Semnificatia Zilei Pacalelilor de 1 Aprilie

aprilieOriginea Zilei Pacalelilor are legatura cu inlocuirea calendarului Iulian cu cel Gregorian in anul 1582. Introducerea noului calendar a fost facuta pe data de 1 ianuarie.

In vechiul calendar, Anul Nou era sarbatorit pe data de 1 aprilie. Astfel, inlocuirea calendarului a iscat confuzii si initial, unii oamenii nu s-au putut adapta schimbarii. Ei inca mai sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie in loc de 1 ianuarie. Acestia au fost numiti „April Fools”.

Ziua de 1 Aprilie (foto stanga) este sărbătorită în Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania şi Franţa, iar unii dintre ei au au dat şi porecle victimelor din această zi.
În Anglia, păcăliţii sunt automat „nătângi”, după englezestul „noddy”.

In Franta, o traditie de Ziua Pacalelilor include „poisson d’avril”(pestele lui aprilie). Aceasta consta in atasarea unui peste din hartie pe spatele unei persoane fara ca acesta sa stie. O mica glumita, astazi sotiile fiind cat mai diverse.

O poreclă şi mai ilară au scoţienii, unde victimele lui 1 Aprilie se numesc „april qowk” sau „april cuckoo”,  în traducere, „cuc de aprilie”, în timp ce Spiritul umorului s-a răspândit şi în ţările latine, numai că sărbătoarea se celebrează la date diferite. În Peru şi Columbia, Ziua Păcălelii are loc pe 28 decembrie şi poartă numele de „Ziua celor naivi” (Dia de los inocentes).
O altă ipoteză este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute pământ uscat după ce potopul s-a retras de pe uscat pe 1 aprilie.

În Marea Britanie, cei care rămâneau pe calendarul vechi erau numiţi „april fools” (prostănacii de aprilie), iar sărbătoarea a luat numele de „April fool’s Day”.
La noi, sărbătoarea se află sub semnul fertilităţii. Un obicei al sărbătorii era păstrat de bărbaţii care se deghizau în această zi şi se străduiau să le impresioneze pe fete. Potrivit credinţei, fetele care îşi aleg soţii în această zi vor avea parte de noroc şi fericire în viaţă.

Dacă nu ştiai, farsele de 1 aprilie nu se fac aşa, la orice oră, ci trebuie să respecţi un program strict. Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute pănă în ora 12.00, altfel aduc ghinion celui care păcăleşte. Nici căsătoria nu este de bun augur dacă se oficiază astăzi, însă doar în cazul bărbaţilor. Conform superstiţiei, aceştia se vor afla „sub papuc” toată viaţa, dacă aleg să îşi spună pirostriile în această zi.

pacaleli