Boboteaza

boboteazaPe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătorește botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza (foto dreapta). Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Biblia vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și marturisească pacatele și să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

botezul domnuluiSfânta Evanghelie ne povestește că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan (Isus botezat de Ioan Botezatorul- foto stanga), care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii”. Și, ieșind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat multe tradiții în legatură cu această zi. De exemplu, în localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele și casele.

În tradiția populară românească, Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele râului. Acum se colinda, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgane, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curațire și de îndepartare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

Reykjavik-capitala Islandei

Reykjavík (foto stanga) este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de cercul polar. Se află în sud-vestul ţării, în golful Faxaflói – o regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori.

Se crede că prima aşezare permanentă a unor populaţii scandinave în această zonă datează din anul 870 după Hristos. Legenda îi atribuie lui Ingólfur Arnarson alegerea acestui loc. Etimologia Reykjavík-ului se datorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin „golful aburilor”.

Clima este una subpolară oceanică, iar oraşul se află la extremitatea nordică a zonei de climă temperată. Poziţia oraşului pe coastă îl expune.  Vânturile sunt foarte puternice iarna. Verile sunt răcoroase, temperatura fluctuând între 10–15 °C, depăşind uneori 20 °C. Reykjavík are parte de 213 zile cu precipitaţii măsurabile pe an. Perioadele de secetă sunt rare şi apar rareori în timpul verii. Primăvara tinde să fie cel mai însorit anotimp, în mod deosebit luna mai. Anual, în Reykjavík sunt aproximativ 1.300 de ore de vreme însorită, comparabil cu alte locuri din europa de nord şi nord-est. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Reykjavík a fost de 26,2 °C, la 30 iulie 2008, iar cea mai scăzută temperatură a fost de -24,5 °C la 21 ianuarie 1918. Temperatura nu a scăzut sub -20 C° de la 30 ianuarie 1971.

Primarul este numit de consiliul local; de regulă, unul dintre consilieri este ales primar, dar aceasta nu este o regulă.

Funcţia de primar a fost introdusă în 1907, iar în 1908 s-au cerut candidaturi pentru acest post. Doi candidaţi au depus cereri, Páll Einarsson, şef al poliţiei şi primar al oraşului Hafnarfjörður, şi Knud Zimsem, consilier local în Reykjavík. Páll a fost numit la 7 mai şi a fost primar timp de şase ani. La acea vreme, primarul primea un salariu de 4500IKR pe an şi 1500IKR pentru cheltuieli.

Rata deţinerii de autovehicule în Islanda este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 522 de vehicule la mia de locuitori, deşi Reykjavík nu este afectat prea grav de problemele de trafic. Oraşul este brăzdat de şosele largi cu multe benzi ce leagă diversele cartiere şi suburbii şi locurile de parcare sunt abundente. Transportul public constă dintr-un sistem de autobuze (numite Strætó bs). Centura oraşului îl ocoleşte pe la margini şi îl leagă de restul Islandei.

Aeroportul Reykjavík (foto dreapta), al doilea aeroport din ţară după Aeroportul Internaţional Keflavík), se află în oraş, imediat la sud de centru. El este folosit mai ales pentru zboruri locale şi zboruri către Groenlanda şi Insulele Feroe. A fost construit de forţele de ocupaţie britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când se afla la margia unui Reykjavík mult mai mic.

Orasul detine două porturi maritime, cel vechi de lângă centrul oraşului fiind folosit mai ales pentru nave de pescuit şi de croazieră. Sundahöfn (foto stanga), un port mai nou, se află în estul oraşului şi este cel mai mare port de mărfuri din ţară.

Nu există sistem public de căi ferate în Islanda, din cauza terenului, doar locomotivele utilizate la construirea docurilor fiind expuse în oraş.

„Casa de Cultură” (foto dreapta) s-a deschis în 1909 şi are mai multe expoziţii importante. Iniţial fiind Muzeul Naţional şi de Istorie Naturală, în 2000 el a fost remodelat pentru a promova cultura islandeză. Multe dintre comorile naţionale ale Islandei sunt expuse aici, printre care Edda Poetică şi Sagas, în manuscris original. Sunt şi expoziţii temporare pe diverse subiecte.