Spania de Est

Spania de Est ce cuprinde Depresiunea Aragonului prezinta o mare diversitate peisagistica si un potential antropic ridicat.

Zaragoza (foto stanga) reprezinta al cincilea oraș spaniol ca mărime si este capitala comunității autonome Aragon. Este amplasată între Barcelona, Țara Bascilor, Munții Pirinei și partea centrală a Spaniei.

Denumirea de Zaragoza vine de la asezarea romana Caesaraugusta, nume dat în onoarea împăratului Iulius Caesar Augustus, cu varianta Zaragoza, folosită și azi.

Specificul regiunii îl dă faptul că aici există mărturii a patru culturi diferite în această urbe a diversității: Zaragoza romană, Zaragoza creștină, Zaragoza maură (arabă) și Zaragoza evreiască.

Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea urbe romană putem admira, chiar și azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano și Termas de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie înconjurate de tot felul de blocuri și case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora.

Cele mai importante obiective turistice pe care le intalnim in acest oras sunt Palatul Maur si Catedrala in stil gotic.

În prezent, Zaragoza este împărțit în două de Ebru, cu multe poduri, precum Puente de piedra, Puente de hierro, Puente de la Almozara.

Catalonia este populata, ca si Tara Bascilor de cataloni. Acoperă o suprafață de 31.950 km² cu o populație de 7.5 milioane. De remarcat aici ar fi peisajul Muntilor Pirinei cu relief alpin si glaciar si cu varfuri de peste 300 metri.

Cel mai renumit oras, care este si capitala Cataloniei este Barcelona. Reprezinta, de asemenea al doilea cel mai mare oraș al Spaniei, după Madrid. Barcelona (foto dreapta) se află pe coasta Mediteranei, la 160 km sud de lanțul muntos Pirinei, care reprezintă granița cu Franța. Populația orașului este de aproximativ 1,6 milioane, iar a zonei metropolitane de aproximativ 3 milioane.

Aici s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară din 1992. În vara lui 2004 Forumul Internațional al Culturii s-a desfășurat în acest oraș.

Barcelona oferă o oportunitate unică pentru turiști, de a se plimba de la rămășițele romane spre cetatea medievală, și spre orașul modern cu bulevardele sale deschise și toate intersecțiile lăsate largi de colțurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al orașului este aproape plat, în timp ce orașul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San Francisco.

Les Rambles (foto harta stanga) sunt o serie de bulevarde ce pleacă din centrul orașului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artiști de stradă, cafenele și restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poți vedea prestigioasa operă El Liceu, piața alimentară La Boqueria și Piața Plaça Reial, cu ale sale arcuri și palmieri, printre alte clădiri interesante.

La Rambla se termină în portul vechi, unde o statuie a lui Cristofor Columb indică spre mare. În apropiere se află Museu Marítim „Muzeul Maritim”,  care prezintă istoria vieții din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul șantier naval, unde erau construite vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând și cel mai mare Acvariu din zona mediterană.

Remarcabilă este moștenirea orașului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit și a lucrat la Barcelona, și care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell „Parc Güell” și imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcție din 1882, fiind finanțată din bani publici ca și catedralele din Evul Mediu. Se așteaptă să fie terminată până în 2020.

Vizite de artă includ muzeul Fundației Joan Miró, unde se găsesc mai multe picturi și sculpturi ale artistului, împreună cu lucrari si opere împrumutate de la alte muzee din lume. Există de asemenea un muzeu ce conține lucrări mai puțin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinerețea sa. Pentru cei interesați de artă, Muzeul Național de Artă al Cataloniei merită vizitat. Conține picturi pe pereți din biserici și capele romanice din Catalonia, care au fost transferate muzeului. De asemenea un alt muzeu ce merită văzut este Muzeul de Artă Contemporană (foto dreapta), nu doar pentru picturile și sculpturile sale, ci și pentru arhitectura sa, clădirea fiind proiectată de arhitectul american Richard Meier.

În districtele moderne ale orașului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaționale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele și altele. Cel mai elegant bulevard este Passeig de Gràcia, unde se află două clădiri de ale lui Antoni Gaudím si anume Casa Milà (La Pedrera) și Casa Batlló.

Pentru vederi spectaculare ale orașului și liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreață care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic și Palatul Sportiv, realizate de arhitectul japonez Arata Isozaki, la fel ca și Grădinile Botanice. La marginea orașului se află dealul Tibidabo (foto stanga), cu mai mult de 500 metri înălțime, cu un parc de distracție în vârf.

În anul 2009, Barcelona a fost vizitată de 6,5 milioane de turiști.

 

Spania- partea I

Spania (foto stanga- steagul Spaniei) se gaseste in sud-vestul Europei si se invecineaza la nord-vest cu Franta si Andora, de-a lungul Muntilor Pirinei. Alaturi de Portugalia si Gibraltar, Spania formeaza Peninsula Iberica. Tara detine doua arhipelaguri si anume Insulele Baleare situate in Marea Mediterana si Insulele Canare aflate in Oceanul Atlantic. De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii, care includ orașele autonome Ceuta și Melill, precum și enclava Llivia din Pirinei. Este membra Uniunii Europene.

