Boboteaza

boboteazaPe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătorește botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza (foto dreapta). Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Biblia vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și marturisească pacatele și să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

botezul domnuluiSfânta Evanghelie ne povestește că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan (Isus botezat de Ioan Botezatorul- foto stanga), care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii”. Și, ieșind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat multe tradiții în legatură cu această zi. De exemplu, în localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele și casele.

În tradiția populară românească, Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele râului. Acum se colinda, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgane, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curațire și de îndepartare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.