Lisabona- capitala Portugaliei

Lisabona reprezinta capitala Portugaliei si este asezata pe coasta de vest a tarii, la Oceanul Atlantic, unde raul Tejo se varsa in ocean.

Inima orașului este „Baixa” sau „Orașul de Jos”, zonă unde se află Castelul São Jorge și Catedrala Santa Maria Maior. Tot aici intalnim si  Elevador de Santa Justa „Liftul Santa Justa” proiectat de Raul Mesnier de Ponsard. Cartierul este pozitionat geometric, e monumental, elegant, aerisit si e plin de cafenele si restaurante placute si de magazine incantatoare.

Cel mai vechi cartier al orașului este Alfama (foto stanga), aproape de râul Tejo. Este alcatuit, in mare parte, dintr-un labirint de stradute inguste, cum se vad in multe dintre orasele europene ce-si urmaresc originile pana in Evul Mediu. Alfama a scapat in mare parte teafar dupa cutremurul din 1755. A fost clasificat Marele Cutremur din Lisabona, unul dintre cele mai distrugatoare din istorie. Seismologii estimeaza ca ar fi avut aproape 9 grade magnitudine. Epicentrul s-a aflat undeva in Oceanul Atlantic si a fost urmat de trei tsunami si de incendii care au distrus Lisabona in proportie de 85%. Alfama a rezistat pentru ca este construit pe un sol ceva mai ferm decat restul orasului.

In cartierul Bairro Alto se ajunge fie cu furnicarul, fie pe jos pe stradutele in panta, pe siruri de trepte, care sunt destul de numeroase. Odata ajuns sus, panorama este spectaculoasa pentru ca se vede tot orasul. Zona are cea mai animata viata de noapte din oras.

Alte monumente importante mai sunt Mănăstirea Jerónimos,  si  Turnul Belém, care se afla inscrise in lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din anul 1983.

Belem este un cartier cu multe monumente cum ar fi Turnul Belem, manastirea Jeronimos, cu un centru cultural modern ce adaposteste o colectie de opere ale unor mari artisti contemporani Dali, Picasso, Magritte  si cu un Muzeu al Calestilor, ce cuprinde cea mai mare colectie de vehicule de aceste gen din lume. Deasemenea mai intalnim aici parcuri si gradini, insirate de-a lungul fluviului Tejo, bune pentru o plimbare relaxanta, dupa oboseala de a admira atatea capodopere.

Metroul (foto dreapta- statie de metrou reprezinta un mijloc de transport important, dar si o atractie culturala, datorita statiilor, care seamana cu o imensa galerie de arta contemporana.

Museu de Azulejo sau „Muzeul Faiantei” (foto stanga)  este dedicat artei specific portugheze si anume, cea a fabricarii placilor de faianta pictate numite azulejos, cu o traditie de peste cinci secole. Mestesugul a venit din Spania, unde a fost adus de catre arabi, la inceputul dominatiilor acestora, de peste sapte secole in Peninsula Iberica. Azulejos sunt un element caracteristic in arhitectura portugheza si impodobesc peretii a mii de cladiri, la interior si exterior, cu un decor realizat, atat cu motive florale si geometrice, cat si cu scene istorice sau mitologice mai complicate.

Muzeul Marinei detine peste 17000 de piese, ce simbolizeaza vremuri glorioase,  de pe timpul celor mai mari navigatori.

Parcul Natiunilor a fost ridicat pentru a gazdui Expozitia Universala din 1998. Acesta s-a dezvoltat din punct de vedere comercial, prin construirea Mallului Vasco da Gama, expozitional, datorita targurilor internationale organizate aici, cat si a hotelurilor si a salilor de conferinte. Deasemenea o crestere foarte buna s-a mai remarcat atat in planul rezidential, cat si in cel de agrement. Cea mai mare atractie de acolo o reprezinta Oceanariul (foto dreapta), cel mai mare acvariu din lume.

Fado este un gen muzical tipic lusitan, ce contine in mare parte, cantece nostalgice, avand ca tema dragostea sau dorul  interpretate vocal, cu acompaniament de chitara.

In Lisabona locuitorii se ocupa cu industria prelucrarii oțelului, textilă, chimică, ceramică, construcției de nave și cu pescuitul.

Din punct de vedere economic capitala este cel mai bogat oras din Portugalia, avand un PIB superior mediei europene. Portul este cel mai activ de pe coasta atlantica europeana, detinand trei canale pentru bărci turistice: Alcantara, Rocha Conde Obidos și Santa Apolónia.

Detine locul noua la nivel mondial ca oras, datorita organizarii de congrese internationale.

Zona este puternic industrializata, in special in apropierea raului Tejo. Cele mai importante industrii constau in rafinarii   petrolifere, industrie textilă, mecanică și siderurgică.

Din punct de veere cultural, Lisabona are o viata activa, fiind catalogata unul dintre cele mai mari centre europene.

Din 1994, de când a fost capitala europeană a culturii, orasul găzduiește o mulțime de evenimente internaționale ca: Expo 98, Tenis World Master 2001, Euro 2004, ce au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării activităților și infrastructurii culturale.

Harta Lisabona