Elvetia – politica, armata, economie, transport, religie, cultura.

Sistemul de guvernare la nivel federal este alcatuit din Legislativul Bicameral, Consiliul Federal, mai exact executivul si Curtea Federala, adica instanta judecatoreasca.

Parlamentul este compus din doua camere. Prima este Consiliul Statelor, ce reprezinta camera superioara si este alcatuita din 46 de reprezentanti, alesi prin sisteme de difera de la canton la canton. A doua este Consiliul National, format din 200 de membri alesi prin vot proportional, repartizati in functie de populatia fiecarui canton. Membrii ambelor camere au mandat de 4 ani.

genevaGeneva (foto stanga) este locul unde a apărut Mișcarea Crucii Roșii și unde s-au perfectat Convențiile de la Geneva și, din 2006, găzduiește Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite.

În afara sediului ONU, Confederația Elvețiană găzduiește mai multe agenții ONU, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății(OMS)Organizația Internațională a Muncii (OIM), Uniunea Internațională de Telecomunicații (ITU), Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați și circa 200 de alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Mondială a Comerțului.

Federații și organizații sportive internaționale își au sediul în această țară, cum ar fi Federația Internațională de Baschet, la Geneva, UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal), la Nyon, FIFA (Federația Internațională de Fotbal) și Federația Internațională de Hochei pe Gheață, la Zürich, Uniunea Ciclistă Internațională, la Aigle, și Comitetul Internațional Olimpic, la Lausanne.

Forțele Armate Elvețiene, incluzând Forțele Terestre și Forțele Aeriene, sunt formate din recruți în serviciu militar obligatoriu: soldații profesioniști constituie doar circa 5% din personalul armatei, tot restul fiind recruți între 20 și 34 de ani (în unele cazuri speciale până la 50 de ani). Pentru ca nu are iesire la mare, Elvetia nu are marina. Serviciul militar obligatoriu este prestat de toți bărbații cetățeni elvețieni. Ordinul de recrutare este la 19 ani. Femeile pot efectua stagiul militar voluntar.

Din punct de vedere economic Elvetia este stabila si prospera. In anul 2011 era cea mai bogata tara din lume pe cap de locuitor si a 19 economie innestle lume.

Cele mai mari companii elvețiene sunt Glencore,Gunvor, Nestlé (foto dreapta), Novartis, Hoffmann-La Roche, ABB, Mercuria Energy Group și Adecco. Tara are cea mai puternica economie din lume.

Cea mai productiva ramura este cea industriala.  Se produc substante chimice, bunuri sanitare si farmaceutice,  instrumente de măsurăștiințifice și de precizie, și instrumente muzicale.

Circa 3,8 milioane de oameni lucrează în Elveția; circa 25% din angajați făceau parte în 2004 dintr-un sindicat. Elveția are o piață a muncii mai flexibilă decât țările vecine, astfel ca rata șomajului este foarte scăzută. Taxarea totală este una dintre cele mai mici din țările dezvoltate.

Din punct de vedere al educatiei statul detine școli publice și școli private, dintre care cele mai multe sunt private internaționale. Vârsta minimă pentru școala primară este de șase ani pentru toate cantoanele, dar majoritatea cantoanelor oferă gratuit „școala copiilor”, începând cu vârsta de patru sau cinci ani.

facultateIn exista Elveția 12 universități, dintre care zece sunt întreținute la nivel cantonal și de regulă oferă o gamă largă de pregătiri în domenii non-tehnice. Prima universitate din Elveția a fost înființată în 1460 la Basel și are o tradiție de cercetare în domeniul chimiei și medicinei. Cea mai mare universitate din Elveția este Universitatea din Zürich (foto stanga) cu aproape 25.000 de studenți. Cele două intitute sponsorizate de guvernul federal sunt ETHZ din Zürich, înființată în 1855 și EPFL din Lausanne, înființată în 1969, anterior fiind un institut asociat Universității din Lausanne. Ambele au o reputație internațională excelentă.

Numeroși laurați ai Premiilor Nobel sunt elvețieni, cum ar fi celebrul fizician Albert Einstein, care a dezvoltat teoria relativității restrânse pe când lucra la Berna. Mai recent, Vladimir Prelog, Heinrich Rohrer,Richard Ernst, Edmond Fischer, Rolf Zinkernagel și Kurt Wüthrich au primit premii Nobel în domenii științifice.

Cel mai mare laborator din lume CERN (foto dreapta), se afla in Generva si se ocupa cu cercetarea fizicii particulelor.CERN

Un alt important centru de cercetări este Institutul Paul Scherrer. Printre invențiile notabile ale elvețienilor se numără acidul lisergic dietilamid(LSD), microscopul cu tunelare și velcroul. Unele tehnologii au permis explorarea unor noi lumi, cum ar fi balonul presurizat al lui Auguste Piccard și batiscaful, cu care Jacques Piccard a ajuns la cel mai adânc punct din oceanele lumii.

La 27 noiembrie 2008, miniștrii de interne și ai justiției din Uniunea Europeană au anunțat aderarea Elveției la zona de liberă circulație Schengen începând cu 12 decembrie 2008. Punctele de trecere a frontierei terestre rămân în funcțiune doar pentru transporturile de mărfuri, persoanele nemaifiind controlate, deși pașapoartele au continuat să fie verificate până la 29 martie 2009, pentru a verifica dacă provin dintr-o altă țară Schengen.

Energia electrică generată în Elveția provine în proporție de 56% din hidrocentrală și de 39% din centralele nucleare, ceea ce are ca efect faptul că rețeaua electrică nu generează aproape deloc CO2.

trenBiroul Federal Elvețian pentru Energie (SFOE) este organizația responsabilă pentru toate chestiunile legate de echilibrarea consumului și producției de energie, activând în cadrul Departamentului Federal pentru Mediu, Transport, Energie și Comunicații (DETEC). Agenția susține inițiativa Societatea de 2000 de wați, al cărui scop este reducerea consumului național de energie la mai puțin de jumătate până în anul 2050.

