Castelul Gien


Castel Gien (foto stanga) este situat intr-un mic orasel cu acelasi nume, din departamentul Poire, la 80 de km distanta de Orleans.

In apropiere de Gien intalnim un pod de piatra, construit in secolul XVI, care a reusit sa reziste bombardamentelor din 1940. Faleza si orasul au trebuit reconstruite dupa razboi.

La terenurile castelului au poposit de-a lungul veacurilor Ioana d’Arc , Charles al VII-lea si Francois I.
Mosia Gien i-a apartinut lui Louis al XI-lea, care i-a daruit-o fiicei sale,Anne de Beaujeau, regenta a Frantei intre anii 1483 si 1491, cat timp Charles al VIII-lea era inca minor. Aceasta a construit castelul  intre anii 1494 si 1500, inspirandu-se din aspectul castelului Plessis-Lesteau, ce ii apartinea tatalui sau.
Castelul este astazi vizitat pentru aspectul sau exterior, fatadele prezentand un amestec interesant de caramida rosie, caramida alba si piatra, dar mai ales pentru muzeul de vanatoare din interior. Musee de la chasee adaposteste o colectie impresionanta de arme si trofee de vanatoare, dar si multe picturi si tapiserii ce prezinta scene de vanatoare. Alaturi de arme si tapiserii sunt expuse desene, gravuri, picturi, obiecte de ceramica. Poti admira de la arme de silex pana la tunuri cu teava lunga, si alte arme de foc cu care se putea trage de pe cal, apoi pusti cu doua tevi si altele de acest fel. Colectiile detin de asemenea arme frumos incrustate cu ornamente de fildes, de sidef, de baga, adevarate opere de arta.
Fatadele dand spre curtea interioara, mai putin sobre, sunt ornamentate cu trei turnulete octogonale din piatra si caramida inchizand elegante scari in spirale, incununate cu camere patrate, ele insele flancate de mici turnuri rotunde in interiorul carora se afla alte scari, foarte stramte.
La etajul intai, o sala impresionanta este rezervata unor picturi si studii de François Desportes (1661-1743). Sunt peste 75 de opere ale acestui artist, considerat cel mai mare pictor animalier (foto dreapta) din Franta tuturor timpurilor. Pictorul a fost unul dintre artistii preferati ai lui Ludovic al XIV-lea, l-a insotit la partidele de vanatoare, a pictat atat vanatul cat si cainii preferati ai regelui: Blanche, Ponne, Zette. De asemenea a executat mai multe scene ca decor in apartamentele regale si princiare. In apropierea picturilor lui Desportes sunt doua panze mari ale succesorului sau, J.B. Ondri (1686-1755), printre care celebra sa „Vanatoare de lupi”.
In 1972 muzeul a primit exceptionala colectie a lui Claude Hettier de Boislambert presedintele de onoare al Comitetului International al Vanatorii.
O alta sala expune peste 5000 de nasturi de la tunici de vanatoare, fiecare obiect fiind o adevarata opera de arta. Cel mai renumit este cornul de vanatoare, 50 din astfel de instrumente fiind expuse pe fondul unor imagini reprezentand cate o vanatoare din timpul lui Ludovic al XIV-lea si apoi altele, pana in zilele noastre.

Lasă un comentariu