Austria – asezare, etimologie, istorie, politica si armata.

steagAustria ( foto stanga – steagul tarii) se gaseste in Europa Centrala, cu o populatie de 8,47 milioane de locuitori. NU are iesire la mare. La nord se invecineaza cu Cehia si Germania, la vest cu Elvetia si Liechtenstein, la est cu Slovacia si Ungaria, iar la sud cu Slovenia si Italia.

Clima este temperata si alpina. Relieful este predominant muntos datorită prezenței Alpilor, astfel ca doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă, iar germana standard este limba oficială a țării. Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.

Din punct de vedere parlamentar, Austria este democratica, formata din noua landuri federale. Capitala tarii este Viena, cu o populatie de peste 1,7 milioane de locuitori, fiind si cel mai mare oras.

Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indexul Dezvoltării Umane. Este membră ONU din 1955, a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și este membru fondator al OECD. Statul a semnat în 1995 Acordul Schengen și a adoptat moneda unică europeană Euro în 1999.

Din punct de vedere etimologic, numele de „austria” vine de la forma germana Österreich”, care inseamna „marca de est” si dateaza din anul 996.

Un pic de istorie

Populată încă din antichitate, regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.

La 13 martie 1938, s-a declarat oficial „Anschlussul” Austriei, mai exact unirea cu Germania. După două zile, Hitler, austriac prin naștere, a proclamat „reunificarea” țării sale cu restul Germaniei în Heldenplatz din Viena. Printr-un plebiscit, unirea a fost confirmată în aprilie 1938. Statul a fost incorporat în al Treilea Reich și a încetat să existe ca țară independentă.

Unii dintre principalii lideri naziști erau originari din Austria, între aceștia numărându-se Adolf Hitler, Adolf Eichmann, Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart, Franz Stangl și Odilo Globocnik, aceștia alcătuind 40% din personalul de la lagărele de exterminare naziste. Viena a căzut la 13 aprilie 1945, în cadrul ofensivei sovieticeViena imediat înainte de prăbușirea totală a celui de al Treilea Reich.

Numărul total al militarilor morților între 1939–1945 este estimat la 260.000 de austrieci. Evreii care au căzut victime ale Holocaustului au fost în număr de 65.000. Circa 140.000 de evrei austrieci au fugit din țară între 1938 și 1939. Mii de austrieci au luat parte la crimele de război naziste (sute de mii de oameni au murit doar în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen), fapt recunoscut oficial de cancelarul Franz Vranitzky în 1992.

La 15 mai 1955, după negocieri ce au durat ani de zile și au fost influențate de Războiul Rece, Austria a recăpătat independența deplină prin semnarea Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante.

Din punct de vedere politic, Austira a devenit republică federală parlamentară și democratică prin Constituția Federală din 1920. Sistemul politic al celei de a doua republici, cu cele nouă landuri ale sale se bazează pe constituțiile din 1920 și 1929, reintroduse

la 1 mai 1945. Șeful statului austriac este președintele federal (Bundespräsident), ales direct prin vot de către cetățeni. Șeful guvernului federal este cancelarul feder

al, numit de președinte. Guvernul poate fi demis fie prin decret prezidențial, fie prin vot de neîncredere în camera inferioară a parlamentului, Nationalrat.parlament viena Votul la alegerile prezidențiale și legislative federale era obligatoriu. Obligatia a fost eliminata treptat, între 1982 și 2004. Cladirea Parlamentului (foto dreapta) se afla la Viena.

Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (în germană Bundesheer) provin în special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani, găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt acceptati pentru serviciul voluntar.Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați profesioniști.

În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare de poliție.

Landurile Austriei sunt urmatoarele: Burgenland, Carinthia, Austria Inferioara, Austria Superioara, Salzburg, Stiria, Tirol, Vorarlberg si Viena.

Harta Politica a Austriei

harta_politica_Austria

Elvetia – asezare, istorie, cadru natural, clima

steag elvetiaElvetia (foto stanga) este o republica federala alcatuita din 26 de cantoane autonome. Se afla in Europa de Vest, unde la nord se invecineaza cu Germania, la sud cu Italia si Austria, la est cu Liechtenstein, iar la vest cu Franta. Capitala sa este Berna.

Intinzandu-se pe o suprafata de 41.285 km², Elvetia este impartita intre Muntii Alpi, Platoul Elvetian si Muntii Jura. Nu are iesire la mare.

Denumirea în limba română provine din cea latinească, de Helvetia, asociat termenului neolatin de Confederatio Helvetica.