Cea mai densă rețea feroviară din Europa, având 5.063 km, transportă peste 350 de milioane de pasageri anual. Rețeaua este administrată în principal de către Căile Ferate Federale Elvețiene (foto stanga), cu excepția cantonului Graubünden, în care Căile Ferate Rețiene operează pe o rețea de 366 km de cale ferată cu ecartament îngust, care cuprinde mai multe linii incluse în Patrimoniul Mondial. Se efectuează lucrări de construcție a noilor tuneluri de bază în Alpi pentru a reduce durata călătoriei între nord și sud, în cadrul proiectului AlpTransit.

Rețeaua elvețiană de drumuri, gestionată în sistem public-privat, este finanțată prin taxe de drum și pe autovehicule. Achizitionarea unei vignete costa 40 de franci pe an, atat pentru autoturisme, cat si pentru vehiculele care transporta marfa. Rețeaua elvețiană de autostrăzi avea în 2000 o lungime totală de 1.638 km, la o suprafață a țării de 41.290 km², având astfel una dintre cele mai mari densități de autostrăzi din lume.

Aeroportul Zürich (foto dreapta) este cel mai mare nod de transport internațional al țării, cu 22,8 milioane de pasageri în 2010. Alte aeroporturi Zurich_airport_img_3324internaționale sunt Aeroportul Geneva cu 11,8 milioane de pasageri, EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg aflat în Franța, Aeroportul Berna, Aeroportul Lugano, Aeroportul St. Gallen-Altenrhein și Aeroportul Sion.

Împreună cu Mexicul și cu Coreea de Sud formeagă Grupul de Integritate Ecologică. Țara este deosebit de activă în domeniul reciclării și reglementărilor împotriva poluării cu deșeuri, fiind una dintre principalele țări reciclatoare din lume, cu o proporție aflată între 66% și 96%, în funcție de zona țării, a materialelor reciclabile care sunt reciclate.

În multe locuri din Elveția, evacuarea deșeurilor casnice se plătește. Gunoiul, cu excepția deșeurilor periculoase, cum ar fi bateriile, se colectează doar dacă este pus în saci cu eticheta taxei ecologice, sau în saci oficiali cu suprataxa plătită la achiziționare. Aceasta dă un impuls financiar reciclării la maximum, întrucât depunerea deșeurilor pentru reciclare este gratuită. Aruncarea ilegală de deșeuri nu se tolerează, dar de regulă aplicarea legii se limitează la încălcările ei ce implică mari cantități de deșeuri la intersecții de drumuri sau în locuri publice. Amenzile pentru enplata taxei de deșeuri se înscriu între 200–500 de franci.

elvetiaElveția (foto stanga) are cel mai eficient sistem din lume pentru reciclarea ziarelor vechi și a deșeurilor din carton. Colecte publice organizate de voluntari cu logistică de transport feroviar cu costuri reduse au început să se organizeze încă din 1865 sub conducerea cunoscutului industriaș Hans Caspar Escher (Escher Wyss AG), care a construit prima fabrică modernă de hârtie din Elveția la Biberist.

Tara are patru limbi oficiale: germana (63,7% din totalul populației, cu rezidenții străini; 72,5% din rezidenții cetățeni elvețieni, în 2000) în nordul, estul și centrul țării; franceza (20,4%; 21,0%) în vest; italiana (6,5%; 4,3%) în sud.

În 2006, speranța de viață la naștere era de 79 de ani pentru bărbați și 84 de ani pentru femei. Aceste cifre sunt printre cele mai mari din lume.

Între două treimi și trei sferturi din populație locuiește în zone urbane. Elveția a trecut de la a fi o țară predominant rurală la una urbană în doar 70 de ani. Are o rețea densă de orașe, în care orașele mari, medii și mici se completează unele pe altele. Podisul este cel ami populat, cu circa 450 de locuitori pe km2 iar peisajul prezintă permanent semne ale prezenței umane. Ponderea celor mai mari zone metropolitane, Zürich, Geneva–Lausanne, Basel și Berna, tinde să crească.

Din punct de vedere religios, crestinismul predomina cel mai mult, împărțită între Biserica Catolică (38,8% din populație) și diferite culte protestante (30,9%).

O inițiativă din 1980 a cerut totala separare între biserică și stat, dar a fost respinsă de 78,9% din alegători.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Elveția:

  • Mănăstirea benedictină de la St. Gallen (1983)
  • Mănăstirea benedictină Sf.Ioan din Val Müstair (1983)
  • Centrul vechi istoric din Berna (1983)
  • Cele trei cetăți din Bellinzona (2000)
  • Regiunea alpină „Jungfrau” (2001, 2007)
  • „Monte San Giorgio” lângă Lacul Lugano (2003)
  • Terasele viticole din districtul Lavaux (Cantonul Vaud) (2007)

Franta-partea a III-a

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi și drumuri naționale și peste 400 de aeroporturi.
Rețeaua de cale ferată are peste 30.000 km cu ecartament standard de 1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificați. Franța este renumită pentru sistemul de trenuri TGV (foto stanga) ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze comerciale de până la 320 km/h. Există conexiuni cu toți vecinii săi, (cu excepția Andorei care nu posedă sistem de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii. Numeroase orașe dispun de sisteme de trenuri suburbane (RER și Transilien în Paris) și metrou, unele dintre ele fiind de tip VAL automate. De asemenea în marile orașe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea liniilor au fost deființate.

Rețeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care rețeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, cele mai multe fiind cu taxă și unele sunt operate de companii private. De asemenea există o rețea bine dezvoltată de drumuri naționale, de peste 30.000 km, care leagă principalele orașe. Piața auto este dominată de producătorii interni cum ar fi Renault (foto dreapta) (27% din piața auto în 2003), Peugeot (20,1%) și Citroën (13.5%). De asemenea, cu 70% din mașinile nou vândute în 2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată, înaintea benzinei sau a GPL-ului.

Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internațional Charles de Gaulle în apropierea Parisului. Air France este compania națională, în curs de privatizare, parte a concernului Air France-KLM, care este cea de a treia companie mondială de transport aeronautic. Până în Secolul XIX transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale și cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate. Există numeroase porturi, Le Havre, Saint-Nazaire, Bordeaux și Marsilia fiind printre cele mai importante.

Tara avea o populație de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006, din care 61.166.822 erau în Franța metropolitană, ceea ce corespunde la aproximativ 1% din populația mondială. Din 1801 s-a organizat, la intervale regulate câte un recensământ național general, din 2004 acesta devenind permanent.

Creșterea demografică este una dintre cele mai dinamice din Europa și este datorată unui nivel al natalității superior mediei europene și unui sold migrator pozitiv (aproximativ 100.000 persoane anual).

Limba franceză este singura limbă oficială din 1992, astfel că Franța este singura țară din Vestul Europei (cu excepția microstatelor) care are o singură limbă recunoscută oficial. Cu toate acestea, aici se vorbesc 77 limbi regionalecare nu au nici un statut oficial, dar în ultima vreme au început să fie predate în unele școli. Alte limbi străine, cum ar fi limba portugheză, limba italiană, limba arabă și altele, sunt vorbite de diferitele colectivități de imigranți.

Cultura franceză este bogată, diversificată și veche, și reflectă culturile sale regionale și influența numeroaselor valuri de imigrație de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit și Orașul Luminilor (foto stanga) (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artiști de diverse origini, fiind actualmente orașul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, palate, clădiri și altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăți de teme.

Franța a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puținele industrii cinematografice europene ce pot rezista mașinii hollywoodiene.

Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizației Internaționale a Francofoniei care reunește diversele țări care au afinități culturale și care au fost puternic influențate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Cultura franceza este reprezentată de:

  • sculptură;
  • pictură;
  • arhitectură;
  • muzică;
  • literatură;
  • cinema;
  • bucătărie.

Din punct de vedere constituțional, provincia este un stat laic. Laicitatea franceză antrenează o separare reciprocă între Stat și Biserică, pe baza unui postulat prin care statul respectă toate religiile, dar nu recunoaște niciuna, ceea ce permite mai multor religii să coabiteze. Din principiu, statul francez interzice recensămintele cu caracter religios astfel încât datele din acest domeniu sunt oferite doar de instituții neoficiale.

În ciuda acestei scăderi a credincioșilor și în particular a catolicilor, religia catolică rămâne religia dominantă în Franța (foto dreapta-preoti greco-catolici) și își păstrează o influență importantă, în special în zonele predominant rurale ale țării. Chiar dacă statul este laic, catolicismul este prezent în mod particular, astfel că zilele de sărbătoare concid cu sărbători religioase catolice iar 90% din școlile private din Franța sunt școli catolice.

Bruxelles- capitala Belgiei

 

Bruxelles (foto stanga)  este capitala Belgiei, sediul guvernului și parlamentului federal, precum și a mai multor entități federale: Regiunea Capitalei Bruxelles, Regiunea Flandra și comunitățile franceză și flamandă. De asemenea este una din cele trei capitale ale Uniunii Europene alaturi de Luxemburg și Strasbourg, sediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN), a Uniunii Europei Occidentale și a organizației EUROCONTROL.

Originea numelui nu este clară. Una dintre posibilități este termenul vechi flamand Bruocsella, ce înseamnă mlaștină (bruoc) și casă (sella), adică „casa din mlaștină”.

Fondurile alocate de către guvernul federal și regional pentru rolul reprezentativ al capitalei sunt divizate între cele 19 comune, iar unele instituții sunt situate în celelalte 18 comune ale regiunii capitalei.

Capitala (foto dreapta) este una dintre cele trei regiuni federale ale Belgiei, împreună cu Valonia și Flandra. Din punct de vedere geografic și lingvistic este o enclavă bilingvă în regiunea flamandă. Regiunile reprezintă doar o componentă a sistemului federal belgian, cele trei comunități lingvistice reprezentând cea de a doua componentă astfel că locuitorii Bruxellului relaționează fie cu comunitatea franceză fie cu comunitatea flamandă în chestiuni legate de educație și cultură.

Regiunea a devenit un centru important a numeroase instituții internaționale, cele mai importante fiind cele ale Uniunii Europene. Regiunea conține de asemenea sediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și a altor 1000 organizații internaționale și 2000 corporații internaționale. Bruxelles este al treilea oraș ca număr de conferințe internaționale organizate, devenind astfel unul dintre cele mai mari centre de reuniuni din lume.  Prezența UE și a altor instituții internaționale face ca aici să se afle cei mai mulți ambasadori și jurnaliști din oricare capitală, devansând Washington D.C. Numeroase școli internaționale au fost înființate aici pentru a deservii această prezență.

Prima menționare a orașului este în jurul anului 700, când Sfântul Vindecean, episcop de Cambrai, s-a îmbolnăvit la Bruxelles, în timpul unei vizite. În secolul al X-lea, Bruxelles era o cetate pe malul Zenei. Brabantul era împărțit în patru grofate, iar cetatea era capitala unuia din cele patru. Zena (foto stanga) era navigabilă până la cetate.

Capitala s-a făcut încetul cu încetul oraș cosmopolit. În anii 1960-1970 s-au stabilit la Bruxelles multe familii imigrante în marea lor majoritate din fostele colonii belgiene precum și din Africa de Nord. În anii 1980-1990, consmopolitizarea a mers mai departe, datorită întregirilor de familii. Printre altele un mare val de imigrație a venit din Europa Centrală.

În 2000, Bruxelles a fost declarat capitală culturală europeană.

