Franta-conditii fizico-geografice

Relieful Frantei (foto stanga) este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere astfel: o regiune centrală înaltă Masivul Central Francez şi Alpii înconjuraţi spre Vest şi Sud de podişuri şi apoi, la periferie câmpii formând în acest fel un larg amfiteatru.
În ansamblu câmpiile, podişurile şi colinele ocupă peste 60% din suprafaţa ţării în timp ce munţii doar ceva mai mult de 30%. Regiunile joase ocupă nordul şi vestul ţări iar cele înalte sudul şi estul. Fiecare din acestea au caractere proprii strâns legat de roca pe care s-au format, de văile care le străbat mai largi, sau mai înguste, mai adâncite dacă este vorba de Alpi, de altitudinile proprii, de desfăşurarea culmilor.

Masivul Armorican (foto harta dreapta) se află situat în nord-vestul Frranţei în regiunile Normandiei, Bretagne, Vendée, Maine şi Anjou. Are altitudini ce nu depăşesc 450 m în  M-ts d’Aree şi  Noire înălţimi situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne dar  trec uşor peste 400 m în Colinele Normandiei (Foret d’Ecouves, 417 m şi M-ts des Avaloirs 417 m). În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud).

Cele mai joase regiuni în jur de 100-200 m sunt câmpiile (bazinele interioare):Chateaulin, Rennes, Laval.

Litoralul este domiant de podişuri (Leon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais) blocuri uşor ridicate deasupra nivelului mării, înclinate sau nu către aceasta, decupate de văi uşor adâncite doar unele cu un profil longitudinal în trepte.

Din punct de vedere climatic regiunea se află în domeniul oceanic, climat breton, caracterizat prin timp instabil cu succesiuni între vremea cu soare şi cea înnorată, cu temperaturi fără excese, precipitaţii abundente 3 zile din 5 (Brest) dar mai ales toamna şi iarna când cad sub formă de averse fine (Brest peste 800 mm). Iernile sunt moderate. Vegetaţia este alcătuită din pâlcuri de pădure de stejar rămase în urma defrişărilor, vegetaţie de lande şi importante culturi cerealiere, vitipomicole.

Masivul Central Francez (foto stanga) este situat în mijlocul ţării şi prezintă o mare varietate de forme de relief şi peisaje. Constituie un bastion hercinic intens şlefuit, compact, cu o altitudine medie de aproximativ 700 m. Este încadrat de regiuni coborâte, câmpii şi depresiuni (culoare).

Complexitatea peisajului regiunii este impusă în special de condiţiile climatice marcate de influenţe diferite. Astfel unităţile din vest, care primesc între 700 mm şi 1.000 mm precipitaţii favorizează prezenţa pădurilor de stejar deşi o parte din acestea au fost defrişate, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe, iar spre sud terenuri cultivabile (reg. Segala). Şi mai către sud, în podişurilor Causse  predomină o stepă pietroasă.

Masivul Central Francez constituie un castel de ape, un important centru de dispersie, ape care se îndreaptă fie spre Oceanul Atlantic fie spre Marea Mediterană.
Cel mai lung fluviu este Loire (foto dreapta) peste 1.000 km şi cu o suprafaţă bazinală de circa 120.000 kmp. Apoi mai sunt Dordogne, Garrone, Vienne, Creuse care îşi culeg afluenţii din vestul Masivului Central, Herault care se varsă în Marea Mediterană deci, spre sud şi o serie de afluenţi al Rhon-ului şi Saone cu obârşiile în culmile estice ale regiunii. Având apă tot timpul anului pe ele pot fi amenajate instalaţii hidroelectrice, pot fi navigabile sau pot fi legate prin canale cu alte râuri mărind potenţialul de valorificare al reţelei de ape. Majoritatea râurilor au un regim de alimentare pluvio-nival şi pluvial, cu ploi de primăvară şi iarnă.

În partea central-nordică la graniţa cu Belgia se află Masivul Ardeni. Are un aspect asimetric înclinând uşor spre Bazinul Parisului şi Câmpiile de Vest ale Belgiei. Este alcătuit din şisturi cristaline cenuşii şi violacee. Nu depăşeşte 600 m în altitudine (Vf Croix-Scaille, 504 m). Este traversat de la sud către nord, de râul Meuse şi principalul său afluent Sambre. Valea Meuse destul de adâncită, cu sectoare de defilee dau un farmec deosebit peisajului. La poalele sudice, în lungul văii Meuse s-a format un culoar depresionar între Sedan şi Charleville.

Podişul Ardeni are o climă continentală cu ierni reci, multă zăpadă şi veri călduroase. Încă se menţin suprafeţe împădurite, deşi pe alocuri pădurea se află într-un stadiu de degradare fiind înlocuită cu tufărişuri. Pe terenurile supraumectate se găsesc mlaştini (fagnes) şi turbării.

Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic scufundat, prins în cutările alpine. Sunt situate la marginea sudică a Alpilor vecine cu Marea Mediterană şi separaate de Alpi de către depresiuni alungite pe direcţia sud-vest nord-est începând de la Toulon şi continuate pe valea Ardenes până la Mediterană.

Un peisaj aparte îl introduc formaţiunile calcaroase, care, în general, capătă caracter de capuri, peninsule, creând un relief de mare atracţie mai ales în perimetrul Coastei de Azur (foto stanga). Nu lipsesc nici plajele dar acestea sunt înguste şi în general restrânse ca dimensiuni.

Regiunea este acoperită cu păduri de amestec, conifere, foioase, pin şi stejeret dar şi asociaţii de maquis pe terasele silicioase şi garriga desigur asociaţii adaptate la uscăciunea terenurilor calcaroase. Zona mediteraneeană este la domeniul măslinului sălbatic şi domesctic, a pomilor fructiferi, a viţei de vie, a culturilor irigate din care nu lipseşte orezul.

Regiunea etse caracterizată de un climat uscat, cu veri foarte călduroase şi secetoase (4 sau 5 lui însorite) şi ierni blânde (Nice 9ºC), cu influenţa apelor calde ale Mediteranei, cu rare geruri, vânturi violente şi ploi în averse

Munţii Alpi (foto dreapta) se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc, circa 350 km cu convexitate spre vest.

Alpii francezi, ca de altfel întregul sistem alpin, au apărut, pe seama mişcărilor alpine, care au dat naştere unui amplu edificiu.

Altitudinea maximă în Alpii Franţei depăşeşte 4.000 m (4.807 m Mont Blanc). Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite cum sunt Durance, Drộme, Isere, Rhộne. Eroziunea legată de îngheţ-dezgheţ ca şi cea torenţială şi glaciară au un rol important în fasonarea reliefului. Ea a generat şi continuă să genereze creste, abrupturi, mari conuri de dejecţie, chei adânci, văi şi circuri glaciare.

În masivele cristaline, în principal Mont-Blanc (foto stanga) se întâlnesc creste, vârfuri circuri piramidale, abrupturi marcând prezenţa uui amplu peisaj glaciar cu un periglaciar impunător, conuri de pietre, culoare de grohotiş etc.

Precipitaţiile anuale sunt cuprinse între 700 mm şi 2.000 mm chiar şi peste această valoare. Cele mai mari cantităţi sunt cunoscute în Alpii Savoiei şi Dauphine. Cu cât ne apropiem de regiunea Mediteraneană ploile capătă caracter torenţial producându-se între începutul şi sfârşitul iernii. De altfel în Alpii nordici se înregistrează mai mult de 150 de zile cu ploaie iar în sud sub 50 zile.

Alpii francezi primesc influenţe climatice diferite dinspre Atlantic, dinspre continent şi dinspre Mediterană.

Temperaturile în ianuarie coboară destul de mult sub –1ºC mai puţin în regiunea de lângă Marea Mediterană. Către nord se înregistrează cu mult peste 100 zile cu ger chiar şi în unele nopţi de vară şi sub 40 zile cu ger la Nice. În luna iulie temperaturile sunt cuprinse între 14-16ºC în Alpii Savoie şi peste 20ºC în sudul regiuni Provence.

 Rhônul (foto dreapta) are o lungime de peste 812 km din care circa 550 km pe teritoriul Franţei. În fiecare an transportă în mare aproape 22 milioane m3 de aluviuni. Izvorăşte din Alpii Elveţiei, traversează apoi lacul Leman, pentru ca la Lyon să primească râul Saône principalul său afluent. La sud de Lyon străbate defileul de la Viene şi apoi cel de la Tournon. După ce primeşte Isere, străpunge şi defileele de la Cruas şi Donzere. De aici către sud se deschide o întinsă câmpie aluvială terminată cu o deltă.

Arhipelagul Britanic

Situat in nord-vestul Europei, Arhipelagul Britanic (foto harta stanga) cuprinde doua tari: Marea Britanie si Republica Irlanda. Marea Britanie cuprinde teritoriile nationale ale Angliei, Tarii Galilor si Scotiei si provincia Irlanda de Nord.

Situată între Oceanul Atlantic şi Marea Irlandei în Vest, Marea Nordului în Est şi Marea Mânecii în Sud, Marea Britanie (foto steag dreapta) are o suprafaţă de 244.046 kmp.

Având în vedere marea deschidere a ţării spre Oceanul Atlantic şi mările mărginaşe în strânsă legătură cu factorii genetici, litoralul (ţărmul şi fâşia din imediata apropiere, pe uscat şi, deopotrivă pe platforma continentală) cunoaşte o dinamică accentuată sub toate aspectele,  favorizand comunicaţiile şi legătura cu restul lumii prin porturile şi căile de comunicaţie care pornesc de pe litoral. Mai mult decât atât apele oceanice, pătrund mai ales prin estuare sau fiorduri până in inima ţării. Chiar şi vânturile de Vest propagă spre interior aer maritim umed, cu ploi fine, atenuând adesea severitatea sezonului rece. Însăşi marea ameliorează amplitudinile termice ştergând contrastele sezoniere. Toate acestea au contribuit la apariţia unor importante aşezări, oraşe, inclusiv aglomerări portuare ale ţării: Londra, Liverpool, Glasgow, Edinburgh Cardiff, Plymouth.

