iniţial fiind Muzeul Naţional şi de Istorie Naturală, în 2000 el a fost remodelat pentru a promova cultura islandeză. Multe dintre comorile naţionale ale Islandei sunt expuse aici, printre care Edda Poetică şi Sagas, în manuscris original. Sunt şi expoziţii temporare pe diverse subiecte.