Obiective turistice:

  • Piața Mare din Bruxelles (foto dreapta),
  • Statuia Menneken Pis,
  • Atomium este un monument renumit al atomului de fer, mărit de 150 de miliarde de ori. A fost construit cu prilejul Expoziției Mondiale din 1958.
  • Teatrul Regal al Monedei. Aici s-a proclamat independența Belgiei în 1830.
  • Parcul Jubileului, cuprinzând halele, muzeele, parcul propriu-zis și arcul de triumf; construit cu prilejul sărbătorii de cincizeci de ani de la independența Belgiei.
  • Catedrala Sfântul Mihail și Sfânta Gudura (foto stanga).
  • Basilica de la Koekelberg, a 5-a din lume ca mărime.
  • Cartierul Marolles, cartier popular în Bruxelles, unde se află renumitul talcioc din Bruxelles. Acesta și-a făcut renumele datorită Palatului Justiției.
  • Cartierul le Sablon sau de Zavel, cartierul anticarilor.
  • Bruparck (prescurtare de la «Parcul Bruxelles»): aici a avut loc Expo-ul din 1958; astăzi sit de distracții: parcul Mini-Europa, Atomium, restaurante, cinematografe, complexul de produse bio, planetarium.
  • Parcul din Laeken: domeniu de 160 ha, cu Palatul din Laeken (reședința regală belgiană), Cripta regală , serele regale, turnul japonez și pavilionul chinezesc.
  • Statuia Europe ( Unity in Peace)

Economia este dominată de activitățile din domeniul serviciilor și a administrației publice. Rolul său de metropolă comercială fac din Bruxelles un mare centru de congrese. De multe ori aceste activități sunt legate de rolul de capitală a Belgiei și a Uniunii Europene:

  • instituții internaționale și europene inclusiv serviciile administrative care gravitează în jurul acestora;
  • ministere și instituții naționale, federale și regionale;
  • sedii sociale a majorității marilor companii belgiene;
  • sedii regionale și europene a multor societăți multinaționale;
  • numeroase societăți de consiliere, servicii juridice și grupuri de lobby belgiene și europene;
  • sectorul hotelier și de turism;
  • transport aerian, rutier, feroviar, fluvial;

Bruxelles-ul este bine deservit de o rețea feroviară densă. Este un important nod feroviar european, fiind deservit de numeroase trenuri internaționale:

  • Thalys asigură legături cu Paris, Amsterdam și Köln;
  • Eurostar (foto stanga jos) asigură legătura cu Londra;
  • ICE (foto centru jos) asigură legătura cu Frankfurt;
  • TGV (foto dreapta jos) asigură legătura cu marile orașe din sudul Franței;
  • trenuri Intercity asigură legătura cu Amsterdam, Zürich, Luxemburg și Strasbourg.

 

 

 

Capitala detine de asemenea două aeroporturi:

  • Aeroportul Internațional Bruxelles Zaventem (foto dreapta) situat în nordul orașului ce asigură legături cu majoritatea aeroporturilor importante europene și internaționale. Legătura cu orașul Bruxelles este asigurată de mai multe trenuri și autobuze pe oră.
  • Aeroportul Charleroi Bruxelles Sud (foto stanga) situat la 50 km în sudul orașului, specializat în companiile low-cost. Legătura cu orașul este asigurată de navete rutiere.

Bruxelles-ul este deservit de mai multe gări ale companiei naționale de transport SNCB/NMBS:

  • cele mai importante gări sunt situate pe joncțiunea Nord-Sud:
    • Bruxelles-Sud (Bruxelles-Midi sau Brussel-Zuid) – cea mai importantă gară belgiană, deservind majoritatea legăturilor internaționale;
    • Bruxelles-Central (Brussel-Centraal)
    • Bruxelles-Nord (Brussel-Noord)
  • joncțiunea Nord-Sud mai conțineși două gări mai mici deservite mai rar și doar în anumite perioade:
    • Bruxelles-Capela (Chapelle sau Kapellekerk)
    • Bruxelles-Congres
  • două gări în Cartierul European pentru legătura spre Namur și Luxemburg
    • Bruxelles-Schuman (Brussel-Schuman)
    • Bruxelles-Luxembourg (Brussel-Luxemburg)
  • pe lângă aceste gări, majoritatea comunelor din regiunea capitalei Bruxelles au cel puțin câte o gară.

Trenurile circulă cu o mare regularitate. În general, către orașele belgiene mai importante există trenuri din jumătate în jumătate de oră, iar la ore de vârf chiar din 20 în 20 de minute. Există un proiect de Rețea Expres Regională menită să răspundă problemelor de mobilitate actuale. Acest proiect presupune reabilitarea anumitor porțiuni de linie și crearea unor noi stații. Termenul de punere în funcțiune completă a RER-ului este anul 2016.

Bruxelles (foto dreapta) este foarte bine conectat la rețeaua belgiană de autostrăzi. Pentru deservirea regiunii există o rețea de trei axe periferice principale:

  • Ringul: autostrada care înconjură toată regiunea Bruxelles.
  • Centura mare: bulevarde ce unesc cele 19 comune.
  • Centura mică: Serie de tuneluri și șosele ce înconjoară complet centrul orașului, pe traseul vechilor fortificații medievale. Numeroase intersecții importante poartă încă numele porților de acces în oraș: Poarta Namur, Hal, Ninove, Anderlecht, Louvain, Schaerbeek.

Transportul urban este asigurat de o rețea densă de tramvaie de suprafață și subterane și de autobuze. Metroul este format din trei linii cu 69 de stații. Acesta deservește axa est vest și centrul orașului.

Sistemul de gestionare comun al biletelor permite utilizarea acelorași titluri de transport pe rețeaua orașului Bruxelles STIB/MIVB cât și pe legăturile feroviare în interiorul regiunii.

Din 2003 la Bruxelles funcționează un serviciu de partajare a automobilelor operat de către o companie germană Cambio împreună cu societatea de transport locală. Din 2006 la Bruxelles funcționează și un serviciu de împrumut de biciclete publice.

