Austria – asezare, etimologie, istorie, politica si armata.

steagAustria ( foto stanga – steagul tarii) se gaseste in Europa Centrala, cu o populatie de 8,47 milioane de locuitori. NU are iesire la mare. La nord se invecineaza cu Cehia si Germania, la vest cu Elvetia si Liechtenstein, la est cu Slovacia si Ungaria, iar la sud cu Slovenia si Italia.

Clima este temperata si alpina. Relieful este predominant muntos datorită prezenței Alpilor, astfel ca doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă, iar germana standard este limba oficială a țării. Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.

Din punct de vedere parlamentar, Austria este democratica, formata din noua landuri federale. Capitala tarii este Viena, cu o populatie de peste 1,7 milioane de locuitori, fiind si cel mai mare oras.

Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indexul Dezvoltării Umane. Este membră ONU din 1955, a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și este membru fondator al OECD. Statul a semnat în 1995 Acordul Schengen și a adoptat moneda unică europeană Euro în 1999.

Din punct de vedere etimologic, numele de „austria” vine de la forma germana Österreich”, care inseamna „marca de est” si dateaza din anul 996.

Un pic de istorie

Populată încă din antichitate, regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.

La 13 martie 1938, s-a declarat oficial „Anschlussul” Austriei, mai exact unirea cu Germania. După două zile, Hitler, austriac prin naștere, a proclamat „reunificarea” țării sale cu restul Germaniei în Heldenplatz din Viena. Printr-un plebiscit, unirea a fost confirmată în aprilie 1938. Statul a fost incorporat în al Treilea Reich și a încetat să existe ca țară independentă.

Unii dintre principalii lideri naziști erau originari din Austria, între aceștia numărându-se Adolf Hitler, Adolf Eichmann, Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart, Franz Stangl și Odilo Globocnik, aceștia alcătuind 40% din personalul de la lagărele de exterminare naziste. Viena a căzut la 13 aprilie 1945, în cadrul ofensivei sovieticeViena imediat înainte de prăbușirea totală a celui de al Treilea Reich.

Numărul total al militarilor morților între 1939–1945 este estimat la 260.000 de austrieci. Evreii care au căzut victime ale Holocaustului au fost în număr de 65.000. Circa 140.000 de evrei austrieci au fugit din țară între 1938 și 1939. Mii de austrieci au luat parte la crimele de război naziste (sute de mii de oameni au murit doar în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen), fapt recunoscut oficial de cancelarul Franz Vranitzky în 1992.

La 15 mai 1955, după negocieri ce au durat ani de zile și au fost influențate de Războiul Rece, Austria a recăpătat independența deplină prin semnarea Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante.

Din punct de vedere politic, Austira a devenit republică federală parlamentară și democratică prin Constituția Federală din 1920. Sistemul politic al celei de a doua republici, cu cele nouă landuri ale sale se bazează pe constituțiile din 1920 și 1929, reintroduse

la 1 mai 1945. Șeful statului austriac este președintele federal (Bundespräsident), ales direct prin vot de către cetățeni. Șeful guvernului federal este cancelarul feder

al, numit de președinte. Guvernul poate fi demis fie prin decret prezidențial, fie prin vot de neîncredere în camera inferioară a parlamentului, Nationalrat.parlament viena Votul la alegerile prezidențiale și legislative federale era obligatoriu. Obligatia a fost eliminata treptat, între 1982 și 2004. Cladirea Parlamentului (foto dreapta) se afla la Viena.

Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (în germană Bundesheer) provin în special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani, găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt acceptati pentru serviciul voluntar.Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați profesioniști.

În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare de poliție.

Landurile Austriei sunt urmatoarele: Burgenland, Carinthia, Austria Inferioara, Austria Superioara, Salzburg, Stiria, Tirol, Vorarlberg si Viena.

Harta Politica a Austriei

harta_politica_Austria

Adolf Hitler

Adolf Hitler (foto stanga) s-a nascut pe 20 aprilie 1889, in orasul Braunau, din Austria si a murit pe 30 aprilie 1945. A fost un om politic,  lider al Partidului Muncitoresc German Național Socialist NSDAP, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934, conducator absolut (Führer) al hitler MICGermaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mișcării naziste, a dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de al Doilea Război Mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.

Tatăl său, Alois Schicklgruber, era vameș și lucra la frontiera dintre Germania și Austria, aproape de Braunau. A treia soție a lui Alois a fost Klara Pölzl, o verișoară a lui Alois. Din aceasta căsătorie au rezultat șase copii, dintre care au murit patru și au supraviețuit numai Adolf și Paula.