Prima treaptă de peisaj se întâlneşte mai ales în sudul şi estul Angliei. Cea de a doua, depresiunile, sunt adăpostite între culmile montane sau colinare. Ele au luat naştere în largi bazine de sedimentare (bazinul Londrei) cu aspecte diferite, în strânsă dependenţă de structura şi litologia pe care s-au format. Sunt şi câmpii fluvio-marine, cele periferice formate mai ales în jurul unor golfuri. O altă categorie o formează depresiunile cu limite clar conturate cum sunt cele din Scoţia (Gleen-Moore, Glasgow-Edinburgh). Cea mai importantă este câmpia deluroasă a Londrei.

Asupra unei bune părţi a câmpiilor şi-a pus amprenta modelarea glaciară lăsând urme evidente.

Sunt străbătute de ape cu debit permanent, de canale: Marele Canal Irlandez (foto stanga), canalul dintre Severn şi Tamisa. Turbăriile şi landele se gasesc in majoritatea acestor ţinuturi.

Sub pâlcurile de păduri, care altădată aveau o mult mai mare răspândire se întâlnesc soluri aluviale, soluri brune de pădure, soluri de lande (nisipuri, podzoluri).

In cadrul peisajul colinelor şi culmilor muntoase intra gruparea sistemul munţilor caledonici ce formează în totalitate Scoţia:  Munţii Caledonici–998 m; Munţii Grampiani cu Vârful Ben Newis–1.342 m cel mai înalt din arhipelag, Munţii Scoţiei de Sud cu 843 m, Munţii Cheviot cu 837 m. Fac parte de asemenea Munţii Irlandei de Nord: Donegal–750 m şi înălţimi izolate, ale Irlandei Centrale. În nord-vestul Angliei pe aceeaşi structură caledonică au apărut Munţii Cumberland (Cumbrieni) ce se ridică la peste 980 m în vârful Scafell. Mai spre sud, în peninsula Wales, se întâlnesc Munţii Cambrieni (Cambrian Mountains) ce trec de o mie de metri în varful Snowdon.

Axa orografică a Angiei deşi redusă ca altitudine 890 m o constituie Munţii Pennini, regiune  faliată, iar pe cuvertura calcaroasă discontinuă cu relief carstic şi structural.

Clima temperat-oceanică din nord indică valori ale temperaturii cu câteva grade mai puţin decât în sudul arhipelagului, o frecvenţă mai mare a invaziilor de aer arctic şi un spor de precipitaţii cel puţin pe coasta vestică de până la 3.000 m.

Sezonul cald este mult mai bine marcat în sud, unde valorile temperaturii pot depăşi 15-20ºC.

Principalele ape : Shannon, Severn, Tamisa (foto dreapta), Trent, Ouse, Tees, Tweed, relativ scurte, au un debit constant sau aproape constant. Sistemul de râuri este completat de cel lacustru (lacuri glaciare, tectonice, carstice).

Culmile muntoase şi deluroase sunt acoperite cu păduri de conifere şi foioase (pin, mesteacăn, stejar) cu tufişuri, păşuni şi fâneţe sau servesc agriculturii (pomicultură, viţă de vie).

În anul 1801 populaţia Marii Britanii din cele patru mari provincii istorice (England, Wales, Scotland şi Northen-Ireland) era de 10,5 milioane locuitori iar în 1891, 34,3 milioane locuitori. Spre deceniile al 7-lea şi al 8-lea numărul populaţiei a crescut uşor ajungând la 55,9 milioane locuitori şi 58.483.000 loc. în 1998.

Locuitorii se  repartizată astfel: în agricultură 6,9%, în industrie 37,7%, în alte sectoare 55,4%. Se constată o creştere a populaţiei active în sectorul terţiar având în vedere transferul populaţiei din industrie. Cea urbană deţine 91,5% din populaţie (1985).

Un număr de 9 oraşe a căror populaţie se ridică în totalitate la peste 30 milioane locuitori alcătuiesc „Megalopolisul englez”. Acestea sunt: Londra (foto stanga), Birmingham, Liverpool, Manchester, Leeds, Bradford, Sheffield, Nottingham şi Leicester.

Situată între primele ţări ale lumii în ceea ce priveşte produsul naţional brut, Marea Britanie se înscrie printr-o economie de mare competiţie incluzând industria, agricultura, comerţul şi toate celelalte activităti, despre care voi vorbi in articolul urmator.

Va urma…