În Bruxelles există mai multe universități. Cele mai importante sunt Université Libre de Bruxelles (foto stanga), o universitate de limbă franceză cu aproximativ 20.000 de studenți repartizați în trei campusuri în oraș și două în afara acestuia,și Vrije Universiteit Brussel, o universitate de limbă neerlandeză cu aproximativ 10.000 studenți. Ambele uiversități sunt urmașele unei universități fondade în 1834, Universitatea Liberă din Bruxelles, care a fost divizată în 1970 odată cu atribuirea puterilor legislative asupra educației superioare către comunitățile franceze și flamande.

Alte instituții de studii superioare sunt Facultés Universitaires Saint Louis cu 2.000 studenți,Academia Militară regală, și două școli de artă fondate în 1982: Koninklijk Conservatorium de limbă neerlandeză și Conservatoire Royal de limbă franceză.

Datorită prezenței importante a instituțiilor europene în perioada postbelică, există numeroase școli internaționale și europene ce funcționează în paralel cu școlile din sistemele de învățământ belgiene francofon și flamand.

Belgia – partea a II-a

Belgia (foto stanga) este foarte bine conectată la rețelele vest-europene de transport. Dispune de peste 3500 km de cale ferată din care aproximativ 3000 km sunt electrificați. Compania națională de transport feroviar este Societatea Națională de Căi Ferate Belgiene, care asigură majoritatea legăturilor feroviare. Datorită densității ridicate a populației, frecvența trenurilor este ridicată și costul transportului este redus. Serviciile internaționale sunt realizate fie cu trenuri InterCity (foto dreapta) spre Amsterdam, Strasbourg sau Zürich, fie prin trenuri de mare viteză spre Paris, Londra, Köln, Frankfurt, Amsterdam, Marsilia, Bordeaux.

Transportul urban și interurban este de competența regiunilor, existând trei societăți de transport în comun De Lijn pentru regiunea Flandra, TEC pentru regiunea Valonia și STIB/MIVB pentru Regiunea Capitalei Bruxelles. Bruxelles este singurul oraș care are un sistem de metrou (foto stanga), sisteme de transport lejer și tramvaie existând în Bruxelles, Anvers, Charleroi și Gent. Tramvaiul de coastă belgian este o linie de tramvai interurban ce funcționează de-a lungul întregului litoral belgian, de la frontiera cu Franța până la frontiera cu Olanda.

Belgia are peste 149.000 km de drumuri amenajate din care peste 1.700 km de autostrăzi. Marile aglomerații dispun de una sau mai multe centuri ocolitoare. Autostrăzile sunt notate cu litera ‘A’ și urmează traseele drumurilor europene, centurile sunt denumite ‘ring’ și sunt notate cu litera ‘R’ iar drumurile naționale sunt notate cu litera ‘N’.

Portul Anvers (foto dreapta) este unul dintre cele mai mari din lume. Este situat pe estuarul râului Escaut și este un nod intermodal important. Alte porturi maritime sunt portul Bruges situat la Zebrugge, portul Gent și portul Ostende. Belgia dispune de peste 2.000 km de canale navigabile din care peste 1.500 km sunt utilizate în mod curent. Principalele porturi interioare sunt cele de la Bruxelles și Liège.

Viața culturală belgiană a avut tendința să se desfășoare în fiecare comunitate. Din anii 1970 nu mai există universități bilingve, cu excepția Academiei Militare Regale, sau mijloace de informare în masă. Nici o instituție culturală sau organizație științifică nu reprezintă ambele comunități. În ciuda diviziunilor politice și lingvistice care s-au schimbat deseori de-a lungul secolelor, regiunea ce corespunde actualei Belgii a cunoscut dezvoltarea a numeroase mișcări artistice care au avut un impact puternic asupra culturii europene.

În perioada medievală contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost foarte importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și barocă precum și numeroase exemple de arhitectură romanică, gotică, renascentistă și barocă au reprezentat momente importante din istoria artei. De asemenea tapiseriile flamande (foto stanga) au fost foarte apreciate și căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul Rubens sau Antoon van Dyck.

În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori belgieni importanți romantici, expresioniști sau suprarealiști ca Egide Wappers (foto dreapta), Constant Permeke sau René Magritte. În arhitectură Victor Horta și Henry van de Velde au fost printre principalii promotori ai stilului Art Nouveau.

Printre cei mai cunoscuți scriitori belgieni pot fi amintiți poetul Emile Verhaeren și romancierii Hendrik Conscience, Georges Simenon, Suzanne Lilar și Amélie Nothomb. În 1911, poetului și dramaturgului Maurice Maeterlinck i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Benzile desenate Aventurile lui Tintin de Hergé (foto stanga) sunt cele mai cunoscute benzi desenate belgiene, dar mulți alți autori, Peyo, André Franquin, Edgar P. Jacobs, Marc Sleen sau Willy Vandersteen, au făcut ca industria belgiană de benzi desenate să poată fi considerată la fel de importantă precum cele din Statele Unite sau Japonia.

Încă de la începutul epocii moderne numeroase personalități au adus contribuții importante la dezvoltarea științei și tehnologiei. Printre cei mai importanți sunt exploratorul Gerardus Mercator (foto dreapta), anatomistul Andreas Vesalius, herbalistul Rembert Dodoens și matematicianul Simon Stevin. Regiunea a contribuit cu numeroase dezvoltări tehnologice în domeniul industriei metalurgice și a mineritului. În perioada mai recentă chimistul Ernest Solvay și inginerul Zenobe Gramme au dezvoltat Procesul Solvay și respectiv dinamul Gramme, iar fizicianul Georges Lemaître (foto stanga) a propus teoria Big Bangului. În numeroase ocazii Premiul Nobel a fost atribuit unor oameni de știință belgieni: pentru medicină în 1919 lui Jules Bordet, în 1938 lui Corneille Heymans și, în 1974, lui Albert Claude și Christian De Duve, împreună cu savantul american de origine română George Emil Palade, iar pentru chimie în 1977 lui Ilya Prigogine.