După izbucnirea Primului Război Mondial, s-a înrolat voluntar în armata germană (în Austria fusese considerat drept inapt pentru satisfacerea stagiului militar pe motiv de handicap fizic).

Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia, în regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme,Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele. Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fierclasa a doua în 1914 și Crucea de Fier clasa întâi în 1918 – onoare ieșită din comun pentru un militar cu gradul de caporal. Întrucât comandanții regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier (în traducere verbatim „subofițer”). Potrivit lui Weber, prima cruce de fier i-a fost conferită lui Hitler de Hugo Gutmann, ceea ce unii critici au pus pe seama împrejurării că Hitler ar fi avut contacte strânse cu unii ofițeri.

Sarcinile lui Hitler (foto dreapta) la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru ohitler gazetă militară. În 1916, Hitler a fost rănit în zona inghinală sau în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme, dar s-a întors pe front în martie 1917. A primit Insigna plăgilor mai târziu în același an. Istoricul scriitor german Sebastian Haffner, referindu-se la experiența lui Hitler în linia întâi, sugerează că viitorul dictator a avut cel puțin cunoștințe militare rudimentare.

La 15 octombrie 1918, Hitler a fost internat într-un spital de campanie, temporar orbit de un atac cu iperită (gaz muștar). Psihologul englez David Lewis și Bernhard Horstmann sugerează ca orbirea ar fi putut fi fost rezultatul unei tulburări de conversie.

Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său.

Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritatea rasei. Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”.

hitler salutNegocierile dintre Hitler (foto stanga) și președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar.

Ura față de evrei era obsesivă și vindicativă și i-a influențat întreaga filosofie politică.

Pretinsa superioritate rasială ariană a fost introdusă de Hitler în mod treptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internațională. La 15 septembrie 1935 au fost adoptate primele legi rasiale, cunoscute ca Legile de la Nürnberg. Aceste legi prevedeau că cetățenia germană putea fi deținută numai de persoanele de origine germană; de asemeni, au fost interzise căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și relațiile extraconjugale mixte. La 9 noiembrie 1938 au fost adoptate măsuri antisemite fizice prin programul generalizat în toată Germania. În „noaptea pogromului” (Kristallnacht) au fost distruse case, magazine evreiești și sinagogi; peste o sută de evrei au fost omorâți și circa 20.000 trimiși în lagăre de concentrare. Punctul culminant al acestor crime antisemite a fost atins la Conferința de la Wannsee,hitler mort în cadrul căreia înalți funcționari de stat din partidul nazist și guvern au decis „Soluția finală în chestiunea evreiască”, la cererea expresă a lui Hitler.

Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al începutului sfârșitului lui Hitler (foto dreapta). Orbit de succesele înregistrate de „războiul fulger” (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește o nouă lovitură în luna decembrie a aceluiași an prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. Înverșunarea sovieticilor, noroiul, apoi nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală era posibilă, ceea ce dovedește că-și pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943, armata germană se afla în defensivă, pierzând inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit, lăsând în urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.

La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, când trupele sovietice se aflau la mică distanță de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis, mușcând o capsulă de cianură și împușcându-se.

eva braunTrupul lui și cel al Evei Braun (foto stanga), cu care se cununase în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan au fost depuse în craterul unei bombe, stropite cu benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din Führerbunker și li s-a dat foc, când Armata Roșie se apropia și continuau bombardamentele. Înainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.

La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul necondiționat sovieticilor. Când au ajuns la cancelarie, forțele sovietice au găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie folosind amprente dentare pentru identificare. Rămășițele lui Hitler și ale Evei Braun au fost îngropate secret de SMERȘ (organizația rusă „Smert Șpionam”) la sediul acesteia din Magdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman păstrat în arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din rămășițele pământești ale lui Hitler. Totuși, autenticitatea craniului este pusă sub semnul întrebării de mai mulți istorici și cercetători.

În mai 1945 Germania era complet ruinată, și nicidecum o „Germanie mare” în stare să distrugă Rusia bolșevică sau să creeze o nouă ordine mondială bazată pe supremația așa-numitei rase „ariene”.