Toponimul Schwyz este atestat din 972, în germana înaltă veche Suittes, termen legat de suedan „a arde”, referindu-se la zona împădurită care fusese arsă pentru a fi construit orașul.

Datorita adoptarii Constitutiei Federale Elvetiene din 1848, Elvetia este acum un stat in forma sa actuala.

Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează de circa 150.000 de ani. Cele mai vechi așezări agrare de aici, găsite la Gächlingen, au fost datate în preajma anului 5300 î.e.n, iar cele mai vechi triburi cunoscute din zonă fac parte din culturile Hallstatt și La Tène, ultima denumită după situl arheologic din La Tène, în partea de nord a Lacului Neuchâtel.

În 1798, guvernul Franței revoluționare a cucerit Elveția (foto dreapta) și a impus o nouă constituție de stat unitar. În 1815, Congresul de la Viena a restabilitelvetia-1135-l complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să recunoască permanenta neutralitate a țării.

Femeile au primit drept de vot la început la nivel de canton în 1959, și apoi la nivel federal în 1971 și, în ciuda opoziției, în ultimul canton Appenzell Innerrhoden. După votul universal la nivel federal, femeile au căpătat rapid importanță în viața politică, prima femeie care a devenit membră a executivului Consiliului Federal fiind Elisabeth Kopp, în perioada 1984–1989, iar prima femeie președinte a fost Ruth Dreifuss în 1999.

În 2002, Elveția a devenit membru cu drepturi depline al ONU, lăsând Vaticanul să rămână ultimul stat cu largă recunoaștere care nu este membru ONU. Deasemenea, statul este membru fondator al EFTA, Dar nu este membră a Zonei Economice Europene.

schengenLa 5 iunie 2005, alegătorii elvețieni au acceptat cu o majoritate de 55% să adere la tratatul Schengen (foto stanga), rezultat privit de comentatorii europeni ca un semn de susținere din partea Elveției, o țară tradițional considerată ca fiind independentă și reticentă față de aderarea la organizații supranaționale.

Cadrul natural al Elvetiei este diversificat. Populația este de circa 7,9 milioane, ceea ce are ca rezultat o densitate medie de circa 190 de locuitori pe kilometru pătrat. Cea mai putin populata este zana muntoasa.

Circa o sută de vârfuri montane din Elveția se apropie de 4.000 m sau depășesc această altitudine.  Cel mai inalt este Monte Rosa cu 4634 m, apoi il urmeaza Matterhorn cu 4478 m.

Alpii sunt un lanț muntos înalt, care treaversează partea central-sudică a țării, formând circa 60% din suprafața ei totală. Printre văile înalte dinAlpii-Elvetieni-Aletch-Gletcher Alpii Elvețieni (foto dreapta) se găsesc mulți ghețari, totalizând o suprafață de 1.063 kilometri pătrați. Din aceștia își au izvoarele mai multe râuri importante, printre care Rinul, Innul, Ticino și Ronul, care curg către cele patru puncte cardinale și parcurg mare parte din restul Europei. Rețeaua hidrografică cuprinde mai multe dintre cele mai mari lacuri din Europa de Vest și Centrală, între care se numără lacul Geneva, Bodensee și lacul Maggiore. Elveția are peste 1500 de lacuri, și conține 6% din rezervele de apă proaspătă ale Europei. Lacurile și ghețarii acoperă circa 6% din teritoriul țării.

Partea nordică a țării, mai dens populată, cu circa 30% din suprafața totală a țării, mai este numită și Țara de Mijloc. Ea are peisaje deluroase mai deschise, parțial împădurite, parțial acoperite cu pășuni, folosite de obicei de turmele de ierbivore, sau cu lanuri de legume, dar tot pe dealuri.

Clima Elveției este în general temperată, dar poate varia mult de la un loc la altul, de la condiții glaciare în zonele înalte de munte, până la un climat plăcut, aproape mediteranean în extremitatea sudică. Există unele văi în zona de sud în care trăiesc și unii palmieri mai rezistenți la frig. Verile tind să fie calde și umede uneori, cu ploi periodice, fiind ideale pentru pășunat. Iernile mai uscate în zona de munte pot prezenta intervale lungi de vreme stabilă, ce durează cu săptămânile, în vreme ce depresiunile intramontane tind să sufere de inversiune climatică, cu vreme deosebit de rece, și fără soare timp de mai multe săptămâni.