Fotbalul și ciclismul sunt sporturi populare în rândul belgienilor. Eddy Merckx (foto dreapta) este considerat a fi cel mai mare ciclist din toate timpurile. În fotbal Jupiler League este competiția fotbalistică cea mai importantă, iar cluburi ca R.S.C. Anderlecht au avut deseori succese importante pe plan european. În ultimii ani două jucătoare de tenis belgiene au avut succese importante, fiecare clasându-se pe prima poziție în clasamentul WTA, este vorba de Kim Clijsters și Justine Henin.

Circuitul Spa-Francorchamps găzduiește Marele Premiu al Belgiei din calendarul competiției Formula 1. Pilotul belgian Jacky Ickx (foto stanga) a câștigat 8 mari premii și a terminat de două ori pe locul doi în Campionatul Mondial de Formula 1. Thierry Boutsen este un alt pilot belgian ce a câștigat 3 curse în 1989 și 1990.

În 1920 orașul Anvers a găzduit Jocurile Olimpice de vară (foto dreapta), în 2000 Belgia a găzduit împreună cu Olanda Campionatul European de Fotbal iar Beneluxul și-a depus candidatura pentru a găzdui ediția din 2018 a Campionatului Mondial de Fotbal.

Belgia este cunoscută la nivel internațional pentru specialitățile ei gastronomice. Numeroase restaurante belgiene pot fi găsite în ghiduri gastronomice importante, ca de exemplu Ghidul Michelin. Gofrele, cartofii prăjiți și midiile sunt printre cele mai cunoscute specialități belgiene, dar există numeroase specialități locale. Belgia este renumită pentru ciocolata (foto stanga) produsă aici, numeroase mărci locale devenind foarte cunoscute pe plan internațional.

Regiunea este cunoscută de asemenea pentru cele peste 500 specialități de bere. Berea Belgiană (foto dreapta) conține una dintre cele mai mari varietăți de beri de calitate din lume, de la bere blondă și brună până la celebrele beri trapiste și lambic. Originile berii belgiene se găsesc în evul mediu când mănăstirile o produceau pentru consumul propriu și mai târziu ca un mijloc de a-și rotunji veniturile. Cu toate că actualmente producția de bere este dominată de corporațiile internaționale Inbev și Alken Maes, continuă să existe aproximativ 125 berării independente în întreaga țară.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Belgia:

  • Ansamblul „Béguinages flamands” (1998)
  • Piața Centrală („Grote Markt” / „Grand’ Place”) din Bruxelles (1998)
  • „Canal du Centre” (1998)
  • Turnurile înalte cu ceas („Beffrois” / „Belfriede”) (1995, 2005)
  • Cariera neolitică de silex (cremene) de la Spiennes (Mons) (2000)
  • Catedrala din Tournai (2000)
  • Centrul istoric din Bruges / Brügge (2000)
  • Muzeul Plantin-Moretus (2005)

Marea Britanie

Revoluţia industrială începută în Anglia s-a bazat pe industria cărbunelui, siderurgie, industria textilă, ramuri industriale tradiţionale care astăzi au dat prioritate unor ramuri de vârf cum sunt electronica, aeronautica, optica, informatica.

Industria energetică şi-a schimbat treptat structura balanţei, locul cărbunelui fiind luat de petrol. Principalele bazine carbonifere sunt: Yorkshire-Nottingham-Derby în estul Munţilor Pennini; bazinul Angliei de Nord-Est; bazinul South Walles; bazinul Scotish Lowlands (foto dreapta jos); bazinul Lancashire şi Midlands.

Petrolul se află în cantităţi importante. Rezervele aflate în structurile platformei continentale ale Mării Nordului, se ridică la peste 2 miliarde tone, producţia anuală fiind de 94 milioane tone. Principalele puncte de extracţie sunt Brent, Piper, Beryl, de unde, prin conducte se trimite către centrele de rafinare aflate fie pe litoral  în estuare, fie în interiorul uscatului către mari centre de consum.

Gazele naturale se găsesc în aceeaşi platformă a Mării Nordului rezervele depăşind după estimări 700 miliarde m3. Principalele centre de exploatare sunt: Frigg, Leman, Indefatigable. Totuşi, Marea Britanie importă gaze naturale lichefiate.

Energia electrică produsă în 1988 a fost 302 miliarde kwh. Puterea instalată este de 66.512 MW din care 7.144 MW în centrale nucleare.

Termocentralele importante se găsesc în regiunea Londrei, Midlands, Yorkshire (foto stanga), iar hidrocentralele în Scoţia şi nordul Ţării Galilor. Centralele nucleare se găsesc lângă Londra, Bristol, în Cumberland, lângă Glasgow.

Industria metalurgiei neferoase se bazează în cea mai mare măsură pe materia primă importată. Totuşi, Marea Britanie are şi ceva resurse de cupru, concentrate de plumb, zinc, cositor, sulf, argint, săruri potasice, sare.

Concentratele de plumb ca şi zincul le importă din Canada, Zambia, Chile, iar prelucrarea se face în centrele: Manchester, Liverpool, Bristol (foto dreapta), Glasgow, Londra. Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William, Burntisland. Materia primă se importă din Australia şi Guyana.

Industria construcţiilor de maşini este o ramură industrială reprezentativă dar şi tradiţională, în special pentru construcţia navelor, a materialului rulant, utilajul textil. Se remarcă trei direcţii: automobile, aeronautică şi producţia de nave.

Marea Britanie alături de SUA, Japonia, Germania, este o mare producătoare de automobile, cu arii de construcţii: aria metropolitană londoneză cu centrele Dagenham, Oxford, Luton, aria Merseyside şi Scoţia.

Este deasemenea, o mare producătoare de avioane dintre centre remarcându-se: Londra, Coventry, Manchester (foto stanga sus), Preston, Bristol.

Construcţia navelor a cunoscut permanent o multiplicare a preocupărilor oferind pieţii mondiale tipuri de nave cu destinaţii dintre cele mai diverse. Centre foarte importante în construcţia navelor sunt: Glasgow, Cardiff, Portsmouth, Plymouth, Liverpool (foto dreapta), Middlesbrough, Barrow, Hull.