Din punct de vedere politic Spania este o monarhie constitutionala cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național.

Puterea executivă rezulta din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Ansamblul Național după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.

Spania este compusă din 17 comunități autonome (comunidades autónomas).

  • Andaluzia (Andalucía)
  • Aragon (Aragón)
  • Asturias (Principado de Asturias)
  • Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears)
  • Țara Bascilor (País Vasco / Euskadi)
  • Insulele Canare (Islas Canarias)
  • Cantabria
  • Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha)
  • Castilia-Leon (Castilla y León)
  • Catalonia (Cataluña / Catalunya)
  • Extremadura
  • Galicia
  • Madrid (Comunidad de Madrid)
  • Murcia (Región de Murcia)
  • Navarra (Comunidad Foral de Navarra / Nafarroako Foru Komunitatea)
  • Valencia (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana)
  • La Rioja

Există și cinci locuri de suveranitate „plazas de soberanía”, pe și lângă coasta africană. Acestea sunt orașele Ceuta și Melilla, care sunt administrate ca și orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități, si deasemenea,  insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.

Din punct de vedere geografic teritoriul spaniol este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase ca și Pirineii și Sierra Nevada. Din acesti munți izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia.

Clima este în principal temperată și mediteraneană. Există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

Emisiile de CO2 au crescut, din anul 1996 indicele a crescut, Spania nereușind să respecte Protocolul de la Kyoto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizației Națiunilor Unite.

Statul este afectat de un fenomen de accentuare a secetei, între anii 1880-2000, mai mult de jumătate din acești ani fiind foarte secetoși. În anii ’80, șapte ani au fost desemnați ca fiind secetoși sau foarte secetoși, iar în anii ’90, cinci ani au primit același calificativ.

Din punct de vedere demografic, in anul 2001, Spania avea o populatie de 40.037.995 loc. Fata de 1981 a crescut cu aproape 1,5 mil. loc. Densitatea popluatie este de 77.8 loc./kmp.  76% din locuitori traiesc in orase. Printre cele mai importante se numara Madrid (foto dreapta), capitala Spaniei, cu 4.950.00 loc. mare centru de atractie. Orasul s-a extins in lungul unor axe de circulatie si si-a dezvoltat mai ales industria de varf cum ar fi cea electronica, electrotehnica, birotica, optica, dar si-a extins si industria de autovehicule prin autoturisme si avioane.

Barcelona cu 1.6 mil. loc. si aproximativ 4.6 mil. cu aglomeratie urbana reprezinta al doilea mare oras al tarii, unul dintre cele mai mari porturi si orase industriale din bazinul Mediteranei Occidentale, unde ramurile industriale traditionale: industria textila, portelanuri si ceramica, pielarie, industria lemnului se imbina cu cele moderne: petrochimie, electronica si electrotehnica, mijloace de transport de toatecategoriile.

Valencia are peste 750.000 loc. si circa 2 mil. loc. cu aglomeratie urbana. Este un centru comercial, industrial si turistic de prima clasa.

Sevilla detine aproape 700.000 loc. si reprezinta port pe Guadalquivir si oras al industrie usoare, ce se ocupa cu prelucrarea matasii.

Zaragoza are aproape 600.000 loc. si este un important centru al Aragonului cu industria autovehiculelor, textila, alimentara si un important nod de comunicatii.

Alte orase importante aflate pe teritoriul Spaniei mai sunt Malaga avand peste 500.000 loc., Bilbao cu circa 400.000 lo., apoi Las Plamas, Valladoid, Murcia, Cordoba, oras muzeu, Palma de Mallorca (foto stanga), Vigo si Toledo.

Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni: spaniola in intreaga tara, catalana in Catalonia, Insulele Baleare si comunitati din Valencia, basca in tara bascilor si Navarra si galiciana in Galicia.

Spania este o tara cu o economie dezvoltata, o tara industrial-agrara inscrisa pintre statele lumii cu un PIB in 1995 de 557,4 mld USD si un PNB de 13740 de USD/cap loc. Guvernul a lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%.

Tara este cea de-a doua destinație turistică din lume și are 47 de aeroporturi. Ocupă locul 3 în Europa și locul 7 în lume în ceea ce privește industria constructoare de mașini. Peste 82% dintre vehiculele produse în Spania sunt exportate în peste 90 de țări.

În 2011 Spania se confruntă cu mari probleme datorate crizei economice.

Înteritoriul spaniol există 298 de spitale de stat și peste 450 de spitale particulare.

Un procent de 94% din populație este de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigații Sociale realizat în anul 2005.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană. Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioși. Există de asemenea și o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membri. De asemenea, mai trăiesc în Spania și aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depășește 15.000 de membri.

 

Harta Spaniei