Fohn este un fenomen meteorlogic, care poate avea loc oricând în timpul anului, și este caracterizat printr-un vânt neașteptat de cald, care aduce la nord de Alpi aer cu umiditate relativ scăzută de pe versantul sudic, în perioadele ploioase.

graubundenZone alpine mari, cum ar fi Graubünden (foto stanga) rămân mai uscate decât cele subalpine și, cum ar fi în valea principală a cantonului Valais, sunt condiții favorabile pentru creșterea viței de vie.

Precipitațiile tind să fie moderat răspândite pe toată durata anului, cu un maxim nu foarte mare pe timp de vară. Toamna este cel mai uscat anotimp, iarna cad mai puține precipitații decât vara, și totuși vremea în Elveția nu este foarte stabilă și poate varia de la an la an fără perioade stricte și previzibile.

Condițiile climatice, geologice și topografice ale regiunilor alpine dau naștere unui ecosistem foarte fragil și deosebit de sensibil la schimbări climatice.

 

Harta Elvetiei

harta elvetiei

Franta-partea a II-a

Franța metropolitană (foto stanga) se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii și Marea Nordului și de la Munții Alpi și Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului, țara este denumită colocvial ca Hexagonul. Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de km), Germania (450 de km), Elveția (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) și Spania (650 de km). Franța are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km)[6] și o frontieră nematerializată cu Antilele Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.

Tara posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul și vestul țării până la lanțurile muntoase din sud (Munții Pirinei) și sud-est (Munții Alpi), aceștia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc-4.810 de metri (foto dreapta). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munții Vosgi, precum și largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne și Sena.

Suprafața totală este de 551.659 de km², Franța fiind clasată astfel ca al 47-lea stat după suprafață.

Din punct de vedere administrativ sttul se imparte in 26 de regiuni. 22 se găsesc în cadrul Franței metropolitane, în partea continentală plus Corsica, iar patru sunt regiuni de peste mări.

Pe lângă cele 26 de regiuni și 100 de departamente, Republica Franceză este alcătuită și din cinci colectivitați de peste mări, din care Noua Caledonie are un statut special, și trei teritorii speciale nelocuite. Colectivitățile și teritoriile de peste mare sunt părți ale Republicii, dar nu fac parte din UE. Teritoriile din Pacific continuă să folosească francul CFP, al cărui valoare este raportată la euro.

Franța mai are sub control un număr de insule nelocuite în Oceanul Indian și în Oceanul Pacific: Bassas da India, Clipperton, Europa, Glorioso, Juan de Nova, Tromelin (foto stanga).

Economia este o combinație de multe întreprinderi private, peste 2,5 milioane companii înregistrate și de importante, dar în scădere, intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcții de aeronave, etc.). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France (foto dreapta), precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor, finanțelor și din industria apărării.

Tara este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a șasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și Regatul Unit si deasemenea, reprezinta una dintre cele 11 țări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.
PIB-ul per locuitor în Franța este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al țărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populației franceze în activitate este mai mic decât cel din alte țări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivității ridicate. Dintre țările OECD Provincia franceza are unul dintre cele mai mici procente de populație lucrătoare cu vârtsta între 15 și 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, față de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA și 71% în Germania. Acest fenomen se datorează șomajului relativ important: 9% din populația activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile și ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajații din anumite domenii să poată ieși la pensie mai repede.

Mulți economiști consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populația activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susțin că orele de muncă scurte și greutatea de reformare a pieței muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menționează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiției sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piața de muncă pentru tineri pentru a combate șomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistență importantă manifestată prin proteste ample.

Parisul (foto stanga) și împrejurimile sunt destinațiile cele mai importante, urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur și stațiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinații.

Franța are o importantă industrie aerospațială reprezentată de concernul european Airbus și este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete spațiale (Centre Spatial Guyanais). Ea este de asemenea cea mai independentă țară din punct de vedere engergetic dintre țările Europei de Vest datorită investițiilor importante în domeniul energie nucleare, lucru care face din aceasta, unul dintre cei mai mici producători de gaze cu efect de seră, dintre cele mai industrializate națiuni din lume. Peste 80% din nevoile de energie electrică ale țării sunt produse de centrale nuclearo-electrice (86,9% în 2005).

Procentajul mare de terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne și importantele subvenții europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franța principalul producător și exportator agricol din Europa și al doilea exportator mondial de produse agro-alimentare după Statele Unite. Cu toate acestea, datorită înaltului nivel de tehnologizare, sectorul primar al industriei nu ocupă decât 4% din populația activă. Principalele produse de export sunt grâul, păsăret, produse lactate, carne de vită și porc precum și renumitele vinuri franțuzești (foto dreapta).