Industria chimică cu multe subramuri tradiţionale dar şi moderne (petrochimia) produce: mase plastice, cauciuc sintetic, produse sodice, acizi, produse farmaceutice, îngrăşăminte azotoase, fosfatice, potasice.

Industria textilă a deţinut foarte multă vreme supremaţia în industrie în general. Astăzi, această ramură, este concentrată în trei mari areale specializate în prelucrarea bumbacului, lânei, inului. Prelucrarea bumbacului se face mai ales în vestul Angliei: Manchester, Liverpool-Birkenhead, a lânei în partea centrală (Yorkshire) în oraşele Leeds, Bradford, Huddersfield, Glasgow, Stockton, Leicester (foto stanga), Notingham, Oxford iar, cea a inului în jumătatea estică (Aberdeen, Dundee, Edinburgh), cu numeroase centre şi în Irlanda de Nord (nord-est) dintre care multe în jurul oraşului Belfast.

Industria alimentară şi-a dezvoltat o diversitate de subramuri din care nu lipsesc : morăritul şi panificaţia, industria cărnii, a conservelor de carne, peşte, industria zahărului.

La nivelul industriei Marii Britanii există următoarele tipuri de concentrări industriale diferenţiate structural şi funcţional.

1. Concentrări de tip metropolitan. În acest tip sunt incluse centrele: Londra, Birmingham (foto dreapta), Manchester.

2. Concentrări de tip multipolar în care sunt încadrate centre de aceeaşi categorie funcţională dar cu specific industrial diferit:  industria textilă Leeds, Bradfort (foto stanga), Huddersfield, industria chimică (vopsele, coloranţi), industria construcţiilor de maşini textile etc.

3. Concentrări monopolare definite de un centru reprezentativ asociat cu centre ale căror activităţi sunt  complementare (Sheffield pentru industria siderurgică).

Între Londra şi Liverpool s-a format o macroaxă industrial-urbană unind toate aceste activităţi şi funcţii proprii diverselor centre.

În agricultura Marii Britanii predomină creşterea animalelor (70% din valoarea producţiei globale). Din suprafaţa totală a ţării 46,6% îl ocupă păşunile şi fâneţele, peste 28% terenurile arabile şi cele pomicole şi peste 8% pădurea. Pot fi separate: clasa I de terenuri arabile situată pe latura estică între oraşele (York şi Londra), deci cele mai productive şi clasa cea mai bună de păşuni şi fâneţe în partea centrală şi vestică a ţării. Agricultura cuprinde 6,9% din populaţia activă. Principala regiune agricolă se află în partea de sud-est unde se cultivă grâu, orz, sfeclă de zahăr, in.

Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe, inclusiv plante furajere, au permis dezvoltarea sectorului creşterii animalelor (bovinelor, ovinelor, porcinelor). Creşterea oilor s-a dezvoltat mai ales în Wales şi Anglia central-nordică. Se practică intens pescuitul, fapt care a permis individualizarea unor mari centre (porturi) pescăreşti ca: Aberdeen, Milford Haven, Hull, Grimsby.

Condiţii favorabile, mai ales de relief, au permis instalarea şi amplificarea unei reţele de comunicaţii dintre cele mai dese din Europa. Traficul de mărfuri şi pasageri se efectuează pe şosele, care deţin peste 60% din transportul general, pe căi ferate cu 22%, transportul prin cabotaj 16% şi cel prin canalele de navigaţie.

Căile ferate au o lungime de peste 17.000 km din care circa 3.800 km electrificate. Lungimea căilor rutiere depăşeşte 330.000 km din care peste 2.400 km magistrale. Densitatea cea mai mare atât a căilor ferate cît şi a celor rutiere este cunoscută în regiunile Londra, Midlands (foto dreapta), Lancashire; centre de mare convergenţă sunt Londra, Birmingham, Manchester, Newcastle, Glasgow.

Transportul maritim se ridică la peste 40 milioane twd. cât reprezintă tonajul flotei maritime comerciale.

Alte porturi importante ale Marii Britanii sunt: Milford Haven (foto stanga) (peste 41 milioane tone), Southampton (peste 25 milioane tone), Liverpool-Manchester. Atât portul Londra cât şi Liverpool-Manchester se remarcă printr-un trafic cu o structură complexă.

Transportul aerian este asigurat de un impresionant număr de avioane de diferite tipuri şi capacităţi. Principalele aeroporturi sunt: Heathrow şi Gatwick din regiunea Londra, Rigway (foto dreapta jos) din Manchester, Abboptsinch din Glasgow.

 Circa 12 milioane de turişti sunt atraşi de arhipelagul britanic spre centre urbane de renume, spre vestigii istorico-arhitecturale şi arheologice, spre rezervaţii naturale. Anglia şi-a dezvoltat un modern sector al serviciilor.

Comerţul exterior se desfăşoară într-un flux important, Marea Britanie importând produse chimice (13%), materii prime, produse alimentare, produse textile, echipament pentru telecomunicaţii, hârtie. Exportă: petrol (8%), autovehicule (5,4%), echipament electric, aparate şi instrumente.

Comerţul exterior este orientat spre S.U.A., Germania, Franţa, Olanda, Japonia.

 

Suedia

Conform unui recensământ din 2010, populaţia (foto stanga) totală a Suediei a fost estimată la 9.347.899 de locuitor. Pe baza unor statistici publicate de către agenţia guvernamentală Statistiska centralbyrån, pragul de nouă milioane a fost atins pentru prima dată în istoria ţării în august 2004. Densitatea populaţiei este de doar 20,6/km², şi există o diferenţă clară în favoarea sudului ţării. Aproximativ 85% din populaţie locuieşte în zone urbane. Capitala, Stockholm, are aproximativ 800.000 de locuitori (1,3 milioane cu tot cu aria urbană, 2 milioane cu aria metropolitană). Al doilea şi al treilea oraş ca mărime sunt Gothenburg şi respectiv, Malmö.