În baza unor cercetări intense a peste 300 de ore de film, specialiștii au ajuns la concluzia că Hitler suferea cel târziu din 1943 de boala Parkinson.paula hitler Până în acel moment dictatorul își folosea ambele mâini pentru a gesticula și a-și susține discursurile, însă din acel an Hitler era mai rezervat în gesticulația cu mâna stângă. Unele secvențe de peliculă, scăpate cenzurii, îl înfățișează pe Hitler cu mâna stângă tremurând ca la bolnavii de maladia Parkinson. Deși au fost făcute cercetări minuțioase, nu s-au descoperit nici în scrierile apropiaților, însă nici în scrierile sale atestarea îmbolnăvirii de această maladie. Recent s-a aflat că unul dintre medicii acelei perioade îi administra o substanță misterioasă, care, potrivit valetului său, îi dădea subit o vigoare neobișnuită încă înainte de a-i fi fost scos acul seringii din venă. Cercetările au dovedit că lui Hitler îi erau administrate amfetaminede către misteriosul doctor Morell, astfel încât în scurt timp a devenit dependent. Boala Parkinson nu afecteaza funcțiile cognitive sau gândirea. Amfetaminele se înrudesc funcțional cu levo-dopa, utilizată în tratarea bolii Parkinson. Când forțele aliate au început ofensiva împotriva Berlinului, Hitler s-a adăpostit într-unul dintre buncărele speciale împreună cu un grup demnitari și alți oameni de încredere. Unii cercetători presupun că Hitler ar fi suferit și un atac cerebral.

Paula Hitler (foto dreapta), ultimul membru viu al familiei lui Adolf  Hitler, a murit în 1960.

Franta-partea I

Franța (foto steag Franta stanga), oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest, ce cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei.

Reprezinta cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Din punct de vedere militar Franța este membră a NATO (foto dreapta), din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002. Este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice si considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Numele de „Franța” provine de la denumirea latină Francia care înseamnă „tărâmul Francilor„. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Dificultățile financiare, refuzul reformelor și condițiile de viață precare ale poporului au condus la Revoluția Franceză între 1789 și 1799. Acest episod naște în primul rând Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate.

Republica Franceză este un stat unita,r fiind Prima Republică ce a luat ființă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituției anului I avînd la conducere un guvern revoluționar. La 22 august 1795 Constituția celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituția celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat ființă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte (foto stanga). Acesta, în urma campaniilor sale militare a reușit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria și Rusia.

În urma căderii Imperiului organizarea statului evoluează către un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franța cucerește un vast Imperiu Colonial în Africa occidentală și ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildeș, Madagascar) și în Indochina.

În urma Primului Război Mondial Franța iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice și economice imense. Criza economică și politică din anii 1930 facilitează capitularea tarii, la începutul celui de al doilea război mondial în 1940, ce duce la dizolvarea celei de a treia republici și la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Franței libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle (foto dreapta), și rezistă până în 1944.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici.

Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influența lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituția este modificată și puterile președintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidențială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecințe asupra situației social-economice și culturale din Franța. Din anii 1950 reconcilierea și apoi cooperarea cu Germania i-au permis  să joace un rol important în cadrul construcției europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituțional European în mai 2005, fiind considerată o țară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Republica Franceză (foto stema Franta stanga) este o republică unitară semi-prezidențială cu puternice tradiții democratice guvernată conform constituției celei de-A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Președinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) și de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către președinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez, bicameral, compus din Adunarea Națională și Senat. Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist și gruparea de dreapta organizată în jurul UMP. Partidul de extremă dreapta Frontul Național este actualmente al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. El este este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Politica externă a Franței a fost puternic influențată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (foto dreapta). Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

Deasemenea este una dintre cele cinci țări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două țări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franța consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate țărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Armata franceză este compusă din patru arme principale:

  • Armata terestră (franceză Armée de terre);
  • Marina națională (franceză: Marine nationale);
  • Aviația (franceză: Armée de l’air);
  • Jandarmeria națională (franceză: Gendarmerie nationale).

Din 1996 armata este profesionalizată, actualmente fiind formată din peste 330.000 oameni din care 100.000 în corpul de Jandarmerie. Prin intermediul armatei, Franța are o prezență importantă în Kosovo, Coasta de Fildeș precum și în Orientul Mijlociu și în Teritoriile franceze de peste mări unde asigură menținerea păcii și securizarea rutelor maritime. O parte semnificativă din echipamentul militar este de producție franceză, cum ar fi: avionul de vânătoare Rafale, Portavionul Charles de Gaulle (foto stanga), rachetele Exocet și tancul Leclerc.

Din totalul celor 145.000 de funcționari încadrați în Poliția Națională, 78.072 își desfășoară activitatea în domeniul securității publice.