Suedeza este limba naţională (dar nu oficială) a Suediei, şi este vorbită de majoritatea populaţiei. Ea aparţine ramurei limbilor germanice de nord, fiind foarte asemănătoare cu daneza şi norvegiana, dar diferă din punct de vedere al pronunţiei şi al ortografiei. Norvegienii înţeleg suedeza cu un pic de dificultate, iar danezii mai greu decât norvegienii. În împrejurimile oraşului Malmö, care este foarte apropiat de către Copenhaga, capitala Danemarcei este înregistrată zona cu cea mai mare inteligibilitate mutuală, loc în care populaţia înţelege ambele limbi cu uşurinţă fără a avea studii. Tot aici există cinci limbi care sunt cunoscute drept limbi minoritare în această ţară: finlandeza, meänkieli, sami, romani şi idiş. Deşi este vorbită de către majoritatea populaţiei, suedeza nu este limba oficială în Suedia. Pe data de 7 decembrie a anului 2005 parlamentul a supus acest lucru la vot, iar rezultatul a fost considerat o eroare deoarece au fost exprimate 147 de voturi din 145 posibile.

Majoritatea suedezilor, în special cei născuţi după cel de-Al Doilea Război Mondial înţeleg şi vorbesc engleza din cauza influenţei anglo-americane care s-a răspândit cu uşurinţă după război. În şcolile, depinzând de autorităţile locale, engleza este studiată din prima clasă până la terminarea şcolii primare. Studierea sa este continuată pentru încă cel puţin un an. Cea mai mare parte din elevi optează pentru două limbi străine, cea de-a doua fiind spaniola, germana, franceza sau italiana. Cunoaşterea limbii engleze este obligatorie pentru admiterea în universităţi, fiind un subiect obligatoriu în cadrul examenului naţional de admitere.

Economie bazată pe industrie şi servicii:

  • PIB (1995): 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii.
  • Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint.
  • Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi petrochimică, textilă, alimentară.
  • Agricultură (foto dreapta) specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere.
  • Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare.
  • Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume.
  • Comerţ extern cu Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Ţările de Jos, Finlanda.
  • Monedă (foto stanga) : coroană suedeză (SEK)|
  • Turism de amploare.
  • Pescuit maritim.
  • Flotă comercială maritimă.
  • Căi navigabile interne.
  • Căi ferate: 11.285 km.
  • Căi rutiere: 135.859 km.

La începutul secolului XX, Suedia era o ţară preponderent agrară si una dintre cele mai sărace naţiuni europene. Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care au transformat-o într-un modern stat al bunăstării.

Suedia este o ţară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă, siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcţiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo si Goteborg). Cea mai importantă ramură industrială este construcţia de maşini (foto dreapta): autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcaţiuni, echipamente electrice, cu centrele principale la: Stockholm, Goteborg, Vasteras).

Tara ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in producţia de cherestea şi locul 7 la plăci aglomerate şi fibrolemnoase.

Stockholmul (foto stanga) reprezintă un important centru industrial şi comercial al Suediei (industrie constructoare de maşini, electrotehnică, şantiere navale, industrie poligrafică, chimică, usoară, pielărie şi alimentară).

Una dintre cele mai favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicaţiile şi industria farmaceutică, orientate către export.

Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.

O specialitate culinară suedeză este kåldolmar (foto dreapta), asemănătoare cu sarmalele româneşti, din carne de porc şi frunze de varză. Mâncare tipică pentru zona est mediteraneană, sarmalele au fost aduse în Suedia în secolul XVIII de către armatele regelui Carl al XII-lea, care au petrecut 2 ani în exil pe teritoriul Moldovei de astăzi (oraşul Tighina). Pentru prima oară au fost menţionate într-o carte de bucate scrisă de Cajsa Warg în 1755. Atunci erau încă făcute cu foi de viţă, care au fost repede înlocuite cu foi de varză, acestea fiind mult mai uşor de găsit în Scandinavia.

În Suedia, majoritatea sărbătorilor se serbează în ajun, de exemplu, festivităţile de Crăciun au loc pe 24 decembrie, ziua de 25 decembrie fiind mult mai liniştită. Pe lângă sărbătorile creştine tradiţionale precum Crăciunul (Jul) şi Paşte (Påsk), sărbători importante sunt şi Sf. Lucia (13 decembrie) ca şi Valborg (30 aprilie). Tradiţiile creştine sunt împletite cu cele păgâne, de exemplu, cu ocazia Valborg, comemorarea principală nu este a sfântului proto-creştin, ci a primăverii de-abia începute, sărbătoarea fiind bazată pe aprinderea de focuri uriaşe în jurul cărora se strâng comunităţi întregi. Cea mai importantă sărbătoare rămâne solstiţiul de vară (Midsommer), serbată în prima sâmbătă după 20 iunie sub forma unor foarte mari serbări câmpeneşti în jurul unor stâlpi tradiţionali ornamentaţi (majstång). Alte sărbători civile importante sunt ziua regelui (care, pe durata domniei lui Carl XVI Gustaf coincide cu Valborg) şi 1 Mai, când partidele de stânga (SAP şi Vansterpartiet) şi sindicatele organizează parade, mitinguri şi festivităţi.

Sărbătoarea naţională, 6 iunie (foto stanga) (întronarea regelui Gustav Vasa în 1523) este puţin sărbătorită, fiind declarată zi liberă doar din 2005. Cu ocazia sărbătorilor naţionale, toate instituţiile arborează steagul, în afara acestor zile, foarte puţine instituţii fac acest lucru, cetăţenii fiind şi ei încurajaţi să facă la fel. O mare parte a cetăţenilor arborează steaguri în curţi şi la ferestrele apartamentelor tot timpul anului.

Suedia este o monarhie constituţionalã. Parlamentul este unicameral. Primul ministru şi parlamentul Riksdag cu 349 membri sunt aleşi pentru perioade de patru ani, prin vot direct şi reprezentare proporţionalã.

In articolul urmator voi publica despre cel mai important oras al Suediei, si anume Stockholm-capitala tarii.